Andrian Candu

Candu: protestatarii care vor bloca ieşirea din Parlament trebuie pedepsiţi

89
(reînnoit 20:42 12.10.2015)
Preşedintele Parlamentului susţine că manifestanţii care vor bloca la 15 octombrie toate ieşirile din Parlament trebuie pedepsiţi conform legislaţiei în vigoare.

CHIŞINĂU, 12 oct – Sputnik. Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a declarat, luni, că protestatarii care vor bloca intrările şi ieşirile din Legislativ pe data de 15 octombrie vor trebui pedepsiţi conform legislaţiei în vigoare.

Reprezentanţii socialiştilor şi susţinătorii „Partidului Nostru” au anunţat că vor bloca la 15 octombrie, când Parlamentul se întruneşte în prima şedinţă plenară din sesiunea de toamnă-iarnă, accesul în sediul forului legislativ.  

„Toate solicitările opoziţiei trebuie să-şi găsească drumul său democratic. Ce ţine de blocarea intrării în Parlament, aceasta trebuie să fie pedepsită conform legii”, a declarat Candu.

Joi, 15 octombrie, reprezentanţii socialiştilor şi susţinătorii „Partidului Nostru” intenţionează să blocheze accesul în Parlament, cerându-le deputaţilor să ia în considerare revendicările opoziţiei. 

В Кишиневе появился еще один палаточный городок
© Sputnik . Евгений Панасенко

„În această zi vom da lupta decisivă. Noi le vom permite deputaţilor să intre în incinta Legislativului, dar nu le vom da voie să iasă de acolo, până când vor fi îndeplinite toate revendicările noastre. Ne vom aduna în preajma Parlamentului pentru a fi auziţi de către deputaţi”, a declarat liderul socialiştilor Igor Dodon.

”Intră toți și nu iese nimeni, până când noi nu vom lua o decizie”, a continuat Dodon.

Reprezentanţii şi simpatizanţii celor două partide protestează non-stop în faţa Parlamentului din data de 24 septembrie. Protestatarii cer alegeri parlamentare anticipate, alegerea preşedintelui de către întreg poporul şi resetarea integrală a puterii.

Ordinea de zi a primei şedinţe include patru subiecte. Premierul Valeriu Streleţ va prezenta un raport cu privire la situaţia social-economică din ţară. Deputaţii vor audia şi rapoarte despre situaţia din sectorul energetic al ţării, din domeniul financiar – bancar şi un raport despre modul în care s-au desfăşurat alegerile parlamentare şi locale generale în Moldova.


89
Tagurile:
proteste, Candu, Moldova, parlament
Тема:
Proteste la Chişinău. Detalii (97)
Tematic
Protestatarii care au blocat bd. Ştefan cel Mare riscă amenzi sau puşcărie
Chişinăuienii au dezaprobat blocarea circulaţiei de către protestatari
Protestatarii au blocat circulația transportului în Chișinău
Candu: nu voi pune pe ordinea de zi iniţiativele de demitere solicitate de PSRM


Загрузка...