Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Ce va pierde Moldova deviind spre NATO

147
(reînnoit 21:58 02.09.2015)
Ignorarea efectivă a neutralității Moldovei poate duce la ruperea definitivă a relațiilor de bună vecinătate cu Rusia, consideră Mihail Mocanu, președintele Uniunii veteranilor războiului din Afganistan.

CHIȘINĂU, 2 sept – Sputnik. Dacă Moldova este interesată să colaboreze cu NATO în cadrul programului „Parteneriat în numele păcii”, dar și să păstreze relații de bună vecinătate cu Rusia, atunci țara noastră trebuie să-și păstreze neutralitatea, a declarat miercuri Victor Gaiciuc, ex-ministru al apărării și ex-reprezentant al RM la NATO, într-un interviu acordat  în exclusivitate pentru Sputnik în care a comentat participarea Moldovei la exercițiile militare internaționale НАТО, Sea Breeze.

Exercițiile comune internaționale americano-ucrainene Sea Breeze care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei și în Marea Neagră în perioada 31 august – 12 septembrie, sunt deosebite ca amploare și durată. În cadrul manevrelor sunt antrenate peste 150 de unități de tehnică militară și 2,5 mii de militari din Ucraina, SUA, Bulgaria, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, România, Suedia, Turcia și Moldova. Etapa activă a aplicațiilor militare se va desfășura în apele neutre de Est ale Mării Negre care, de fapt, se află puțin mai la sud de Sevastopol și Novorosiisk. Participanții la exercițiile Sea Breeze-2015 vor fi supravegheați de navele Flotei Mării Negre și de aviația maritimă ale Rusiei.

Apare întrebarea: care ar trebui să fie reacția Rusiei față de fiecare țară-participantă la Sea Breeze, dacă, geografic, exercițiile militare au loc nemijlocit la hotarul FR, iar teritoriul pentru pregătirea tuturor acțiunilor necesare este pus la dispoziție de către Ucraina ale cărei autorități promovează concomitent o politică agresivă antirusească și o politică proamericană? De menționat că Marea Neagră este unul dintre punctele geostrategice-cheie din regiune, asupra ei concentrându-se interesele atât ale Rusiei, cât și ale SUA împreună cu NATO. În afară de aceasta, tot la Marea Neagră este și Crimeea a cărei alipire la Rusia a provocat o reacție controversată din partea Occidentului.

În același timp, până la ora actuală Moldova nu și-a soluționat problemele strategice: reluarea livrării fructelor proaspete și conservate, precum și a altor produse pe piața Rusiei. A găsi limbă comună în această chestiune devine și mai complicat în condițiile semnării Acordului de Asociere RM – UE, precum și pe fundalul sancțiunilor europene aplicate Rusiei și al cursului proeuropean promovat de autoritățile de la Chișinău. Drept rezultat al tărăgănării achitării de către stat a compensațiilor pentru fermieri (în mare parte și din cauza pierderii pieței ruse de desfacere), agricultorii au ieșit la proteste, declarând că acesta este „doar începutul”. Anume în asemenea condiții, conducerea țării și Ministerul Apărării, dirijat de un ministru fără instruire militară, caută să facă uz de orice posibilitate pentru a ajunge la aplicațiile militare ale NATO.

Care este câștigul practic pentru Moldova?

„Pentru a soluționa contradicțiile apărute pe parcursul parteneriatului cu NATO și care se referă la relațiile cu Rusia, liderii ţării noastre trebuie să decidă cum să procedeze în situația care s-a creat. Eu personal sunt convins că trebuie să ne păstrăm neutralitatea”, a menționat Gaiciuc.

Acesta a mai adăugat că pentru RM aplicațiile militare Sea Breeze sunt importante în cazul în care exercițiile respective prevăd perfecționarea funcțiilor pazei de coastă pentru reprezentanții Armatei Naționale, deoarece Prutul este un râu de graniță, iar Nistru este un râu parțial de graniță.

La Sea Breeze-2015, Moldova a trimis 102 militari din brigada de infanterie motorizată „Dacia” și din batalionul 22 de pacificare.

Continuăm să ne tăiam craca de sub picioare?

Președintele Uniunii veteranilor războiului din Afganistan, ex-deputat în Parlamentul RM, Mihail Mocanu a menționat că Moldova nu are motive să participe la aplicațiile militare NATO, atât timp cât face parte din CSI.

Mocanu este sigur că, având în vedere situația internațională, participarea Moldovei la aplicațiile militare NATO va curma din rădăcină legăturile cu Rusia stabilite de-a lungul veacurilor.

 

147
Tagurile:
tehnică militară, Marea Neagră, Exerciții militare, militari, CSI, NATO, Mihail Mocanu, Victor Gaiciuc
Tematic
De ce militarii moldoveni învaţă limba poloneză
Ce fac militarii moldoveni detaşaţi pentru misiunea KFOR-3?
Alexandru Oleinic

Va anula sau nu Curtea Constituțională votul de joi

300
(reînnoit 23:29 04.12.2020)
Anularea votului din Parlament privind proiectul Legii bugetului pentru anul viitor ar însemna asumarea unei mari responsabilități de către Curtea Constituțională. De această părere este deputatul independent Alexandru Oleinic.
Va anula sau nu Curtea Constituțională votul de joi-Ce spune Oleinic

După ședința de joi a Parlamentului, care a fost marcată de scandal, deputații din fracțiunea PDA și PAS au declarat că pregătesc demersurile necesare pentru a anula toate voturile date în data de 3 decembrie.  Înalta Curte se va pronunța, probabil, pe chestiuni de încălcarea normelor de procedură în procesul de vot și va evita să se expună pe conținutul legilor, iar asta ar însemna  suspendarea proiectelor pe durata examinării de către Curtea Constituțională.

Deputatul independent Alexandru Oleinic consideră că ar fi o problemă dacă magistrații Curții Constituționale ar anula votul deputaților, în special pentru proiectul Legii bugetului pentru anul viitor.

„Dacă Parlamentul nu adoptă Legea bugetului de stat până la sfârșitul anului, iar în cazul unei sesizări la Curtea Constituțională lucrurile ar putea trena, atunci începând cu anul viitor noi ne-am putea trezi cu dificultăți legate de onorarea obligațiunilor financiare din partea statului. Și pentru Curtea Constituțională ar fi o problemă să-și asume o astfel de responsabilitate de a anula votul în Parlament privind proiectul Legii bugetului”, a remarcat Alexandru Oleinic.

Mai mulți experți consideră că nu toate proiectele adoptate în plenul Legislativului, în ședința de joi, ar  putea fi contestate la Curtea Constituțională. Anterior, mai multe hotărâri ale CCM au demonstrat că judecătorii constituționali au evitat să se pronunțe pe marginea încălcării procedurilor legislative, invocând principiul autonomiei parlamentare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

300
Tagurile:
Sesizare, Curtea Constituțională
Tematic
PRO Moldova elaborează cu PAS și PPDA sesizările către Înalta Curte
Un deputat PAS a contestat la CC legea privind transferul SIS sub control parlamentar


Загрузка...
Скорая помощь

Doi copii au ajuns de urgență la spital: Ce s-a întâmplat

92
În ultimele două zile doi copii au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu preparate medicamentoase. Specialiștii îndeamnă ca părinții să fie vigilenți și să nu lase substanțele periculoase la îndemâna micuților.

CHIȘINĂU 4 dec - Sputnik. De la începutul acestei săptămâni, 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor după ce s-au intoxicat. Datele Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) arată că în doar două zile, în intervalul 30 noiembrie - 1 decembrie, au fost înregistrate zece intoxicații cu medicamente, dintre care două cazuri în rândul copiilor. Pacienții aveau vârste cuprinse între 1 și 82 de ani. 

CNAMUP mai anunță că în data de 30 noiembrie o femeie de 72 de ani din raionul Briceni a suportat un șoc anafilactic în urma administrării unor medicamente. După acordarea asistenței medicale de urgență, pacienta a fost transportată la spital pentru tratamentul corespunzător.

În acest sens, specialiștii îndeamnă oamenii să nu administreze medicamente expirate, să consume preparatele doar la indicația medicului sau a farmacistului și să nu le lase la îndemâna copiilor. 

Datele CNAMUP mai arată că în ultimele 48 de ore peste 4 400 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de urgență. În instituțiile spitalicești din țară au fost transportați 1 549 pacienți pentru investigații și tratament.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

92
Tagurile:
urgență, spital, intoxicație, medicamente


Загрузка...
Ședința Parlamentului RM – Moțiunea de cenzură

Un deputat PDM propune moțiune împotriva Guvernului Chicu

0
(reînnoit 09:57 05.12.2020)
Deputatul PDM Nicolae Ciubuc afirmă că unica posibilitate pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate este doar înaintarea unei moțiuni împotriva Guvernului Chicu. El îndeamnă și ceilalți deputații să-i susțină inițiativa pentru a dizolva actualul Parlament.

CHIȘINĂU, 5 dec - Sputnik. Democratul Nicolae Ciubuc a făcut o postare pe Facebook în care anunță că PDM are fi gata să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu și face apel la ceilalți deputați să-i susțină inițiativa, dacă își doresc cu adevărat alegeri parlamentare anticipate. 

”În condițiile în care toți își doresc alegeri anticipate, stimați, încă, colegi din actualul Parlament, din toate fracțiunile, haideți să declanșăm acest proces. În situația în care Guvernul nu pleacă în demisie, totul este în mâinile noastre. Declarăm și semnăm cu toții, o moțiune, prin care retragem încrederea actualului Guvern. Pentru o moțiune, Legea indică minim 1/4 din deputați. Ce ne încurcă să semnăm toți această moțiune. O scriem împreună. La sigur, până la înregistrarea ei oficială Guvernul își va da demisia. În caz contrar, dorința de alegeri anticipate este una mimată”, a scris Nicolae Ciubuc.

Recent, și președintele în exercițiu, Igor Dodon, a declarat că deputații din opoziție pot cere demisia Guvernului Chicu, dacă aceștia nu sunt mulțumiți de activitatea lui. 

De precizat că ieri, Partidul Socialiștilor a chemat fracțiunile parlamentare la discuții pentru elaborarea unei foi de parcurs pentru dizolvarea Parlamentului. Mai exact, socialiștii propun elaborarea unei foi de parcurs conform căreia să acționeze în cazul anticipatelor. Mai mult, ei subliniază că toate aceste fracțiuni, împreună, trebuie să-și asume răspunderea pentru dizolvarea Parlamentului.

Anterior, și deputații PAS, PPDA, dar și cei la la grupul parlamentar PRO Moldova au anunțat că își doresc alegeri parlamentare anticipate. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
moțiune de cenzură, Parlament, Guvern, Deputați
Tematic
PDM nu mai face parte din majoritatea parlamentară
Deputați PDM și PPDA: Iată cine ar fi gata să facă coaliție cu PSRM


Загрузка...