Valeriu Streleţ

Valeriu Streleț: în Moldova este teren liber pentru lansarea ideilor

16
(reînnoit 14:28 31.08.2015)
O delegație guvernamentală din Moldova participă la expoziția Milano-2015.

CHIȘINĂU, 31 aug –Sputnik. Delegația Republicii Moldova condusă de premierul Valeriu Streleț a avut o întrevedere cu preşedintele Regiunii Lombardia, Roberto Maroni, la Milano. Discuțiile dintre oficiali s-au axat pe aprofundarea relațiilor comercial-economice dintre Italia și Moldova, dezvoltarea cooperării în sectorul agricol, cultural, dar și în cel al turismului.

„Potențialul de colaborare este foarte mare și trebuie valorificat. Să dezvoltăm acest potențial și pe linia Executivelor. În afară de forumul moldo-italian, care urmează să se desfășoare în septembrie, putem realiza un șir de alte acțiuni comune, care vor fi în beneficiul ambelor părți”, a declarat prim-ministrul.

Streleț a adăugat că obiectivele majore ale Guvernului sunt dezvoltarea economiei și modernizarea țării. „Numai având o economie dezvoltată, toate celelalte probleme vor putea fi soluționate mult mai simplu. Dacă în statele dezvoltate este greu să găsești idei pentru afaceri, în Republica Moldova este teren liber pentru lansarea ideilor și dezvoltarea afacerilor. Avem nevoie de noi experiențe, noi parteneri de dezvoltare, astfel încât să putem oferi cetățenilor sentimentul de lucru bine făcut”, a punctat Streleț.

Președintele Regiunii Lombardia și-a reiterat disponibilitatea de a susține în continuare cetățenii moldoveni aflați în Italia, de a promova imaginea Republicii Moldova, a produselor, culturii și tradițiilor moldovenești.

„Susținem Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană. Participarea la Expo Milano 2015 este o oportunitate de a arăta bogățiile pe care le aveți. Apreciem experiențele comune pe care le avem și ne dorim să dezvoltăm relațiile de colaborare, în special în domeniul turismului”, a declarat Maroni.

Părțile au mai discutat și despre necesitatea semnării acordurilor privind protecţia social și migraţia de muncă, în vederea gestionării responsabile a politicilor şi proceselor migraţionale. În mod special, s-a discutat despre importanța semnării unui Acord bilateral în domeniul securităţii sociale şi implementarea Acordului în domeniul migraţiei de muncă.

Întrevederea Premierului Valeriu Streleț cu Președintele Regiunii Lombardia, Roberto Maroni, a avut loc în cadrul vizitei delegației moldovenești la Expoziția Universală Milano 2015.

16
Tagurile:
delegaţie, Milano, Streleț, afaceri, Expoziția Universală Milano 2015, Roberto Maroni, Italia, Moldova
Tematic
Streleţ: nu sunt restanţe la plăţile salariale
Streleţ: Guvernul ar putea să rezilieze contractul de concesiune a Aeroportului


Загрузка...