Обвиняемый

Au fost reținute cinci persoane care au prădat 13 case particulare

9
(reînnoit 19:44 04.08.2015)
Prejudiciul total în urma acestor acțiuni ilegale depășește cinci milioane de lei.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Colaboratorii Inspectoratului de Poliție al municipiului Chișinău au reținut cinci persoane suspectate de comiterea mai multe furturi din apartamente pe teritoriul municipiului, a anunţat marți în cadrul unei conferințe Adrian Jovmir, ofiţer de presă la Poliţia capitalei.

”După ce am arestat săptămâna trecută patru persoane care au furat un terminal de plăţi în sectorul Buiucani, pe strada Vasile Lupu, poliția a făcut legătură între acţiunile lor criminale şi încă cinci locuitori din sudul țării. S-a constatat că ei jefuiau apartamente din Chișinău”, a subliniat Jovmir.

Potrivit lui, imediat au fost arestați cinci cetăţeni din Comrat și Ceadîr-Lunga, care au fost urmăriți timp de jumătate de an. Conform informațiilor organelor de drept, ei au săvârșit cel puțin 13 furturi pe teritoriul Chișinăului.

”Paguba totală rezultată din acțiunile lor constituie mai mult de cinci milioane de lei. Nu este exclus că reținuții au participat și la alte furturi”, a precizat Jovmir.

El a mai spus că infractorii alegeau din timp casele care urmau să fie jefuite.

”În câmpul lor de vedere nimereau construcțiile mai arătoase, în care, considerau ei, puteau fi păstrate sume mari de bani. Aceştia acţionau noaptea, având măști pe faţă. Cel mai des săvârșeau furturile în zilele de odihnă. În timpul perchezițiilor, asupra lor au fost găsite bijuterii din aur, dar practic nu au fost găsiți bani. Ancheta urmează să clarifice în ce mod au fost cheltuiți aceștia”, a mai spus Jovmir.

În prezent, suspecții se află în arest preventiv. Ei riscă de la 7 la 12 ani de privațiune de libertate.

 

9
Tagurile:
arest, furt, prejudiciu, hoţi, case particulare, jaf, Adrian Jovmir, Chișinău
Tematic
Cavcaliuc: poliţia este mai operativă, avem mai puţine infracţiuni
Grup specializat în infracţiuni contra proprietăţii, reţinut


Загрузка...