Anti-doping laboratory. Archive photo

Locurile la doctorat nu mai sunt aprobate pe specializări

27
(reînnoit 10:50 23.07.2015)
Peste 300 de locuri la buget vor fi alocate pentru studii superioare de doctorat.

CHIŞINĂU, 22 iul – Sputnik. Guvernul a aprobat Planul de admitere la studii superioare de doctorat, ciclul III, pentru anul de studii 2015-2016. Planul de admitere prevede 320 de locuri bugetare pentru doctorat. Din numărul total de locuri, 307 au fost repartizate pentru doctoratul științific, iar 13 – pentru doctoratul profesional.

”Locurile la doctorat nu mai sunt aprobate pe instituții și specializări, așa cum se proceda în trecut, ci pe domenii mari ale științei”, a precizat ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu.

Potrivit ministrului, „acestea urmează a fi distribuite de autoritățile publice centrale competente, în baza criteriilor de performanță științifică, instituțiilor de învățământ superior care organizează programe de doctorat prin competiție între școlile doctorale autorizate provizoriu de către Agenția Naționale de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional (ANACIP)”.

Locurile pentru studii superioare de doctorat au fost repartizate pentru 6 domenii științifice: Științe ale naturii; Științe inginerești și tehnologii; Științe medicale; Științe agricole; Științe sociale și economice; Științe umaniste.

Locurile prin contract vor fi stabilite de către Școala doctorală autorizată provizoriu, cu informarea  Ministerului Educației.

În următoarea etapă, la propunerea ANACIP, Guvernul urmează să aprobe lista școlilor doctorale autorizate provizoriu.

 

27
Tagurile:
doctorat, burse, studenţi, Guvern, Republica Moldova
Tematic
Restricţiile privind vârsta conducătorilor de doctorat – ilegale


Загрузка...