justice, суд

Un judecător din Chişinău, cu un nou dosar penal

10
(reînnoit 12:15 14.07.2015)
CSM a aprobat urmărirea penală suplimentară a unui fost magistrat.

CHIŞINĂU, 14 iul – Sputnik. Fostul judecător din cadrul Judecătoriei sectorului Râşcani din Chişinău, cercetat penal pentru gestionare frauduloasă a unor dosare civile, a ajuns din nou în vizorul procurorilor după ce în acţiunile acestuia au fost stabilite noi episoade ilegale.

Procurorul General a primit, marţi, acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind iniţierea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a fostului magistrat, bănuit de pronunţarea cu bună-ştiinţă a unor decizii şi încheieri contrare legii, fals în acte publice şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Potrivit materialelor procesului penal, în perioada 2012-2014, magistratul, în coparticipaţie cu anumiţi angajaţi ai Judecătoriei şi de comun cu alţii jurişti, au efectuat o serie de imixtiuni ilegale în cadrul cauzelor civile. Aceştia au admis înlocuirea ilegală a cererilor de chemare în judecată, au schimbat obiectul litigiilor, au emis hotărâri în lipsa unui proces civil.

Procurorii au reuşit să identifice în respectiva instanţă de judecată 20 de cauze civile, numerele electronice de înregistrare şi evidenţă ale cărora au fost ulterior folosite ilegal de către judecător la întocmirea dosarelor clone. De regulă, cauzele civile aveau ca obiect al litigiilor sume impunătoare de bani, cifrate la milioane de lei sau obiecte imobiliare ce aparţin administraţiei publice locale.

Procurorul General urmează să înceapă urmărirea penală în privinţa judecătorului şi să dispună efectuarea tuturor acţiunilor procesuale care se impun pentru cercetarea completă şi obiectivă a cazului.

 

10
Tagurile:
judecător, dosar penal, procuror, Republica Moldova
Tematic
Un judecător din RM, cercetat penal pentru hotărâri ilegale

Загрузка...