Energie eoleană alternativă

ANRE revine la decizia de majorare a tarifelor la electricitate

43
(reînnoit 16:49 02.07.2015)
ANRE va examina în şedinţă publică solicitările de majorare a tarifelor la energia electrică.

CHIŞINĂU, 1 iul – Sputnik. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va convoca o şedinţă publică la care va examina solicitările de aprobare a noilor tarife de distribuție și furnizare a energiei electrice prezentate anterior de către operatori. 

Компрессорная установка Креховского месторождения природного газа
© Sputnik / Павел Паламарчук

ANRE anunţă că va face acest lucru după ce va finaliza procesul de verificare a datelor şi calculelor prezentate de aceeaşi operatori.  

La şedinţa publică a Consiliului de Administraţie al ANRE vor fi invitaţi reprezentanți ai societății civile, ai asociațiilor de protecție a consumatorilor, ai mass – media, experți în domeniu şi alte persoane interesate. 

În a doua jumătate a lunii martie, ANRE a organizat doua audieri publice pe marginea solicitărilor de aprobare a noilor tarife reglementate la energia electrică  parvenite de la companiile Î.C.S. ”RED Union Fenosa” S.A., Î.C.S. ”Gas Natural Fenosa Furnizare Energie”, S.A. ”RED Nord” şi S.A.”RED Nord — Vest”. 

Cel mai mare furnizor de electricitate din ţară, „Gas Natural Fenosa”, a avertizat cu privire la posibilitatea reducerii până la 40% din alimentarea cu energie electrică, din cauza amânării plăților pentru energia furnizată.

Ministerul Economiei a calificat printr-un comunicat de presă aceste declaraţii drept „provocatoare”. „Ministerul consideră provocatoare declaraţiile unor agenţi economici, specializaţi în furnizarea energiei electrice către consumatorul final, acestea putând a fi calificate drept presiuni asupra unor instituţii implicate în elaborarea şi aprobarea unor noi tarife la energia electrică”, se spune în comentariul Ministerului Economiei.

Companiile „RED Union Fenosa” și „Gas Natural Fenosa” au solicitat ANRE o majorare de cel puţin 50%. Adică, tariful pentru consumatorul final ar fi de 2,58 lei pentru un kW/h, faţă de 1,58 lei cât este în prezent.


43
Tagurile:
tarife, ANRE, energie
Tematic
ANRE. Revizuirea tarifelor pentru gazele naturale și curentul electric
Sărbătoarea Botezului Domnului

Boboteaza: Învățături corecte și învățături greșite despre agheasmă

(reînnoit 17:01 18.01.2021)
În fiecare an, pe 19 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, care este una dintre cele 12 praznice împărătești din anul bisericesc. Mai jos, vă prezentăm care sunt învățăturile corecte și cele greșite despre agheasmă și folosirea ei.

CHIȘINĂU, 19 ian — Sputnik. Creștinii ortodocși din țara noastră sărbătoresc Botezul Domnului Nostru Iisus Hristos. Din păcate, o perioadă îndelungată, generații întregi au fost lipsite de posibilitatea de a învăța religia în școală. Chiar și astăzi, religia nu face parte din programa obligatorie de studiu. Iată de ce mulți creștini nu cunosc învățătura Sfinților Părinți despre slujba sfeștaniei și folosirea Aghesmei Mari.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
© Sputnik / Moldova

Având în vedere că în special tinerii de astăzi își petrec timpul în mediul virtual, considerăm binevenit să arătăm pe scurt care sunt învățăturile corecte și cele greșite despre agheasmă și folosirea ei.

Potrivit Molitfelnicului, cuvântul agheasmă vine de la grecescul aghiasmos şi înseamnă sfinţire. Prin agheasmă înţelegem atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.

Cine și în ce condiții poate înmulți Agheasma Mare, Mică și Sfântul Mir?

Agheasma Mare nu trebuie să o înmulțească nimeni. Agheasma Mică se poate înmulţi, cu condiţia ca Agheasma să se toarne asupra unui vas în care există apă neîncepută. Nicidecum să nu se toarne apă deasupra aghesmei.

Cum și când se folosește agheasma de la Izvorul Tămăduirii?

Agheasma de la Izvorul Tămăduirii (Sărbătoare închinată Maicii Domnului prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată), de la sfințirea caselor sau a fântânilor, a troițelor și oricând se mai face peste an, se știe că aceasta este agheasma mică și se poate lua după anaforă.

Ce se face cu agheasma care a prins miros?

Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea, se toarnă într-un loc curat, sau la rădăcina unui pom.

Ce este Sfeştania (Agheasma mică)? Care sunt cele necesare pentru aceasta?

Este slujba de sfințire a apei care se poate face atât în biserică sau în alte locuri, cât și în casele noastre.

Pentru aceasta este nevoie de un vas cu apă curată, un mănunchi de busuioc sau altă plantă cu care preotul să stropească prin casă, 3 lumânări așezate într-un vas sub care puneți o hârtie ca să nu curgă ceara pe fața de masă, tămâier cu jar sau cărbune special, tămâie, un pomelnic cu cei ai casei, un prosop cu care să se șteargă pe mâini preotul. Nu puneți busuiocul în vasul cu apă pentru că se face ceai de busuioc, nu agheasmă. Cu agheasma rămasă mai stropiți prin casă (și prin curte dacă aveți) și gustați din ea dimineața pe nemâncate, după ce luați anaforă și dacă noaptea nu v-ați împreunat cu soțul (soția). Nu este necesară făină sau mălai la această slujbă.

Să punem usturoi sau busuioc lângă agheasmă ca să nu se strice?

Mântuitorul Iisus Hristos întrebă: „Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?" (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante.

Dacă strângem Agheasma Mare mai mulţi ani la rând, agheasma devine foarte puternică?

Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sfântă Biserică.

Este păcat să fie făcută sfeştania casei seara? Trebuie făcută până în orele 12?

Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului:

a) Curăţenie de praf, mizerie în toată casa;

b) Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie;

c) Curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie încoace.

Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o dată pe an. Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.

În caz de necesitate (rău, frică, gânduri necurate, tulburare, supărare), în timpul zilei, ce se poate lua?

Dacă persoana nu a mâncat, poate lua anaforă, agheasmă mică, iar dacă a mâncat să se ungă cu ulei de la Sfântul Maslu sau agheasmă pe frunte, să se afume cu târnoseală (târnoseala este o bucățică de pânză îmbibată în ceară topită luată de la sfințirea unei biserici), să aprindă tămâie.

Dacă vreun animal de pe lângă casă se îmbolnăvește, îl putem unge cu sfințenii, și cu ce anume?

Creștinii pot stropi cu agheasmă vitele sau grajdurile vitelor, cât și în casele în care locuiesc.

Ce se face cu Agheasma de la Sfeștanie?

Întâi trebuie să o strecurăm foarte bine dacă are în ea resturi de busuioc, deoarece chiar și o sămânţă sau o frunzuliţă de busuioc poate altera un litru-doi de agheasmă. Dacă nu o vom strecura, ci o vom păstra aşa, i se va schimba gustul și se va face amară, nemaiputându-se bea. La fel se va întâmpla şi cu agheasma care va semăna cu ceaiul de busuioc atât la culoare, cât şi la gust. Această agheasmă se poate păstra doar câteva zile deoarece se va face amară.

Празднование Рождества Христова
© Sputnik / Константин Чалабов

Aşa cum la Sfânta Împărtăşanie nu se poate pune decât făină curată, vin curat, apă curată (iar preotul care pune alte materii sau pune apă prea multă, foloseşte făină stricată sau murdară, ori vin rău la gust, săvârşeşte păcat de moarte), tot aşa nici în agheasmă nu trebuie să existe alte substanţe. Agheasma se face din APĂ CURATĂ şi nimic altceva, într-un vas curat. Orice altă substanţă care schimbă firea apei o poate face pe aceasta să se schimbe la gust sau chiar să se strice.

Dacă tradiţia Bisericii ar fi învăţat să se facă agheasmă din ceai de busuioc de exemplu, aşa cum deseori se întâmplă din neglijenţa sau neştiinţa preotului, atunci ar fi fost ceva anormal ca să se strice agheasma făcută din ceai de busuioc. Dar dacă tradiţia Bisericii ne învaţă să folosim apă şi precizează să fie curată, să facem aşa şi atunci niciodată agheasma nu se va strica.

Dacă vom căuta explicaţia ştiinţifică a faptului că agheasma nu se strică, desigur că nu vom găsi această explicaţie. Foarte rar au fost cazuri în care agheasma s-a stricat întocmai ca orice apă. Motivele sunt diverse: preotul nu a săvârşit toată slujba de sfinţire a apei, vasul în care s-a sfinţit apa nu a fost curat, sticla în care s-a turnat agheasma după sfinţire nu a fost curată, şi cel mai des întâlnit motiv, agheasma a fost turnată în sticlă cu tot cu resturile de busuioc.

Timp de 7 zile după Sfeștanie, trebuie să stropim casa și curtea cu agheasmă. Este bine să și gustăm în fiecare dimineaţă din agheasmă, dar luăm întâi anaforă și apoi bem agheasmă deoarece este Agheasmă Mică. Putem gusta din agheasmă și putem stropi casa nu numai 7 zile după Sfeştanie, ci chiar și după cele 7 zile.

Când se bea Agheasma Mare?

Agheasma Mare se bea de la Boboteaza pâna în ziua în care este scris pe calendar „Odovania praznicului Botezului Domnului", adică data de 14/27 ianuarie. În restul anului nu se bea Agheasmă Mare decât doar atunci când ne-am spovedit, nu am primit dezlegare la Sfânta Împartașanie. Însă chiar și atunci Agheasma Mare ne-o dă preotul.

La stropit se poate folosi Agheasma Mare în tot timpul anului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Boboteaza, ageasma, despre agheasma, invataturi gresite, invataturi corecte
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021
Tematic
Calendar Ortodox: Viața sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei


Загрузка...
Ion Tăbârță

Expert: Despre sinceritatea relațiilor moldo-ucrainene

77
(reînnoit 22:41 18.01.2021)
Comentatorul politic Ion Tăbârță a vorbit în studioul Sputnik Moldova despre sinceritatea relațiilor moldo-ucrainene și a trecut în revistă cele mai ”spinoase” dosare din istoria celor două state după proclamarea Independenței.
Expert: Despre sinceritatea relațiilor moldo-ucrainene

După recenta vizită a președintelui Maia Sandu la Kiev, mai mulți experți de la Chișinău au vorbit despre relansarea relațiilor moldo-ucrainene și despre complexitatea lor.

Comentatorul politic Ion Tăbârță a vorbit în studioul Sputnik Moldova despre istoria complicată a relațiilor dintre cele două state, care pe parcursul timpului nu au fost tocmai reciproc avantajoase.

„Această relație între Moldova și Ucraina a aavut foarte multe pietre subterane, iar, cu regret, Ucraina a vut o atitudine ambiguu față de poziția Moldovei pe mai multe subiecte. Aș aminti aici poziția părții ucrainene pe dosarul transnistrean, disputele problematice pe subiectul delimitării frontierei de stat, unde partea ucraineană a fost destul de rigidă la negocierile cu Moldova. Cei 7,7 km pe șoseaua Odesa-Reni, este problema portului Giurgiulești, hidrocentrala de la Novodnestrovsc, barajul de la Naslavcea, problema celor 130 de proprietăți ale Moldovei de pe teritoriul Ucrainei. Pentru soluționarea acestor probleme avem nevoie de o relație sinceră și sperăm că partea ucraineană își va revizui atitudinea pe mai multe dosare, pentru a manifesta o deschidere mai mare față de Moldova”, a precizat Ion Tăbârță.

Totodată expertul a vorbit și despre proiectele de infrastructură dintre cele două state, exprimându-și poziția că, deocamdată, pe hârtie aceste proiecte arată bine, în realitate, însă va fi destul de dificil de a le implementa.

„Referitor la acest proiect de infrastructură rutieră convenit la Kiev, acest traseu Chișinău-Soroca-Iampoli-Kiev arată foarte bine pe hârtie, dar va fi nevoie de sume colosale de bani din ambele părți. De unde ar putea fi accesați acești bani, Moldova nu-i are, noi nu știm pe cât Ucraina este gata să investească. Cred că acești bani ar putea veni pe filiera europeană”, a precizat Ion Tăbârță.

Aflată la Bruxelles, președintele Maia Sandu va aborda și implicarea Uniunii Europene pentru expertizarea impactului în cazul construirii Hidrocentralelor ucrainești pe Nistru.Totodată, Președintele a adăugat că în cadrul vizitei va solicita și o monitorizare a situației privind proprietățile moldovenești din Ucraina.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

77
Tagurile:
satul Palanca, Novodnestrovsk, Ucraina
Tematic
Întrevederea Sandu-Zelenski: De la "șezătoarea prezidențială" la "Podul lui Manilov"


Загрузка...

Militarii au ocupat Washingtonul

0
(reînnoit 22:34 18.01.2021)
Mii de soldați ai Gărzii Naționale au fost dislocați în Washington, Capitala americană fiind fortificată pentru ceremonia de inaugurare a lui Joe Biden.

Măsurile de securitate fără precedent sunt luate pe fondul temerilor privind repetarea violențelor de la Capitoliu din 6 ianuarie, când au murit cinci persoane.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • © Sputnik / Stringer

    Un membru al Gărzii Naționale, de gardă pe o stradă lângă Capitol Building din Washington DC.

  • © Sputnik / Artur Gabdrahmanov

    Străzi blocate la Washington.

  • © REUTERS / Caitlin Ochs

    O fată își face selfie în fața militarilor din Garda Națională la Washington.

  • © Sputnik / Stringer

    Protestatari pe o stradă din apropierea clădirii Capitoliului din Washington DC.

  • © Sputnik / Stringer

    Soldații Gărzii Naționale pe o stradă din Washington.

  • © REUTERS / Eduardo Munoz

    Echipament militar în timpul blocării accesului la clădirea Capitolului din Washington.

  • © REUTERS / Erin Scott

    Membri ai Gărzii Naționale care primesc arme, Washington DC.

  • © Sputnik / Stringer

    Soldații Gărzii Naționale, de gardă pe una dintre străzile din apropierea clădirii Capitoliului din Washington.

  • © Sputnik / Artur Gabdrahmanov

    Soldații Gărzii Naționale, de gardă pe una dintre străzile din apropierea clădirii Capitoliului din Washington.

  • © AP Photo / John Minchillo

    Soldații Gărzii Naționale, de gardă pe una dintre străzile din apropierea clădirii Capitoliului din Washington.

  • © Sputnik / Stringer

    Gard metalic pe o stradă lângă clădirea Capitoliului din Washington DC.

  • © Sputnik / Артур Габдрахманов

    Soldații Gărzii Naționale, de gardă pe o stradă din Washington.

  • © Sputnik / Stringer

    Un soldat al Gărzii Naționale pe o stradă lângă clădirea Capitolului din Washington DC.

  • © REUTERS / Eduardo Munoz

    Soldații Gărzii Naționale, de gardă pe una dintre străzile din apropierea clădirii Capitoliului din Washington.

  • © Sputnik / Stringer

    Soldații Gărzii Naționale pe una dintre străzile din apropierea clădirii Capitoliului din Washington.

Tagurile:
Joe Biden, inaugurare, Washington, militari, SUA
Tematic
Presa americană citează surse din FBI care anunță că în SUA se pregătesc atacuri armate


Загрузка...