Работа Международного вещательного центра

Aviz neutru de la Guvern la modificarea Codului Audiovizualului

31
(reînnoit 17:17 03.06.2015)
Guvernul a dat miercuri aviz neutru la proiectul de lege semnat de mai mulţi deputaţi PD şi PLDM care prevede modificarea şi completarea Codului Audiovizualului (CA).

CHIŞINĂU, 3 iunie – Sputnik Moldova. Iniţiativa prevede introducerea unor precizări în CA cu privire la noţiunile de retransmisie, radiodifuzor şi produs autohton. 

„Avizul nostru este unul în care se menţionează carenţe de tehnică legislativă. Atenţionăm autorii cu privire la caracterul executoriu al deciziilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) şi aplicarea sancţiunilor din data publicării. Este abuziv. Sancţiunile CCA  trebuie să fie executorii când nu mai pot fi atacate în instanţă”, a declarat ministrul Justiţiei, Vladimir Grosu.  

„Este de oportunitatea Parlamentului să voteze sau nu acest proiect”, a încheiat ministrul.

Proiectul semnat de deputaţii PD şi PLDM prevede interzicerea transmiterii şi retransmiterii posturilor de televiziune şi radio care conţin programe sau emisiuni informative, analitice, militare, care nu sunt produse în statele membre UE, precum şi în statele care nu au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. 

Totodată, se propune de a revedea cotele minime de volum zilnic de emisie, inclusiv cel difuzat în limba de stat. Se propune de a mări intervalul orelor de maximă audienţă cu 2 ore seara, de la 18.00 la ora 24.00. 

 

31
Tagurile:
aviz, Codul Audiovizualului, Guvern
Tematic
Opinie: raportul CCA privind retransmiterea programelor de ştiri provoacă întrebări
Clădirea președinției

Consiliului Societății Civile, despre legile sociale elaborate de Guvern

31
Membrii Consiliului au venit de asemenea cu propuneri și recomandări de actualizare și îmbunătățire a Strategiei Naționale de Dezvoltare “Moldova 2030”.

CHIȘINĂU, 14 iul – Sputnik. Membrii Consiliului Societății Civile au salutat pachetul de legi sociale pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, astfel că circa un milion de cetățeni ai Republicii Moldova vor beneficia de susținere financiară din partea statului, a informat președintele Igor Dodon după întâlnirea avută marți cu președinții comisiilor de profil din cadrul acestuia.

”De asemenea a fost apreciat noul sistem de recalculare a pensiilor, lansat în luna iulie curent”, a menționat șeful statului.

În cadrul întrevederii a fost menționată activitatea comisiilor Sănătate; Protecție socială, ocrotirea familiei, mamei și copilului; Educație; Mass-media și comunicare; Relații interetnice din cadrul Consiliului, Acestea au venit cu propuneri și recomandări concrete de actualizare și îmbunătățire a Strategiei Naționale de Dezvoltare “Moldova 2030”.

”Mi-am exprimat convingerea că dialogul dintre echipa prezidențială și societatea civilă este unul binevenit și trebuie continuat pentru a identifica cele mai optime soluții ce ar conduce la o mai bună funcționare a instituțiilor statului, sporirea calității vieții oamenilor și modernizarea țării”, a subliniat Dodon.

În cadrul întrevederii a avut loc de asemenea un schimb de opinii cu privire la situația curentă în domeniile social, economic, politic, al sănătății.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

31
Tagurile:
societatea civila, Guvern, legi
Tematic
Legile pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, promulgate de Igor Dodon - detalii


Загрузка...
Inga Mifsud Wismayer

Important: Țările europene care au impus restricții pentru moldoveni - detalii

122
(reînnoit 21:52 14.07.2020)
Mai multe țări europene și-au închis frontierele pentru cetățenii din țara noastră din cauza riscului de răspândire a COVID-19. Iată care state au impus restricții de călătorie până în prezent și la ce trebuie să atragă atenția moldovenii dacă planifică o călătorie.
Important: Țările europene care au impus restricții pentru moldoveni - detalii

Potrivit avocatei Inga Mifsud Wismayer, cetățenii moldoveni trebuie să respecte anumite condiții atunci când planifică să treacă frontiera Republicii Moldova. Primul și cel mai important lucru este să se informeze din surse demne de încredere despre restricțiile impuse de autoritățile altor țări.

"Din păcate, tot mai multe state au închis hotarele pentru cetățenii moldoveni și cred că numărul acestora va crește. Cetățenii moldoveni trebuie să ia cunoștință de toate condițiile impuse de țările europene. Totodată, ar fi bine ca cetățenii să plece peste hotare doar în condiții stringente sau dacă au planificat și nu pot amâna călătoria", a declarat pentru Sputnik avocata Inga Mifsud Wismayer.

De menționat că Austria a fost prima țară care a anunțat introducerea de restricții din cauza COVID-19 pentru călătorii din mai multe state ale lumii, printre care este și Republica Moldova. Austria a anunțat impunerea restricțiilor pentru persoanele care provin din România, Moldova și Bulgaria din cauza situației complicate legate de răspândirea coronavirusului în aceste țări.

Astfel, cei care pleacă spre Austria din România, Moldova și Bulgaria trebuie să prezinte testul negativ la coronavirus sau să respecte carantina de 14 zile.

Și Italia - una dintre destinațiile europene predilecte ale moldovenilor, și-a închis joia trecută frontierele pentru cetățenii din țara noastră. Măsura autorităților italiene vizează în total 13 țări cu risc sporit de răspândire a infecției cu coronavirus.

Astfel, este interzis accesul în țară pentru persoanele care au locuit în sau au tranzitat aceste ţări cu două săptămâni înainte de a intra pe teritoriul Italiei, acestea urmând să fie oprite la frontieră. Totodată, Italia a suspendat zborurile directe şi indirecte către Republica Moldova, Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia-Herţegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană.

Mai mult, din 16 și până în 31 iulie, cel puțin, Austria a anunțat că va sista în intervalul 16 iulie – 31 iulie cursele aeriene din și către Republica Moldova. Cetățenii străini, inclusiv din țara noastră, pot intra acum în Austria cu condiția că au dreptul de a sta în această țară în baza unei vize de tip D, eliberată de Austria, în baza unui permis de ședere sau a documentației necesare solicitării dreptului de ședere în conformitate cu Legea poliției pentru străini, Legea privind regimul străinilor sau Legea privind azilul din 2005.

Dacă persoanele nu pot prezenta certificatul medical, trebuie să intre în izolare/carantină, într-o locație adecvată, pe o perioadă de 14 zile. Accesul persoanelor ce nu pot face dovada deținerii unei locații adecvate în Austria nu va fi permis.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

122
Tagurile:
Italia, Ungaria, Austria, moldoveni, frontiera, restricții de circulație
Tematic
Noi restricții pentru accesul călătorilor în Ungaria - detalii


Загрузка...

Interzis până la 1 august: Ce nu puteți face în această perioadă

0
(reînnoit 22:29 14.07.2020)
Comisia Națională de Sănătate Publică a prelungit perioada stării de urgență în sănătate publică. Vedeţi în ingograficul Sputnik ce nu aveţi voie să faceţi până pe 1 august.
Interzis  până la 1 august
© Sputnik / Moldova

Cel puțin până în 1 august, se interzice aflarea în locurile publice, păduri, parcuri, alei, plaje etc. în grupuri mai mari de trei persoane.

De asemenea, persoanele cu vârsta de peste 63 de ani nu vor putea părăsi domiciliul fără o necesitate stringentă.

Rămân închise în continuare teatrele, cinematografele, sălile de concerte, dar și cluburile de noapte.

Este interzisă organizarea nunților cumetriilor și altor ceremonii, inclusiv în instituțiile cu statut privat.

Totodată, Comisia Națională pentru Sănătate Publică a decis că se permite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului.
Întrunirile însă nu pot fi organizate în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție.

De asemenea, se admite reluarea activităților sălilor de sport, bazine, săli de fitness cu vestiare, baie, piscine, cu respectarea măsurilor de sănătate publică.

Pentru a evita sancțiunile, Poliția Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să se conformeze și să se informeze despre decizia CNSP.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
COVID-19, 1 august, interzis
Tematic
O importantă țară europeană a interzis accesul pentru moldoveni: Alte 12 state sunt vizate


Загрузка...