Lapte, imagine de arhivă

De ce laptele este mai sănătos decât apa când ne este sete. Ce spun specialiștii

103
(reînnoit 15:42 30.01.2018)
Potrivit unui nou studiu realizat în Marea Britanie, laptele este cea mai hidratantă băutură. Iată ce spun specialiștii.

CHIȘINĂU, 31 ian — Sputnik. Specialiștii ne sfătuiesc să bem minimum 2 litri de lichide pe zi, întrucât hidratarea este esențială pentru buna funcționare a organismului.

Potrivit unui nou studiu, realizat în Marea Britanie, care investighează efectul potențial de hidratare al diferitelor băuturi asupra organismului, demonstrează că laptele hidratează cel mai bine organismul.

„Subiecţii au fost împărţiţi în patru grupe, urmând ca fiecare grupă să fie hidratată cu un lichid diferit: apă, lapte, cafea şi suc natural. La sfârşitul orelor de test, surprinzător, s-a ajuns la concluzia că laptele hidratează într-o proporţie mult mai mare organismul uman în comparaţie cu apa. La fel de surprinzător este și faptul ca diferenţele dintre apă şi cafea sau suc natural sunt foarte mici”, scrie napocanews.ro.

Potrivit rezultatelor studiului, laptele hidratează pentru o perioadă de patru ore, în comparație cu apa, efectul căreia se limitează doar la o singură oră.

„Laptele este mult mai bun decât apa sau alte băuturi, deoarece este o sursă de proteine de cea mai mare calitate, dar şi de carbohidraţi, calciu şi electroliţi", spune Brian Timmons, autorul studiului.

Totodată, potrivit lui Timmons, laptele înlocuieşte sarea care se pierde prin transpiraţie şi ajută corpul să reţină fluidele mai bine.

103
Tagurile:
Hidratare, Ce spun specialistii, sete, sanatos, de ce, apa, lapte, Marea Britanie
Tematic
Studiu: Efectul dezastruos al diabetului asupra sănătății creierului
Studiu: Somnul în avion ne poate afecta sănătatea
Studiu: Băuturile răcoritoare vă pot pune în pericol viața

Загрузка...