Vladimir Putin

Putin a semnat legea cu privire la denunțarea Tratatului Cer Deschis

34
(reînnoit 11:55 07.06.2021)
În mai anul trecut, Statele Unite au lansat procedură de denunțare, care s-a încheiat pe 22 noiembrie. Moscova a anunțat în ianuarie 2021 demararea acțiunilor privind retragerea din Tratat.

CHIȘINĂU, 7 iun – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a semnat legea cu privire la denunțarea Tratatului Cer Deschis, iar documentul a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice,informează RIA Novosti.

Acum, Canada și Ungaria (depozitari ai tratatului) vor fi anunțați despre retragere iar peste șase luni participarea la acord va înceta.

Tratatul Cer Deschis a fost semnat în 1992 și a devenit una dintre măsurile de consolidare a încrederii de după Războiul Rece, deoarece a permis națiunilor participante să colecteze în mod deschis informații despre forțele militare și activitățile reciproce în zboruri de supraveghere.

Anterior, SUA notificase Rusia că nu va mai relua Tratatul Cer Deschis, semnat în 1992, care le-a permis semnatarilor să efectueze zboruri de observație peste teritoriile celuilalt cu anunț prealabil de ultim moment.

În mai 2020, Statele Unite au început procedura de retragere, care a fost finalizată pe 22 noiembrie. La 15 ianuarie, Ministerul de Externe rus a anunțat la rândul său începerea procedurilor relevante în aceeași direcție.

Semnat în 1992, Tratatul Cerului Deschis a intrat în vigoare zece ani mai târziu. A permis celor 34 de țări participante să efectueze zboruri de observare neînarmate fiecare pe teritoriul celuilalt. Cu toate acestea, în mai 2020, președintele american de atunci, Donald Trump, a declarat că țara sa va retrage din tratat din cauza presupuselor încălcări ale acestuia din partea Moscovei, lucru pe care Rusia l-a negat, subliniind că toate problemele legate de acord pe care Washington le-a ridicat ar putea fi discutate în cadrul Comisiei Consultative a Cerului Deschis. Participarea SUA la tratat s-a încheiat oficial pe 22 noiembrie, determinând și retragerea Rusiei din acord.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

34
Tagurile:
Acordul Cer Deschis, tratat, Denunțare, Lege, Putin
Tematic
Senator rus: SUA sunt de vină pentru încetarea Acordului Cer Deschis
Maia Sandu va efectua o vizită oficială în Polonia

O nouă vizită a Maiei Sandu în afara țării: Iată unde pleacă și cu cine se va întâlni

131
(reînnoit 14:19 19.06.2021)
Președintele Republicii Moldova va mai efectua o vizită oficială imediat ce se întoarce din Italia. De această dată, șeful statului va merge în Polonia. 

CHIȘINĂU, 19 iun - Sputnik. Președinția informează că Maia Sandu urmează să mai efectueze o vizită oficială după ce revine din Italia. Luni, 21 iunie, șeful statului merge în Polonia, la invitația omologului său polonez.

„La Varșovia, Președinta Maia Sandu va avea o întrevedere cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, după care vor avea loc discuții plenare ale delegațiilor celor două state. La finalul întrevederii, cei doi șefi de stat vor face declarații de presă”, se menționează în comunicatul de presă al Președinției. 

În comunicatul de presă se mai precizează că tot luni, 21 iunie, Maia Sandu se va întâlni cu Mareșalul Seimului polon, Elżbieta Witek, și cu Mareșalul Senatului polon, Tomasz Grodzki.

Șeful statului întreprinde o vizită oficială la Roma, în zilele de 18-20 iunie, la invitația omologului său italian. Aceasta este a șasea vizită, efectuată de Maia Sandu în străinătate, de la preluarea mandatului, după cele de la Berlin, Strasbourg, Paris, Bruxelles și Kiev.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

131
Tagurile:
vizită oficială, Polonia, Maia Sandu, președinte
Tematic
Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Senatului Italiei


Загрузка...
Orbán Viktor

Viktor Orban respinge reglementările fiscale impuse din exterior

53
(reînnoit 12:18 19.06.2021)
Premierul Ungariei Viktor Orban spune că este în interesul naţional al Ungariei să nu accepte reglementările fiscale impuse din exterior, respingând astfel propunerea unui impozit global minim.

BRUXELLES, 19 iun – Sputnik. Premierul Viktor Orban apără cu strășnicie independența Ungariei inclusiv din punct de vedere economic și spune că impozitele mai ridicate ar fi "toxice" pentru economia acestei țări care este orientate spre export.

El a respins de aceea propunerea unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global, arătând că un sistem fiscal care face Ungaria competitivă reprezintă "punctul de plecare" pentru succesul economic al ţării.

Orban a spus că, din punct de vedere economic, anul viitor trebuie să fie folosit "pentru restabilirea solidităţii familiilor" şi pentru reduceri de taxe pentru tineri, urmând ca, după ce ritmul de creştere al economiei ajunge la 5,5%, să fie luate în considerare reducerile fiscale.

Luna aceasta, miniştrii Finanţelor din Grupul ţărilor puternic industrializate (G7) au ajuns la un acord istoric cu privire la introducerea unui impozit minim global de 15% pe profitul companiilor, un acord care ar putea servi drept bază pentru un acord valabil la nivel mondial.

Dar Viktor Orban a arătat că Budapesta se opune acestei iniţiative deoarece ea contravine eforturilor autorităţilor maghiare de a atrage investiţii străine prin intermediul taxelor reduse.

Impozitul pe profitul companiilor de 9% practicat în Ungaria este unul din cele mai mici din Uniunea Europeană şi a fost folosit de Budapesta pentru a atrage unele mari investiţii în sectorul construcţiilor de automobile.

"Consider că este absurd ca orice organizaţie să îşi aroge dreptul de a spune ce taxe poate aplica Ungaria", a arătat Viktor Orban, consolidându-și astfel statura de lider independent și care face politica țării sale, nu a instituțiilor internaționale.

La rândul său, ministrul ungar al Finanţelor, Mihaly Varga a spus că un impozit minim global pe profitul companiilor ar urma să afecteze între 2.000 şi 3.000 de companii importante din Ungaria.

Irlanda, o altă ţară membră UE cu un nivel mic al impozitului pe profitul companiilor, se opune şi ea ideii unui impozit minim global pe profitul companiilor iar autorităţile de la Dublin au demarat o campanie prin care speră că va putea să îşi păstreze o parte din beneficiile oferite de regimul fiscal atractiv practicat de mai mute decenii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldovaok

53
Tagurile:
Ungaria, Victor Orban
Tematic
Viktor Orban: Dacă Ungaria nu ar fi comandat vaccinuri din Est, am fi avut mari probleme
Viktor Orban dă lovitura: își face partid european naționalist cu polonezii și cu Salvini


Загрузка...
Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie să evite asta

Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie evite asta

1061
(reînnoit 17:19 20.06.2021)
Șeful Centrului ”Gamaleya”, Alexandr Ginzburg , a făcut câteva recomandări persoanelor care au decis să se vaccineze pe parcursul sezonului cald.

CHIȘINĂU, 20 iunie - Sputnik. Directorul Centrului de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie numit după Gamaleya Alexander Ginzburg i-a sfătuit pe cei care sunt vaccinați împotriva coronavirusului să evite supraîncălzirea pe vreme caldă.

„Pe timp de caniculă, supraîncălzirea, disconfortul și transpirația excesivă nu contribuie nu numai la vaccinare, ci și la starea generală a unei persoane”, a spus Ginzburg.

El a subliniat că toate persoanele care suferă de hipertensiune sau diabet trebuie să fie deosebit de precaute, scrie RT.

În același timp, el a menționat că nu există contraindicații pentru înotul în bazine după vaccinare, cu toate acestea, înotul îndelungat ar trebui evitat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1061
Tagurile:
avertizare, COVID-19, vaccin
Тема:
Vaccinul Sputnik V: știri de ultimă oră
Tematic
Centrul Gamaleia și AstraZeneca au semnat un memorandum de cooperare


Загрузка...