MOSCOVA, 6 mart – Sputnik, Sofia Melniciuk. Primul discurs oficial al secretarului de stat, Anthony Blinken, în Departamentul de Stat, deși a avut loc într-o sală goală, a provocat agitație. În decurs de o jumătate de oră, șeful diplomației americane a enumerat principalele direcții ale politicii externe, care vor fi incluse în curând în strategia de securitate națională.

Noi timpuri – noi metode

Aproape tot ce a spus Blinken nu este nou: atât el, cât și președintele Joe Biden au spus aceste lucruri de mai multe ori în ultimele luni. Cu toate acestea, ceva a atras atenția.

"Abordarea noastră se va schimba", a declarat secretarul de stat. "Noi nu vom promova democrația cu ajutorul intervenților militare costisitoare sau încercărilor de a răsturna cu forța regimurile autoritare". El a recunoscut că astfel de metode, deși aplicate cu cele mai bune intenții, nu au dus la nimic bun. Mai mult, cuvintele "promovarea democrației" au căpătat o conotație negativă și nici chiar americanii înșiși nu mai cred în ele.

Lumea s-a schimbat și, în noile condiții, Washingtonul își va schimba atenția de la amenințarea terorismului la lupta împotriva superputerilor rivale. Promovarea democrației – rămâne a fi un imperativ al politicii externe a SUA – trebuie să se facă prin exemplu propriu. "În caz contrar, jucăm conform dorințelor concurenților, precum Chinei și Rusiei, care profită de orice ocazie pentru a semăna îndoieli cu privire la loialitatea noastră față de idealuri. Nu este nevoie să le facilităm sarcina", a conclus diplomatul.

Un astfel de exemplu

Anul trecut a adus provocări țării. Pandemia de coronavirus, care a ucis mai mulți americani decât Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial și Războiul din Vietnam luate împreună, a evidențiat inegalitățile în domeniul sănătății. Revoltele rasiale datorate brutalității poliției și uciderea persoanelor de culoare au evidențiat încă o dată problema rasismului sistemic din societate.

Alegerile prezidențiale, în general, au devenit cele mai scandaloase din ultimele decenii. Donald Trump susține până în prezent că rezultatele au fost falsificate. Acest lucru a dus la o adevărată incursiune în valorile fundamentale: pe 6 ianuarie, o mulțime a pătruns în clădirea Capitoliului în timpul confirmării rezultatelor alegerilor.

Noul președinte, Joe Biden, se confruntă cu o nevoie urgentă de a restabili unitatea în interiorul țării, de a demonstra, în primul rând, americanilor înșiși că Statele Unite sunt încă farul democrației.

"Cu exemplul personal există mari probleme în Statele Unite acum", a declarat Pavel Koșkin, cercetător senior la Institutul pentru SUA și Canada, într-un interviu acordat agenției de presă RIA Novosti. "Au nevoie de un instrument retoric pentru mobilizarea electoratului. Este important să arate că sunt capabili să reguleze situația din țară".

Într-o anumită măsură, declarațiile lui Blinken pot fi considerate ca fiind direcționate spre interior, crede Koșkin. "Punerea în ordine a lucrurilor în alte state este un fel de stimulent: trebuie să înceapă de la sine", explică el.

Dezvoltare versus democrație

Administrația lui Biden subliniază în mod constant că principalul rival strategic este China și modelul său de dezvoltare. Washingtonul intenționează să obțină tocmai schimbarea sa.

Dar Beijingul însuși nu intenționează să exporte sistemul politic nicăieri, așa cum a spus președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping. "Vom promova oportunități pentru lume prin dezvoltare", a explicat el.

În unele țări, există, într-adevăr, o cerere pentru importul de elemente individuale ale guvernului chinez, spune consultantul Centrului Carnegie din Moscova, sinologul Temur Umarov. De exemplu, statele din Asia Centrală, unde influența Statelor Unite scade în fiecare an.

"Toate autocrațiile din regiune vor să repete succesul Chinei: să devină o economie dezvoltată fără reforme democratice", a menționat Umarov. În același timp, orice autocrație din lumea de astăzi trebuie să pară o democrație. Fără aceasta, este imposibil să existe în mod normal într-o lume globală.

"Prin urmare, la nivelul retoricii, toată lumea din Asia Centrală vorbește despre reforme și drepturile omului, dar de fapt nu vede Occidentul drept un model demn de urmat. Dacă în trecut cel puțin o țară – Kârgâzstanul, așa-numita oază a democrației din Asia Centrală – era mai pro-americană, acum chiar și ea și-a schimbat părerea și urmează o cale diferită", a afirmat Temur Umarov, sinolog, consultantul Centrului Carnegie din Moscova.

Statele Unite și-ar putea consolida poziția în regiune dacă s-ar implica mai activ în Asia Centrală din punct de vedere economic, așa cum face Beijingul. Fără de acest lucru, crede Umarov, nu vor putea să dobândească o mare influență ideologică.

Vechiul neuitat

Abordarea adoptată de noua administrație este o continuare a ceea ce a început încă Barack Obama. Așa-numita Doctrină Obama a implicat și o reducere a prezenței militare americane în străinătate. Chiar și atunci, democrații au ajuns la concluzia că metodele militare nu sunt atât de eficiente și că democrația ar trebui răspândită nu prin intervenții, ocupații și construirea statului, ci prin intermediul puterii blânzi.

Cu toate acestea, cel de-al 44-lea președinte nu prea a reușit: în 2011, Statele Unite au efectuat atacuri aeriene asupra forțelor guvernamentale libiene. Obama a recunoscut ulterior că decizia, desigur, a fost corectă, dar Washingtonul nu s-a pregătit pentru consecințe. Libia s-a cufundat în haos – Obama a numit-o cea mai gravă greșeală a președinției sale.

Actuala administrație va continua încercările lui Obama și va folosi toate metodele, cu excepția intervenției militare directe, crede Dmitrii Suslov, director adjunct al Centrului pentru Studii Internaționale Europene și Internaționale a Școlii Superioare de Economie. "Accentul va fi pus pe politica de ajutor extern și ONG-uri, vor susține mult mai activ "revoluțiile portocalii", spune el, reamintind că în Siria, Statele Unite nu au luptat direct cu regimul lui Bashar al-Assad, ci au ajutat forțele de opoziție. "Acesta râmâne a fi un instrument acceptabil".

Acum, Washingtonul apără reprezentanții opoziției din Rusia, Belarus, Venezuela. Anterior, Statele Unite au impus sancțiuni unor oficiali ruși din cauza lui Alexei Navalnîi. Svetlana Tihanovskaya a discutat cu ambasadorul american despre măsurile restrictive împotriva președintelui bielorus Aleksandr Lukașenko. Cu o zi înainte, Blinken l-a sunat pe Juan Gaido, liderul opoziției din Venezuela. În China și Iran, SUA ajută ONG-urile și disidenții pro-occidentali.

Acțiunile concrete depind de țară, notează Suslov. Undeva se manifestă prin sprijinul uneia dintre părți într-un război civil, undeva – prin provocarea unei crize politice.

"Politică informațională, propagandă, diplomație publică. Sancțiunile sunt, de asemenea, un instrument important pentru răspândirea democrației: ele lovesc acele elite de care vor să scape. Dar noi Irak-uri și Libii – astfel de operațiuni nu vor mai exista", a declarat Dmitrii Suslov, director adjunct al Centrului pentru Studii Internaționale Europene și Internaționale a Școlii Superioare de Economie

Istoria arată că este problematic să planteze democrația doar prin exemplul personal – este mult mai dificil decât să aloce bani pentru proiecte străine. Așadar, sprijinul financiar al forțelor prietenoase, aparent, va deveni instrumentul principal al Departamentului de Stat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Dar, printre ele, țările care nu aparțin orbitei Occidentului, sunt, în general, doar două – Rusia și Turcia. Fără Rusia, Consiliul Europei își va pierde, de fapt, semnificația – dar chiar și acum, când el se transformă din ce în ce mai mult într-un instrument de presiune a Occidentului asupra Rusiei, interesul nostru față de acesta scade catastrofal.

De ce avem nevoie de o organizație internațională care acționează ca una supranațională, încercând nu numai să ne limiteze suveranitatea, ci și să ne impună, să ne dicteze regulile altora? Ca o platformă pentru construirea de relații, a unui dialog cu Europa? Ei bine, deci este necesar și posibil să vorbim cu ea pe picior de egalitate în alte formate – dacă cel presupus comun se transformă în mod deschis ostil.

Dar, pentru a construi relații ruso-europene, trebuie să înțelegem spre ce se îndreaptă Europa: spre o integrare din ce în ce mai mare într-un singur super-stat – sau va reveni în curând timpul statelor naționale? Avem nevoie de noi formate ruso-europene – sau ar fi mai corect din punct de vedere strategic să ne concentrăm pe relațiile bilaterale cu fiecare țară europeană?

Starea de spirit a elitelor europene este clară – până când majoritatea pariază pe aprofundarea integrării europene. Disputele se referă în principal la cât de suverană ar trebui să fie o Europă unită: să rămână o parte a Occidentului unic, un partener minor nici măcar al Statelor Unite, ci în cadrul proiectului supranațional atlantic sau să își asume întreaga responsabilitate pentru propriul destin? Nu există unitate – ca să nu mai vorbim de faptul că unele elite se opun, în general, căii actuale a UE (care va duce inevitabil la dispariția statelor naționale), insistând că o Europă puternică poate consta doar din state suverane puternice. În timp, disputele se vor intensifica – cu atât mai mult dacă relațiile cu Rusia (care sunt de fapt principalul indicator al independenței europene) vor continua să degradeze sub influența structurilor supranaționale, paneuropene, consolidând astfel revendicările naționaliștilor față de globaliști.

Europenii trebuie să elucideze, mai întâi de toate, modul în care înțeleg o Europă unită, viitorul acesteia – dar sunt capabili de asta? Au o claritate, în general, a ceea ce construiesc – nu partea globală a elitei, care cere în mod direct abandonarea naționalului în favoarea europeanului (de ce nu universalului?), ci europenii obișnuiți? Sondajul de opinie publicat marți oferă răspunsul la această întrebare.

Europenii (compania Ipsos au realizat un sondaj al locuitorilor din opt țări, în care trăiesc trei sferturi din populația totală a UE; sondajul a fost comandat de Fundația franceză Jean Jaurès și Fundația germană Friedrich Ebert) au fost întrebați doar despre suveranitate, dar acest lucru este suficient pentru a înțelege diferența de dispoziție.

Mai pe scurt, datele sondajului confirmă faptul că actuala UE este benefică pentru germani și asta le convine. Prin urmare, germanii sunt fericiți, dar francezii și italienii nu. 57 la sută dintre germani cred că UE este suverană, în timp ce 64 la sută dintre francezi nu sunt de acord cu ei. Nemaivorbind de faptul că înțelegerea suveranității de către cele două popoare este semnificativ diferită: pentru germani ea înseamnă "independență", în timp ce pentru francezi "putere regală" și "putere". Nu este surprinzător faptul că majoritatea francezilor consideră că termenul "suveranitate" în sine este învechit, dar, în același timp, anume ei (la fel ca italienii, ale căror poziții sunt în general apropiate de pozițiile francezilor), cred că cuvintele "suveranitate" și "Europa" nu trebuie să fie folosite împreună. Adică nu înțeleg ce înseamnă "suveranitate europeană". Anume despre acest concept a și fost sondajul: 41 la sută dintre francezi văd ceva bun în el împotriva a 63 la sută dintre germani.

Se pare că majoritatea germanilor se asociază cu Europa și transferă conceptul de suveranitate de la nivel național la cel european, iar pentru majoritatea francezilor, italienilor (și spaniolilor), suveran înseamnă încă național. Nu este surprinzător faptul că ei sunt nemulțumiți de actuala Uniune Europeană și o consideră insuficient de suverană, pentru că nu numai că nu are cu adevărat independență geopolitică, ci este și un proiect german.

În același timp, nemții înșiși, în mod surprinzător (dacă luăm în considerare datele altor sondaje, de exemplu, despre atitudinea față de America), consideră că Uniunea Europeană este independentă, de fapt, închizând ochii la suveranitatea sa limitată în politica externă. Se pare că, pentru cea mai mare parte a societății germane, integrarea europeană înlocuiește lupta pentru suveranitatea națională. Adică, germanii au decis să scape de americani (și această dorință este fixată în toate sondajele) nu doar la nivelul Republicii Federale Germania, ci deodată la nivelul întregii lor Uniuni Europene.

Este amuzant faptul că cetățenii țărilor est-europene (la sondaj au participat polonezi, români și lituanieni) au devenit în acest sens mai "germani" decât germanii înșiși – printre ei, cei mai mulți au fost cei care consideră actuala UE suverană: 65 , 63 și, respectiv, 56%. Ce contrast cu 36% în Franța!

Atâta timp cât germanii au reușit să mențină Europa în jurul lor – Brexitul va fi convenabil în planurile germane de integrare europeană. Deși este clar că anglo-saxonii vor ține mâna pe pulsul Europei și vor face totul pentru a se asigura că o Europă unită nu numai că rămâne o parte loială a Vestului atlantic, ci și restrânge consolidarea germană cu sprijinul tuturor țărilor nemulțumite de Berlin. Iar germanii vor miza atât pe desolidarizarea euro-scepticilor și a guvernelor naționale, cât și pe sprijinul ideii de integrare europeană în continuare între europeni. Într-adevăr, răspunzând la întrebarea dacă este necesar să se consolideze suveranitatea europeană, 73% dintre cei chestionați au spus "da" – chiar și francezii și italienii au fost de acord cu germanii în acest sens. Da, au viziuni diferite despre o Europă unică, în special structura sa internă și echilibrul de putere dintre UE și guvernele naționale, dar în orice caz vor să o vadă independentă în afacerile internaționale. Ce înseamnă acest lucru pentru Rusia?

Faptul că principala luptă pentru Europa se desfășoară în interiorul său – în interiorul Occidentului până când unit. Care dintre cele trei opțiuni pentru viitorul Europei – o UE din ce în ce mai centralizată ca parte a Occidentului, o Uniune Europeană suverană sau semi-căderea (slăbirea integrării) UE – se va împlini în viitorul apropiat, depinde în primul rând de europenii înșiși (mai exact, de lupta între elite).

Rusia beneficiază de toate opțiunile, cu excepția primei, și ea este singura pentru a cărei implementare este necesară menținerea celor mai conflictuale relații ruso-europene. Nici rușii și nici europenii nu au nevoie de ea – dar noi nici nu căutăm să forțăm și să rupem, și nici o a treia forță nu ne poate influența poziția. Dar europenii vor trebui să se decidă – nu cu Rusia, ci cu înțelegerea lor și, cel mai important, cu dorința de a obține suveranitatea.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova