Mike Pompeo și Serghei Lavrov

SUA și Rusia, discuție la nivel înalt o propunere binevenită a președintelui Putin

115
(reînnoit 12:38 14.07.2020)
Mike Pompeo și Serghei Lavrov au discutat despre reuniunea liderilor celor cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU.

CHIȘINĂU, 14 iul – Sputnik. Într-un comunicat al Departamentului de Stat se arată că miniștrii de Externe ai Rusiei și SUA au avut o discuție telefonică în care au fost abordate mai multe probleme.

Mike Pompeo și Serghei Lavrov au discutat despre o reuniune a între liderilor celor cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, într-un viitor apropiat, pentru a  marca împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Organizației Naţiunilor Unite.

Summit-ul i-ar aduce la un loc pe președinții Donald Trump, Vladimir Putin, Xi Jinping și Emmanuel Macron, precum şi pe premierul britanic, Boris Johnson.

Ideea acestei reuniuni i-a aparținut președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, transmit agențiile internaționale – și ar putea fi un prilej de discuții, la cel mai înalt nivel, între două puteri între care sunt actualmente tensiuni – SUA și China.

Deocamdată nu s-a precizat unde şi când ar putea avea loc acest summit.

În comunicatul Departamentului de Stat se mai arată că șefii diplomației din Rusia și SUA au discutat despre ”îngrijorări comune”, inclusiv Afganistanul.

De asemenea, secretarul de Stat, Michael Pompeo a ridicat problema securității electorale, se arată în comunicatul Departamentului de Stat al SUA

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

115
Tagurile:
SUA, Rusia, Putin
Tematic
Moscova a expediat propunerile de summit pentru cei 5 membri ai CS al ONU
Sistemul HIMARS

De ce sistemul HIMARS este un pericol pentru România, dar nu Rusia

87
(reînnoit 19:12 26.11.2020)
Statele Unite și aliații lor din NATO nu deține arme care cu adevărat și în mod ultimativ ar amenința Rusia în peninsula Crimeea și regiunea Kaliningrad, menționează analistul militar.

Numărul aliaților NATO nu poate fi convertită în calitatea operațiunilor militare, măcar și în Afganistan (talibanii nu sunt adversarul vel mai dotat cu tehnologii).

Americanii nu sunt deranjați de rămânerea în urmă față de Rusia la capitolul tehnologiilor militare (rachete hipersonice, sisteme de apărare antiaeriană și luptă radioelectronică, sisteme submarine robotizate). Exersând tactica “desfășurării războiului hi-tech”, trupele terestre ale SUA au transferat, săptămâna trecută, în câteva ore, pe calea aerului din Germania în România două sisteme de lansare multiplă a rachetelor HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), au efectuat câteva lansări de rachetă de antrenament în direcția Mării Negre și, operativ, au readus lansatoarele la baza Ramstein.

Potrivit publicației Forbes, scurta misiune cu lansări de rachetă în România s-a dorit o demonstrare de forță a armatei americane, „un mesaj pentru Moscova” și o „surpriză cu rachete” pentru grupul de forțe ale armatei rusești din Crimeea. Altfel nici nu se putea, pentru că Marea Neagră „se transformă rapid într-un lac rusesc”, fapt care amenință interesele Statelor Unite.

Evident, două lansatoare HIMARS nu schimbă mult lucrurile în regiune, însă în 2018 în Germania a revenit brigada americană 41 de artilerie, în dotarea căreia sunt două baterii ale HIMARS (36 de lansatoare cu o sumă de 216 salve cu rachete de 227 milimetri).

Americanii consideră că vitează mare de desfășurare a HIMARS va complica contraatacul inamicului: “E dificil să lovești un lansator care se află la sol doar câteva ore” și efectuează atacuri asupra câtorva puncte.

Exerciții similare Rail Gunner Rush, cu sistemul HIMARS, au avut loc mai devreme în Estonia, la o distanță de 110 de kilometric de frontiera rusă. În acest fel, în septembrie 2020, SUA și-au demonstrate “adeziunea față de securitatea regiunii Baltice”. Moscova, la rândul ei, a calificat Rail Gunner Rush drept “provocatoare și extrem de periculoasă pentru stabilitatea regională”.

Spectacol pentru Europa

Armata SUA din Europa are tendința de a ignora interesele aliaților și chiar geografia. Publicația Forbes menționează: “De la țărmul românesc, până în Crimeea sunt doar 250 de mile (400 kilometri) pe Marea Neagră. Sistemele HIMARS, transferate în România reprezintă o amenințare serioasă și imprevizibilă pentru trupele rusești din regiune”.

Comandantul trupelor terestre ale României, generalul maior Iulian Berdilă, confirmă: “Forța fatală demonstrată astăzi la distanță, utilizată în exercițiile de la Marea Neagră, vorbește de la sine înțeles”. De altfel, România se află în plin proces de achiziționare din SUA a propriilor sisteme HIMARS și planifică să încheie procesul de pregătire a exploatării armei în 2022.

S-ar părea că în România a avut loc o demonstrație reușită a compatibilității operative cu sistemele românești, NATO și-a format un mediu operațional și a exersat o variantă eficientă a unei descurajări în teatrul de acțiuni militare. În realitate, personalul american al două M142 High Mobility Artillery Rocket (HIMARS) din cadrul brigăzii 41 de artilerie s-a ambarcat în avioanele MC-130J, a sosit pe baza aeriană românească Kogălniceanu, au interacționat formal cu militarii unității 352 a operațiunilor speciale ale SUA și cu unitățile trupelor terestre ale României. Au tras în gol în Marea Neagră și au revenit în Germania.

Probabil, observăm doar exersarea logisticii, iar într-o luptă reală, brigada de artilerie 41 a armatei SUA va ateriza în Georgia sau Ucraina, mai aproape de inamic.

Chiar și în acest caz, sistemele HIMARS pot fi distruse în aer sau în aerodromuri, în timpul descărcării, mijloacele rusești de spionaj spațial, sistemele de apărare antiaeriene S-400 și sisteme operativ-tactice de rachetă “Iskander-M” nu vor permite acest lucru.

În orice situație, astfel de operațiuni (spectacole) ale armatei SUA în Europa amenință nu atât Rusia, cât România, Statele Baltice și alte platforme de amplasare temporară sau permanentă a sistemelor HIMARS, ale căror proiectile reactive și rachete pot fi dotate cu focoase tactice nucleare. Moscova este nevoită să reacționeze, elaborând măsuri de răspuns.

Posibilitățile reale

În condiții de război, sistemul american HIMARS a fost testat pentru prima dată în februarie 2010, în Afganistan. Au fost efectuate două lansări de rachete, care s-au abătut semnificativ de la traiectoria stabilită și au căzut departe de țintă (fapt care a provocat decese în rândul civililor).

Pe perioada de anchetă, exploatarea HIMARS a fost suspendată, însă astăzi armata SUA are în dotare peste 400 de lansatoare.

În Irak, sistemele HIMARS au fost utilizat în luptele cu teroriștii începând cu noiembrie 2015. Au fost efectuate câteva sute de lansări de rachete de diverse tipuri asupra mai multor obiective. Nu există informații cu privire la eficiența acestor acțiuni.

High-Mobility Artillery Rocket System reprezintă un sistem de artilerie cu rachetă de o mobilitate înaltă a armatei SUA, plasat pe șasiurile FMTV, poate transporta șase proiectile reactive de 227 milimetri (similare sistemelor rusești „Uragan” și „Smerch”) sau o rachetă operativ-tactică ATACMS (similară rachetei rusești “Tocika-U”). Poate fi transportat cu avionul C-130 Hercules.

Lipsa propriilor dispozitive de orientare mașina o compensează cu un spectru de containere cu proiectile reactive de diverse tipuri și calibre. Sistemul autopropulsat de lansare poate purta rachete cu diverse caracteristici (neghidate și ghidate). La întreprinderile producătoare, proiectilele și rachetele sunt amplasate în containere de transportare și lansare ermetice, deservirea tehnică nu este prevăzută până la tragere.

Masa de luptă a sistemului autopropulsat de lansare cu setul de muniții este de aproximativ 11 tone. Mașina are capacitatea să atingă o viteză de până la 85 kilometri pe oră, să parcurgă până la un punct de alimentare până la 480 de kilometri. Sistemul este dirijat de un echipaj din trei persoane care se află în interiorul cabinei. Tragerea este posibilă în orice direcție, din unghiuri de până la +60 de grade.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

87
Tagurile:
Crimeea, NATO, pericol, SUA, România, rachete
Tematic
România: Rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți?


Загрузка...

SUA s-au retras din Acordul Cer Deschis: Care vor fi consecințele

40
(reînnoit 16:48 24.11.2020)
SUA s-au retras oficial din Acordul Cer Deschis. Documentul semnat în anul 1992 și intrat în vigoare în 2002, își propunea consolidarea securității în Europa după Războiul Rece.

Acordul le permite statelor semnatare să efectueze zboruri reciproce de recunoaștere de către aeronave de observație neînarmate, să adune deschis informații cu privire la forțele armate și evenimentele cu caracter militar. Moscova a declarat că regretă retragerea SUA din acord și a subliniat că această decizie dăunează securității regionale și internaționale.

Moscova a comentat retragerea SUA din acordul Cer Deschis>>>

Americanii și-au anunțat intenția de a se retrage din Acordul Cer Deschis în luna mai a acestui an, sub pretextul unor încălcări din partea Rusiei. Moscova respinge aceste acuzații, menționând că SUA au încălcat în mai multe rânduri documentul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
acord, retras, SUA
Tematic
Lavrov, despre situația din jurul Acordului Cer Deschis - detalii


Загрузка...

Rusia a efectuat lansări ale rachetei Țirkon în Marea Albă

0
(reînnoit 21:17 26.11.2020)
Fregata Amiralul Gorșkov a efectuat lansări de rachete hipersonice de croazieră Țirkon din Marea Albă, asupra unei ținte din bazinul Mării Barents, aflate la o distanță de 450 de kilometri.

Viteza zborului rachetei a depășit 8 Mach. Lansarea a avut loc în cadrul testării noilor tipuri de arme.

Fregata Amiralul Goșrkov este una din cele mai moderne nave ale Flotei Navale de Nord a Rusiei. Vasul militar este unul multifunctional, capabil să poarte lupte cu adversarul pe apă, aer și subacvatic. Fregata poate efectua lovituri asupra obiectelor terestre și de coasă, care se află la o distanță de peste 1,5 mii de kilometri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
rachete, lansare, Rusia
Tematic
„Zirconul” rusesc a privat SUA de conceptul unei lovituri globale


Загрузка...