Donald Trump

Trump aruncă bomba reia ideea formatului G8, cu Rusia

228
(reînnoit 07:35 21.08.2019)
Trump: ”Suntem acolo de 18 ani, cred că e ridicol! Deja nu mai luptăm, suntem ca o forță polițienească”.

CHIȘINĂU, 21 aug - Sputnik. Președinții român și american au discutat la Wahington despre sporirea prezenței militare americane în România, parteneriatul strategic, dar și prezența în Afgaistan. Trump a vorbit și despre necesitate reluării formatului G8.

”Obama a dorit să nu mai fie G8, eu cred că era bine să fie Rusia în G8. Sper să fim din nou G8!” – a declarat Donald Trump.

Nu este prima dată când Trump vine cui această propunere, cu care a surprins lumea la începutul verii – și pe care a reluat-o în fața presei, de lângă președintele României.

Și în privința prezenței în Afganistan, Trump spus direct:

”Suntem acolo de 18 ani, cred că e ridicol! Deja nu mai luptăm, suntem ca o forță polițienească”, a declarat Trump.

Soluția lui Trump? ”E un loc periculos și trebuie să fim atenți ce se întâmplă acolo”.

”Ne gândim la un plan, s-ar putea să nu placă tuturora. Ne retragem de acolo, vom păstra o parte din trupe”, a subliniat Trump. 

228
Tagurile:
Rusia, G8, Iohannis, Trump
Tematic
Iohannis, după întâlnirea cu Trump: Vrem mai mulți militari americani în România
Отражение флага Евросоюза в окне одного из зданий в Брюсселе.

S-au maturizat oare europenii pentru independență?

60
Rusia discută din nou posibilitatea de a părăsi Consiliul Europei (CoE), la care a aderat exact acum un sfert de secol. În mod formal, această organizație nu este asociată cu Uniunea Europeană – CoE include 47 de state, cu 20 mai multe decât UE.

Dar, printre ele, țările care nu aparțin orbitei Occidentului, sunt, în general, doar două – Rusia și Turcia. Fără Rusia, Consiliul Europei își va pierde, de fapt, semnificația – dar chiar și acum, când el se transformă din ce în ce mai mult într-un instrument de presiune a Occidentului asupra Rusiei, interesul nostru față de acesta scade catastrofal.

De ce avem nevoie de o organizație internațională care acționează ca una supranațională, încercând nu numai să ne limiteze suveranitatea, ci și să ne impună, să ne dicteze regulile altora? Ca o platformă pentru construirea de relații, a unui dialog cu Europa? Ei bine, deci este necesar și posibil să vorbim cu ea pe picior de egalitate în alte formate – dacă cel presupus comun se transformă în mod deschis ostil.

Dar, pentru a construi relații ruso-europene, trebuie să înțelegem spre ce se îndreaptă Europa: spre o integrare din ce în ce mai mare într-un singur super-stat – sau va reveni în curând timpul statelor naționale? Avem nevoie de noi formate ruso-europene – sau ar fi mai corect din punct de vedere strategic să ne concentrăm pe relațiile bilaterale cu fiecare țară europeană?

Starea de spirit a elitelor europene este clară – până când majoritatea pariază pe aprofundarea integrării europene. Disputele se referă în principal la cât de suverană ar trebui să fie o Europă unită: să rămână o parte a Occidentului unic, un partener minor nici măcar al Statelor Unite, ci în cadrul proiectului supranațional atlantic sau să își asume întreaga responsabilitate pentru propriul destin? Nu există unitate – ca să nu mai vorbim de faptul că unele elite se opun, în general, căii actuale a UE (care va duce inevitabil la dispariția statelor naționale), insistând că o Europă puternică poate consta doar din state suverane puternice. În timp, disputele se vor intensifica – cu atât mai mult dacă relațiile cu Rusia (care sunt de fapt principalul indicator al independenței europene) vor continua să degradeze sub influența structurilor supranaționale, paneuropene, consolidând astfel revendicările naționaliștilor față de globaliști.

Europenii trebuie să elucideze, mai întâi de toate, modul în care înțeleg o Europă unită, viitorul acesteia – dar sunt capabili de asta? Au o claritate, în general, a ceea ce construiesc – nu partea globală a elitei, care cere în mod direct abandonarea naționalului în favoarea europeanului (de ce nu universalului?), ci europenii obișnuiți? Sondajul de opinie publicat marți oferă răspunsul la această întrebare.

Europenii (compania Ipsos au realizat un sondaj al locuitorilor din opt țări, în care trăiesc trei sferturi din populația totală a UE; sondajul a fost comandat de Fundația franceză Jean Jaurès și Fundația germană Friedrich Ebert) au fost întrebați doar despre suveranitate, dar acest lucru este suficient pentru a înțelege diferența de dispoziție.

Mai pe scurt, datele sondajului confirmă faptul că actuala UE este benefică pentru germani și asta le convine. Prin urmare, germanii sunt fericiți, dar francezii și italienii nu. 57 la sută dintre germani cred că UE este suverană, în timp ce 64 la sută dintre francezi nu sunt de acord cu ei. Nemaivorbind de faptul că înțelegerea suveranității de către cele două popoare este semnificativ diferită: pentru germani ea înseamnă "independență", în timp ce pentru francezi "putere regală" și "putere". Nu este surprinzător faptul că majoritatea francezilor consideră că termenul "suveranitate" în sine este învechit, dar, în același timp, anume ei (la fel ca italienii, ale căror poziții sunt în general apropiate de pozițiile francezilor), cred că cuvintele "suveranitate" și "Europa" nu trebuie să fie folosite împreună. Adică nu înțeleg ce înseamnă "suveranitate europeană". Anume despre acest concept a și fost sondajul: 41 la sută dintre francezi văd ceva bun în el împotriva a 63 la sută dintre germani.

Se pare că majoritatea germanilor se asociază cu Europa și transferă conceptul de suveranitate de la nivel național la cel european, iar pentru majoritatea francezilor, italienilor (și spaniolilor), suveran înseamnă încă național. Nu este surprinzător faptul că ei sunt nemulțumiți de actuala Uniune Europeană și o consideră insuficient de suverană, pentru că nu numai că nu are cu adevărat independență geopolitică, ci este și un proiect german.

În același timp, nemții înșiși, în mod surprinzător (dacă luăm în considerare datele altor sondaje, de exemplu, despre atitudinea față de America), consideră că Uniunea Europeană este independentă, de fapt, închizând ochii la suveranitatea sa limitată în politica externă. Se pare că, pentru cea mai mare parte a societății germane, integrarea europeană înlocuiește lupta pentru suveranitatea națională. Adică, germanii au decis să scape de americani (și această dorință este fixată în toate sondajele) nu doar la nivelul Republicii Federale Germania, ci deodată la nivelul întregii lor Uniuni Europene.

Este amuzant faptul că cetățenii țărilor est-europene (la sondaj au participat polonezi, români și lituanieni) au devenit în acest sens mai "germani" decât germanii înșiși – printre ei, cei mai mulți au fost cei care consideră actuala UE suverană: 65 , 63 și, respectiv, 56%. Ce contrast cu 36% în Franța!

Atâta timp cât germanii au reușit să mențină Europa în jurul lor – Brexitul va fi convenabil în planurile germane de integrare europeană. Deși este clar că anglo-saxonii vor ține mâna pe pulsul Europei și vor face totul pentru a se asigura că o Europă unită nu numai că rămâne o parte loială a Vestului atlantic, ci și restrânge consolidarea germană cu sprijinul tuturor țărilor nemulțumite de Berlin. Iar germanii vor miza atât pe desolidarizarea euro-scepticilor și a guvernelor naționale, cât și pe sprijinul ideii de integrare europeană în continuare între europeni. Într-adevăr, răspunzând la întrebarea dacă este necesar să se consolideze suveranitatea europeană, 73% dintre cei chestionați au spus "da" – chiar și francezii și italienii au fost de acord cu germanii în acest sens. Da, au viziuni diferite despre o Europă unică, în special structura sa internă și echilibrul de putere dintre UE și guvernele naționale, dar în orice caz vor să o vadă independentă în afacerile internaționale. Ce înseamnă acest lucru pentru Rusia?

Faptul că principala luptă pentru Europa se desfășoară în interiorul său – în interiorul Occidentului până când unit. Care dintre cele trei opțiuni pentru viitorul Europei – o UE din ce în ce mai centralizată ca parte a Occidentului, o Uniune Europeană suverană sau semi-căderea (slăbirea integrării) UE – se va împlini în viitorul apropiat, depinde în primul rând de europenii înșiși (mai exact, de lupta între elite).

Rusia beneficiază de toate opțiunile, cu excepția primei, și ea este singura pentru a cărei implementare este necesară menținerea celor mai conflictuale relații ruso-europene. Nici rușii și nici europenii nu au nevoie de ea – dar noi nici nu căutăm să forțăm și să rupem, și nici o a treia forță nu ne poate influența poziția. Dar europenii vor trebui să se decidă – nu cu Rusia, ci cu înțelegerea lor și, cel mai important, cu dorința de a obține suveranitatea.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

60


Загрузка...
Navalnîi în sala de judecată

Cu noile sancțiuni, Occidentul trage Cortina de Fier

78
(reînnoit 16:06 04.03.2021)
Noile sancțiuni pe care Occidentul le-a impus Rusiei sunt ușor de ironizat – există prea multe contradicții și inconsecvențe aparente în deciziile luate din cauza lui Alexei Navalnîi.

Este mult mai dificil să înțelegem logica de care se conduc Statele Unite și Europa și obiectivele pe care le urmăresc. Iar caracterul sistematic și consecvența acțiunilor lor, în ciuda tuturor paradoxurilor și, în unele momente, chiar a absurdității a ceea ce se întâmplă, nu lasă nici o îndoială că totul se bazează pe considerente raționale.

Serghei Lavrov
© Sputnik / Владимир Песня

Pentru început trebuie remarcat faptul că, de ceva timp – de la mijlocul anilor 2010 – europenii și americanii nu au demonstrat un asemenea nivel de solidaritate și entuziasm în ceea ce privește acțiunile comune împotriva Rusiei. Sancțiunile au fost anunțate de ambele părți ale Oceanului Atlantic nu doar în aceeași zi, ci aproape simultan, adică a fost cu siguranță o mișcare regizată. Dar și "pregătirea artileriei" pentru viitoarele măsuri a fost efectuată în conformitate cu toate regulile dramaturgiei: timp de mai multe săptămâni, nivelul de suspans creștea și pentru final se promitea ceva grandios.

De fapt, cazul s-a încheiat din nou cu obișnuitul "intenția de o rublă, iar lovitura de o copeică". În principal, "pedeapsă" i-a vizat pe șefii instituțiilor de aplicare a legii din Rusia, cărora interdicția de intrare în țările occidentale și înghețarea bunurilor ipotetice de acolo le este cam indiferentă. Situația este similară și în cazul organizațiilor științifice acuzate de "producerea armelor biologice și chimice". Iar decizia Statelor Unite de a nu mai acorda asistență Rusiei poate fi considerată chiar o anecdotă – se pare că partenerii americani continuă să trăiască, într-adevăr, în 1999.

În același timp, însuși Alexei Navalnîi a declarat fără ocolișuri în urmă cu câteva luni despre lipsa de sens a sancțiunilor împotriva "unor colonei sau generali care nu călătoresc prea mult prin lume și care nu au prea multe proprietăți sau conturi bancare în Europa". El a cerut atunci Uniunii Europene "să țintească banii oligarhilor ruși".

Trebuie recunoscut faptul că o lovitură asupra marilor oameni de afaceri ar fi cu adevărat mult mai sensibilă – atât pentru ei personal, cât și pentru economia națională. Despre efectul negativ cauzat de închiderea proiectelor strategice comune, cum ar fi același "Nord Stream – 2", cu atât mai mult nu este cazul să vorbim. Dar Occidentul, în pofida escaladării retorice rusofobe, a ales din nou să facă aparent pași spectaculoși de confruntare, dar în esență complet inutili.

Nu există mai puține ciudățenii în poziția americanilor și a europenilor față de cel mai aprig apărat de ei opozant rus. Pe de o parte, Occidentul l-a ridicat pe Navalnîi la rangul de dușman principal și, în același timp, de principală victimă a Kremlinului, cu acordarea a numeroase onoruri. UE a creat chiar un nou regim global de sancțiuni - pentru încălcările drepturilor omului, iar restricțiile anunțate au devenit prima implementare a acestuia din istorie. Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o decizie uimitoare, cerând eliberarea bloggerului ca măsură asiguratorie.

Pe de altă parte, este evident că Statele Unite și Europa nu au nici cea mai mică iluzie cu privire la personalitatea bloggerului. Același CEDO nu a văzut un motiv politic în cazul "Yves Rocher", din cauza căruia Navalnîi a ajuns într-o colonie din regiunea Vladimir.

Iar Amnesty International nu a fost ajutată nici de toată flexibilitatea sa morală remarcabilă și nici de conjunctura politică. Ea a refuzat să-l considere pe opozant drept "captiv al conștiinței" – și ea poate fi înțeleasă: el a făcut comentarii rasiste și xenofobe prea spectaculoase în trecut.

De altfel, inițial, Uniunea Europeană s-a gândit chiar să numească noul său regim de sancțiuni direct - Alexei Navalnîi. Dar se pare că cineva de acolo a ajuns să-și dea seama la timp că acest lucru nu ar fi preferabil de făcut, având în vedere background-ul "eroului" – și această idee a fost abandonată.

Drept rezultat, comportamentul Occidentului, în special al Europei, arată, întra-adevăr, ca o umblătură dintr-o parte în alta, folosind tot ceea ce este la îndemână și motive nu prea potrivite pentru un conflict cu Moscova și, în general, o grămadă de acțiuni aparent inconsistente.

Dar toate acestea sunt perfect explicabile dacă e să distingem în ceea ce se întâmplă o retragere de urgență – și chiar ușor panicardă – într-o poziție defensivă.

Relațiile Rusiei cu Europa și Statele Unite suferă în prezent o nouă transformare.

Evenimentele tumultuoase de la mijlocul ultimului deceniu au constituit pentru Occident o încercare de a ne zdrobi în cele din urmă țara, forțând-o să capituleze totalmente economic și geopolitic. Și el nu avea nici cea mai mică îndoială cu privire la succesul acestei ”afaceri”. Mai mult, era convins că ar fi posibil să realizeze acest lucru "cu puțină vărsare de sânge" sub formă de măsuri care nu erau prea dureroase pentru el însuși, deoarece, de exemplu, deconectarea Moscovei de la SWIFT ar fi devenit extrem de neplăcută pentru afacerile occidentale.

Însă Rusia a pregătit, încă o dată, o surpriză, rezistând presiunii colective – și, timp de câțiva ani, situația a rămas blocată într-un echilibru instabil. Nominal, confruntarea a continuat, dar sancțiunile s-au transformat într-o profanare și formalitate goală. Pe de altă parte, în mod semnificativ, cooperarea dintre părți, în special cu Europa, a început să se restabilească rapid.

Steagul UE
© Sputnik / Владимир Астапкович

Dar evenimentele din ultimii doi ani, în special de anul trecut, au făcut ca Occidentul să arunce în cele din urmă o privire trează asupra țării noastre și să-și regândească concepția despre aceasta. El și-a dat seama că nu se confruntă cu o fluctuație sub forma unui succes accidental al unui "imperiu malefic" pe moarte, ci cu o superputere care crește rapid, care are un potențial colosal, ambiții serioase și o grămadă de ași în mânecă (până la capacitatea de a crea rapid un vaccin impresionant de eficient).

Și dacă există ceva cu care Europa poate fi speriată garantat, atunci acest ceva ar fi o Rusie cu adevărat puternică. Și se pare că s-au speriat cu adevărat acolo, văzând peste tot urme ale tranziției Moscovei la ofensivă în multe direcții – economice, politice, ideologice, mass-media.

Însă vecinilor le lipsește, în mod clar, încredere în sine, drept urmare chiar acum trag rapid o nouă Cortină de Fier și adâncesc ruptura în relații pentru a se autoapăra.

De fapt, Occidentul încearcă să recreeze configurația Războiului Rece, când existau o serie de canale de cooperare strategică reciproc avantajoasă între părți (în special între Uniunea Sovietică și statele vest-europene), dar orice altceva era blocat.

Dar este adevărat că atunci principalele eforturi pentru a preveni "influența periculoasă" din străinătate s-au făcut pe partea noastră de frontieră.
Acum, după cât se vede, lumea occidentală este hotărâtă să reproducă acea experiență profund eșuată a URSS-ului.

Utilizarea lui Alexei Navalnîi pentru a rezolva această problemă poate fi considerată destul de reușită. Deși dorința Europei și a Statelor Unite de a călca pe "grebla" sovietică provoacă o profundă nedumerire.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

78
Tagurile:
sancțiuni, Rusia, Occident
Tematic
Kremlinul a comentat informațiile privind pregătirea noilor sancțiuni de către SUA și UE
Kremlinul, despre noile sancțiuni UE și SUA împotriva Rusiei


Загрузка...
Protestul părinților, ipocrizia șefilor din Educație

Protestul părinților, ipocrizia șefilor din Educație și tăcerea Maiei Sandu

120
Zeci de părinți au manifestat vineri în fața Guvernului în semn de protest față de decizia autorităților de a în închide școlile și de a trece procesul de instruire la distanță în scopul de a împiedica răspândirea coronavirusului.

Dacă e să generalizăm raționamentele din care părinții sunt revoltați de închiderea școlilor, acestea sunt, în mare, două.

Primul - procesul de instruire online este necalitativ, copiii nu obțin cunoștințele pe care le obțin, în mod normal, atunci când merg la școală. Sau procesul de instruire, în general, nu are loc, dat fiind că nu toți copiii au acces la internet, au computere, planșete sau alte dispozitive care le-ar permite să participe la orele online. Situația este și mai complicată în familiile în care sunt doi - trei și mai mulți copii.

Al doilea - părinții, care sunt obligați să meargă la muncă ca să poată întreține familia, să le pună o bucată de pâine pe masă copiilor, respectiv, nu au cu cine să-i lase acasă. Nici nu pot să-i ia cu ei la muncă și nici să-i lase singuri acasă, ambele cazuri comportând mai multe riscuri.  

Este mai mult decât evident că părinții au dreptate atunci când cer redeschiderea școlilor. Argumentele lor sunt imbatabile: cu cine să lase copiii acasă și cine o să ajungă acești copii dacă nu merg la școală?

Spre marea mea surprindere, în fața acestor părinți a ieșit un secretar de stat al Ministerului Educației, mai exact, Natalia Grîu, care le-a spus pe un ton mai mult decât obraznic că Ministerul Educației nu are nicio treabă cu închiderea școlilor, că respectiva decizie de închidere a școlilor aparține Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

"Eu pot să mă expun pe domeniul Educației. Eu nu sunt medic, eu nu sunt președintele Comisiei Naționale, eu răspund de asigurarea accesului la educație în școală", a spus doamna secretar de stat.

Halucinant, nu? Părinții sunt revoltați că copiii lor nu au acces la educație, iar ea le spune că asta nu o privește pe ea pentru că răspunde de asigurarea accesului la educație în școală. Nu sesizați că este alogic?

Când o mamă i-a spus că nu are cu cine să lase copilul acasă, doamna Natalia Grîu i-a răspuns la fel: "Dacă îmi permiteți să mă expun. Eu cred că trebuie să facem o delimitare între competențele Ministrului Educației…". Deci, faptul că copiii nu merg la școală, iarăși, nu ține de competențele Ministerului Educației! Exact ca în procesul lui Kafka.

Și tot în cadrul acestui dialog, răspunzând părinților care spuneau ceva de genul că nu au bani pentru computere și planșete ca odraslele lor să participe online la ore, doamna secretar de stat a venit din nou cu același argument neghiob - asta nu este treaba Ministerului Educației.  

"Ministerul Educației se va expune pe domeniul de competență. Vreau să vă spun următorul lucru: la pachet cu anumite decizii care se iau pentru asigurarea dreptului la educație, sunt și anumite aspecte care vizează… care țin de protecția socială, anumite suporturi care trebuie să fie acordate părinților…", a declarat Natalia Grîu.

Alo! Ce-i cu tâmpenia asta? Adică de ceea ce li se întâmplă copiilor sunt vinovați părinții lor pentru că sunt săraci și nu au bani pentru computere și planșete sau cei de la Protecția Socială că nu le dau ajutoare financiare pentru asta, iar Ministerul Educației nu are nicio responsabilitate?

Dacă este așa, dacă nu Ministerul Educației a închis școlile, ci Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, de ce atunci în fața părinților a ieșit un secretar de stat de la Educație, ca să le povestească ce? Că Ministerul nu are nicio responsabilitate?

Nici nu știam că avem secretari de stat atât de impertinenți, obraznici și… agramați.  

Am transcris fragmentele de mai sus din discursul ei ca să arăt că doamna secretar de stat din Ministerul Educației nu prea cunoaște sensul cuvintelor de care face uz. Avem în cazul ei folosirea total improprie a verbului "a expune" la reflexiv: "pot să mă expun", "dacă îmi permiteți să mă expun", "Ministerul Educației se va expune".

La reflexiv, verbul "a expune" înseamnă a se pune, se afla într-o situație periculoasă, neplăcută. Corect ar fi fost să spună "să mă pronunț" sau "să-mi expun poziția, părerea". Dar așa doamna secretar chiar că s-a expus pe ea și întreg Ministerul Educației de a văzut o țară întreagă cine lucrează acolo.

Cam atât despre protestul părinților și poziția Ministerului Educației. Deși ar mai fi câteva chestiuni.

De ce tace avocatul poporului pentru problemele copilului, Maia Bănărescu, tace chitic, nu sare în apărarea drepturilor copiilor sau nici pe ea, ca și pe Ministerul Educației, nu o privește faptul că copiii nu sunt lăsați să meargă la școală.

Și de ce tace cealaltă Maie - Maia Sandu, care este ditamai președinte de țară și care anterior a fost și ministru al Educației? Ea de ce nu se implică în acest conflict sau nici pe ea nu o vizează, nu o privește faptul că sunt închise școlile și riscăm să avem o generație de analfabeți.

Bănuiesc că Maia Sandu nici nu a observat că au fost închise școlile și părinții protestează. Și cum ar observa în condițiile în care ea luptă vârtos cu corupția și corupții din Parlament, iar altceva nu o mai interesează. Închiderea școlilor e o chestie prea măruntă, nu se ostenește ea să se aplece asupra unui lucru atât de insignifiant.

NOTĂ: Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

120
Tagurile:
școli închise, școli, parinti, parinți, protest


Загрузка...