Igor Dodon și Kassym-Jomart Tokayev

Dodon și Tokayev și-au strâns mâna: Ce au discutat tete-a-tete cei doi oficiali

149
(reînnoit 12:36 29.05.2019)
Președintele Republicii Moldova participă în aceste zile la reuniunea Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice, care are loc în Kazahstan. Șefului statului a avut o întrevedere bilaterală cu președintele țării gazdă.

CHIȘINĂU, 29 mai – Sputnik. În cadrul vizitei de lucru de două zile în Republica Kazahstan, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu omologul său kazah, Kassym-Jomart Tokayev.

Potrivit Președinției, cei doi oficiali au discutat mai multe chestiuni cu privire la relațiile de cooperare bilaterală. Dodon și Tokayev au apreciat ascensiunea dialogului politic la nivel înalt, în beneficiul celor două popoare.

Interlocutorii au salutat perspectiva dezvoltării relațiilor moldo-kazahe, exprimându-și disponibilitatea pentru continuarea dialogului în acest sens și în special de valorificare a potențialului în domeniul comercial-economic.

Igor Dodon a subliniat că în anul 2018, cifra de afaceri dintre țările noastre a constituit 22 de milioane de dolari, cu 18 la sută mai mult comparativ cu anul precedent.

”Considerăm necesară dinamizarea cooperării bilaterale, în vederea eliminării barierelor existente și consolidării raporturilor comercial-economice”, a declarat șeful statului.

În cursul întrevederii, interlocutoriii au apreciat pozitiv baza normativă și de drept, care include 31 de acorduri bilaterale în majoritatea domeniilor de cooperare, inclusiv cu privire la încurajarea și protecția reciprocă a investiților.

În context, părțile au menționat interesul reciproc față de creșterea nivelului de reprezentanță diplomatică a țărilor noastre până la rangul de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar și deschiderea ambasadelor la Chișinău și Nur-Sultan.

De asemenea, Igor Dodon și Kassym-Jomart Tokayev au subliniat importanța dinamizării activității Comisiei interguvernamentale bilaterale, însă acest lucru depinde de reglementarea problemelor politice interne din Republica Moldova.

Oficialii au remarcat rolul pozitiv al diasporei moldovenești din Kazahstan, din care fac parte aproximativ 30 de mii de persoane și care contribuie activ la apropierea țărilor și popoarelor noastre.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe Instagram.

Accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

149
Tagurile:
UEE, Kazahstan, Igor Dodon
Tematic
Igor Dodon prezice un început de vară extrem de fierbinte pe arena politică
Summit-ul Uniunii Eurasiatice: Președintele Dodon oferă detalii
Dmitri Peskov

Ce spune Kremlinul despre trecerea SIS-ului în subordinea Parlamentului

617
(reînnoit 18:34 04.12.2020)
Jurnaliștii l-au întrebat pe purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, dacă președintele în exercițiu al Moldovei, Igor Dodon, și-a coordonat cumva acțiunile privind slăbirea împuternicirilor președintelui Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 4 dec - Sputnik. Rusia nu intervine în procesele politice din Moldova, aceasta este o problemă internă a acestei țări, a declarat secretarul de presă al președintelui rus Dmitri Peskov.

Parlamentul Moldovei a aprobat joi retragerea din subordinea președintelui a Serviciului de Informații și Securitate și transferarea acestuia sub controlul Parlamentului. Tot în prima lectură au fost aprobate proiectul de politică fiscală, un pachet de legi privind statutul special al autonomiei găgăuze, atribuirea limbii ruse a statutului de limbă de comunicare interetnică și ridicarea interdicției de difuzare a canalelor rusești de televiziune.

Votarea acestor chestiuni s-a desfășurat pe fundalul unui boicot al opoziției, care a blocat tribuna parlamentului. O serie de deputați din opoziție au declarat că vor contesta legile adoptate de Parlament la Curtea Constituțională.

"Tot ce se întâmplă în Moldova este treaba internă a acestei republici. Da, actualul președinte (Igor) Dodon a pierdut într-adevăr alegerile în fața Maiei Sandu, dar cu siguranță el nu renunță la lupta politică. Tot ce se întâmplă acolo în cadrul acestei lupte politice - aceasta este o treabă exclusiv internă a Moldovei. "

Acesta a fost răspunsul lui Peskov la întrebarea jurnaliștilor dacă președintele în exercițiu Igor Dodon și-a coordonat cumva acțiunile privind slăbirea împuternicirilor președintelui Moldovei.

El a adăugat că Rusia nu intervine în niciun fel și nu vrea să intervină în aceste chestiuni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

617
Tagurile:
Kremlin, Peskov
Tematic
Un deputat PAS a contestat la CC legea privind transferul SIS sub control parlamentar


Загрузка...
Кремль и МИД.

Reglementarea transnistreană: Subiectul discuției dintre Lavrov și Ciocoi

77
(reînnoit 16:14 04.12.2020)
După cum precizează Ministerul rus de Externe, dialogul a avut loc la inițiativa părții moldovenești.

CHIȘINĂU 4 dec - Sputnik. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și omologul său moldovean, Aureliu Ciocoi, au discutat relațiile bilaterale și situația în cadrul procesului de negociere privind reglementarea transnistreană, precizează MAE al Federației Ruse.

După cum subliniază instituția, conversația telefonică a avut loc la inițiativa părții moldovenești.

"Părțile au discutat chestiuni de actualitate și perspectivele dezvoltării relațiilor ruso-moldovenești, cooperarea în cadrul CSI și interacțiunea Moldovei cu Uniunea Economică Eurasiatică în calitate de observator", este menționat în mesaj.

Părțile și-au exprimat opinia comună cu privire la necesitatea de a păstra caracterul prietenos și constructiv al interacțiunii bilaterale, de a menține contacte intense la toate nivelurile.

„A avut loc un schimb de opinii asupra situației actuale în procesul de negociere privind soluționarea transnistreană, precum și asupra problemelor agendei regionale și internaționale de interes reciproc”, a adăugat ministerul.

Transnistria, unde 60 la sută dintre locuitori sunt ruși și ucraineni, a încercat să se separe de Moldova încă înainte de prăbușirea URSS, având teama că țara se va uni cu România, pe valul naționalismului. În 1992, după o tentativă eșuată a autorităților moldovenești de a rezolva problema prin forță, Transnistria a devenit un teritoriu practic necontrolat de Chișinău.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

77
Tagurile:
Aureliu Ciocoi, Lavrov, Reglementarea transnistreană
Tematic
Lavrov, reacție la îndemnul lui Sandu de retragere a trupelor din Transnistria


Загрузка...
Monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

VIDEO: Monumentul lui Ștefan cel Mare poartă mască de protecție

46
Pe monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului a fost aplicată o mască de protecție în această dimineață. Pe aceasta era imprimată abrevierea denumirii unui partid politic.

CHIȘINĂU, 5 dec - Sputnik. Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului purta în această dimineață mască de protecție cu însemnul Partidului Acasă Construim Europa. În fruntea acestei formațiuni politice se află fostul șef adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Gheorghe Cavcaliuc.

Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că în acest mod a vrut să atragă atenția asupra faptului că este necesară respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19 și a spus că, în opinia sa, guvernarea nu a gestionat așa cum s-ar cuveni criza pandemică.

La scurt timp, serviciile specializate au intervenit la fața locului și au scos masca de protecție de pe monumentul lui Ștefan cel Mare. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

46
Tagurile:
mască, Ștefan cel Mare, monument
Tematic
FOTO: Un bust al domnitorul ''Ștefan cel Mare și Sfânt'' a fost inaugurat la IGSU


Загрузка...