Președintele Dodon, la ședința Consiliului Economic Suprem al  UEEA

Rezultatele vizitei președintelui Dodon în Rusia: Moldova, mai aproape de UEEA

117
(reînnoit 13:47 07.12.2018)
Rezultatele vizitei președintelui Republicii Moldova la Sankt Petersburg: ședințe oficiale, întruniri informale și spectacolul ”Spărgătorul de nuci”.

CHIȘINĂU, 7 dec - Sputnik. Pe parcursul a două zile, președintele Moldovei, Igor Dodon, a avut la Sankt Petersburg mai multe întâlniri cu liderii statelor membre ale Uniunii Economice Eurasiatice și Comunității Statelor Independente.

Dodon a susținut un discurs în fața liderilor UEEA: Iată ce a declarat președintele Moldovei

În cadrul ședinței lărgite a Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice, Igor Dodon a declarat că Moldova acordă o atenție deosebită restabilirii și aprofundării colaborării cu partenerii tradiționali din spațiul post-sovietic.

„Noi suntem interesați de atingerea unui nivel mult mai înalt al cooperării cu statele din Uniunea Economică Eurasiatică, practic, în toate sferele economiei, energeticii, migrației”, a declarat Igor Dodon.

Șefului statului a mai menționat că Moldova este un producător tradițional al unei game largi de produse de înaltă calitate extrem de solicitate în țările UEEA, fapt de care ar trebui să profităm neapărat.

Potrivit lui Dodon, în 2017, țările UEEA au importat din alte țări: 1,6 milioane de tone de mere și pere, inclusiv 230 de mii tone din Moldova; 183 de mii de tone de legume, dintre care 11 mii de tone din Moldova; 590 de mii de tone de caise, cireșe, piersice, prune, dintre care 56 de mii de tone din Moldova și 560 de mii de tone de struguri, cota Moldovei constituind 60 de mii de tone.

El a mai precizat că există un potențial enorm pentru majorarea exportului mărfurilor moldovenești pe piețele din UEEA, ceea ce va oferi un impuls considerabil creșterii economice și va duce la crearea a sute de mii de locuri de muncă în Republica Moldova.

Întâlnirea informală a șefilor de state membre ale CSI

De asemenea, Igor Dodon a participat la întâlnirea informală a liderilor statelor CSI. Într-o atmosferă de prietenie, aceștia au discutat despre activitatea CSI în 2018 și perspectivele de cooperare. 

Cu toții au fost de acord că astfel de întruniri sunt benefice pentru că în acest cadru informal liderii țărilor pot face un schimb de opinii în cele mai importante chestiuni cu care se confruntă Comunitatea și să decidă împreună ce acțiuni urmează a fi întreprinse pentru a le soluționa.

”Le-am mulțumit colegilor-preşedinţi ai ţărilor CSI pentru atenția acordată țării noastre în vederea extinderii colaborării în toate domeniile de interes comun. Am subliniat necesitatea consolidării relațiilor de cooperare în domeniul economic, cultural, umanitar, păstrării tradițiilor și a legăturilor stabilite între țările noastre pe parcursul a zeci de ani”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook, felicitându-și colegii cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

După Anul Nou, Igor Dodon speră la un progres substanțial în comerțul cu Rusia

În cadrul vizitei, președintele Dodon a oferit un interviu pentru RIA Novosti, în care a declarat că după Anul Nou speră să obțină un progres substanțial în privința relațiilor comerciale cu Rusia, însă acest lucru va depinde în mare măsură de rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare.

El a subliniat că relațiile bilaterale sunt bazate pe înțelegerile dintre președinții Moldovei și Rusiei, iar o cooperare la nivel de parlament și guvern lipsește.

Relațiile dintre Moscova și Chișinău s-au înrăutățit în vara anului 2015, după ce Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul de asociere cu UE, semnat de Guvern la Bruxelles.

Potrivit documentului, Moldova trebuie să-și deschidă piața locală pentru mărfurile europene. În aceste condiții, Rusia a instituit interdicție la import pentru unele mărfuri, pentru a preveni reexportarea mărfurilor din UE pe piața din CSI și a Uniunii Vamale.

Reacție: statutul de observator în cadrul UEEA - un mare succes pentru Moldova

Faptul că Moldova a obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice reprezintă un avantaj economic și strategi enorm pentru dezvoltarea țării, a declarat deputatul Adrian Lebedinschi.

Lebedinschi a subliniat că discursul lui Igor Dodon în cadrul Consiliului Economic Suprem Eurasiatic și discuția cu liderii statelor CSI ”va crea pentru Republica Moldova noi piețe de desface, noi relații interpersonale”. El consideră că anume datorită acestor relații apare și prietenia dintre state.

117
Tematic
Când va avea loc întâlnirea lui Krasnoselski cu Dodon
Igor Dodon: Moldova este interesată în cooperarea cu statele din UEEA
Președintele Dodon oferă detalii despre vizita sa la Sankt Petersburg


Загрузка...