Uimitor: Iată cât îi costă pe părinți să-și trimită copilul în Clasa I

605
(reînnoit 16:08 24.08.2019)
Părinții au început să-și pregătească copii de școală. Iată câți bani trebuie să scoată din buzunar pentru un copil.
Câți bani cheltuie părinții pentru a-și trimite copilul în clasa întâi
© Sputnik / Moldova

A mai rămas puțin de tot până la începutul unui nou an de studii. Și așa cum 1 septembrie nu trebuie să-i prindă nepregătiți pe elevii, părinții au început deja să le cumpere rechizite, haine și ghiozdane. Aceștia se plâng că vânzătorii au ridicat prețurile în ajun de noul an școlar și sunt nevoiți astfel să scoată din buzunar sume deloc de neglijat.

Elevii se vor întoarce pe băncile școlare și acest lucru îi bucură pe copii deoarece se vor revedea cu colegii și profesorii. În schimb, pentru părinți sfârșitul lunii august este o adevărată provocare. De la pantofi şi încălțăminte sport, uniformă şi până la ghiozdan, stilouri, caiete şi penar, toate sunt puse pe lista de cumpărături pentru școală.

Uniforme

Uniforma școlară le dă cele mai mari bătăi de cap părinților. Aceștia trebuie să alerge prin piețe sau centre comerciale. Prețurile sunt și ele după posibilități. O uniformă mai ieftină confecționată din materiale de proastă calitate, poate costa între 500 și 1000 de lei. În timp ce una cusută din materiale mai bune depășește 1 500 de lei. O pereche de pantofi, atât pentru fete cât și pentru băieţi, trebuie neapărat inclusă pe lista de cumpărături. Pentru aceasta, părinții mai scot din buzunar între 500 și 700 de lei. 

Ghiozdan

La capitolul ghiozdane, copii sunt destul de pretențioși. Aceștia nu mai preferă produsele clasice, ei aleg fel de fel de ghiozdane cu personaje din benzile desenate sau chiar cu echipe de fotbal. Pentru aceste capricii părinții achită și până la 2 000 de lei. Evident, în piețe se găsesc și variante mai ieftine, dacă părinții nu-și pot permite să țină cont de toate capriciile odraslei.

Rechizite

Părinții trebuie să plătească destul de mulți bani și pentru rechizite. Aceștia spun că le aleg pe cele mai simple și ieftine, întrucât atenția copilului trebuie să fie concentrată pe ceea ce scrie în caiet și mai puțin pe designul acestuia. Pentru toate rechizitele necesare unui copil de clasa întâi, părinții trebuie să plătească în jur de 300 de lei.

Îmbrăcăminte pentru orele de sport

Pe lângă uniforma școlară pe care copilul o va purta zi de zi, el mai are nevoie și de echipament pentru sport. Un costum pentru un copil de clasa întâi costă între 400 și 800 de lei, iar încălțămintea până la 400 de lei. Pe lângă acestea, copilul mai are nevoie și de o pereche de încălțăminte sport pentru a o purta zilnic. Aceasta ajunge să coste chiar și o mie de lei.

Anterior, autoritățile au anunțat că familiile social vulnerabile din Chișinău care au în grijă copii care merg la școală, vor beneficia de un ajutor material unic în sumă de 700 de lei.

605
Tagurile:
clasa I, cat costa
Tematic
Va fi obligatoriu: Elevii vor studia Educația Digitală din clasa I-a


Загрузка...