Reacții internaționale la evenimentele din Moldova

333
(reînnoit 17:04 11.06.2019)
Comunitatea internațională a reacționat la evenimentele care au loc acum în Republica Moldova. Iată ce mesaje le-au fost transmise politicienilor din Moldova.
Reacții internaționale la evenimentele din Moldova
© Sputnik / Vadim Rusu

După ce sâmbătă, 8 iunie, deputații Partidului Socialiștilor și cei ai Blocului ACUM au anunțat constituirea unei majorități parlamentare, după care au ales Conducerea Parlamentului și au aprobat noua componență a Guvernului, au urmat mai multe reacții internaționale cu privire la situația politică din țara noastră. Iată ce mesaje le-au fost transmise politicienilor moldoveni:

UE - ”Uniunea Europeană a luat act de deciziile adoptate ieri [8 iunie] de Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv de formarea coaliției guvernamentale. Uniunea Europeană este pregătită să lucreze cu guvernul legitim și democratic, pe baza unui angajament reciproc față de reforme și de principiile fundamentale consacrate în Acordul de Asociere. Respectul pentru statul de drept și democrație trebuie să rămână stâlpii relațiilor noastre. Aceasta este, de asemenea, în primul rând ceea ce cetățenii Republicii Moldova așteaptă și merită.

În lumina evoluțiilor care au urmat deciziilor adoptate ieri de Parlamentul Republicii Moldova, Uniunea Europeană își reiterează ferm apelul pentru calm și reținere. Dialogul dintre reprezentanții aleși în mod democratic trebuie să rămână cheia găsirii unei soluții la actuala criză politică”.

SUA – ”Statele Unite ale Americii fac apel la toate partidele din Republica Moldova să dea dovadă de reținere și să convină privitor la calea de viitor, prin intermediul dialogului politic. Alegerile parlamentare din 24 februarie au fost competitive și au respectat drepturile fundamentale. Voința cetățenilor Moldovei, exprimată în cadrul acelor alegeri, trebuie respectată, fără imixtiune.

Asigurarea unui viitor prosper și democratic pentru Moldova și cetățenii săi și este un obiectiv comun, pe care SUA vor continua să-l susțină.”

Здание министерства иностранных дел России в Москве
© Sputnik / Максим Блинов

Rusia - ”Moscova salută formarea coaliției de guvernământ și a guvernului în Republicii Moldova . Suntem gata să colaborăm cu autoritățile alese în mod democratic ale Republicii Moldova pentru a restabili relațiile reciproc avantajoase ruso-moldovenești în diverse domenii, în conformitate cu prevederile Tratatului de prietenie și cooperare din 2001”.

România - ”Guvernul României urmărește îndeaproape evoluțiile politice din Republica Moldova. România, ca stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene și care susține ferm parcursul european al Republicii Moldova, face un apel la toate forțele politice să respecte procesul democratic și voința cetățenilor exprimată prin vot la alegerile din februarie 2019.

Cetățenii Republicii Moldova au nevoie de o soluție negociată politic care să le asigure prosperitatea, continuarea reformelor și consolidarea parcursului pro-european”.

Având în vedere evoluțiile recente de pe scena politică a Republicii Moldova, inclusiv formarea unei noi coaliții guvernamentale și a unui nou guvern de către Parlamentul Republicii Moldova, democratic ales la scrutinul din 24 februarie 2019, România, ca partener strategic al Republicii Moldova, consideră că, într-un stat democratic, voința cetățenilor, exprimată prin vot și reflectată în configurația politică a Parlamentului, este singura care asigură un proces politic legitim, bazat pe dialog”.

Turcia - “Urmărim cu atenției ultimele evenimente legate de formarea guvernului Moldovei, țară care este partenerul nostru strategic. Ne-am dori ca actuala situație din țară să fie reglementată în baza unei abordări calme și cu reținere, dialog și supremația dreptului”.

NATO - "NATO urmărește cu îngrijorare criza politică din Republica Moldova și cere tuturor forțelor politice din țară să-și dea dovadă de calm și reținere și să-și rezolve diferențele prin dialog, cu respectarea deplină a statului de drept".

OSCE - ”Președinția OSCE urmărește criza politică din Republica Moldova cu mare îngrijorare. Cetățenii Republicii Moldova au nevoie de o soluție politică pentru actuala criză și stabilitate pentru a asigura parcursul european al țării”.

Franța, Germania, Regatul Unit, Polonia și Suedia - ”Franța, Germania, Regatul Unit, Polonia și Suedia au urmărit cu atenție evoluțiile recente din Republica Moldova. În urma alegerilor parlamentare, o majoritate parlamentară aleasă în mod democratic a luat decizii importante, inclusiv formarea unui Guvern. În actuala criză constituțională, vedem și susținem Parlamentul Republicii Moldova, ca reprezentant al poporului moldovean, și ca cel mai bun loc pentru a discuta toate problemele politice, inclusiv cele controversate”.

333
Тема:
Criza politică din Moldova: Cronica evenimentelor (111)
Tematic
SUA și Germania, confruntare pentru Palestina: Cine ține partea Germaniei
UE recunoaște noul Guvern condus de Maia Sandu
Ambasadorii Federației Ruse și Statelor Unite susțin constituirea alianței de guvernământ

Topul cheltuielilor electorale ale candidaților

76
(reînnoit 12:51 22.10.2020)
CEC a publicat informații despre cheltuielile electorale ale candidaților la funcția de președinte al țării. Aflați din infograficul Sputnik care dintre candidații la funcția de președinte a investit cei mai mulți bani în campanie.
Cheltuieli electorale ale candidaților
© Sputnik / Moldova

În mai puțin de două săptămâni, în Moldova vor ave loc alegerile prezidențiale. Cetățenii țării urmează să aleagă șeful statului dintre opt candidați. Între timp, campania electorală continuă. Străzile orașului sunt pline de panouri cu chipurile candidaților la funcția de președinte al statului. Publicitatea abundă atât la posturile de televiziunea și radio, cât și pe rețelele de socializare. Vedeți în infograficul realizat de Sputnik Moldova cine dintre candidați a cheltuit cei mai mulți bani pentru campanie.

Sputnik Moldova a întocmit un clasament al candidaților la președinție, pe baza sumelor pe care le-au cheltuit până acum, făcute publice de Comisia Electorală Centrală.

De ce unii candidați nu au cheltuit niciun leu

Merită să explicăm de ce unii candidați spun că nu au cheltuit niciun leu. Violeta Ivanov, candidat la funcția de șef al statului din partea Partidului Șor, deja a treia săptămână consecutiv trimite rapoarte ”goale” la CEC. Partidul ”Șor” spune că băncile comerciale refuză să deschidă un cont electoral pentru candidatul său, plasându-l astfel într-o poziție discriminatorie.

CEC admite că sunt create artificial condiții nefavorabile pentru Ivanov și acest lucru încalcă prevederile legislative potrivit cărora concurenții electorali trebuie să se bucure de condiții egale pentru participarea în cadrul alegerilor. Comisia Electorală Centrală a făcut apel la bănci și le-a solicitat de asemenea Comisiei Economice parlamentară și Comisiei Naționale pentru Piața Financiară să intervină în această situație.

Judecând după scrisoarea expediată pe 16 octombrie la CEC, candidatul blocului electoral „Unirea”, Dorin Chirtoacă, la fel ca și candidatul partidului „Șor”, Violeta Ivanov, nu a cheltuit niciun leu în campania sa. Politicianul încă nu are nici măcar un cont electoral deschis.

Ce trebuie să știi despre alegerea șefului statului

Alegerile prezidențiale din Moldova sunt programate pentru 1 noiembrie anul acesta. CEC a înregistrat opt candidați.

Ultima dată, președintele țării a fost ales în 2016. Atunci a învins în alegeri candidatul Partidului Socialiștilor Igor Dodon – în turul doi el a acumulat 52,18% din voturile alegătorilor. Oponentul acestuia a fost liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” (PAS) Maia Sandu. Dodon a depus jurământul pe 23 decembrie 2016.Potrivit Constituției țării, președintele este ales pe un termen de patru ani și intră în exercițiul funcțiunii după depunerea jurământului. Poate candida la funcția de șef al statului cetățeanul care are drept de vot, care a împlinit vârsta de 40 de ani, locuiește sau a locuit pe teritoriul Republicii Moldova de cel puțin 10 ani și vorbește limba de stat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>

Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
alegeri prezidențiale, electorale, cheltuieli, Top, clasament
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Alegeri prezidențiale 2020: Declarațiile Maiei Sandu
Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de vot din Italia


Загрузка...

Chișinăul și împrejurimile sale 1812-1917 Partea II

222
(reînnoit 11:04 14.10.2020)
Toți suntem curioși să aflăm, să vedem cum arăta Chișinăul în secolele trecute și care din obiectivele arhitecturale faimoase de altă dată s-a păstrat și în ce formă au ajuns ele în zilele noastre.

Prezentată aici partea a doua a galeriei fotografice Chișinăul și împrejurimile sale 1812-1917.

222
Tagurile:
monumente, strazi, fotografii, vechi, chișinău, Chisinau


Загрузка...
București

Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de votare din România

0
(reînnoit 22:55 22.10.2020)
Moldovenii stabiliți în România sunt așteptați în data de 1 noiembrie pentru a alege președintele Republicii Moldova. Pentru conaționalii noștri vor fi deschise 13 secții de votare.

În România vor fi deschise 13 secții de votare pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie, în cadrul căruia cetățenii moldoveni vor alege președintele Republicii Moldova. Ambasada țării noastre a publicat lista adreselor la care vor fi deschise secțiile de votare pe teritoriul statului vecin în ziua alegerilor. Iată adresele: 

  • Secţia de votare nr.1/406 București, sediul Ambasadei, Aleea Alexandru 40
  • Secţia de votare nr.1/407 București, str. Stavropoleos 6, în incinta Autorității Electorale Permanente
  • Secţia de votare nr.1/408 Iași, sediul Consulatului General, Aleea Grigore Ghica Vodă 60A
  • Secţia de votare nr.1/409 Timișoara, Colegiul Național de Artă “Ion Vidu”, str. Cluj 12
  • Secţia de votare nr.1/410 Cluj Napoca, Casa de Cultură a Studenților, Piața “Lucian Blaga” 1-3
  • Secția de votare nr.1/411 Galați, Universitatea “Dunărea de Jos”, str. Domnească 47
  • Secția de votare nr.1/412 Brașov, Casa de Cultură a Studenților, str. Memorandumului 39
  • Secția de votare nr.1/413 Constanța, Universitatea “Ovidius”, bd. Mamaia 124, Aleea Universității 1
  • Secția de votare nr.1/414 Bacău, Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărășești 158
  • Secția de votare nr.1/415 Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare”, str. Universității 13
  • Secția de votare nr.1/416 Sibiu, Școala Gimnazială “Regina Maria”, str. Zaharia Boiu 1
  • Secția de votare nr.1/417 Craiova, Universitatea din Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza 13
  • Secția de votare nr.1/418 Oradea, Universitatea din Oradea, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, parter, str. B.Ș. Delavrancea, nr.4, clădirea D+4E

Secțiile de votare vor fi deschise între ora 07:00 și 21.00. Dacă va fi înregistrat un flux mare de alegători la unele secții de votare din străinătate, programul de lucru va putea fi prelungit, astfel încât toată lumea să aibă posibilitatea să voteze, a spus anterior președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil.

APCE
© Sputnik / Владимир Федоренко
Cetățenii își vor exercita votul în baza următoarelor acte de identitate: pașaportul (valabil sau expirat), buletinul de identitate valabil, livretul de marinar. Participanții la vot urmează să respecte măsurile de prevenire a infecției  COVID-19. Astfel, vor purta măști de protecție, vor respecta distanța fizică menționată pe indicatoarele vizuale, își vor dezinfecta mâinile la intrarea în secția de votare și vor fi supuși termometriei. De asemenea, alegătorii sunt încurajați să meargă la urnele de vot cu pixul personal. 

CEC a înregistrat opt candidați pentru cursa prezidențială.

Este vorba de Renato Usatîi, desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru”, Andrei Năstase, desemnat de Partidul Politic ”Platforma Demnitate și Adevăr”, Tudor Deliu, desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova, Igor Dodon, candidat independent, Violeta Ivanov, desemnată de Partidul Politic „Șor”, Maia Sandu, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Octavian Țîcu, desemnat de Partidul Politic „Partidul Unității Naționale” și Dorin Chirtoacă, desemnat de Blocul electoral UNIREA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
scrutin prezidenţial, scrutin, alegeri
Tematic
Filip spune cum va acționa Partidul Democrat după alegeri
A început numărătoarea inversă! Ce trebuie să știm despre alegeri


Загрузка...