По случаю Дня независимости руководство страны возложило цветы к памятнику Штефана Великого

Dodon: În pofida tuturor greutăților, Republica Moldova și-a păstrat statalitatea

40
(reînnoit 11:47 27.08.2020)
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a de pus flori astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova, la Monumentul "Maica Îndurerată", alături de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și premierul Ion Chicu.

CHIȘINĂU, 27 aug – Sputnik. După depunerea de flori, Igor Dodon a făcut declarații pentru presă. El i-a felicitat pe toți cetățenii cu "această frumoasă sărbătoare – 29 de ani de independență a Republicii Moldova".

Dodon a trecut în revistă cele mai mari probleme cu care s-a confruntat Republica Moldova în cei 29 de ani de Independență.   

"Eu cred că în acești ani noi am avut diferite perioade, diferite provocări, am avut și rezultate, am avut și perioade mai dificile. Eu cred că sunt mai multe perioade dificile la începutul anilor '90, cu regret, războiul de pe Nistru și vedeți că, în primul rând, am depus flori aici, la "Maica Îndurerată". Am avut și lovituri dure în economie, în agricultură în a doua jumătate a anilor '90, mă refer și la privatizarea contra bonuri patrimoniale și reforma "Pământ". Am avut o perioadă dificilă chiar și în ultimii trei-patru ani, regimul oligarhic, pandemia, seceta. Dar în pofida la toate greutățile, Republica Moldova și-a păstrat statalitatea. Avem încă o problemă legată de reintegrarea țării. Eu cred că aceasta este una dintre problemele de bază", a spus președintele Dodon.

Cu toate acestea, spune Igor Dodon, cetățenii moldoveni sunt printre moldovenii trebuie să  "păstreze statalitatea și să o transmită urmașilor lor".

"Dar important este să conștientizăm că în lume sunt mii de popoare, dar nu toate popoarele își au țara sa. Noi avem țara noastră, avem un stat independent. Trebuie să păstrăm suveranitatea, trebuie să păstrăm statalitatea și să o transmitem urmașilor noștri", a mai declarat șeful statului.     

Într-o postare pe Facebook dedicată Zilei Independenței, Igor Dodon a spus că anul acesta este deosebit de greu pentru Republica Moldova.

"Acest an – 2020, a fost deosebit de greu pentru țara noastră, el a fost greu pentru absolut fiecare dintre noi. Noi cu toții ne-am confruntat cu două mari năpaste – cu pandemia COVID, care a răpit sute de vieți și reprezintă o provocare imensă pentru sistemul sănătății, și cu seceta gravă, care a lăsat fără roadă zeci de mii de hectare. Și pandemia, și seceta au lovit dur în economia națională. Din 1991 încoace, Moldova n-a mai trecut prin asemenea încercări dureroase", a spus președintele.

El a mai declarat că în aceste condiții este dificil de guvernat țara.

"Vă spun sincer – a fost foarte dificil să guvernăm țara în aceste condiții, să identificăm soluții și să asigurăm plata pensiilor și salariilor, să găsim bani pentru drumuri și pentru ajutoare financiare. Dar îi sunt recunoscător Domnului și colegilor mei de la guvernare că am reușit să păstrăm securitatea economică și socială. Vă sunt recunoscător vouă, fiecărui cetățean în parte, că ați avut înțelegere și răbdare. Vreau să vă asigur că vom trece cu bine de aceste vremuri dificile", a menționat președintele.

"În acest an noi cu toții am știut să rezistăm la greu, am demonstrat voință și tărie de caracter și am devenit mai căliți și mai înțelepți. Pandemia și seceta se vor sfârși, inevitabil, iar noi vom dezvolta țara cu forțe noi, cu speranță în ziua de mâine și cu încredere în viitorul demn al Republicii Moldova", a mai scris șeful statului pe Facebook.

În finalul mesajului său, el i-a felicitat pe cetățeni cu prilejul celei de-a 29-a aniversări a Zilei Independenței, urându-le să fie sănătoși și buni unii cu alții.

Igor Dodon, Zinaida Greceanâi și Ion Chicu au depus flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Capitalei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
moldova, igor dodon, Declarația de Independență, independență
avion

Pasageră blocată la Istanbul: „Parcă eram ținuți ostatici”

181
(reînnoit 16:14 19.09.2020)
O pasageră care s-a pomenit blocată ieri pe aeroportul din Istanbul, după ce avionul companiei Air Moldova a fost arestat, a dezvăluit pentru Sputnik detalii șocante despre cursa cu ghinion.

CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. După ce ieri pe aeroportul din Istanbul a fost reținută nava companiei Air Moldova, peste o sută de cetățeni care urmau să ajungă la Chișinău s-au pomenit blocați. Printre pasageri s-a numărat și locuitoarea Capitalei pe nume Mira, care a dezvăluit detalii despre incident. 

"Ne-am înregistrat, am lăsat bagajele, apoi s-a anunțat întârzierea zborului cu două ore și jumătate, ulterior cursa a fost definitiv anulată. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă, reprezentanții companiei aeriene nu au venit să ne explice motivul", a povestit tânăra pentru Sputnik Moldova.

Ea spune că reprezentanții aeroportului din Istanbul le-au sugerat pasagerilor să rezolve problema de sine stătător. 

„În engleză nimeni nu putea sau nu dorea să ne explice nimic. Turcii insistau ca noi să părăsim aeroportul și să rezolvăm singuri problemele legate de cazare, de achiziția biletelor pentru retur și altele, dar oamenii nu s-au lăsat bătuți. Se zvonește că Air Moldova le datorează turcilor 2 milioane și, cunoscând această problemă, ei au acceptat pasagerii la înregistrare, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, apoi ne-au ținut ca pe ostatici, pentru ca Air Moldova să le întoarcă datoria”, a declarat Mira. 
Табло в аэропорту Стамбула
© Photo : из личного архива Ela Umbrela
Notificarea despre anularea cursei spre Chișinău pe panoul informativ al aeroportului din Istanbul

Ea a mai spus că peste ceva timp unul dintre pasageri a sunat la consulatul Moldovei în Turcia: acolo au anunțat că reprezentanții companiei aeriene cunosc problema și poartă negocieri cu partea turcă. 

„În consecință ni s-a propus cazare gratuită în hotel, dar mulți au refuzat să plece de la poartă până când s-au asigurat că primesc bilete pentru cursa de dimineață. Unii și-au cumpărat singuri bilete, apoi li s-au oferit altele gratis, așa că unii nu aveau locuri - toate acestea au durat până la ora trei de noapte”, a declarat interlocutoarea. 

În prezent Mira, la fel ca ceilalți pasageri, se află la Chișinău: compania aeriană i-a transportat acasă în cele din urmă. Tânăra a mai povestit că din cauza incidentului a reușit să doarmă doar trei ore: acum ea se odihnește după o noapte marcată de scandal. 

Informația despre zborul de retur a fost confirmată de operatorul aerian. 

„Precizăm faptul că toți cei 115 pasageri ai cursei 9U745 IST KIV din 18 Septembrie 2020 au fost cazați ieri într-un hotel din preajma aeroportului și astăzi dimineață au ajuns deja la Chișinău”, a anunțat Air Moldova printr-un comunicat de presă. 

Ieri seară Air Moldova a anunțat că un avion din flota 9U a fost reținut pe aeroportul din Istanbul, din cauza unei datorii istorice. 

Reprezentanții companiei au menționat că după suspendarea zborurilor în contextul pandemiei COVID-19 s-a confruntat cu probleme financiare, astfel nu au mai putut efectua plăți față de o companie ce presta servicii de alimentare cu combustibil.

În aceste condiții, după ce a efectuat cursa Chișinău-Istanbul, nava a fost reținută pe aeroportul din Turcia și nu a mai putut efectua zborul de retur. Compania susține că nu s-a mai confruntat până acum cu astfel de situații. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

181
Tagurile:
ostatici, Istanbul, pasageră
Tematic
O navă a companiei Air Moldova a fost reținută la Istanbul
VIDEO: Moldovenii blocați la Istanbul - protest la aeroport


Загрузка...
imagine din arhivă

FOTO - Incendiu în Chișinău: O casă a fost mistuită de foc

86
Salvatorii au scos din casa cuprinsă de flăcări o butelie de gaz, care putea să explodeze în orice clipă.

CHIȘINĂU, 19 sept - Sputnik. Un incendiu puternic a izbucnit dimineață într-o casă din sectorul Ciocana al Capitalei. Trei echipaje de pompieri au intervenit la fața locului pentru a stinge flăcările. 

În timpul operațiunii pompierii au reușit să scoată din locuința cuprinsă de foc o butelie de gaz care putea să explodeze în orice clipă. 

Focul a afectat casa și mai multe anexe ale acesteia. Din fericire - nicio persoană nu a avut de suferit. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență urmează să stabilească din ce cauză s-a declanșat incendiul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

86
Tagurile:
pompieri, incendiu, Chișinău
Tematic
Incendiu în sectorul Botanica: La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri
Un tren marfar a luat foc la Ialoveni: Două echipaje de pompieri au lutat cu focul


Загрузка...
Curs valutar

Scădere bruscă a leului față de toate valutele de referință

0
(reînnoit 07:37 28.09.2020)
Leul moldovenesc începe săptămâna într-o scădere bruscă față de majoritatea valutelor de referință. Acesta a cedat teren chiar și hrivnei ucrainene.

CHIȘINĂU, 28 sept – Sputnik. Datele cursului valutar anunțate astăzi de Banca Națională a Moldovei arată o scădere bruscă a leului moldovenesc față de dolarul american, euro, leul românesc și chiar hrivna ucraineană. Astfel, valoarea unui dolar american echivalează cu 16,86 lei, cu aproape 10 bani mai mult față de ziua de ieri. Cu 11 bani crește euro și echivalează cu 19,630 lei. O hrivnă ucraineană costă 59 de bani, iar un leu românesc - 4,03 lei moldovenești, o rublă rusească - 21 de bani.

Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 28 septembrie 2020
Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 28 septembrie 2020

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Rezervele valutare ale BNM au constituit 3 miliarde și 391 de milioane de dolari americani (3 391,02 mil. dolari SUA) la sfârșitul lunii august curent. Pe parcursul lunii august, rezervele valutare ale BNM au crescut cu 105 milioane și 510 mii de dolari americani. Valuta cumpărată de BNM pe piața valutară internă pe parcursul lunii august a fost echivalentă cu 46 de milioane de dolari SUA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
schimb valutar, valuta națională, rezerve valutare, cursul


Загрузка...