CHIȘINĂU, 17 aug – Sputnik. Un accident violent a avut loc în această seară în sectorul Ciocana din Chișinău. Un tânăr aflat la volanul unui Mercedes a lovit alte trei mașini parcate în fața unui magazin.
Victime nu au fost înregistrate, însă mașinile au fost grav deteriorate, așa cum se vede din imagini.
Potrivit martorilor oculari, la volan s-ar fi aflat un tânăr de nici 18 ani, care ar fi avut un comportament neadecvat. Aceștia au presupus că șoferul era în stare de ebrietate.
Printre mașinile accidente este un Lexus, un Opel și o Toyota.
Polițiștii care erau în acel moment în preajmă au reacționat imediat și l-au reținut pe șoferul ghinionist.
Ulterior, la fața locului a venit mama băiatului, care a fost șocată de dezastrul provocat de fiul său. Mai mult decât atât, martorii spun că proprietarul Lexus-ului ar fi spus că nu acceptă reparația și este decis să obțină mașină nouă.
CHIȘINĂU, 10 apr – Sputnik. Un accident în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs astăzi, cu puțin timp în urmă, în apropiere de Capitală, pe drumul Chișinău – Tohatin. Un martor ocular a trimis redacției Sputnik Moldova imagini de la fața locului.
În accident ar fi implicate, potrivit martorului, un Renault, un Volkswagen si o Toyota (taxi). La locul accidentului încă nu veniseră oamenii legii și nici serviciul de Ambulanță. Nu se știe deocamdată dacă a avut cineva de suferit în accident. Vom veni cu informații suplimentare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 8 apr - Sputnik. Pompierii au fost alertați în această dimineață pentru a stinge un incendiu ce s-a produs pe strada Valea Crucii, din sectorul Botanica al Capitalei.
Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că a luat foc un automobil.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii au reușit să localizeze arderea fără ca aceasta să se răspândească. Flăcările au reușit să deterioreze 70 la sută din secțiunea motorului. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului.
În prezent, sunt investigate cauzele și circumstanțele în care au izbucnit flăcările. Potrivit IGSU, de miercuri și până joi, salvatorii și pompierii au intervenit în 47 situații de risc.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Comitetul de experți ai autorității de stat de reglementare din India în domeniul medicamentele au aprobat în cadrul ședinței de luni solicitarea pentru utilizarea de urgență a vaccinului rus Sputnik V, anunță Times of India, cu trimitere la surse.
În plus, experții au fost interesați de consistența datelor referitoare la rezultatele studiilor clinice din diferite loturi de vaccinuri, precum și de informații despre documentele de însoțire a vaccinului, inclusiv informații despre dozare, contraindicații și condiții de depozitare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova