justice, суд

Un judecător din RM, cercetat penal pentru hotărâri ilegale

12
(reînnoit 12:51 23.06.2015)
Un magistrat din Republica Moldova, care a pronunţat hotărâri ilegale va fi cercetat penal.

CHIŞINĂU, 23 iun – Sputnik. Procuratura Generală a anunţat că a primit acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru atragerea la răspundere penală a unui judecător bănuit de „pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei încheieri contrare legii”.

Este vorba despre un judecător de la Străşeni care ar fi „adoptat hotărâri contrare prevederilor legale, oferind în consecinţă posibilitatea de obţinere, de către cetăţeni străini, a actelor stării civile necesare pentru solicitarea cetăţeniei Republicii Moldova sau a României, în circumstanţe care prejudiciază grav imaginea statului pe plan extern”.

Procuratura a precizat că „în baza unor copii neautentificate ale actelor, judecătorul a admis cererile a 6 cetăţeni ai Federaţiei Ruse, ca rezultat, unele persoane deja au primit cetăţenia  Republicii Moldova, fiindu-le eliberate buletine de identitate şi paşapoarte moldoveneşti”.

„Judecătorul a emis hotărârile cu grave abateri de la prevederile legale, fără a dispune v verificarea, prin intermediul Serviciului Stării Civile, a autenticităţii documentelor prezentate de solicitanţi”, a mai notat Procuratura.

Sursa a informat, totodată, că prin deciziile Curţii de Apel Chişinău din anul 2014, hotărârile emise de respectivul magistrat au fost casate ca fiind adoptate contrar normelor de drept material şi procesual, iar Î.S.„CRIS Registru” a iniţiat procedura de retragere a cetăţeniei şi anularea actelor de identitate deja eliberate.

 

12
Tagurile:
Procuratura, Străşeni, Hotărâri ilegale, Magistrat


Загрузка...