Traian Băsescu

Băsescu: România ceară Moscovei vaccinul anti-COVID-19

175
(reînnoit 15:28 18.10.2020)
Traian Băsescu consideră că statul român trebuie să solicite Rusiei informații despre vaccinul împotriva COVID-19 și, dacă acestea vor fi pozitive, să importe preparatul în cazul în care există stocuri disponibile.

BUCUREȘTI, 18 oct – Sputnik. Fostul președinte român, Traian Băsescu, consideră că statul român trebuie să se adreseze de urgență Moscovei pentru a primi informații legate de eficiența vaccinului rusesc.

Vaccinul Sputnik V
© Photo : РФПИ и Центр имени Гамалеи
În opinia lui, dacă concluziile vor fi pozitive, România trebuie să importe preparatele din Rusia, până la obținerea celor europene.

“… contactarea Guvernului Federaţiei Ruse pentru a primi informaţii cu privire la eficienţa vaccinului produs în Rusia, iar în cazul unor concluzii pozitive importarea de vaccinuri din Rusia, dacă există cantităţi disponibile, până la livrarea vaccinurilor contractate de Comisia Europeană”, a scris Băsescu într-o postare pe Facebook, în care enumeră măsurile pe care ar trebui să le întreprindă guvernul pentru “limitarea dezastrului, pentru salvarea de vieţi omeneşti”.

În opinia lui, “efectul lașității şi al prioritizării interesului politic în detrimentul sănătăţii şi vieţii oamenilor este că s-a ajuns la momentul dramatic în care medicii încep să fie obligaţi să decidă cine trăiește și cine moare, cine are loc la ATI și cine nu”, a mai menționat Băsescu.

“Este un moment care trebuia evitat indiferent care ar fi fost costurile politice”, a mai adăugat acesta.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

175
Tagurile:
Rusia, vaccin, Băsescu, România
Tematic
Scandal mondial: Băsescu, acuzat de implicare în războiul Trump-Biden
Donare de sânge

Indemnizații pentru donatorii de plasmă: Despre ce sumă este vorba

88
Donatorii de plasmă ar putea beneficia de indemnizații unice în valoare de 3000 de lei în 2021. Cu o propunere în acest sens a venit viceprim-ministrul Serghei Pușcuța. Și indemnizația unică de 16 mii de lei pentru medici ar putea fi oferită și în anul următor.

CHIȘINĂU 30 nov - Sputnik. În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, viceprim-ministrul și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, a propus să fie avizată inițiativa care prevede acordarea și în anul care vine a indemnizației de 16 mii de lei pentru medici, în cazul în care aceștia se îmbolnăvesc de COVID-19.

Pușcuța a mai propus oferirea indemnizației unice de trei mii de lei pentru cei care donează plasmă convalescentă pentru pacienții infectați cu noul coronavirus în stare gravă. 

„În acest context, Guvernul vine cu o propunere suplimentară la proiectul de lege nr. 440, care urmează să fie examinat în lectura a doua în Parlamentul Republicii Moldova. Este cunoscut că o modalitate eficientă de tratament a cazurilor grave de COVID-19 este tratamentul prin administrare de plasmă convalescentă, care este donată de persoanele care deja s-au vindecat de această maladie. Pentru a stimula și recompensa potențialii donatori ai plasmei, se propune acordarea unei indemnizații unice de 3000 de lei”, a precizat viceprim-ministrul și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța. 

În cadrul ședinței, membrii Guvernului au susținut avizul, iar premierul a menționat că medicii sunt acum cei mai expuși riscului de infectare cu noul virus, iar indemnizația este una binevenită. Oficialul a susținut și propunerea de acordare a indemnizației donatorilor de plasmă convalescentă. 

„Cei mai expuși riscului sunt medicii noștri și este necesar ca să continuăm proiectul de alocare a banilor. (...) Ce ține de remunerare financiară pentru donatorii de plasmă. Nu prea este rând la donat plasmă, de aceea noi încercăm să atragem donatori inclusiv prin remunerare materială”, a menționat premierul Ion Chicu. 

Inițiativa legislativă ce prevede acordarea celor două indemnizații urmează să fie votată în Parlament.

Amintim că zilele trecute, directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui a declarat pentru Sputnik Moldova că stocul de plasmă, folosit în tratamentul pacienților gravi cu COVID-19, este aproape epuizat. Totodată, administrația Centrului a făcut către bărbații care în ultimele două săptămâni s-au vindecat de COVID-19, să nu rămână indiferenți față de soarta pacienților gravi din spitale și să contribuie donând plasmă. 

Donatorii pot fi doar bărbații cu vârstele cuprinse între 18 și 60 de ani, care în ultimele 14 zile s-au vindecat de noul coronavirus și care nu au boli cronice. Bărbații sunt rugați să aibă la ei certificatul medicului de familie sau extrasul din spital, care să confirme că au fost bolnavi de COVID-19 și să indice perioada tratamentului. Ei trebuie să prezinte și testul negativ la noul coronavirus, precum și un act de identitate. Toți cei care vor să fie salvatori pentru bolnavii din spitale se pot adresa direct la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (str. Academiei 11, municipiul Chișinău) sau pot merge la centrele teritoriale din Cahul (str. Alexei Mateevici 103/2) sau Bălți (str. Decebal 113). Dacă donatorii nu au posibilitate să se deplaseze la centrele de colectare, aceștia se pot adresa medicilor de familie, care vor solicita echipa mobilă. 

Cei care au anumite întrebări, pot telefona la numerele de telefon de mai jos: 

Chișinău → 022109065, 022109055, 068302909, 069573273
Bălți → 023172260, 068998804
Cahul → 029981306, 068998824

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

88
Tagurile:
COVID-19, Guvern, indemnizații


Загрузка...
Bucate în perioada postului Nașterii Domnului

Despre mâncărurile de post și Regula de Aur a creștinilor

60
(reînnoit 19:37 30.11.2020)
Ne află la începutul postului Nașterii Domnului, o perioadă de 40 de zile în care nu se mănâncă de dulce. Dar, chiar și în această perioadă avem mai multe reguli care impun un post mai aspru sau admit anumite dezlegări, pe care vom încerca să le explicăm mai jos.

Postul Crăciunului este o perioadă de bucurie - timp în care ne pregătim de momentul întâlnirii cu pruncul Iisus Hristos, inclusiv printr-un anumit regim alimentar. În această perioadă auzim vorbindu-se despre rânduielile tipiconale, adică cele stabilite de Biserică pentru perioada postului, dar și despre dilema în care se pomenesc gospodinele care adesea se întreabă ce mâncare este mai potrivită pentru perioada postului ca să asigure și un meniu sănătos, și nici să se abată de la regula postului - un fel de regulă de aur a creștinilor.

Reguli tipiconale

Atunci când privim calendarul pentru perioada postului Nașterii Domnului observăm că în anumite zile se ține post aspru, în care se consumă mâncare de sec, în altele vedem că se face dezlegare la fiertură și untdelemn, iar în zilele de sâmbătă și duminică și la sărbători mai mari, Biserica îngăduie dezlegare și la pește și vin.

În zilele de luni, miercuri și vineri se face mâncare de sec, adică hrană nepreparată termic (alune, semințe de tot felul, grâne, pesmeți ș.a.). În zilele de marți și joi este dezlegare la fiertură, untdelemn și vin și doar în zilele de sâmbătă și duminică, dar și la anumite sărbători Biserica rânduiește carnea de pește și puțin vin.

În cazul când în zilele de luni, miercuri sau vineri, Biserica cinstește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, mâncăm bucate gătite cu untdelemn și se bea vin, iar dacă este vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie, atunci avem dezlegare și la pește.

În ajun de Nașterea Domnului (6 ianuarie) se mănâncă abia seara și anume: grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină. Iar la 7 ianuarie, indiferent în ce zi cade, se mănâncă de dulce, adică ouă, carne, brânză și mâncăruri gătite cu untdelemn și se bea vin.

Desigur, în condițiile lumii moderne, puțini sunt cei care respectă cu strictețe aceste reguli care ajută creștinul să sporească duhovnicește în perioada postului, adesea fiind respectate doar de preoți și obștile monahale. Desigur că şi unii mireni își dau străduința pentru a respecta regulile.

Ispita mâncărurilor delicioase se post

Postul nu este un post adevărat dacă nu este însoțit și de disciplină duhovnicească, adică de rugăciune. Iată de ce unii ar putea să încalce postul, chiar fără ca să mănânce de dulce.

Desigur, este bine ca și în perioada postului să avem diverse bucate, pentru ca ai casei să se bucure de un meniu sănătos și hrănitor. Însă atunci când se pune accent pe cele mai sofisticate reţete „de post", când pentru procurarea produselor respective se cheltuie de două-trei ori mai mult decât pentru o mâncare obișnuită, riscăm să ne îndepărtăm de adevăratul sens al postului.

O altă ispită vine la cei care spun: ”voi ține postul pentru ca să slăbesc”. Pe lângă faptul că postul presupune și un efort spiritual, cum am menționat mai sus, mulți se pomenesc chiar cu niște kilograme în plus, pentru că se alimentează nesănătos. Dacă dieta va fi redusă la paste şi cartofi bogați în amidon, atunci masa corpului nu va avea decât să crească. Pentru a evita acest lucru, este important să echilibrăm dieta cu legume și fructe, bogate în fibre vegetale.

Regula de Aur pentru creștini a Sfântului Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că mâncarea trebuie să fie simplă şi ieftină, iar diferenţa de preţ faţă de mâncarea obişnuită, trebuie dată la cei săraci și lipsiți de ajutor. Totodată, cei care țin post doar câteva zile până la două săptămâni, ar fi bine ca să nu se preocupe de căutarea unor rețete deosebite, ci din contra, mâncarea să fie cât mai simplă, iar accentul să pună pe pregătirea pentru mărturisire și împărtășire cu Sfintele Taine.

”Când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos”, ne spune Ioan Gură de Aur.

Câteva rețete sănătoase de post

În perioada postului Crăciunului creștinii, în special cei de la sat, pregătesc următoarele tipuri de bucate tradiționale:

Borşul gros – acesta se prepară din crupe de porumb şi varză acră. Se spală bine crupele, se pun la fiert, se adaugă varza murată tocată mărunt. Se fierbe la foc încet. Atunci când crupele şi varza sunt fierte, aparte se prăjeşte ceapa tăiată mărunt în ulei şi se toarnă în borş. Se consumă fierbinte.

Se pregătesc şi alte feluri de borşuri: borş cu fasole, cu varză, cu mazăre, cu tăiţei, cartofi, etc.; diferite feluri de bucate din fasole: fierte cu ceapă, prăjite, făcăluite cu usturoi.

Sunt nelipsite şi vărzarele cu bostan, cu varză, turtele cu mac, colţunaşii cu cartofi, cu varză etc.

Varzare cu bostan – se curăţă bostanul, se dă prin răzătoare, se îndulceşte cu zahăr sau miere de albine. Se face un aluat din făină albă de grîu, apă şi puţină sare. Se face o turtă nu prea mare, se pune bostan, se fac vărzare rotunde dintr-o singură foaie şi se coc în cuptor.

Turte cu mac – se face un aluat din făină albă, apă şi puţină sare. Se întind foi cu grosimea de 2-3 mm şi se coc la aragaz sau în cuptor. După ce s-au copt, se lasă să se răcorească. Se rup bucăţele potrivite şi se pun într-un vas, stropindu-se cu apă îndulcită. În acest timp se freacă mac cu zahăr până se înălbeşte. Se adaugă puţină apă şi se amestecă cu turtele.

Chisăliţa – sunt necesare fructe uscate (mere, prune, pere) şi se pun la fiert în apă. Se poate îndulci cu miere de albine. Se serveşte rece.

Turte cu ulei – se face un aluat din făină albă, apă. Se întinde turta cu o grosime de 2-3 mm şi se taie felii late de 2 cm şi lungi de 10 cm. Se fierb în apă cu sare. Când sunt fierte se ung cu ceapă prăjită în ulei.

Din acelaşi aluat se fac colţunaşi cu varză, cartofi, vişine, magiun ș.a.

Bostan fiert – se curăţă bostanul de seminţe, de coajă. Se taie bucăţi nu prea mari şi se pun la fiert cu puţină apă. Se serveşte îndulcit cu zahăr.

Bostan copt – se curăţă bostanul de seminţe, de coajă, se taie bucăţi nu prea mari şi se dă la cuptor, presărându-le cu zahăr sau miere. Se serveşte fierbinte sau rece.

Și în ziua din Ajunul Nașterii Domnului, se mănâncă bucate de post şi anume din cele mai arhaice, mai tradiţionale bucate din roadele pământului în speranţa de a avea roade bogate în anul care vine. Se pregătesc bucate din acele cereale, legume, fructe, pe care le cultivă: grâu, bob, năut, varză, mazăre, cartofi, mere, pere, prune etc.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

60
Tagurile:
bucate, reguli, Postul Nașterii Domnului
Tematic
Când începe Postul Nașterii Domnului - când se dezleagă la pește și vin


Загрузка...

Spital mobil în Stepanakert: A fost amenajat de armata rusă

0
(reînnoit 22:23 30.11.2020)
Ministerul Apărării al Rusiei a amenajat un spital mobil în Nagorno-Karabakh, relatează corespondentul RIA Novosti.

Spitalul este dotat cu unități de terapie intensivă, de diagnostic funcțional și de laborator, o sală de operații, un cabinet stomatologic și un cabinet oftalmologic. Există aparate pentru ventilare artificială, aparate cu ultrasunete și raze X.

Calea spre pace: Cum Rusia ajută locuitorii din Nagorno-Karabah
© Video : Ruptly / Минобороны России / МЧС России

Trupele ruse de menținere a păcii sunt staționate în Nagorno-Karabakh în conformitate cu un acord semnat pe 10 noiembrie de liderii Rusiei, Azerbaidjanului și Armeniei. Acesta prevede încetarea completă a ostilităților care au durat până pe 27 septembrie. Armenia ar trebui, de asemenea, să întoarcă regiunile Kelbajar, Lachin și Aghdam Azerbaidjanului.

La Baku, acordul a fost numit capitularea Erevanului. Președintele Ilham Aliyev a subliniat că documentul este cel mai benefic pentru Azerbaidjan: acum, potrivit acestuia, etapa militară a fost încheiată și este posibil să se treacă la probleme de ordin politic.

Prim-ministrul armean Nikol Pashinian a recunoscut că decizia privind pacea a fost una dificilă, dar i-a permis să salveze ceea ce Karabahul ar fi pierdut. După aceea, au început proteste în Erevan, în care a fost cerută demisia prim-ministrului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus asamblează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități ale tehnicii medicale speciale din districtul militar estic au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși descarcă echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus fixează o copertină pe un modul cadru pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează un modul cadru pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militari ruși pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși descarcă echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus instalează echipamente în cadrul spitalului mobil de lângă Stepanakert.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militar rus pe teritoriul spitalului mobil de câmp lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente medicale la spitalul mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militar rus descarcă echipamente medicale la spitalul mobil de lângă Stepanakert

Tagurile:
spital, Karabah
Тема:
Situaţia în Nagorno-Karabah
Tematic
Turcomanii sirieni în Karabah: veniți la război sau o mare populare?


Загрузка...