Alimentație

Există o legătură între răspândirea Covid-19 şi alimentaţie? Ce spun specialiștii

144
(reînnoit 10:36 22.07.2020)
Răspândirea epidemiei de Covid-19 poate avea o legătură cu conținutul farfuriilor noastre, spune un alergolog recunoscut în lumea științifică. În acest sens, specialistul ne recomandă să consumăm mai frecvent aceste alimente.

CHIȘINĂU, 22 iul – Sputnik. Mâncarea are un rol important în apărarea organismului nostru împotriva Covid-19, subliniază Jean Bousquet, alergolog și profesor onorific la Universitatea din Montpellier.

Cea mai mare parte a dezbaterilor actuale cu privire la Covid-19 se concentrează asupra diferențelor dintre țări, în special în ceea ce privește perioadele și metodele de carantinare și/sau de blocare a răspândirii virusului, precum și numărul de teste efectuate.

Totuşi, potrivit unui articol publicat în revista de specialitate Clinical and Translational Allergy, se dovedește că unele țări precum Germania, Austria, Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Statele Baltice și Finlanda au fost mai puțin afectate decât Franța, Belgia, Italia sau Spania. Printre alți factori, obiceiurile alimentare par să aibă un rol semnificativ.

„Nutriția poate juca un rol în apărarea împotriva Covid-19 și poate explica unele diferențe observate în ceea ce priveşte evoluţia bolii în Europa”, a spus Jean Bousquet, citat de Sputnik France

Analizând diferențele în ceea ce priveşte alimentaţia între țările cu rate de mortalitate scăzute și cele cu rate ridicate de Covid-19, profesorul s-a referit la alimentele cu efect antioxidant puternic consumate pe scară largă în țările europene cu rate scăzute de mortalitate, precum şi în Coreea și Taiwan.

Printre altele, el recomandă varza - cu condiția să fie consumată crudă sau fermentată - prezentă în cantitate mare în alimentaţia locuitorilor acestor țări. Deși este dificil să se compare sistemele medicale de îngrijire și cele de calculare a deceselor, Bulgaria, Grecia și România au rate de deces scăzute, scrie sursa citată. Fapt care ar putea fi asociat cu alimentaţia, deoarece varza, în special în România, și laptele fermentat, în special în Bulgaria și Grecia, sunt alimente consumate frecvent, notează studiul. De asemenea, locuitorii Turciei, o altă țară cu o rată a mortalității aparent scăzută, consumă multă varză și produse lactate fermentate.

Alimentele fermentate au efect antioxidant puternic și ne pot proteja împotriva Covid-19, subliniază Jean Bousquet.

Totuşi, el a adăugat că alimentaţia nu explică totul și că este doar un factor printre multe altele.

„Recunoaștem că mai mulți factori pot avea un rol în răspândirea și severitatea Covid-19, cum ar fi imunitatea populației, instrucția timpurie și rapidă privind regulile de distanţare, organizarea rapidă şi adaptarea spitalelor şi a publicului, pregătirea în contextul pandemiei și igiena publică. Alimentaţia este unul dintre factorii posibili care pot influenţa evoluţia epidemiei de Covid-19, iar importanța acesteia trebuie evaluată mai bine”, a subliniat specialistul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

144
Tagurile:
alimentație, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (1101)
Tematic
Evoluția COVID-19 în Moldova: Date actualizate oferite de Ministerul Sănătății
Ambulanță, Medic

Număr mare de infectări și decese cauzate de COVID într-o singură zi

108
(reînnoit 18:10 30.10.2020)
Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 75 201 cazuri. 18 persoane au murit astăzi din cauza complicațiilor cauzate de COVID-19.

CHIȘINĂU, 30 oct – Sputnik. Ministerul Sănătății anunță că astăzi au fost confirmate în țară 968 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Bilanțul vine în urma efectuării a 3463 de teste, dintre care primar – 3124 şi repetat – 339.
Din numărul total de cazuri, patru sunt de import (Turcia-1, Rusia-1, Polonia-1, Republica Elenă-1).

Cu regret, din numărul total de cazuri 50 sunt lucrători medicali: 15 medici, 23 de asistenți medicali și 12 angajați din cadrul personalului auxiliar.

Dintre persoanele infectate,  789 sunt în stare gravă (dintre care 40 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1423 – în stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Ministerul informează că alte 695 de persoane au fost tratate și externate. În total, 55 190 persoane s-au vindecat de COVID-19.

În tratament la domiciliu sunt 6 322 de persoane cu forme ușoare de COVID-19, iar 24 163 sunt sub supraveghere la domiciliu.
În ultimele 24 de ore a fost înregistrat un număr mare de decese – 18 oameni cu vârste cuprinse între 53 și 85 de ani au murit în urma complicațiilor provocate de COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

108
Tagurile:
decese, infectare, Ministerul Sănătăți, coronavirus, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (1101)
Tematic
Pierdere imensă: Un cunoscut medic a fost răpus de COVID-19
Expert: Va fi învins COVID-19 în Moldova și în lume?


Загрузка...
Un epidemiolog rus, despre răspunsul imun la COVID-19 și gripă

Un epidemiolog rus, despre răspunsul imun la COVID-19 și gripă

90
(reînnoit 09:39 30.10.2020)
Un epidemiolog rus explică care sunt diferențele răspunsului imun în cazul COVID - 19 și cel al gripei sezoniere.

CHIȘINĂU, 30 oct - Sputnik. În cazul infecției cu coronavirus, răspunsul imun apare mai târziu decât în cazul gripei, virusul reușește să se înmulțească nu numai în căile respiratoare superioare, ci și pătrunde în secțiunile inferioare, motiv pentru care plămânii sunt adesea afectați, a declarat pentru RIA Novosti directorul adjunct pentru activitatea clinică și analitică a Institutului Central de Cercetare a Epidemiologiei din Rospotrebnadzor, profesorul Natalia Pșenicinaia.

"Cu COVID, producția de interferon este adesea întârziată, mai aproape de începutul celei de-a doua săptămâni. Acest lucru duce la un răspuns întârziat al sistemului imunitar, atunci când virusul s-a înmulțit nu numai în căile respiratoare superior, dar a pătruns deja în părțile inferioare. În acest moment, lansarea sintezei interferonului, care duce la un răspuns distorsionat al sistemului imunitar - eliberarea unei cantități mari de citokine pro-inflamatorii (mediatori inflamatori), activarea patologică a macrofagelor și dezvoltarea unei furtuni de citokine ", a spus Pșenicinaia.

Ea a explicat că, din cauza unui astfel de răspuns imunitar întârziat, apar leziuni pulmonare severe și stratul interior al vaselor de sânge este deteriorat, ceea ce provoacă cheaguri de sânge.

În același timp, potrivit lui Pșenicinaia, evoluția bolii este diferită pentru toată lumea - la unii decurge cu o temperatură normală sau creșterea ei pe termen scurt timp de 1-2 zile, la unii pacienți apar imediat simptome catarale, la alții boala se manifestă prin slăbiciune generală, durere în mușchi, cu apariția tusei sau dificultăți de respirație în a doua săptămână.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

90
Tagurile:
epidemiologi, imunitate, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (1101)
Tematic
Expert: Va fi învins COVID-19 în Moldova și în lume?
Impactul secetei și COVID: Mai puține ouă și lapte


Загрузка...
Pavel Postică, Promo-Lex

Nu putem conta pe numărătoarea paralelă a voturilor

0
(reînnoit 18:44 30.10.2020)
Asociația Promo-Lex și-a prezentat astăzi noul raport de monitorizare a procesului electoral pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. ONG-ul a constatat intensificarea discursului de ură și discriminare și declarații incomplete despre cheltuielile de campanie.

CHIȘINĂU, 30 oct – Sputnik. Comparativ cu alegerile parlamentare din februarie 2019, alegerile prezidențiale din 1 noiembrie vor fi monitorizate de un număr mai redus de observatori - cu 45% mai puțini observatori naționali și cu 60% mai puțini observatori internaționali.

Niciunul dintre candidații la președinție nu va fi în măsură să efectueze calitativ o numărătoare paralelă a voturilor, din cauza numărului mic de observatori pe care-l vor avea în secțiile de votare, iar sondajul de tip exit-poll realizat prin telefon poate compromite secretul votului.

Aceste și alte aspecte le-a menționat astăzi directorul executiv al Asociației „Promo-Lex”, Pavel Postică, în timpul prezentării celui de-al cincilea raport de monitorizare a alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020 întocmit de această organizație nonguvernamentală.

Mai puțin observatori decât la alegerile parlamentare din 2019

În raportul nr. 5 al „Promo-Lex” se constată că, în total, pentru alegerile prezidențiale au fost acreditați cumulativ 2.193 de observatori, dintre care 1.883 de observatori naționali, 299 de observatori internaționali și 11 experți electorali internaționali.

Din numărul total al observatorilor naționali, Asociația Promo-LEX a acreditat 1.200 (64%) de observatori. Comparativ cu scrutinul parlamentar din 24 februarie, se atestă o descreștere cu 45% a numărului de observatori naționali și cu 60% a numărului de observatori internaționali.

Totodată, au fost acreditați 3.043 de observatori la alegeri din partea a cinci candidați la președinție: Violeta Ivanov -  914 observatori (30%), Igor Dodon - 831 (27%), Renato Usatîi - 820 (27%), Maia Sandu – 475 (16%), Andrei Năstase (PPPDA) - 3 observatori (0,1%).

Declarații incomplete despre finanțarea campaniei electorale

Promo-LEX a constatat că toți cei opt concurenți electorali „au omis reflectarea completă a cheltuielilor efectuate în perioada 10 – 23 octombrie 2020, în cuantum total de cel puțin 3.800.981 de lei”.

De asemenea, niciun concurent electoral nu a raportat cheltuieli pentru recompensele agitatorilor și nici nu a prezentat declarațiile de voluntariat ale acestora.

Conform rapoartelor prezentate la CEC, volumul veniturilor declarate de către concurenții electorali, pentru perioada 10 – 23 octombrie, este de 6.027.149 de lei, sold inițial 1.465.552 de lei, dintre care 996.772 de lei sunt venituri în mărfuri și servicii gratuite.

Cei mai mulți bani declarați au fost cheltuiți pentru publicitate și materiale promoționale – 98%, celelalte 2% din cheltuieli au fost pentru evenimente publice – 1% și transport – 1%.

MO Promo-LEX constată că 816 persoane fizice au donat în bani 4,69 milioane de lei, printre donatori fiind și 179 de conaționali din afara țării.

Discurs de ură și instigare la discriminare

Promo-Lex a mai raportat că, în perioada menționată, a identificat „cel puțin 76 de cazuri de discurs de ură și instigare la discriminare în contextul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2010, ceea ce reprezintă o creștere de 17% față de perioada precedentă de monitorizare (30 septembrie – 13 octombrie 2020)”.

Câți alegători sunt așteptați la vot pe 1 noiembrie

În Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3.287.140 de cetățeni cu drept de vot, potrivit CEC. 

Pentru secțiile de vot de pe teritoriul Republicii Moldova au fost tipărite aproape 3 milioane de buletine de vot (2.934.017), prețul unui exemplar fiind 14,4 bani. Pentru secțiile de peste hotare au fost tipărite 556 de mii de buletine de vot, prețul unui exemplar fiind de 19,2 bani – prețul este mai mare din cauza tirajului mai mic.

Pentru scrutinul prezidențial vor fi deschise 2.143 de secții de votare, inclusiv 139 de secții de votare peste hotare.
Cele mai multe secții de votare din străinătate vor fi deschise în Italia, Federația Rusă, România și SUA. Mai mult de 60 de mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotare s-au înregistrat prealabil pentru participarea la aceste alegeri.

Secțiile de votare vor fi deschise între orele 7:00 și 21:00.

Cetățenii își vor exercita votul în baza următoarelor acte de identitate: pașaportul (valabil sau expirat); buletinul de identitate valabil; livretul de marinar. 

Numele celor opt concurenţi electorali vor fi tipărite în buletinul de vot cu litere majuscule, în următoarea ordine: Usatîi Renato, Năstase Andrei, Deliu Tudor, Dodon Igor, Ivanov Violeta, Sandu Maia, Țîcu Octavian, Chirtoacă Dorin.

Participanții la vot urmează să respecte măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19: să poarte măști de protecție; să respecte distanța fizică menționată pe indicatoarele vizuale; să-și dezinfecteze mâinile la intrarea în secția de votare; să-și efectueze termometria la intrarea în secția de votare. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Raport, Promo-LEX
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Supravegherea video în secțiile de votare - precizările CEC
Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de vot din Italia
Cum votează moldovenii din Franța la prezidențiale - noi restricții
Cum votează moldovenii din Spania la alegerile prezidențiale


Загрузка...