Evoluția COVID-19 în Moldova

COVID-19 în Moldova: Evoluția infecției cu coronavirus - date actualizate

428
(reînnoit 12:00 10.07.2020)
Ministerul Sănătății a anunțat date actualizate cu privire la evoluția infecției cu coronavirus - care este starea de sănătate a pacienților infectați cu COVID-19 și câți s-au vindecat.

CHIȘINĂU, 10 iul - Sputnik. Alte 252 de persoane au fost tratate de COVID-19 şi externate. Până în prezent, 12 188 de persoane au fost tratate de noul tip de coronavirus, informează Ministerul Sănătății.

Totodată, instituția precizează că timp de 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate 68 persoane suspecte de infectare cu COVID-19.

Starea de sănătate a celor infectați cu COVID-19

Potrivit datelor actualizate, 363 de pacienți se află în stare gravă (26 dintre care sunt conectați la aparate de respirație asistată). Alte 1025 de persoane sunt în stare de gravitate medie, ceilalţi pacienți - în stare satisfăcătoare.

Persoane decedate cu COVID-19

Ministerul Sănătății anunță despre decesul altor trei persoane care au fost infectate cu COVID-19. Este vorba de un bărbat de 80 ani din Capitală. Acesta suferea de hipertensiune arterială de gradul II, cardiopatie hipertensivă și inflamatorie. A mai decedat și o femeie de 53 ani din raionul Străşeni care suferea de hipertensiune arterială de gradul II, obezitate de gradul III, cardiopatie hipertensivă, dismetabolică. O altă femeie răpusă de coronavirus avea 68 de ani și era din Capitală. Comorbidități - hipertensiune arterială de gradul II, obezitate de gradul I, encefalopatie discirculatorie mixtă.

Până în prezent au fost înregistrate 2587 de cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul angajaţilor din cadrul sistemului de sănătate, printre care: 669 de medici, 1184 de asistenţi medicali, 508 infirmieri și 226 de angajați din cadrul personalului auxiliar.

În total, în Republica Moldova au fost înregistrate 18 mii 666 de cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1293 în Transnistria.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

428
Tagurile:
Moldova, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (900)
Tematic
Un ministru va fi decorat pentru merite deosebite în lupta cu COVID-19
Spital

Avertisment OMS: Tinerii se pot îmbolnăvi de forme grave ale infecției COVID–19

96
(reînnoit 17:31 09.08.2020)
Organizația Mondială a Sănătății vine cu un îndemn reiterat față de tineră să respecte strict măsurile de protecție împotriva noului coronavirus.

CHIȘINĂU, 9 aug – Sputnik. Chiar dacă cele mai vulnerabile persoane la noul tip de coronavirus sunt vârstnicii, nici tinerii nu sunt scutiți de diferite forme clinice ale infecției. Precizarea a fost făcută recent de directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a îndemnat tinerii să întreprindă măsuri de precauție, precum igiena mâinilor, distanțarea fizică, purtarea măștii, autoizolarea în caz de boală, evitarea locurile aglomerate și adunările în masă pentru a reduce răspândirea infecției COVID – 19.

Potrivit acestuia și tinerii pot suporta forme severe de boală. Mai mult, aceștia sunt o sursă de transmitere a infecției pentru un număr mare de oameni, agravând astfel situația epidemiologică.

În Republica Moldova, conform datelor statistice, cumulativ până la 31 iulie, au fost diagnosticați cu COVID – 19 7616 de persoane tinere, ceea ce constituie aproape o treime din toate cazurile înregistrate.

Astfel, 876 cazuri au fost înregistrate printre adolescenții de 10 – 19 de ani, iar alte 2 627 – printre tineri de  20 – 29 de ani. Printre cei de 30-39 de ani 4 113 persoane au fost confirmate pozitiv la COVID-19. Autoritățile de la Chișinău informează că în rândul tinerilor au fost înregistrate și decese. Patru persoane din grupul de vârstă 20 – 29 ani și 13 persoane au decedat la vârsta de 30 – 39 de ani.

Specialișii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică reitearează îndemnul către cetățenii de toate vârstele să întreprindă măsurile de prevenire necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus;

  • evitați locurile aglomerate și evenimentele cu un număr mare de persoane
  • respectați distanța socială de minim 1 metru față de cei din jur
  • respectați igiena mâinilor și eticheta tusei sau a strănutului
  • spălați-vă frecvent pe mâini cu apă și săpun, sau dezinfectați-le cu soluție pe bază de alcool
  • tușiți și strănutați într-un șervețel de unică folosință sau în cotul îndoit. Șervețelul trebuie aruncat imediat, nu depozitat. La final, nu uitați să vă igienizați mâinile
  • purtați mască în spațiile închise și în transportul public. Nu uitați că aceasta trebuie schimbată în mod regulat sau spălată zilnic (în cazul măștilor din bumbac) și trebuie să acopere atât nasul, cât și gura. Nu atingeți masca, ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate
  • ajutați persoanele în etate să facă cumpărături și implicați-vă în activitățile de voluntariat. Totodată, nu le vizitați, stați acasă și apelați la serviciul 112 dacă vă simțiți rău și aveți simptomele noului coronavirus;
  • respectați autoizolarea la domiciliu în cazul testului COVID-19 pozitiv și urmați toate indicațiile medicului;

Autoritățile îndeamnă cetățenii să raporteze cazurile de nerespectare a normelor antiepidemiologice, astfel vor putea contribui la stoparea răspândirii COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

96
Tagurile:
Spital, coronavirus, COVID-19
Tematic
Mesaj important, corect al OMS – prezentat într-o formă controversată


Загрузка...
Angela Peltec

Tratament modern pentru persoanele care suferă de hepatită: Ce trebuie știe pacienții

104
(reînnoit 18:45 09.08.2020)
În perioada 2016-2019, mii de persoane au fost tratate definitiv de hepatita B, C și D. Rezultatele se datorează unei noi scheme de tratament, lansată în 2016. Despre schimbările implementate în acest an am aflat de la medicul gastroenterolog, Angela Peltec.
Tratament modern pentru persoanele care suferă de hepatită: Ce trebuie să știe pacienții

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, aproximativ 15637 persoane au fost tratate definitiv de hepatita B,  C și D, în perioada  2016-2019, iar alți 2128 de pacienți continuă în prezent tratamentul antiviral. Aceste rezultate pozitive se datorează schemei noi de tratament al bolnavilor de hepatite cronice și ciroze hepatice  virale B, C și D, lansată în anul 2016.

Potrivit Angelei Peltec, în acest an tratamentul a fost modernizat cu preparate de ultimă generație, ceea ce va diminua esențial costurile pentru preparatele antivirale utilizate și va contribui la creșterea semnificativă a pacienților tratați.

"În acest an avem noi medicamente care sunt acceptate la nivel European, mai eficiente. Astfel, după perfectarea și revizuirea ghidului național privind tratamentul heptatitei și au fost introduse în țară medicamente moderne, accesibile pentru toată lumea", a declarat pentru Sputnik Angela Peltec.

De menționat că începând din luna august curent, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a inițiat programul de screening la hepatite virale pentru persoanele din grupurile de risc, care va permite diagnosticarea precoce și încadrarea promptă în tratamentul antirival.

Ministerul de resort îndeamnă toți pacienții bolnavi de hepatită virală sau purtători de virus, indiferent dacă figurează sau nu pe lista de așteptare pentru a primi tratament împotriva hepatitei virale, să se adreseze la medicul infecționist, conform locului de trai, pentru reevaluarea stării de sănătate. Comisia specializată a Ministerului va comunica pacientului decizia privind  data inițierii tratamentului, oferit gratuit de către stat și schema de tratament indicată.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
tratament, pacient, hepatite virale
Tematic
Focar de hepatită la Cahul. Va fi sau nu instituită carantină
Moldova este ameninţată de pericolul epidemiei de hepatită


Загрузка...