Curtea Constitutionala

CEC transmite Curții Constituționale dosarul cu rezultatele alegerilor parlamentare

154
(reînnoit 12:34 04.03.2019)
Potrivit Codului Electoral, în termen de 5 zile după primirea actelor de la CEC, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor.

CHIȘINĂU, 4 mar – Sputnik. Comisia Electorală Centrală (CEC) va transmite astăzi, 4 martie, Curții Constituționale Raportul privind totalizarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 24 februarie în circumscripți națională și în circumscripțiile uninominale și Raportul cu privire la numărul mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova ce revin concurenţilor electorali în circumscripția națională și în cele 51 de circumscriții uninominale și listele supleante ale partidelor care au acces în Parlament.

Potrivit Codului Electoral, în termen de 5 zile după primirea actelor de la CEC, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor.

Concomitent, Curtea Constituţională validează mandatele deputaţilor aleşi şi confirmă listele candidaţilor supleanţi.

În cazul în care Curtea Constituţională confirmă legalitatea alegerilor în cel puţin 2/3 din circumscripţiile uninominale, Comisia Electorală Centrală le eliberează legitimaţii deputaţilor aleşi.

După validarea mandatelor, cele 101 de locuri din Parlamentul de legislatura a XXI-a vor fi împărțite în modul următor: deputații PSRM vor ocupa 35 de fotolii, democrații au 30 de mandate, deputații din partea Blocului electoral ”ACUM” – 26, cei din Partidul ”Șor” – 7 mandate și 3 deputați independenți.

Potrivit raportului CEC, în urma rezultatelor obținute la scrutin în circumscripția națională, PSRM a obținut 18 mandate, Blocul ”ACUM” – 14, PDM – 13 și Partidul ”Șor” – 5 mandate.

În cele 51 de circumscripții uninominale – câte 17 locuri în Parlament au obținut candidații PDM și PSRM, 12 –candidații Blocului ”ACUM”, 2 – candidații din partea Partidului ”Șor” și 3 candidați independenți.

Cetățenii Republicii Moldova au ales duminica trecută, 24 februarie, un nou Parlament al țării pe un mandat de patru ani. Pentru prima dată, alegerile parlamentare în Moldova s-au desfășurat în baza unui sistem mixt: proporțional și majoritar, într-o circumscripție națională și în circumscripții uninominale. În circumscripția națională au fost aleși 50 de deputați în baza votului reprezentării proporționale, iar în circumscripțiile uninominale – 51 de deputați în baza votului majoritar.

La scrutinul parlamentar din 24 februarie în circumscripția națională s-au înscris 14 partide și un bloc electoral. În cele 51 de circumscripții uninominale au candidat 319 concurenți electorali. În urma alegerilor în circumscripția națională PSRM a obținut 31,15%, Blocul ”ACUM” PAS-DA - 26,84%, PDM  - 23,62% și Partidul Politic ”ȘOR” - 8,32%. Pragul electoral pentru a accede în Parlament este de 6 la sută pentru partidele politice și de 8 procente pentru blocurile electorale.

154
Tagurile:
Curtea Constitutionala, CEC, validarea alegerilor, alegeri parlamentare
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2019, rezultate (187)
Tematic
CEC a anunțat când își vor primi mandatele noii deputați
E posibil un vid de putere în Moldova după alegeri? Curtea Constituțională dă răspunsul


Загрузка...