OSCE

OSCE, despre desfășurarea alegerilor parlamentare în Republica Moldova

283
(reînnoit 15:36 25.02.2019)
La alegerile din Republica Moldova drepturile de bază ale cetățenilor au fost respectate, deși au existat și încălcări, se spune în declarația OSCE.

CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Observatorii internaționali ai misiunii OSCE au ajuns la concluzia că procesul electoral în Republica Moldova s-a desfășurat în mod transparent, drepturile de bază ale cetățenilor au fost respectate, însă unele încălcări au adus anumite prejudicii campaniei electorale.

Duminica trecută, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Pentru prima dată, deputații au fost aleși conform sistemului electoral mixt: 50 de persoane pe liste de partid și 51 pe circumscripții uninominale. Prezența la urne, potrivit datelor preliminare, a fost de circa 50%. Un prag minim de participare la vot nu a existat la actualul scrutin.

Pentru partide, pragul electoral este de 6%, iar pentru blocurile electorale – 8 %.

După procesarea a 99,35% dintre procesele verbale, datele Comisiei Electorale Centrale arată astfel: PSRM - 31,22%; ACUM - 26,64%; PDM - 23,76%; PP Șor - 8,35%. Astfel, niciun partid nu dispune de numărul suficient de voturi pentru a putea crea o majoritate parlamentară.

Pe circumscripțiile uninominale, democrații au 18 mandate, socialiștii  - 16, blocul ACUM – 12, PP „Șor” – 2.

283
Tagurile:
Rrepublica Moldova, alegeri parlamentare, OSCE
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2019, rezultate (188)
Tematic
Socialiștii nu exclud că în Moldova ar putea avea loc alegeri anticipate
SIS, pe urmele celor care au atacat serverul CEC-ului în ziua alegerilor
 Заседание Парламента Ședința Parlamentului

Cunoaște-ți deputații: Ei nu au mai stat în fotoliul de deputat, vezi cine sunt - Foto

1288
(reînnoit 14:37 27.02.2019)
Pe 24 februarie cetățenii cu drept de vot și-au ales deputații care le vor reprezenta interesele în următorii patru ani. Unii dintre deputați au în spate câteva mandate, alții vin în această funcție pentru prima dată.

Niciunul dintre deputații Partidului Șor, aleși pe circumscripția națională, dar și pe circumscripțiile uninominale, nu a mai deținut anterior o astfel de funcție. Pentru fiecare dintre ei, accederea în Legislaviv este o provocare, majoritatea lor vin din sfera afacerilor. 

Lista celor aleși pe circumscripția națională începe cu omul de afaceri Petru Jardan.

Maria Albot are 33 de ani, este de profesie jurist și deține titlul de magistru în drept.

Denis Ulanov are 42 de ani, este avocat. El este membru al Consiliului politic național al Partidului Șor și membru al Biroului permanent al acestui partid.

Reghina Apostolova este viceprimarul orașului Orhei.

Vadim Fotescu este om de afaceri, nu a deținut anterior funcția de deputat.

Pe circumscripțiile uninominale, doar doi candidați au câștigat cursa electorală.

Ilan Șor are 31 de ani, este primarul orașului Orhei și președintele partidului ce-i poartă numele, Partidul ȘOR.

Marina Tauber este primar în comuna Jora de mIjloc, va ocupa fotoliul de deputat pentru prima dată.
1288
Tagurile:
foto, vezi cine sunt, fotolii, fotoliu
Tematic
Cunoaște-ți deputații: Nu doar lista, dar și poze - cum arată deputații noi aleși - FOTO
Cunoaște-ți deputații: Lasă funcția de primar sau ministru pentru cea de deputat - FOTO
Cunoaște-ți deputații: Nume vechi și nume noi, cine sunt aleșii poporului - FOTO
Cunoaște-ți deputații: Cine sunt, cum arată și ce scriu pe rețelele de socializare - FOTO


Загрузка...
Parlament

Iată cine sunt femeile din Partidul Democrat care vor veni azi în Parlament Foto

878
(reînnoit 15:38 26.02.2019)
Este pentru prima dată în istoria politică a Republicii Moldova când vor accede atât de multe femei în Parlament.

CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. În următorul Parlament vor accede cele mai multe femei. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, 26 de fotolii de deputat vor fi ocupate de sexul frumos. Dacă să luăm în funcție de partide, atunci cele mai multe femei sunt pe listele blocului ACUM și Partidului Democrat. Patru femei de la PDM au fost alese pe circumscripții electorale uninominale.

Eleonora Graur

Este preşedintele raionului Rezina şi preşedintele Organizaţiei Raionale PDM Rezina. A făcut studii universitare de Contabilitate şi Audit la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. În 2006 şi-a luat doctoratul în economie la Academia de Studii Economice din Moldova.

Înainte de a intra în politică, şi-a construit pas cu pas o carieră academică, fiind asistent universitar la Universitatea Agrară de Stat din Moldova în perioada 1997-2002, apoi lector universitar în perioada 2002-2004 şi lector universitar superior începând cu septembrie 2004.

Este autoarea a peste 40 de lucrări ştiinţifice.Între 2008 şi 2011 a fost şef de direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, iar începând cu iulie 2011 îndeplineşte funcţia de preşedinte al raionului Rezina. Este căsătorită şi are 2 copii.

Lidmila Guzun

Este președintele raionului Ungheni. A absolvit Universitate de Stat din Moldova, facultatea economie. Înainte de a ajunge în funcția de președinte de raion a fost reprezentat în teritoriu la SA ”Moldtelecom”, viceprimar al orașului Ungheni, vicepreședinte al Consiliului Raional Ungheni, președinte la Uniunea Teritorială Ungheni a Sindicatelor, economist la o fabrică de conserve. 

 Efrosinia Grețu

Și-a început activitatea ca instructor de pioneri la Școala medie din Covurlui, iar apoi studiile la Facultatea de Istorie i-au permis să predea și ore de istorie la gimnaziul din aceeași localitate.În 1974, la 20 de ani, Efrosinia Grețu devenea director al Centrului de creație al elevilor din orașul Leova.

În perioada 1989-1990 a lucrat și la Comitetul raional de partid ca instructor pe învățământ. Până în 2003 a condus Centrul de creație, din acel an fiind aleasă ca președinte al Sindicatului Educației și Științei din raionul Leova. În 2007 devenea vicepreședinte al raionului Leova, iar în 2011 – a fost aleasă în funcția de președinte al raionului.

Elena Bacalu

Își începe activitatea profesională în anul 1982 și timp de 6 ani activează în calitate de educator în grădiniţa nr. 1 din Cahul. În anul 1989 devine metodist în domeniul educaţiei preşcolare în cadrul direcţiei orăşeneşti de învăţământ unde a activat până în anul 1996. În ultimii 2 ani a fost  Director General la Direcţia Orăşenească Învăţământ.

Din 1996 până în 2003 continuă să activeze în domeniul învățământului în diferite funcții de conducere. Începând cu 2003 până în 2011 exercită funcția de Director al Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei şi Copii și Specialist Principal în Protecţia Drepturilor Copilului în cadrul Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret Sport. În 2011 este aleasă în funcția de vicepreședinte al raionului Cahul, iar în 2015 devine deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fracțiunea Partidului Democrat din Moldova.

Alte patru femei membre ale PDM vor ajunge în Parlament în baza listei electorale naționale.  

Monica Babuc

Este ministru al Educației, Culturii și Cercetării. Și-a făcut studiile la Universităţii de Stat din Chişinău, facultatea Istorie. Înainte să ajungă în fotoliul de ministru a fost consilier al preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, şefă al serviciu informare al Parlamentului, șeful cabinetului prim-vicepreşedintelui Parlamentului, șeful serviciu personal  la Filiala „Chişinău” a Băncii de Economii a Moldovei. Este căsătorită și are un copil. Vorbește rusa, franceza și engleza.

Otilia Drăguțanu

Este soția guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei Dorin Drăguțanu. Otilia Drăguțanu este femeie de afaceri. În ianuarie 2017 a fost aleasă în funcția de președintă a Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova.

 Svetlana Rotundu

Este președintele raionului Șoldănești. De profesie este pedagog. Aceasta are studii superioare. Este căsătorită și are 2 copii.

Violeta Ivanov

A ocupat funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Ea a aderat în 2017 la fracțiunea PDM. Ca deputat, conducea Comisia parlamentară pentru administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice. A studiat la Academia de Relaţii Internaţionale şi Studii Diplomatice din  Chişinău, precum și la Institutul Ingineresc din Harkov, Ucraina.

În perioada 2007-2009 a îndeplinit funcțiile de viceministru şi ministru al Ecologiei şi Resurselor Naturale, iar apoi a fost aleasă co­preşedinte al biroul politic al OECD (Organizaţia Economica pentru Cooperare şi Dezvoltare), Paris, Franţa, co-președinte al procesului Mediu pentru Dezvoltarea Durabilă, Geneva, Elveţia, copreşedinte al procesului Mediu şi Securitatea UNEP, Geneva, Elveţia și membru al Consiliului Fondului Global de Mediu, SUA, Washington.

878
Tagurile:
Parlament, PDM, femeile, cine sunt
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2019, rezultate (188)
Tematic
Rezultate finale: 100% din procesele verbale, procesate - cum va arăta noul parlament


Загрузка...
Vladimir Curbet

Maestrul Vladimir Curbet ar fi împlinit azi 90 de ani

0
(reînnoit 09:24 05.12.2020)
Maestrul Coregraf Vladimir Curbet, conducătorul ansamblului de dans „Joc” ar fi împlinit astăzi 90 de ani.

CHIȘINĂU, 5 dec - Sputnik. Artistul Vladimir Curbet a încetat din viață în data de 8 decembrie 2017, la trei zile după ce a sărbătorit împlinirea a 87 de ani. 

Vladimir Curbet s-a născut pe 5 decembrie 1930, în satul Susleni, Orhei. A absolvit şcoala de muzică „Ştefan Neaga" din Chişinău în anul 1966. În 1957 este numit pedagog-repetitor, iar în 1958 conducător artistic și prim-maestru de balet al Ansamblului Moldovenesc Academic de Stat de Dansuri Populare „Joc”. Împreună cu ansamblul „Joc", Vladimir Curbet a montat aproximativ 50 de dansuri populare, adevărate spectacole de muzică, port şi dans popular, atingând o performanţă artistică fără pereche în lume. Printre acestea putem remarca "Jocul ferarilor", "Brâul", "Bătuta", "Voiniceasca", "Haiduceasca", "Hora fetelor", "Mărunţica" și altele.

Maestrul a fost desemnat Artist al Poporului din Republica Moldova, Artist al Poporului din ex-URSS, Laureat al Premiului de Stat și deţinător al "Ordinului Republicii". A prezentat împreună cu Ansamblul „Joc” 10 mii de spectacole în peste 70 de ţări. În 2013, lui Vladimir Curbet i s-a conferit cea mai înaltă distincţie a Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală – Medalia de Aur pentru Creativitate. În acest an, în memoria maestrului Vladimir Curbet a fost inaugurată o placă comemorativă la sediul Ansamblului „Joc”. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Joc, joc, dans, dansuri, artist
Tematic
FOTO: In memoriam Vladimir Curbet - gest pentru fondatorul „Jocului”
Ansamblul "Joc" va aduce un omagiu în memoriam maestrului Vladimir Curbet


Загрузка...