BAC

Câți elevi vor primi nota 10 din oficiu la BAC: Reguli noi la examen

281
16 mii 773 de absolvenți vor susține anul acesta examenele de bacalaureat. Numărul de candidați într-un centrul variază de la 6 la 297. În municipiul Chișinău vor fi doar 2 centre de bacalaureat, unde vor susține examenul mai mult de 300 de candidați.

CHIȘINĂU, 13 mai – Sputnik. Examenele de bacalaureat vor fi organizate în perioada 4-22 iunie. Din cei 16 773 de candidați, 11 094 vin din licee teoretice, 5 121 de la centrele de excelență, 203 sunt din universități, iar 355 - externat. În acest an, la cererea candidaților, urmează a fi acordată nota 10 din oficiu la limba străină pentru 1 298 de elevi.

Reprezentanții Ministerului Educației precizează că elevii vor susține examenul în centrele de bacalaureat, dotate cu monitorizare video, numărul cărora a fost majorat față de anul precedent de la 88 la 93.

Evaluarea lucrărilor și a contestațiilor vor fi făcută în Centrele Republicane de Evaluare și Centrul Republican de Examinare a Contestațiilor, care vor fi mai multe în acest an, dar și numărul profesorilor va fi mai mare.

În același timp, vor fi luate mai multe măsuri de protecție împotriva coronaviruslui. Astfel, numărul de elevi într-o sală nu va fi mai mare decât capacitatea acesteia, iar fiecare elev va ocupa un loc în bancă la o distanță de nu mai puțin de 1 metru față de ceilalți.

La fel, în fiecare instituție de învățământ va fi asigurată termometria, dezinfectarea şi curăţarea spaţiilor, sălilor de clasă, băncilor, scaunelor, aerisirea sălilor de clasă atât înainte, cât și după finalizarea probelor. Totodată, la intrarea în instituția de învățământ și la intrarea în sălile de clasă va fi plasat dezinfectant. Purtarea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toți participanții la evaluările naționale.

De asemenea, în cazul în care se va atesta o situație epidemiologică gravă și numărul de cazuri COVID-19 va fi în creștere, desfășurarea examenului național de bacalaureat ar putea fi amânată cu 10-20 de zile.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

281
Tagurile:
Absolvenți, examen, examene, examen de bacalaureat, bacalaureat
Tematic
Absolvenții claselor a XII-a, bulversați: Ba susțin BAC-ul, ba sunt scutiți
Examenele de BAC ar putea fi anulate și în acest an - detalii
Микрофон в студии радио Sputnik

Studii la ULIM: Informații utile pentru viitorii studenți

43
Universitatea Liberă Internațională din Moldova a fost fondată în anul 1992, iar în prezent aici își fac studiile aproximativ 5 mii de studenți, atât din țară, cât și de peste hotare.
Studii la ULIM: Informații utile pentru viitorii studenți

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", prorectorul pentru Strategia Academică și Programe de Studii, doctorul în drept, conferențiarul universitar Alexandru Cauia a precizat că instituția de învățământ superior pregătește juriști, ingineri, economiști, jurnaliști și designeri. Universitatea are săli de studii moderne, laboratoare și echipamente performante pentru procesul didactic.

"Universitatea noastră este originală prin atitudinea pe care o avem față de fiecare student. Dezvoltăm la ei abilități nu doar profesionale, dar și calități care i-ar ajuta după absolvire. Suntem cu brațele deschise către toți candidații", a declarat pentru Sputnik Moldova Alexandru Cauia.

ULIM este un centru-model educațional, cultural de anvergură europeană, cu biblioteci ultramoderne, săli cu computere și aparataj performant. Oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile (licență, masterat, doctorat) și formele de pregătire universitară.

"Avem 18 specialități autorizate la licență, și 22de  programe pentru ciclul de masterat. Circa 3200 de studenți își fac studiile la licență în prezent. Din totalul numărului de studenți, peste 1500 sunt de peste hotare", a subliniat conferențiarul universitar.

Taxele de studii în cadrul ULIM variază între 3500 și 10 mii de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

43
Tagurile:
ULIM, studii, universitate
Tematic
Admitere 2021: Oferte educaționale la Academia "Ştefan cel Mare"


Загрузка...
Victoria Melnic

Studii în domeniul artelor: Oferte educaționale la AMTAP

39
Ce oportunităţi au tinerii are își doresc să facă studii de calitate la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, am aflat de la recotrul prestigioasei instituții Victoria Melnic.
Studii în domeniul artelor: Oferte educaționale la AMTAP

Instituția de învățământ superior le propune viitorilor candidați la studii trei facultăți: Facultatea Artă Vocală Muzicală; Facultatea Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia; Facultatea Arte Plastice, Decorative și Design.

"Facultatea Artă Muzicală – aici pregătim muzicieni absolut pentru toate domeniile de muzică, toate instrumentele, canto dirijat, compoziție, muzicologie – ce ține de muzica academică. De asemenea, avem specialități care pregătesc viitori muzicieni care vor activa în domeniul muzicii populare și interpreți la toate instrumentele și vocaliști, cântăreți și cercetători etnomuzicologi. Altă facultate este Arte Plastice, Decorative și Design, unde pregătim viitori pictori, sculptori, graficieni, tapiseri, ceramiști, designeri de interior și designeri vestimentari. A treia facultate este Facultatea Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia. Aici avem profilul artă teatrală unde pregătim actori, regizori, teatrologi, manageri din domeniul teatrului, coregrafi și specialiști în pedagogia dansului", a declarat rectorul Victoria Melnic.

Potrivit ei, în acest an instituția își dorește să găzduiască un număr impunător de studenți. Însă persistă teama că efectele pandemiei ar putea influența dorința tinerilor de a-și continua studiile în domeniul artei și culturii.

"Oamenii de artă au avut de suferit foarte mult în această perioadî, iar tinerii care doresc să activeze în domeniu ar putea fi speriați de acest lucru. Cu toate acestea, este de înțeles faptul că arta și cultura reprezintă acel remediu care ne va ajuta să depășim această stare, este ceea ce definește omul ca ființă umană", a precizat Victoria Melnic.

Academia dispune de săli de studii spațioase și de tehnică necesară pentru desfășurarea procesului didactic și este orientată spre educarea unor personalități artistice. Rezultatul final al procesului didactic este apreciat de specialiștii şi de public. Examenele la disciplinele de specialitate sunt în formă de concerte, spectacole și expoziţii.

În 2021, instituția aniversează 81 ani de la fondare fiind una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova şi singura instituţie de stat în domeniul învăţământului artistic superior din țară.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

39
Tagurile:
studii, artă
Tematic
Admitere 2021: Oferte educaționale la Academia "Ştefan cel Mare"


Загрузка...
Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie să evite asta

Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie evite asta