Școală

Va fi prelungită vacanța de Paști a elevilor? Ce spune Ministerul Educației

526
(reînnoit 17:23 31.03.2021)
Elevii vor avea o vacanță de 10 zile la începutul lunii mai, însă aceasta nu va fi prelungită. Cel puțin la această etapă autoritățile susțin că nu văd necesitatea să procedeze la fel cum a făcut România, de exemplu.

CHIȘINĂU, 31 mart – Sputnik. Șeful Direcţiei Învăţământ General din cadrul Ministerului Educației, Valentin Crudu, a declarat pentru Sputnik Moldova că autoritățile nu examinează deocamdată decizia de a trimite elevii în vacanță acum și nici nu se gândesc să o prelungească pe cea din perioada sărbătorilor pascale, care va fi în perioada 1-10 mai. 

"Noi nu discutăm la momentul actual cu privire la unele vacanțe, oricum conform planului vacanța următoare va fi în luna mai. Nu s-a pus în discuție ce vom face în această perioadă și dacă o vom prelungi. Despre toate deciziile care urmează să fie luate Ministerul Educației va informa societatea", a declarat Valentin Crudu. 

Și Boris Gâlcă, șeful adjunct al Direcției Asistență Socială și Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, a declarat în studioul Sputnik Moldova că prelungirea vacanței de primăvară pentru elevi ar fi o opțiune, însă va fi afectat programul de învățământ. 

"Să ținem cont că procesul de educație a fost grav afectat în acest an pandemic, iar în fața elevilor stau examene și acest lucru înseamnă o responsabilitate enormă pe sistemul de educațional. În primul rând, trebuie asigurată securitatea în școli. Nu știu dacă e cazul să mai impunem alte vacanțe, am avut multe până acum și dacă ne gândim că și de Paște vom avea vacanță, nu mai rămâne timp pentru finalizarea programului școlar și nu mai rămâne timp pentru pregătirea de examene", a precizat Boris Gâlcă. 

În prezent, sunt aproape 300 de instituții de învățământ din țară care activează cu prezență fizică a elevilor la ore, 174 de școli în care frecventează fizic orele elevii claselor primare și absolvenții, iar în alte 567 de instituții, adică aproape 46% din numărul total, vin clasele primare la ore și absolvenții, doar că la capacitate de 50 la sută din numărul total de elevi. În același timp, 196 de școli sau 15,8% activează online.

Recent, România a decis să facă modificări în procesul educațional pentru a lupta mai eficient cu pandemia de COVID-19. Mai exact, vacanţa de primăvară va fi prelungită cu trei săptămâni, începând cu 2 aprilie și până pe 4 mai.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

526
Tagurile:
minivacanță, vacanță, elevi
Tematic
Decizia CSP Chișinău: Revin sau nu elevii la școală
Merg sau nu copiii la școală din 16 martie: Decizia CNSP
Микрофон в студии радио Sputnik

Participă la activități inedite la o tabără de vară pentru tineri - detalii

38
(reînnoit 21:14 12.06.2021)
Tabără de vară „#YOUthAct – Tinerii pentru Justiție” invită persoanele cele mai active, ambițioase și dornice să cunoască despre revendicarea drepturilor omului și accesul la justiție.
Participă la activități ineditie la o tabără de vară pentru tineri - detalii

În perioada 28 iunie – 2 iulie 2021, aproximativ 28 de tineri (câte 7 persoane per regiune) din raioanele Criuleni, Cimișlia, Soroca și municipiul Comrat, absolvenți ai claselor a IX-a, a X-a și a XI-a vor fi selectați pentru participarea la tabără de vară „#YOUthAct – Tinerii pentru Justiție”.

Timp de cinci zile, tinerii vor avea parte de activități interesante și interactive în domeniul drepturilor omului și mecanismelor de protecție a acestora, precum și a sistemului de justiție național.

"Tinerii își vor îmbogăți cunoștințele, dezvolta gândirea critică și vor dobândi abilități importante pentru a se informa corect și temeinic despre sectorul justiției. Proiectul va contribui la formarea unei noi generații de apărători ai drepturilor omului, implicați activ social și civic. Acest eveniment este important pentru liceeni, întrucât vor dobândi și unele abilități profesionale, iar ulterior le va fi mult mai ușor să se determine în privința profesiei pe care doresc să o aleagă", a declarat pentru Sputnik Moldova coordonatoarea Victoria Muntean.

Formularul de participare poate fi completat până în data de 15 iunie curent. Activitatea se înscrie în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție” și este implementată de PNUD Moldova.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
drepturi, Justiție, tabără, activități, tineri
Tematic
Ambasada Rusiei în Moldova a organizat tradiționala tabără de caritate


Загрузка...
Viorel Bostan

Admiterea 2021: Oferte educaționale noi la UTM

57
(reînnoit 16:42 12.06.2021)
Universitatea Tehnică a Moldovei vine cu o paletă bogată de oferte educaționale. Ce le propune în noul an de studii instituția de învățământ superior viitorilor studenți aflați de la rectorul UTM, Viorel Bostan.
Admiterea 2021: Oferte educaționale noi la UTM

Tinerii pasionați de domenii dinamice, creative și inovative precum este ingineria, tehnologiile informaționale sau arhitectura au șansa de a-și desfășura activitatea în această sferă, urmându-și studiile la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din țară – Universitatea Tehnică a Moldovei.

Instituția propune o gamă largă de oferte educaționale pentru posibilii candidați la studii și oferă peste 60 de specialități în cadrul celor 9 facultăți: Facultatea Electronică și Telecomunicații, Facultatea Energetică și Inginerie Electrică, Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică, Facultatea Tehnologia Alimentelor, Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi, Facultatea Urbanism şi Arhitectură, Facultatea Construcții, Geodezie şi Cadastru, Facultatea Inginerie Economică şi Business, Facultatea Textile și Poligrafie

Mai mult, în noul an de studii UTM vine cu noi surprize pentru viitorii studenți.

"Reieșind și din evenimentele pe care le-am trăit în ultima perioadă, anul acesta ne-am axat pe specialități noi la master – Ingineria Software, programe noi în domeniul energeticii. De asemenea, avem un program nou la licență – arhitectura peisageră. În urma analizei cererii pe piața muncii și din discuțiile purtate cu angajatorii, am constatat că există un deficit de specialiști anume în acest domeniu", a precizat rectorul UTM.

Mai mult, Viorel Bostan a menționat că după absolvirea instituției studenții își pot găsi cu ușurință un loc de muncă. Începând cu anul III-IV de studii, tinerii deja muncesc conform specialității, reușind să combine armonios teoria cu practica.

"Acestea sunt profesiile viitorului  și necesită o abordare specială. Este important ca tânărul să înțeleagă că are nevoie de experiență și răbdare, iar vârful profesional al succesului va putea fi dobândit chiar și peste zece ani", a conchis interlocutorul.

În mediu, un contract de studii pentru ciclul de studii universitare de licență la UTM, cu frecvență la zi, variază între 9 și 10 mii de lei.

Amintim că, potrivit unui raport publicat de Webometrics în data de 28 ianuarie 2020, Universitatea Tehnică a Moldovei este lider printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. UTM se situează pe primul loc în rândul instituțiilor de învățământ superior din țara noastră, pe locul 154 în rândul celor din Europa Centrală și de Est, pe locul 838 în rândul celor din întreaga Europă şi pe locul 2960 în lume.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

57
Tagurile:
2021, UTM
Tematic
Cele mai bune universități din lume: UTM, lider în Moldova


Загрузка...
Coronavirusul SARS-CoV-2 la microscop

Ce spune Ghințburg despre mutațiile rusești ale coronavirusului