Elev

Ministerul Educației a lansat o campanie - Vezi ce prevede aceasta

156
Ministerul Educației a lansat campania "Sunt RESPONSABIL! Clasa mea e ACASĂ!". Scopul campaniei este de a-i susține pe profesori, elevi, studenți și părinți în perioada suspendării procesului educațional în instituțiile de învățământ.

CHIȘINĂU, 24 mart - Sputnik. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat și aprobat Metodologia privind continuarea la distanță a procesului educațional în condiții de carantină pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal. Totodată, a prezentat un regulament pentru organizarea învățământului profesional tehnic și a venit cu mai multe recomandări pentru organizare a activităților didactice în sistem online pentru instituțiile de învățământ superior. Documentele reglementează cadrul normativ și metodologic de organizare a procesului educațional în instituțiile de învățământ în perioada în care accesul în instituții este restricționat din cauza răspândirii pandemiei COVID-19.

De asemenea, Ministerul Educației anunță că în timpul apropiat va fi elaborate și Metodologia privind continuarea la distanță a procesului educațional pentru grădinițe. În prezent, Ministerul organizează sesiuni de formare la distanță prin utilizarea resurselor digitale. Formatorii locali sunt familiarizați cu diverse platforme online și aplicații speciale. Totodată, au fost puse la dispoziție lecții video pentru elevii claselor a IX-a și a XII-a ca aceștia să aibă posibilitate să se pregătească pentru examenele naționale de absolvire, sesiunea 2020.

Amintim că prin hotărârea Guvernului a fost suspendat procesul de învățământ până în data de 31 martie. Ulterior, autoritățile au specificat că termenul poate fi modificat în funcție de evoluția situației epidemiologice din țară. Recent, președintele Igor Dodon a anunțat că studiile ar putea fi reluat abia după Paștele Blajinilor, adică în data de 27 aprilie, din cauza coronaviruslui.

Potrivit datelor prezentate de autorități, 580 de mii de elevi și-au suspendat studiile. Dintre aceștia, 130 de mii sunt cu vârstă preșcolară, alții 330 de mii sunt elevi ai liceelor și aproape 100 de mii - studenți din învățământul tehnic și superior.

156
Tagurile:
lucru la distanță, distanță, coronavirus, Campanie, Ministerul Educaței


Загрузка...