Examen

”Perle” de la bac 2019: Profesorii s-au amuzat copios

827
(reînnoit 14:28 08.07.2019)
Profesorii din România care au verificat lucrările la examenul de bacalaureat 2019, proba scrisă la Limba și Literatura română, s-au amuzat copios de ”perlele” unor candidați.

BUCUREȘTI, 3 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Lucrările la limba și literatura română ale unor absolvenți de liceu i-au făcut pe profesorii corectori nu numai să zâmbească, ci chiar să râdă în hohote. Și aceasta pentru că, în teste, s-au strecurat adevărate ”perle”, unele dintre ele implicând și personaje din sfera politică română actuală.

Ce înseamnă asta? Că liceenii au scris absolut tot ce le-a trecut prin minte.

”E foarte important să-ți structurezi un discurs, ca să nu ajungi ca Viorica Dăncilă”, a scris unul dintre candidați pe foaia de examen la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat.

Iulia Ionescu, profesor de limba și literatura română, spune că elevul respectiv, neavând altă motivație, a folosit-o pe cea de toate zilele.

”Frizează tupeul deja, pentru că el știe, e la vârsta la care poate să discearnă importanța unui examen și un comentariu de toate zilele”, a explicat Ionescu, potrivit stirilekanald.ro

Alții, însă, au scris ceea ce cred despre poetul Tudor Arghezi.

”Poietul lasă moștenire urmașilor o grămadă de poiezii mizerabile”, a scris un elev.

Iar Arghezi nu este unicul autor care a fost criticat de elevi. Simbolismul lui George Bacovia a fost redus la o singură afirmație.

”Lumea lui Bacovia atârnă greu. Greu”, au scris candidații.

Iulia Ionescu lămurește motivul pentru care se ajunge la asemenea afirmații, cel puțin ciudate.

Dascălul susține că de vină este lipsa de lectură și de pregătire la școală.

Nu este exclus ca profesorii evaluator să se mai întâlnească și în sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2019 cu asemenea ”interpretări originale” din partea liceenilor.

827
Tematic
Ce au în comun cei 11 absolvenți de liceu care au obținut 10 pe linie la Bacalaureat
Sergiu Brânză

Rolul școlilor în protejarea drepturilor copiilor

32
(reînnoit 11:28 21.11.2020)
Școala este acea instituție care trebuie să formeze deprinderea copiilor de a se respecta reciproc și de a-și cunoaște drepturile și obligațiile pe care le au. De această părere este directorul liceului din comuna Budești, Sergiu Brânză.
Rolul școlilor în protejarea drepturilor copiilor

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", Sergiu Brânză a remarcat că școala are un rol foarte important în formarea personalității copiilor, iat lecțiile care unora li se par mai puțin utile precum educația civică ș.a. stau la baza creării celor mai importante valori sociale.

"Copiii trebuie să-și cunoască drepturile și obligațiile pe care le au, iar dacă se întâmplă unele situații trebuie luate măurile de rigoare. Aceste deprinderi trebuie formate din copilărie, pentru ca mai târziu aceștia să devină cetățeni responsabili", a spus directorul liceului.

În acest context, Sergiu Brânză a mențonat că instituția pe care o reprezintă organziează diverse activități de informare pentru elevi privind drepturile și responsabilitățile pe care le au. În fiecare an sunt organizate școli de vară la care participă elevi din diferite categorii de vârstă, voluntari și cadre didactice.

Amintim că în această săptămână, pe 20 noiembrie, a fost marcată Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, marcată din anul 1989, atunci când a fost semnată Convenția ONU. În Republica Moldova, Convenţia a fost ratificată la 12 decembrie 1990, intrând în vigoare din 25 februarie 1993.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

32
Tagurile:
școala, Drepturile copilului


Загрузка...
Ministrul Apărării ,Victor Gaiciuc, şi Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, au semnat un plan de acțiuni comune, privind promovarea educației spirituale și asistenței religioase a efectivului Armatei Naționale pentru anul 2021.

Ministerul Apărării și Mitropolia Moldovei - plan comun de acțiuni

213
Ministerul Apărării și Mitropolia Chișinăului şi a Întregii Moldove au semnat un plan de acțiuni comune privind promovarea educației spirituale și asistenței religioase a efectivului Armatei Naționale pentru anul 2021.

CHIȘINĂU, 14 nov - Sputnik. Documentul a fost semnat de ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, şi Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove.

Planul prevede activități comune, precum desfășurarea ședințelor de asistență moral-spirituală cu militarii, organizarea serviciilor divine în unități, demonstrarea filmelor documentare şi artistice pentru soldați în ajunul sărbătorilor religioase, binecuvântarea militarilor detașați în misiuni de menținere a păcii, precum şi organizarea excursiilor la lăcașurile sfinte.

Victor Gaiciuc a menționat, în cadrul evenimentului că asistența religioasă în Armata Națională contribuie la educația patriotică a tuturor categoriilor de militari. „Vreau să vă asigur că acest plan va fi implementat cu succes în toate unitățile Armatei Naționale, cu sprijinul preoților militari. Totodată, am profundă încredere că colaborarea Ministerului Apărării cu Mitropolia Chișinăului şi a Întregii Moldovei va fi fructuoasă, în special prin intermediul Direcției educație civică și protecție socială care a fost recent creată”, a spus oficialul.

Ministrul Apărării ,Victor Gaiciuc, şi Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, au semnat un plan de acțiuni comune, privind promovarea educației spirituale și asistenței religioase a efectivului Armatei Naționale pentru anul 2021.
Ministrul Apărării ,Victor Gaiciuc, şi mitropolitul Vladimir

La rândul său, Mitropolitul ÎPS Vladimir a mulțumit instituției de apărare pentru cooperare și deschidere în promovarea credinței în rândul militarilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

213
Tagurile:
REpublica Moldova, Ministerul Apărării, Mitropolia Moldovei


Загрузка...
Violeta Ivanov

Ivanov: Va face sau nu coaliție Platforma „Pentru Moldova”

8
Deputatul Partidul „ȘOR” Violeta Ivanov a vorbit despre posibilitatea creării unei noi coaliții în Parlament cu participarea Platformei „Pentru Moldova”.

CHIȘINĂU, 26 nov - Sputnik. Violeta Ivanov a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că Partidul „ȘOR”, care face parte din Platforma „Pentru Moldova”, nu va acționa în favoarea unor interese înguste și se află în Parlament „nu pentru a face alianțe sau coaliții majoritare”.

Legislatoarea afirmă că „Pentru Moldova” va face coaliții „doar cu cetățenii, iar scopul platformei parlamentare este să adopte legile pe care le așteaptă oamenii. Cu toate acestea, ea a precizat că formațiunea sa este gata să susțină unele inițiative legislative, dacă acestea vor fi în favoarea cetățenilor. 

„Platforma nu are de gând să facă coaliții cu stânga sau cu dreapta. Vrem soluționarea problemelor cetățenilor și vom vota toate proiectele bune, în interesele cetățenilor”, a menționat Violeta Ivanov.

Precizăm că deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Vladimir Bolea a declarat în studioul Radio Sputnik Moldova că în Parlament există deja o coaliție informală, formată din 37 de deputați socialiști, din deputați independenți, precum și din parlamentarii care sunt membri ai grupului parlamentar „Pentru Moldova”.

Pe 19 noiembrie, după mai mult de două luni de pauză, Parlamentul s-a întrunit în ședință plenară. Astfel, perioada de neadoptare a legilor, care putea conduce la dizolvarea parlamentului la începutul lunii decembrie a fost întreruptă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

8
Tagurile:
Violeta Ivanov, Pentru Moldova, coaliție
Tematic
Violeta Ivanov: "Puterea este în mâinile cetățenilor"


Загрузка...