examen

Bacalaureat 2019: Săptămâna viitoare vor fi susținute primele două examene

146
(reînnoit 12:59 03.06.2019)
În acest an, sesiunea de bază de bacalaureat va avea loc în perioada 4-21 iunie. Sesiunea suplimentară de bacalaureat se va desfășura în perioada 15 iulie – 22 iulie.

CHIȘINĂU, 2 iun – Sputnik. De săptămâna viitoare, începe sesiunea examenelor de bacalaureat pentru absolvenții de liceu din Republica Moldova. Potrivit orarului afișat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, examenul de bacalaureat va avea loc în perioada 4 - 21 iunie. Probele pentru examenul național de bacalaureat, sesiunea de bază, încep la ora 9:00.

Absolvenții de liceu vor susține în mod obligatoriu probele de examen la limba de instruire, limba străină, iar în şcolile alolingve – la Limba şi literatura română, dar şi un examen de profil – Matematica pentru cei de la profil real; Istoria românilor și universală pentru profilul umanist și proba de profil pentru candidaţii de la profilul arte, sport și tehnologic.

Candidații la BAC vor susține și o probă de examen la o disciplină propusă spre alegere dintr-o listă mai largă: Geografia, Fizică, Chimia, Biologia, Matematica, Istoria românilor și universală, Informatica.

Primul examen de BAC îl vor susține elevii alolingvi. Marți, 4 iunie, aceștia vor da testul la Limba şi literatura română.

Al doilea examen va avea loc în ziua de 7 iunie, la limba de instruire. Pe data de 11 iunie, absolvenții de liceu vor susține examenul la limba străină, iar pe 14 iunie – la  Matematica (profilul real), Istoria românilor şi universală (profilul umanist), Arte (arte), Sport (sport).

Sesiunea de bacalaureat va continua cu examenul opțional pe data de 18 iunie. Ultimul examen de BAC va avea loc pe 21 iunie (la Limba și literatura bulgară, găgăuză, ucraineană.

Notele de la BAC vor fi afișate pe 26 iunie

Potrivit programului elaborat de Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare, rezultatele examenului de bacalaureat vor fi afișate în centrele de BAC, pe data de 26 iunie. Candidații care nu vor fi de acord cu notele vor putea depune contestații în zilele de 26-27 iunie. Pe data de 4 iulie vor fi afișate borderourile cu rezultatele, obținute în urma examinării contestațiilor.

Depunerea cererilor de participare în sesiunea suplimentară de către candidaţi la Centrele de Bacalaureat se va efectua în zilele de 4 iulie și 5 iulie.  

Sesiunea suplimentară de bacalaureat se va desfăşura în perioada 15 iulie – 22 iulie. Probele pentru examenul naţional de bacalaureat, sesiunea suplimentară vor începe la ora 10:00. Pe data de 24 iulie vor fi anunțate rezultatele, iar în perioada 24-25 iulie pot fi depuse contestațiile. 

Examenul de bacalaureat, anul de studii 2018-2019
© Sputnik / Vadim
Examenul de bacalaureat, anul de studii 2018-2019
146
Tagurile:
absolvenți, Liceu, Orar, elev, Examen, Bacalaureat
Тема:
BAC 2019 (13)
Tematic
Bacalaureat 2019: va fi testul la Matematică mai ușor?
Bacalaureat 2019: Iată ce vor păți cei care vor copia


Загрузка...