Militar american, tragere din complexul Javelin în timpul exercițiilor din Estonia

"Mai serios decât "Javelin": SUA vor transmite noi arme Ucrainei

188
(reînnoit 14:27 29.04.2021)
Americanii au aprovizionat activ Forțele Armate ale Ucrainei încă de la începutul războiului civil din Donbas, pretextând că acest lucru este necesar în cazul unei ciocniri militare directe între Kiev și Moscova.

Rachete anti-navă, sisteme de apărare antiaeriană și mai multe sisteme Javelin – americanii dezvoltă un nou plan privind aprovizionarea Ucrainei cu arme letale. După cum subliniază presa occidentală, acest lucru este necesar în cazul unei ciocniri militare directe între Kiev și Moscova. Și, deși Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat despre retragerea trupelor după încheierea exercițiilor, este puțin probabil ca Pentagonul să renunțe la posibilitatea de a militariza și mai mult regiunea.

ʺChilipirʺ militar

NATO a dat de înțeles destul de clar că nu are de gând să lupte cu Rusia pentru Ucraina și nu va trimite soldați în Donbas. Însă Occidentul nu va renulța să acorde sprijin material și tehnic Kievului.

Avioanele-spion și dronele Alianței ʺatârnăʺ zilnic deasupra Mării Negre și deasupra liniei de contact, transmițând informații Statului Major General ucrainean. Serviciile de informații ale Republicii Populare Donețk și ale Republicii Populare Luhansk observă în mod constant specialiști militari străini în tranșeele Forțelor Armate ale Ucrainei. La Kiev aterizează în mod regulat avioane de transport militar NATO cu încărcături misterioase.

Iar la sfârșitul lunii aprilie, Comitetul pentru relații externe al Senatului SUA a adoptat un proiect de lege bipartid "Privind parteneriatul cu Ucraina în domeniul securitățiiʺ, conform căruia ajutorul militar acordat Kievului se ridică la 300 de milioane de dolari. După cum a informat pe rețelele de socializare ambasadoarea ucraineană la Washington, Oksana Markarova, din acești bani vor cumpăra și arme letale.

The Wall Street Journal susține că Pentagonul are de gând să furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană, rachete anti-navă și anti-tanc, precum și complexe de atac operativ-tactice.

Учения ВС Украины на границе с Крымом
© Photo : ВСУ
Exerciții militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei la frontiera cu Crimeea

Evident că cele mai complexe arme vor fi desfășurate și ajustate de către specialiștii occidentali – personalul militar ucrainean nu este încă instruit în acest sens. Ceea ce înseamnă că un mic contingent al trupelor Alianței va participa totuși la un potențial conflict armat de partea Forțelor Armate ale Ucrainei.

Autoritățile de la Kiev, ʺmirosindʺ ʺchilipirulʺ militar, au început imediat să ceară mai mult. Ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, a recunoscut într-un interviu acordat agenției Reuters că i-a cerut secretarului de stat american, Anthony Blinken, să contribuie la furnizarea mijloacelor moderne de luptă radioelectronică. Potrivit acestuia, Forțele Armate ale Ucrainei au nevoie de ele pentru a putea "rezista capacității Rusiei de a bloca comunicațiile ucrainene".

Mai mult decât atât, mulți specialiști sunt siguri că în Donbas se desfășoară deja complexe occidentale de război radioelectronic. În particular, expertul militar Alexei Leonkov consideră că anume aceste complexe sunt transferate în grabă la Kiev cu ajutorul avioanelor de transport militar. Acest lucru este confirmat indirect și de rapoartele recente ale Miliției Populare ale republicilor nerecunoscute, conform cărora dronele misiunii OSCE deseori pur și simplu nu pot decola – semnalele de control sunt blocate de partea ucraineană.

Mai multe rachete

Nu s-a spus încă ce armele concrete va furniza Washingtonul Forțelor Armate ale Ucrainei în cazul unei agravări a situației în Donbas. Probabil, Pentagonul va consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei cu ajutorul complexelor de apărare antiaeriană Patriot – Kievul le cere de mult timp.

Iar la jumătatea lunii aprilie, șeful biroului președintelui ucrainean, Andrei Ermak, a cerut literalmente ca Statele Unite să desfășoare complexele "Patriot" în Ucraina, declarând pompos că Forțele Armate ale Ucrainei ʺținʺ apărarea împotriva Rusiei "de dragul întregului Occident". În plus, potrivit autorităților de la Kiev, prezența mai multe divizioane ale sistemelor americane de apărare antiaeriană ar accelera procesul de aderare la NATO.

Зенитно-ракетный комплекс Patriot
© Photo : U.S. Army
Complexul ”Patriot”

În ceea ce privește rachetele anti-navă, Pentagonul poate transmite Ucrainei un lot de rachete anti-navă Harpoon. Da, Kievul nu are platforme aeriene și maritime pentru utilizarea acestor arme, însă rachetele ʺHarpoonʺ sunt produse și într-o versiune de coastă, pe tractoare speciale. Raza de acțiune este de 280 de kilometri. Vă reamintim că navele Flotei Mării Negre sunt capabile să vizeze rachetele de croazieră ʺKalibrʺ la o distanță de peste două mii de kilometri.

Pentru a distruge țintele în ʺadânculʺ apărării inamicului, Forțelor Terestre ale Ucrainei li se pot aloca complexele americane operativ-tactice HIMARS, cu o rază de tragere a rachetelor ATACMS de cel mult 270 de kilometri, care este din nou inferioară complexului rusesc de rachete operativ-tactic "Iskander-M", cu o rază de 500 de kilometri. În plus, Forțele Armate ale Ucrainei vor continua să primească complexele anti-tanc de-a treia generație Javelin – s-au alocat deja bani pentru asta.

Șapte ani de aprovizionare

Americanii au aprovizionat activ Forțele Armate ale Ucrainei încă de la începutul războiului civil în Donbas. Și dacă piesele de schimb pentru vehiculele blindate și munițiile pentru armele de calibru mic le achiziționează în principal din țările fostei tabere socialiste, atunci tot felul de echipamente auxiliare și echipamente speciale – cu precădere din SUA.

Dmitri Medvedev
© Sputnik / Екатерина Штукина

La început, Washingtonul se limita la produse neletale. Așa, în 2014, Kievul a primit aproximativ două mii de veste anti-glonț, douăzeci de stații de luptă contra-baterie AN/TPQ-48A, 35 de vehicule blindate HMMWV și un spital de campanie. În 2015 – 130 de vehicule ʺHummerʺ și cinci bărci de mare viteză. În 2016 – 14 instalații de radiolocație, peste două mii de dispozitive de vedere nocturnă, cinci automobile blindate HMMWV în versiunea de evacuare medicală, 24 de seturi de UAV-uri ușoare RQ-11B Raven. În 2017 – încă 40 de vehicule ʺHummerʺ și aproximativ 700 de instalații de radiolocație.

În 2018, Pentagonul i-a trimis Ucrainei deja arme letale – 35 de complexe de rachete anti-tanc FGM-148 Javelin și 210 de rachete pentru acestea. Kievul cerea de la Washington complexele ʺJavelinʺ din 2014, considerând că acestea sunt capabile să-i aducă o victorie decisivă. Însă ele așa și nu au ajuns până la front. Conform condițiilor americanilor, aceste complexe nu trebuie utilizate direct pe linia de contact a părților aflate în conflict și pot fi ʺaruncateʺ în luptă numai în cazul unei ʺagresiuni ruseștiʺ în deplinul sens al cuvântului.

Военнослужащие США и Украины во время учений Rapid Trident во Львовской области, Украина
Militari ai SUA și Ucrainei în timpul exercițiilor Rapid Trident în regiunea Lviv, Ucraina

În afară de complexele ʺJavelinʺ, în 2018, Pentagonul a furnizat Forțelor Armate ale Ucrainei 2,5 mii de dispozitive de vedere nocturnă, un lot de detectoare de mine, vehicule ʺHummerʺ de evacuare, trei sisteme de luptă împotriva lunetiștilor, precum și 30 de vehicule off-road, două instalații de radiolocație și echipament medical în valoare de nouă milioane de dolari. În 2019, sprijinul a fost aproximativ la același nivel, însimând 361 de milioane de dolari. În 2020, Washingtonul a cheltuit deja 510 milioane. Se știe că în Ucraina a fost adus un alt lot de complexe "Javelin". Totodată, în septembrie, Departamentul de Stat a aprobat vânzarea a 16 nave de patrulare Mark VI pentru 600 de milioane de dolari. Însă nu se știe când vor fi transmise Kievului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

188
Tagurile:
Ucraina, arme, SUA
Tematic
"Fără asta nu se vor descurca": Cu ce va răspunde Flota de Nord Forțelor Maritime NATO
De ce SUA pierd în toate războaiele
Парламент Республики Молдова

Care partide nu vor intra în Parlament după 11 iulie

817
Nu trebuie să fii mare expert în politologie, în sociologie și nici ghicitor în stele ca să poți face astăzi un pronostic electoral fără teama de a o da în bară.

Eu cred că orișicare observator al fenomenului politic moldovenesc, care are un minim de discernământ, poate să spună fără teama de a greși care dintre actualele partide politice cu reprezentare parlamentară nu vor mai accede în legislativ după alegerile din 11 iulie.

Epava Partidului Democrat și așchiile sale  

În mod sigur că entitățile politice care își trag obârșia din vechiul Partid Democrat, în fruntea căruia s-a aflat Vladimir Plahotniuc, după 11 iulie nu mai pupă pragul Parlamentului.

Adică, este vorba de ceea ce a mai rămas din Partidul Democrat, fărâma de partid în fruntea căruia se află astăzi Pavel Filip. Această formațiune politică a fost una moartă din start, încropită în mod artificial, pe care doar banii lui Plahotniuc, faimă lui, pârghiile administrative, cumpăratul alegătorilor și evident număratul, s-o spunem eufemistic, părtinitor al voturilor au adus PDM în Parlament, în alegerile din 24 februarie 2019. Acum, după toate câte s-au întâmplat, în condițiile în care Plahotniuc a plecat din Moldova, iar democrații s-au lepădat de el, PDM nu va acumula nici măcar 2% din sufragii, dacă eventual va decide să participe la scrutin.

Democrații nu au nicio șansă să se mențină în politică pentru că partidul lor este o epavă politică și pentru că nu au nici un lider politic adevărat. Pavel Filip a fost cum a fost în funcția de premier în guvernul nu al lui, ci al lui Plahotniuc. El doar executa din postura de premier indicațiile date de Plahotniuc.

Aceeași soartă o va avea și Pro Moldova, o așchie sărită din PDM, în frunte cu Andrian Candu. Ca și Filip, Candu nu este politician. Chiar mai rău. Cel puțin, Filip a fost un bun executor, pe când Candu - nici atât. Singurul merit al lui Candu, grație căruia s-a aflat în politică, a fost acela de a fi… finul oligarhului. Și încă un fin arogant - ca orice fin de barosan.

La fel de disperată este și situația celor de la Pentru Moldova. Nu au nicio șansă de a accede în mod de sine stătător în Parlament. Dar, spre deosebire de PDM și Pro Moldova, Pentru Moldova are șanse de a intra în viitorul Legislativ dacă va fi luată în cârcă de către Partidul Șor. Dacă intră pe listele lui Șor, atunci are toate șansele. Dar și aici avem o mare necunoscută: Ce scor va înregistra însuși Partidul Șor?

Partidul Șor, intră sau nu în viitorul Parlament

La alegerile prezidențiale din toamna lui 2020, candidatul acestei formațiuni Violeta Ivanov a acumulat tocmai 8 la sută din sufragii - ceea ce, în opinia mea, a fost un rezultat mult peste așteptări.

Și asta pentru că Partidul Șor are un șir de probleme, liderul formațiunii, Ilan Șor, este urmărit penal, este fugar peste hotare. Și totuși, consultanții politici ai acestui partid au reușit să transfere imaginea de la Șor la Ivanov. S-ar părea că nimic nu-i împiedică să facă și acum acest lucru și să înregistreze un nou succes. Da, așa este. Dar acum au apărut și alte circumstanțe - ridicarea imunității, urmărirea penală, reținerea, arestul preventiv al deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan ar putea să aibă consecințe electorale nefaste pentru Partidul Șor.

Eu cred însă că această formațiune va accede totuși în Parlament, chiar dacă ar putea să nu repete performanța din prezidențiale a Violetei Ivanov.

PPDA, fără nicio șansă

Acum despre Platforma Dreptate și Adevăr a lui Andrei Năstase. Desigur că nu are nicio șansă să acceadă în Legislativ deoarece PAS-ul Maiei Sandu i-a confiscat tot electoratul.

Maia Sandu la APCE
© Photo : Aparatul Președintelui Republicii Moldova
Toți știu și înțeleg asta - mai puțin Andrei Năstase. Concubinajul lui politic cu Maia Sandu i-a jucat fiesta. Maia Sandu a preluat tactica de altădată a lui Vladimir Plahotniuc, care își îmbrățișa aliații politici atât de tare până îi sufoca. Maia Sandu a jucat rolul Văduvei Negre, o specie de păianjen în care, după actul sexual, femela își devorează partenerul de cuplu. Asta este ceea ce s-a produs între Sandu și Năstase în plan politic, bineînțeles.

În general Andrei Năstase este un mare ghinionist în politică. El a inițiat mișcarea protestatară acum vreo șase ani, ca până la urmă de ea să beneficieze Maia Sandu. După care a câștigat fotoliul de primar general al Capitalei, dar victoria i-a fost suflată prin tertipuri juridice. Nici de scorul bun obținut în parlamentarele din 2018 nu a putut profita pentru a consolida pozițiile formațiunii. Jocurile făcute de Sandu au fost cu bătaie dublă - în adversarii socialiști, dar și în aliații din PPDA.

După alegerile din 11 iulie 2021, Andrei Năstase va fi nimeni în politica moldovenească. Adevărat că el nici astăzi nu prea contează.

Așadar, să tragem linia. Ce avem? Avem patru entități politice care astăzi au deputați în Parlament, iar după 11 iulie nu vor mai avea: PDM, PRO Moldova, Pentru Moldova și PPDA. PAS și PSRM acced indubitabil în Legislativ. Partidul Șor este la ghici.

Păi iată, la acest buchet politic, nu neapărat plăcut mirositor, se va mai adăuga un partid - Partidul Nostru al lui Renato Usatâi, care, judecând după scorul obținut în prezidențiale, în mod sigur, trece pragul electoral și va fi cel puțin a treia formațiune politică ca reprezentare parlamentară. Pe primul loc se va situa PAS, pe locul doi PSRM, iar Partidul Nostru al lui Usatâi - pe locul trei. Iar Partidul Șor va încheia plutonul celor care au trecut baremul parlamentar. 

Acum este la fel de ușor de spus cine va forma coaliția majoritară după 11 iulie și cine va fi în opoziție. Este foarte ușor de prezis și acest lucru. Dar despre asta - într-un al material.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

817
Tagurile:
Partide, intrat, anticipate, Parlamentare, Alegeri


Загрузка...
Le Kremlin de Moscou et le drapeau russe

Analist de top: ”Rușii stau mult mai bine decât marea majoritatea țărilor occidentale!”

207
(reînnoit 08:51 05.05.2021)
”Nu e vorba despre civilizație. Este vorba despre dresaj. Propagandă anti-rusă… tot cretini rămân!” Unul dintre cei mai buni analiști dă peste nas propagandei anti-ruse arătând că sunt manipulări iar Rusia stă mai bine și la capitolul acțiune inteligentă anti-pandemie.

BUCUREȘTI, 4 mai – Sputnik. În ultima vreme, propaganda anti-rusă promovată de SUA și câteva state NATO încearcă să acrediteze că situația pandemică din Rusia este scăpată de sub control și că sunt foarte puțini ruși care se vaccinează.

Apreciatul analist Constantin Gheorghe reacționează ironic: ”Chiar mă amuz! Mă doare în cot de unitățile de propagandă anti-rusă! Tot cretini rămân!”, scrie analistul, arătând că ”a intrat în poză” o nouă temă, adusă de Antena 3 de la CNN: ”aceea că gestionarea pandemiei este un dezastru în Rusia, practic ăia mor pe capete, nu vor să se vaccineze, pentru că vaccinul Sputnik V este prost, a fost făcut în grabă, deci rușii fug de el”.

Ei bine, analistul atrage atenția că ”toate astea se văd în sondajele unui Pieleanu local, de la institutul Levadia, a se citi ”Vocea CIA în Rusia””.

În schimb, dacă te uiți măcar pe hartă, nu și în statistici, înțelegi niște lucruri, scrie Constantin Gheorghe, descifrând strategia Rusiei:

”Normal, pentru oameni normali la cap, efortul de vaccinare este concentrat în marile aglomerări urbane, Moscova (13 milioane de locuitori), Sankt Petersburg, în zona Volga, gen Volgograd, fostul Stalingrad (…)”, scrie analistul, subliniind un aspect – ”Micile colectivități ar fi risipă de resurse. Pentru că sunt izolate. Stai acasă, Rusia stil!”.

Ori, atrage atenția analistul, că în Rusia ”nu sunt puțini cei care trăiesc așa”, în așezări izolate. ”Ce faci, trimiți elicoptere să-i caute pe crescătorii de reni, în Marele Nord?”, întreabă ironic analistul.

”Așa că, dacă te referi la ce contează, rușii stau mult mai bine decât marea majoritate a țărilor occidentale! Oricum nouă ne dau clasă!”, spune Constantin Gheorghe.

De fapt, tema are însă legătură cu ”practici anti-concurențiale, promovate de UE, împotriva vaccinurilor rusești (sunt trei!) și cu un soi de răzbunare cretină, în plan politic”, consideră analistul, comentând revoltat că asta te face „să te... ceva pe mărețele valori europene, care, nu-i așa, ne așază cu mult deasupra primitivilor ruși!”.

”Pe mine nu lupta asta stupidă cu ”propaganda rușilor” mă sperie - cum tot spun, rușii sunt băieți mari, se descurcă ei”, scrie analistul, mărturisind – ”Pe mine mă sperie că tehnologiile astea de manipulare sunt folosite de ocupanți, dar și de guvernanți, împotriva mea, a cetățeanului român”.

Fostul consilier politic al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase subliniază că ”sunt atacate instituții, tradiții, elemente ale identității naționale”.

”Este un soi de pedeapsă colectivă, pentru că îndrăznim să rămânem români. Se testează acum disponibilitatea românilor de a renunța la identitate, ca agregator al coeziunii naționale și sociale”, scrie Constantin Gheorghe.

Și, din păcate ”ceva îmi spune că testele dau rezultate bune”, mărturisește analistul, oferind și o dovadă: ”Poza aia cu slujba de Înviere din Piața Sfatului, de la Brașov. Care nu este expresia mândriei de a fi român, a dovezii că ”și noi putem fi civilizați!””.

„Nu e vorba despre civilizație. Este vorba despre dresaj. Și el, dresajul, funcționează! Asta trebuie să ne sperie, cum spuneam”, scrie analistul, încheind cu situație promovată, într-u ducerea în derizoriu a ideii de identitate: ”Dar când râgâi o pajiște de mici și un morman de bere viața e frumoasă. Nimic nu ne amenință identitatea!”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

207
Tagurile:
propagandă, Rusia


Загрузка...
Vama Palanca

Câți moldoveni au venit acasă în ajun de Paștele Blajinilor: Cum se circulă la frontiere

0
(reînnoit 09:41 08.05.2021)
Peste 21 de persoane au traversat frontiera în ziua de vineri spre sâmbătă. Doar pe sensul de intrare în Moldova au fost înregistrate peste zece mii de persoane. 

CHIȘINĂU, 8 mai - Sputnik. Unii moldoveni au revenit acasă în ajuns de Paștele Blajinilor. La frontierele de stat s-au înregistrat 10 758 de persoane care au intrat în Republica Moldova, dintre care 6 629 de treceri la frontiera moldo-română, 1 624 de treceri la frontiera cu Ucraina și 2 505 treceri aeriene.

Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:
Punctul de trecere a frontierei Leușeni – 3 282 de traversări;
Punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău – 2 505 traversări;
Punctul de trecere a frontierei Sculeni – 1 750 de traversări;
Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați – 702 traversări;
Punctul de trecere a frontierei Cahul - 451 de traversări.

Totodată, oamenii legii anunță că au fost identificate și unele ilegalități la frontierele de stat. Astfel, o persoană a vrut să treacă ilegal hotarele țării, o altă persoană a încercat să facă trafic ilegal de bunuri, șase persoane au prezentat teste false la COVID-19, opt cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, iar 46 de persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor antiepidemice. 

Poliția de frontieră anunță că toate cele 21 964 de persoane au fost supuse screening-ului și au fost completat 1 423 de fișe epidemiologice, iar persoanele au fost plasate în carantină. Totodată, nicio persoană care a traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome vădite de COVID-19. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Paștele Blajinilor, sărbători, hotare, Poliția de Frontieră


Загрузка...