Ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan

Americanii ne arată cine sunt adevărații stăpâni ai Moldovei

3924
(reînnoit 17:32 12.03.2021)
Deși este mai mult decât scandalos, deja nu mai este o noutate. Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, intervine în mod direct în afacerile interne ale țării noastre, învățându-ne care dintre politicienii noștri sunt corupți și care nu.

„Politicienii și infractorii nu mai pot dicta cursul viitor al țării, pentru că poporul R. Moldova merită și cere mai mult”, a afirmat Dereck J. Hogan într-un editorial scris cu mâna proprie pentru un portal de știri de la noi.

Bineînțeles, niciun ambasador acreditat la Chișinău nu-și permite să facă astfel de declarații, decât cel american.

Mai nou, și șeful Delegației Uniunii Europene, Peter Michalko, își permite astfel de abordări, adică să-i învețe pe moldoveni ce înseamnă democrație și cum trebuie și ce trebuie să voteze. Exact acum o lună, în data de 13 februarie, acesta i-a apostrofat pe deputații moldoveni pentru intenția lor de atunci de a amenda Legea cu privire la Comerțul Interior, care, deja în redacția nouă, să prevadă ca cel puțin jumătate dintre mărfurile alimentare din magazine să fie autohtone. Dar aste este deja o poveste veche.

Și Dereck J. Hogan nu este la prima intervenție de acest fel. Adică Excelența Sa recidivează. El a procedat de aceeași manieră și atunci când socialiștii s-au răzgândit să le vândă americanilor terenul Stadionului Republican (3 decembrie 2020). Dar și asta este deja o poveste veche.

Să revenim la declarațiile domnului Hogan.

Excelență, eu sunt perfect de acord cu afirmațiile Dumneavoastră cu privire la calitatea politicienilor moldoveni. S-ar putea ca eu să am o opinie chiar cu mult mai proastă despre ei decât o aveți Dvs. Vă spun sincer: ei reprezintă astăzi tot ceea ce este mai fals, mai corupt, mai mizerabil în țara noastră, o categorie, o clasă mai găunoasă decât cea politică nu există în Republica Moldova. Problema pe care o văd eu în declarația pe care ați făcut-o este că Dvs. nu puteți, nu aveți dreptul să afirmați că "politicienii și infractorii nu mai pot dicta cursul viitor al țării". Și asta din două motive.

Primul pentru că sunteți ambasador al unei țări străine și, așa cum am spus mai sus, nu puteți interveni în politica internă a Republicii Moldova. Nu aveți dreptul.

Iar al doilea motiv este că Dumneavoastră sunteți ambasadorul Statelor Unite ale Americii care au o implicare directă și nemijlocită în plăzmuirea, modelarea clasei politice de la noi. Dacă este să fim sinceri, această clasă politică pe care o blamați este mai mult a Dvs., a americanilor, decât a noastră. Și asta nu este o exagerare. Am să vă aduc doar un exemplu.

Întâmplarea face că exact acum 10 ani, în data de 11 martie 2011, actualul președinte ale țării Dvs., Joe Biden, a efectuat o vizită în Republica Moldova ca să-i facă lobby lui Vladimir Filat. Vă mai amintiți cum vicepreședintele american de atunci îl felicita pe premierul Vladimir Filat pentru reformele democratice efectuate de guvernul său? De conferința de presă ținută de cei doi, de discursul public al lui Joseph Biden în scuarul Operei Naționale din Chișinău? Acum cred că este inutil să vă amintesc cine a fost și ce rol a avut Vladimir Filat în "dezvoltarea democrației moldovenești". Problema cea mare este că în 2011, atunci când Biden a venit să-l susțină cu atâta pompă, deja toată lumea știa cine este acest Filat. Doar americanii și unii dintre aliații lor (vizita doamnei Angela Merkel tot ar merita pomenită) s-au făcut a nu observă nimic.   

Și aș putea să vă mai aduc un exemplu: lobby pe care Statele Unite îl fac astăzi și Dvs. personal pentru Maia Sandu. Ea tot este un politician moldovean plăsmuit după chipul și asemănarea Dvs. care nu are nici cel mai mic respect față de Legea Supremă a țării, adică și față de țară, și față de oamenii din această țară. Și, vai!, ce asemănare izbitoare între Vladimir Filat și Maia Sandu: cei doi sunt aproape la fel, singura deosebire este că Maia Sandu mai poartă uneori și fustă.

NOTĂ: Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3924
Tagurile:
America, SUA, Vladimir Filat, Maia Sandu, Dereck J. Hogan

Acum 80 de ani, țara noastră a intrat în război, știind va învinge

47
(reînnoit 18:17 22.06.2021)
…A răsunat numele de cod “Dortmund” și lovitura grea de înfricoșare, ca un oțel fulgerător, a agresorului german a căzut pe satele, orașele, câmpiile și pădurile care dormeau liniștit.

Elena Karaeva

A căzut pe casele în care dormeau oamenii noștri dragi, bunicele noastre, mamele noastre, tații noștri, buneii noștri.

Ei au fost cei loviți.

Adică, noi. Noi toți.

Noi toți, acum 80 de ani, am fost copleșiți de lovitura “Europei unite” de atunci.

URSS a fost atacat de armata wermachtului, susținută și de industria constructoare de mașini ai Franței și de industria de oțel a Norvegiei, fiind aduși sub arme batalioanele belgiene SS, în aer a fost ridicată aviația românească, iar ordinile erau dat de ofițerii hitleriști inclusiv unităților militare croate.

Trupelor a fost atașată și presa. Mașinăria propagandistică hitleristă era asamblată cu aceeași meticulozitate cum erau asamblate tancurile și avioanele.

Joseph Goebbels, citându-și adresarea la radio, sublinia că “pe 22 iunie 1941 Europa a decis să dea o ripostă Rusiei Sovietice bolșevice”.

Berlinul nu avea nicio îndoială că wermachtul și nazismul vor învinge.

Însă “răspunsul rusesc” nu s-a lăsat așteptat.

© Sputnik / Kazimir Lishko
Acesta a sunat într-o articol expediat de Constantin Simonov, nu acel scriitor-militar cărunt, pe care îl ținem minte, ci tânărul de 25 de ani, reporterul publicației “Steaua Roșie”.

Simonov a sosit pe Frontul de Vest peste cinci zile de la începutul Marelui Război pentru Aprăarea Patriei, iar mai târziu în memoriile sale va menționa un citat dintr-o discuție cu un ofițer din trupele de grăniceri. Acela va spune: “Am informații că toți din avanposturile mele au decedat. Au luptat până la ultimul om și au murit cu toții, toți din câți au fost. Familia mea este acolo, lângă Graev. Soția, doi copii, mama și surioara. Tot ce am pe lume este acolo”.

Practic, în aceeași zi, pe 29 iunie, unul din autorii planului „Barbarossa”, generalul Franz Halder va nota în agenda lui: “Veștile de pe front confirmă că rușii luptă peste tot până la ultimul om”.

Cu toate acestea, desigur, Halder expedia șefilor săi niște relatări victorioase.

Ulterior Simonov observase: “Orice ar scrie unii din ei după război, nimeni din ei nu admitea, firește, nici în gând, că această armată sovietică, “înfrântă în totalitate” pe Frontul de Est, va intra într-o bună zi pe teritoriul Germaniei”.

Aprecierile marilor generali ai Reichului erau întemeiate pe comportamentul autorităților și popoarelor europene în mai 1940, când în decurs de cinci săptămâni la picioarele naziștilor au căzut Regatul Olandei (capitularea a fost semnată pe 14 mai), Regatul Belgiei (capitularea a fost semnată pe 28 mai) și, în cele din urmă, Franța (capitulate pe 17 iunie).

Corpul expediționar britanic se salva din Dunkerque, iar soldații wermachtului intrau în capitalele europene. Europenii nu le-au opus nicio rezistență.

© Sputnik / Алексей Никольский
O plimbare relaxată prin împrejurările frumoase, mâncare delicioasă, vinurile de calitate și o primire bună din partea celor învinși – așa în ochii wermachtului arăta războiul în Europa de Vest.

Astăzi susținătorii “pacifismului” și “niciodată să nu mai fie” spun că “această experiență sângeroasă” (sic!) a ajutat Europa să se unească, depășind “ostilitatea din trecut” între state, transformând continentul în unul „pașnic”.

Dacă experiența sângeroasă, fără ghilimele, a existat, atunci deținătorul și păstrătorul ei este URSS.

Cetățenii lui au plătit cel mai mare preț pentru eliberarea fiecărui metru pătrat atât a propriei țări, cât și a statelor europene.

Ostașii sovietici duceau flori la mormântul lui Strauss în Viena, iar militarii wermachtului plantau mine în mormântul lui Pușkin.

Am așteptat trei ani deschiderea celui de-al doilea front, iar când ofensiva aliaților în Ardeni a început să eșueze și Churchill îl implora pe Stalin să vină în ajutor, termenii desfășurării operațiunii Visla-Oder au fost mutate de Comandamentul Suprem cu opt zile mai devreme (o adevărată eternitate, după criteriile planificării militare), iar decizia grăbirii ofensivei Armatei Roșii în Polonia a fost luată în câteva ore.

Naziștii țineau asediul Leningradului, locuitorii orașului-erou își duceau cu săniile copiii morți la cimitir, iar comandantul Berlinului, generalul Berzarin a vaccinat după Victorie copii mici din Berlin și semna dispoziții prin care copiii germani trebuiau să primească la timp lapte.

1418 zile de război, declanșat acum 80 de ani – e o distanță pe care a parcurs-o poporul nostru, aducând libertate, nu doar oprind cuptoarele crematoriilor din Majdanek și Auschwitz, nu doar salvând Cracovia de distrugere, iar comorile galeriilor din Dresda - de inundare, dar și consolidând valorile omeniei și umanismului.

Pe care Europa pragmatic le-a expropriate imediat, numindu-le “valorile lor comune”.

Lăsându-se eliberată, Europa a promis cu tărie urbi et orbi “Să nu se mai întâmple niciodată!”, imediat s-a implicat în alte războaie.

A luptat cu susținătorii independenței în Africa de Nord și de Vest. A purtat acțiuni militare în Indochina.

Apoi a venit rândul Iugoslaviei (în cadrul luptei cu “dictatura lui Milosevic și tiraniei sârbilor”, ținem minte cu toții aceste formulări).

Peste alte zece ani a venit rândul Ucrainei.

Acolo, în conturile absolut clar trasate, inclusiv de UE, inițial a existat prima tentativă de a provoca un război, iar peste alți zece ani, a doua. În prima și a doua tentativă, atât în 2004, cât și în 2013-2014, a existat, desigur, și o atmosferă de ură față de “alții”.

Precum și în perioada conflictului iugoslav, și-au ițit imediat capetele simpatizanții naziștilor, iar colaboratorii hitleriștilor și criminalii de război au devenit “luptători pentru libertate și independență” și “salvatori de influența rusească”.

Revenind la război, să ne amintim că apărarea casei Pavlov din Stalingrad, doar a unei singure case, și doar prin rezistența unui singur pluton, a durat 58 de zile. E mai mult decât a durat plimbarea trupelor wermachtului prin Europa continental, astăzi unită și “pacifistă”.

Să ne mărturisim nouă înșine, mai întâi de toate, că tentativele de a devaloriza izbânzile predecesorilor noștri, apropiaților noștri, concetățenilor noștri, compromiterea lor cu istorii despre “milioane de femei germane violate”, despre “eșaloane de trofee” și despre “colecții de obiecte de artă furate” sunt doar un mijloc de anihilare a codului nostru genetic comun, mutațiile căreia ar putea să provoace cancer în tot organismul.

Haideți să înțelegem că toate aceste țipete despre “militarismul Rusiei” reprezintă doar o invidie față de țara care a săvârșit ceea ce părea imposibil – a înfrânt coloana vertebrală a nazismului, distrugând aproximativ trei sferturi din forța lui militară, în țara cărei s-a aplecat toată Europa continentală.

Și amintindu-ne de cei căzuți în luptă, cei răniți, uciși, duși în sclavie, trimiși în lagărele de concentrare, maltratați, chinuiți, împușcați și spânzurați, să repetăm că sacrificiile aduse în numele Victoriei nu au fost în zadar.

Trăim datorită sacrificiilor lor, sacrificii care astăzi sunt inimaginabile.

Iar memoria și durerea noastră au devenit obeliscurile noastre comune.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

47
Tagurile:
Război


Загрузка...
Кадр из фильма Самый жаркий месяц

Miturile și legendele celui de-Al Doilea Război Mondial