Democrația distruge Europa

Democrația distruge Europa: Va ucide Europa mai întâi democrația?

128
Ieri s-a desfășurat încă un summit online al UE. Inițial, trebuia să se discute numai despre COVID-19. Situația epidemică din aproape toate țările europene se agravează brusc, ceea ce impune autoritățile să ia măsuri din ce în ce mai stricte.

Acest lucru întâmpină însă rezistență din partea publicului. Cetățenii se opun categoric nu numai unui blocaj total, ci sunt nemulțumiți chiar și de măsurile restrictive mai blânde.

O demonstrație împotriva restricțiilor, dispersată cu tunuri de apă în urmă cu câteva zile la Berlin, este o demonstrare a zugzwang-ului în care guvernele europene sunt prinse între nevoia de a preveni prăbușirea sistemului de sănătate, de a atenua consecințele economice și de a face față nemulțumirilor populare.

Cu toate acestea, realitatea și-a făcut propriile ajustări în planurile summitului, iar o altă problemă extrem de acută, apărută zilele trecute, a fost inclusă pe ordinea de zi: doi „enfants terribles” ai UE - Polonia și Ungaria - care din nou dau bătăi de cap Bruxellesului prin blocarea bugetului Uniunii pentru 2021-2027 (1.074 trilioane de euro) și a programului european de redresare economică (750 miliarde de euro).

Europa spera să folosească aceste planuri bugetare pentru a pedepsi Varșovia și Budapesta pentru că s-au abătut de la înaltele standarde democratice. Cu toate acestea, în cele din urmă, ea însăși a ajuns în groapa săpată.

Pedeapsa trebuia să fie una demonstrativă și dureroasă - financiară. Polonia și Ungaria, în calitate de beneficiari ai subvențiilor UE, se află într-o poziție destul de privilegiată, care, printre altele, se datorează factorilor geopolitici.

Problema este că nu e atât de ușor ca acestea să fie lipsite de bani.

Până de curând astfel de mecanisme nu existau deloc în Europa unită. În plus, principiul consensului este baza pentru luarea celor mai importante decizii în UE, adică o poziție comună a tuturor membrilor Uniunii. Situația în care ambele țări ar vota pentru a se priva de fonduri substanțiale din bugetul european pare una fantastică.

Drept urmare, Bruxelles-ul a implementat o combinație complexă în ultimele luni. La summitul UE din iulie a fost adoptată o decizie care a legat plățile viitoare de respectarea standardelor statului de drept și valorilor europene de bază. Iar la sfârșitul lunii septembrie, Comisia Europeană a publicat respectivul raport, personajele principale sau, mai bine zis, răufăcătorii căruia fost tot Varșovia și Budapesta.

Și atunci când a rămas ultimul pas până la implementarea planurilor, cele două capitale scandalagii au blocat procesul, arătând clar că sunt conștienți de ceea ce se întâmplă și nu vor permite o distribuire „motivată politic” a fondurilor europene.

Așadar, acum Bruxellesul este forțat să caute ac de cojoc pentru polonezi și unguri, care au întors împotriva UE chiar propriile norme.

Tocmai aceasta este cea mai valoroasă lecție din ceea ce se întâmplă.

Occidentul, pe ambele maluri ale Atlanticului, a fost pe parcursul a zeci de ani model și autoritate morală pentru restul globului. Instituțiile și procedurile democratice, drepturile și libertățile cetățenilor au funcționat cu adevărat acolo, dovedindu-și superioritatea față de „lumea neliberă”. Iar mecanismul politic și administrativ al Uniunii Europene a devenit de-a dreptul apoteoza democrației occidentale.

Orice îndoieli ale scepticilor că un astfel de sistem este incapabil să fie eficient și chiar pur și simplu viabil pe termen lung au fost urmate de luarea în derâdere a entuziaștilor: iată că funcționează de mulți ani. Și nu numai că funcționează, dar prosperă, servește drept magnet pentru zeci de țări și milioane de oameni. Pentru că aceasta este adevărata democrație, așa cum ar trebui să fie!

Latura mult mai puțin atractivă a sistemului Uniunii Europene s-a conturat mai ales în ultimii ani. Lipsa unor împuterniciri depline în cadrul instituțiilor politice precum Parlamentul European și concentrarea puterii reale în mâinile birocraților anonimi de la Bruxelles au devenit evidente. A apărut suspiciunea, care a devenit o convingere fermă, că pentru buna funcționare a principiului consensului cei mai influenți membri ai uniunii recurg la metode de constrângere, presiune și șantaj voalat împotriva „partenerilor mai mici”. Este suficient să ne amintim cum a fost în cazul sancțiunilor anti-rusești: mai multe țări europene au împiedicat în mod deschis introducerea lor, deoarece acelea le garantau o lovitură dureroasă economiilor lor, dar atunci când a venit timpul luării deciziilor au votat resemnat „ca toți ceilalți”.

Și iată că două țări - și încă din categoria celor mici, sărace și condamnate de statele din rândurile celor mai democratice și europene - acum sfărâmă cu ușurință acest sistem pur și simplu pentru că s-au dovedit a fi suficient de încăpățânate ca să insiste asupra propriilor interese și să nu se teamă să meargă împotriva curentului.

Apropo, există o altă latură a democrației europene care a devenit evidentă - importanța sporită a supunerii față de centru. Dar acum eșuează și aceasta tot mai des.

Experții consideră că este foarte probabil ca Polonia și Ungaria să părăsească UE, după ce au primit deja beneficiile maxime din aflarea lor în cadrul Uniunii și, cu atât mai departe, cu atât mai puțin sunt interesate să mențină statu-quoul. Pentru Bruxelles și capitalele Europei de Vest retragerea din Uniunea Europeană a „rebelilor” care nu pot fi instruiți poate fi, de asemenea, cea mai convenabilă cale de ieșire din situație.

Doar că îi va fi aplicată cea mai grea lovitură democrației occidentale - atât în ​​realitate, cât și în ideile mincinoase ale acesteia în rândul unui număr imens de oameni din întreaga lume. Prea des ștampila „nu funcționează” a început să apară pe ea.

Sursa: RIA Novosti

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

128
Tagurile:
democrație, Europa
Tematic
Adevăratul „naționalism vaccinal” din Israel și Ungaria
Pușcași marini americani

"Totul mergea spre asta": De ce pușcașii marini americani debarcă la Nord

196
(reînnoit 21:40 25.01.2021)
Politicienii și generalii americani declară din ce în ce mai frecvent despre creșterea tensiunii în Arctica, pe care, potrivit experților, o creează ei înșiși. Pentru ce Pentagonul pregătește Norvegia – în materialul Sputnik.

CHIȘINĂU, 25 ian – Sputnik, Nicolai Protopopov. Armata SUA se consolidează în Norvegia, în imediata vecinătate a granițelor rusești. În ianuarie, aproximativ o mie de pușcași marini au debarcat aici. În același timp, politicienii și generalii americani vorbesc din ce în ce mai frecvent despre creșterea tensiunii în Arctica, pe care, potrivit experților, o creează ei înșiși. Pentru ce Pentagonul pregătește Norvegia – în materialul Sputnik.

În ospeție la vikingi

Pușcașii marini s-au mutat în Norvegia din Carolina de Nord în cadrul așa-numitei rotații. Americanii recurg la acest truc de câțiva ani – unele unități sunt înlocuite cu altele și contingentul militar american este prezent practic permanent în țară.

Sarcina pușcașilor marini este să învețe, sub îndrumarea instructorilor norvegieni, cum să desfășoare operațiuni de luptă în condițiile dure ale Arcticii și să lucreze în strânsă cooperare cu colegii din NATO.

În februarie, americanii, norvegienii, precum și olandezii și britanicii – aproximativ zece mii de luptători – vor participa la manevrele de scară largă Joint Viking 2021. Membrii NATO vor lucra la mișcarea rapidă a trupelor pe distanțe mari, vor însuși metodele de schimb de informații la toate nivelurile și vor desfășura mai multe operațiuni comune.

Exercițiile JointViking sunt organizate anual. Trupele – vehiculele blindate, artileria, aeronavele, navele și submarinele – simulează operațiuni de luptă de mare intensitate pe o suprafață de câteva sute de kilometri pătrați, în principal pe teren forestier și montan.

Expertul militar Alexandr Jîlin a remarcat într-un interviu acordat agenției de presă RIA Novosti că, conform doctrinei militare a SUA, armata lor învață să lupte în principal în străinătate.

"Prin urmare, politica statului este structurată în așa fel încât armata americană să apară permanent în alte țări pentru a practica operațiuni militare, operațiuni de spionaj, survoluri deasupra aerodromurilor, ocolind rutele maritime", explică el. "O atenție deosebită este acordată operațiunilor comune, deoarece Statele Unite luptă întotdeauna prin cineva".

Potrivit expertului, Pentagonul agravează în mod artificial situația, deoarece SUA și NATO refuză cu încăpățânare să renunțe la pretențiile lor asupra Arcticii.

"Exercițiile pușcașilor marini vor fi ofensive, nu defensive", este sigur Jîlin. "Vor lucra și asupra acțiunilor împotriva Rusiei. Dacă analizăm, în ansamblu, manevrele NATO în Europa, este clar că vor fi organizate astfel încât să creeze zone de tensiune pentru Moscova. Armata noastră nu poate să nu reacționeze, în special, la ceea ce se întâmplă în Norvegia. Nu există panică, dar forțele și mijloacele sunt deviate – trebuie să controlăm complet situația ca să prevenim provocările".

Zona de debarcare nordică

Artem Kureev, expert la clubul analitic "Valdai", subliniază că americanii au propria infrastructură dezvoltată în Alaska pentru antrenamentul tacticilor de luptă în Arctica, dar preferă totuși să se antreneze în Norvegia.

"Ei au nevoie de asta ca lideri NATO", subliniază Kureev. "Norvegia este cel mai vechi membru al Alianței. Oslo vede Rusia drept un potențial adversar. Încă de pe timpul Războiului Rece, norvegienii au creat și au întreținut infrastructura de contracarare a URSS-ului din Arctica. Acest lucru continuă până în prezent. Într-o situație agravare militară reală, Norvegia de Nord se va transforma imediat în principala zonă de debarcare a NATO în drumul către Murmanskul rusesc".

Dorința Washingtonului de a-și întări poziția în Arctica, constrângând alte țări să plece de acolo, este dovedită și de noua strategie arctică a Marinei SUA și a Corpului de Marină al SUA. În special, acolo se spune că "fără prezența militar-navală americană în regiunea arctică, Rusia și China vor amenința din ce în ce mai mult pacea și prosperitatea lumii”.

După cum a menționat ministrul Marinei americane, Kenneth Braithwaite, Pentagonul intenționează să păstreze în mod constant nave de război și submarine în Arctica, pentru a patrula acvatoriul din apropierea coastei rusești și pentru a preveni "ofensiva Moscovei în Nordul îndepărtat". Mai mult, și forțe terestre puternice vor fi concentrate în Arctica.

La rândul său, ministrul norvegian al apărării, Frank Bakke-Jensen, a declarat că direcțiile cheie ale politicii de securitate a țării sunt Arctica și activitățile Rusiei în regiune, iar legăturile transatlantice, în acest context, sunt "piatra de temelie". El a subliniat că Norvegia salută consolidarea prezenței în Nordul îndepărtat a aliaților cheie ai NATO.

"Împreună cu Marina SUA, infanteria marină, forțele speciale, forțele aeriene și forțele spațiale americane, dezvoltăm o cooperare strategică cu oameni ce gândesc la fel ca noi în Arctica", a spus ministrul. "Acest lucru implică exerciții regulate ale forțelor militar-navale și aeriene aliate în Nordul îndepărtat. Norvegia intenționează să participe la aceste activități și să-și sporească interoperabilitatea cu aliații".

Pe toate fronturile

Trebuie spus că Statele Unite au deja o poziție întărită la Nord. Iar Norvegia joacă un rol aproape principal în acest sens. Deci, în septembrie, s-a raportat că un submarin nuclear din clasa Seawolf a fost mutat în portul norvegian Tromsø, a cărui misiune principală este urmărirea rutelor submarinelor rusești.

Mai devreme, Statele Unite, "pentru a stăvili Rusia la Nord”, au restabilit a Doua flotă, care este responsabilă de Oceanul Atlantic, o parte din Oceanul Pacific și Oceanul Arctic. Flota s-a desființat în 2011 pentru a economisi fondurile bugetare.

Un alt ecou al Războiului Rece – baza militar-navală subterană norvegiană Olavsvern, situată la doar 350 de kilometri de granița rusă. Într-un imens buncăr, construit în anii 60 și protejat de un strat de piatră de 300 de metri, erau adăpostite submarinele și navele NATO, funcționau docuri de reparații și erau depozitate muniții. În orice moment, flota coaliției occidentale putea bloca accesul Marinei sovietice la Marea Norvegiei și la Atlanticul de Nord. La sfârșitul anilor 2000, baza a fost închisă ca fiind inutilă, dar acum se intenționează să fie readusă la viață.

Pentagonul s-a apucat serios și de consolidarea forțelor aeriene în Arctica. Așadar, anul trecut au avut loc exerciții la scară largă ale Forțelor aeriene americane și norvegiene. Șase bombardiere strategice B-52 Stratofortress au zburat în același timp deasupra Polului Nord și au efectuat zboruri de antrenament cu avioanele de vânătoare ale Forțelor Aeriene Norvegiene. Iar recent s-a aflat că, în februarie, Pentagonul va transfera din Texas la baza aeriană norvegiană Erland patru "strategi" supersonici B-1Blancer.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

196
Tagurile:
americani, Pușcașii marini
Tematic
Ea este cea mai fierbinte femeie din Marina SUA - Foto


Загрузка...

"Să-i lovim pe ruși într-un loc vulnerabil": Ce s-a gândit facă NATO

759
(reînnoit 14:01 22.01.2021)
Creșterea contingentului militar, construirea infrastructurii militare și consolidarea ulterioară internațională – în 2021, NATO va crește presiunea asupra frontierelor vestice ale Rusiei.

CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. În mai-iunie, Alianța va organiza cele mai ample manevre de după Războiul Rece – Defender Europe 2021. Răspunsul la acestea vor fi nu mai puțin amplele exerciții comune ale Rusiei și Belarusului "Zapad – 2021", programate pentru septembrie. Despre cum s-ar putea încheia toate acestea – în materialul Sputnik.

Câmpul de luptă – Europa

În timpul manevrelor Defender Europe 2021, ca și până acum, se vor practica acțiuni defensive și ofensive în Europa de Est și în țările baltice. Conform legendei exercițiilor, forțele NATO vor trebui să asalteze regiunea Kaliningrad, să blocheze regiunile vestice ale Rusiei și, de asemenea, să reflecte "ofensiva masivă rusă". Spre deosebire de anii precedenți, în 2021 o atenție specială va fi acordată nu Europei de Est, ci de Sud. Manevrele sunt planificate în Muntenegru, Kosovo și Albania. În Bulgaria și România vor avea loc exerciții de apărare antiaeriană și de lansare de rachete din clasa "sol – sol". Iar Ungaria va oferi mijlooace și forțe pentru desfășurarea "războiului".

Americanii vor transfera forțe semnificative în Europa, inclusiv unități din Divizia 1 Cavalerie și Divizia 82 Airbone. Sute de unități de echipament militar în diverse scopuri vor fi transportate peste Atlantic. De asemenea, din statul Florida va fi adusă Brigada 53 Infanterie. Este posibil ca, după exerciții, americanii să "uite" din nou o parte din armamente în Europa, așa cum sa întâmplat de mai multe ori. Potrivit experților, în acest fel, Pentagonul, din an în an, își consolidează capacitățile ofensive în regiune.

Drept răspuns la Defender Europe 2021, Rusia și Belarus vor organiza manevrele "Zapad – 2021" în septembrie. După cum a declarat luni ministrul apărării al Republicii Belarus, Viktor Hrenin, "exercițiile comune vor permite testarea unor noi metode de acțiune comună a unităților de asalt combinate într-o zonă extrem de urbanizată", precum și "evaluarea eficacității armelor și echipamentelor noi și modernizate". Minskul a subliniat că manevrele strategice reflectă "relațiile puternice de alianță și unitatea punctelor de vedere ale instituțiilor de apărare din Belarus și Rusia privind asigurarea securității militare a ambelor țări".

Arătarea puterii

Ambele părți nu au folosit limbajul diplomatic obișnuit în legătură cu manevrele împotriva vreunui stat sau bloc militar. Practicarea asaltului asupra Kaliningradului de către forțele NATO și pregătirea militarilor ruși pentru bătăliile urbane indică clar cine va lupta cu cine. Desigur, probabilitatea unui conflict armat la scară largă este mică, dar foarte reală.

Potrivit experților, schimbarea puterii în Statele Unite va afecta direct acțiunile NATO în 2021. În cei patru ani de președinție a lui Donald Trump, unitatea blocului Atlanticului de Nord a slăbit semnificativ. Proprietarul Casei Albe nu a ascuns că urmărește, în primul rând, interesele americane și nu a exclus posibilitatea de a părăsi Alianța. O astfel de retorică a provocat o mare îngrijorare în Europa, reapărând problema armatei UE. Noul președinte va încerca evident să remedieze totul.

"Relațiile dintre Rusia și NATO se vor deteriora în acest an", a spus Konstantin Sivkov, prim-vicepreședinte al Academiei pentru Probleme Geopolitice. "Biden vrea să restabilească și să mobilizeze Alianța. Și pentru a face acest lucru are nevoie de un inamic extern. Rusia este cea mai potrivită pentru acest rol, întrucât China este prea departe. Washingtonul are nevoie de imaginea unui dușman extern și pentru a consolida societatea americană".

Câștigarea banilor

Cu toate acestea, experții consideră că, în realitate, NATO nu are planuri agresive evidente împotriva Rusiei. Iar extinderea ulterioară a Alianței pentru americani este o modalitate de a face bani și de a lega Europa de sine și mai mult. Washingtonul se va întoarce la era pre-Trump și își va crește interferența în treburile Lumii Vechi.

Joe Biden
© REUTERS / JONATHAN ERNST

"Cred că în 2021 NATO va demonstra cum se transformă dintr-o organizație militară într-un fel de corporație globală", explică politologul-americanist Serghei Sudakov. "Problema cheie a Alianței rămâne a fi finanțarea. Se știe că cel care plătește, acela și comandă muzica. Două treimi din buget sunt asigurate de către Statele Unite, acest lucru nefiind pentru nimeni un secret. Știm foarte bine că costurile au depășit deja un trilion de dolari. În special, datorită Washingtonului. Statele europene se bazează pe aprovizionarea din Statele Unite – până la rațiile uscate. Acest lucru susține bugetul colosal al SUA pentru apărare – corporațiile, care acționează în interesele NATO, câștigă sume uriașe de bani".

Expertul a menționat că deja astăzi activitatea Alianței Atlanticului de Nord arată ca un transfer de bani dintr-un buzunar în altul. Washingtonul alocă fonduri NATO, aliații le folosesc pentru a cumpăra echipamente și arme americane și cercul se închide.

Europa pentru Statele Unite sub Biden va rămâne una dintre principalele piețe pentru produsele militare. Acest lucru înseamnă că ar trebui să ne așteptăm la o creștere a retoricii antirusești de peste ocean. Dar majoritatea experților sunt siguri: Washingtonul și Bruxelles-ul nu vor îndrăzni să testeze cu adevărat puterea celei de-a doua celei mai puternice armate din lume.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

759
Tagurile:
Rusia, NATO
Tematic
Lavrov condamnă decizia SUA de includere a Cubei în lista sponsorilor terorismului


Загрузка...
Ninsoare

Cod portocaliu în aproape toată țara: Iată ce se întâmplă de mâine

80
(reînnoit 14:37 26.01.2021)
Meteorologii au emis cu puțin timp în urmă o avertizare Cod portocaliu de condiții meteorologice complicate – vom avea ninsori, lapoviță și vânt puternic.

CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. Vremea se strică în toată țara. Meteorologii au emis in Cod portocaliu de condiții meteo complicate, valabil în zilele de 27-28 ianuarie.

În contextul deplasării unui ciclon sudic în intervalul respectiv, pe arii extinse vor cădea precipitații puternice sub formă de lapoviță și ninsoare.

Totodată, se va intensifica vântul din nord, până la 15-20 m/s (55-70km/h).

Izolat va viscoli și se vor forma troiene.

Meteorologii mai atenționează că se vor va forma depuneri de lapoviță, pe drumuri va fi ghețuș.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

80
Tagurile:
lapoviţă, ninsoare, cod portocaliu, Meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi


Загрузка...