Karabakh, NKR, Martakert

Pace pentru Nagorno-Karabah: Cine și pentru ce a luptat

128
(reînnoit 13:22 12.11.2020)
Evenimentele din nopțile de 9 și 10 noiembrie, legate de Nagorno-Karabah, vor face obiectul multor analize aprofundate ale experților politici și militari.

Dacă să spunem pe scurt, în decurs de o zi, războiul a cedat loc păcii, iar linia frontului s-a transformat într-o desfășurare a contingentului militar rus (vom sublinia că acest lucru s-a întâmplat după două luni de declarații destul de alarmiste precum că s-ar încerca scoaterea Rusiei din regiune).

Mai întâi, seara târziu, au apărut știrea că un elicopter militar rus a fost doborât la granița armeno-azeră și că doi membri ai echipajului au murit. Acest lucru a declanșat probabil o schimbare imediată a situației.

Acord de pace în Karabah: Ce au convenit Azerbaidjanul, Armenia și Rusia
© Video : Ria.ru / AZTV / RT Arabic / Минобороны России / Пресс-служба правительства Республики Армении / Ruptly

Baku și-a asumat cu o viteză fulgerătoare responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat, recunoscând că s-a produs un accident tragic, iar Ilham Aliyev l-a sunat pe Vladimir Putin pentru ași cere scuze.

Apoi, președintele rus a ieșit cu o adresare specială, anunțând semnarea la cel mai înalt nivel a unei declarații trilaterale privind încetarea totală a focului în Nagorno-Karabah și desfășurarea unui contingent rus de menținere a păcii în regiune.

Dimineața devreme, avioanele Il-76 cu trupe rusești de menținere a păcii la bord au decolat de pe aerodromul Ulianovsk-Vostocinîi.

Detaliile acordului încheiat au fost de așa natură încât la Erevan au izbucnit instantaneu revolte. Protestatarii au devastat clădirile guvernamentale și a parlamentului și l-au bătut puternic pe președintele Adunării Naționale. Opoziția îl acuză pe prim-ministrul țării, Nikol Pashinian, care a semnat documentul, de trădare națională.

Furia opoziției de la Erevan și cererile acestora de a se retrage din acordul semnat sunt de înțeles, deoarece, în esență, documentul fixează înfrângerea părții armene și pierderea unei părți semnificative a teritoriului nerecunoscutei Republici Nagorno-Karabakh (NKR).

Dar Armenia, pur și simplu, nu avea altă ieșire sau, mai bine zis, a existat una și mai rea: un dezastru militar. După cum a declarat președintele NKR, Araik Harutiunian:

"Dacă ostilitățile ar continua în același ritm, am fi pierdut tot Arțakh în câteva zile". Cu această declarație, el a completat recunoașterea faptului că controlul asupra orașului strategic Șuși a fost pierdut de către trupele armene pe 7 noiembrie, așa cum spusese Ilham Aliyev.

Este adevărat, apare o întrebare firească: de ce au fost de acord să semneze un acord la Baku, oprind războiul literalmente la un pas de soluția finală a celei mai dureroase probleme pentru țară?

Președintele Azerbaidjanului a devenit un erou național pentru țara sa, dar există și voci nemulțumite acolo (deși nu la fel de puternice ca în Erevan), care vorbesc despre trădarea intereselor naționale.

Fără îndoială, Ilham Aliev, în calitate de om de stat experimentat, a fost ghidat în decizia sa de o combinație de cauze și motive.

De exemplu, în urmă cu câteva săptămâni el a garantat siguranța și respectarea drepturilor armenilor care locuiesc în Karabah. Cu toate acestea, cu toată dorința, cu greu ar fi putut să-și țină cuvântul - paginile întunecate și sângeroase ale istoriei relațiilor dintre cele două popoare confirmă acest lucru. Și liderul azer nu își dorește să fie tras la răspundere pentru încă un masacru al armenilor.

La rândul său, Moscova a găsit probabil și argumente care au fost auzite la Baku.

Însă mai există un factor important - cel turc, care a influențat în mod clar decizia luată de președintele azer.

Sprijinul Turciei a jucat un rol imens în succesele militare actuale ale Azerbaidjanului. Dar trebuie să plătești pentru tot, iar ambițiile lui Erdogan se încadrează în mod tradițional în formula „dă-i un deget și-ți mușcă mâna”. Aliyev, care a căutat întotdeauna un echilibru între principalele centre de putere din regiune (adică Rusia, Turcia și Iran) și, prin urmare, să păstreze suveranitatea țării sale, este clar că nu este interesat să transforme Azerbaidjanul într-un apendice al Ankarei.

Ca să nu mai vorbim de faptul că militanții din Jabhat al-Nusra (o organizație teroristă interzisă în Rusia - nota editorului) și alte grupuri radicale au fost dislocate în Karabah din Orientul Mijlociu, iar acești interlopi reprezintă o amenințare imensă pentru Azerbaidjan în sine. De fapt, acesta este motivul pentru care țările musulmane luptă de obicei cu extremismul islamist în propriile lor țări mult mai sever decât alte state - acestea se află atacate direct.

Încetarea ostilităților și acordul încheiat permit stoparea imediată a acestora și a altor câteva procese nefavorabile și periculoase pentru Azerbaidjan. Ilham Aliyev a făcut un gest formal către Ankara, anunțând trupe turcești de menținere a păcii în Karabah, dar documentul semnat nu menționează deloc Turcia.

În acest context, povestea elicopterului rus doborât ia o nouă întorsătură.

Nu există nicio îndoială că există forțe în Azerbaidjan (în primul rând pro-turce) interesate de încălcarea acordului. La urma urmei, este clar că procesul de negociere se desfășoară de ceva timp și informațiile despre rezultatele sale au circulat în cercurile respective. Nu poate fi exclus ca o provocare organizată să aibă loc în speranța că autoritățile ruse vor ceda în fața acestora și vor abandona acordurile încheiate în ultimul moment - și războiul din Karabah va continua.

Cu toate acestea, Moscova și Baku s-au comportat așa cum ar fi trebuit: Azerbaidjanul și-a asumat responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat, Rusia a dat dovadă de reținere. Din păcate, același lucru nu se poate spune despre Armenia.

În 2018, mulțimile de pe străzi l-au adus pe Nikol Pașinian la vârful puterii de stat. Acum aceleași mase de pe aceleași străzi erau gata să-l rupă în bucăți, pentru că au aflat brusc că liderul progresist care conducea țara către Europa o dusese undeva greșit, iar munca sa în domeniul dezvoltării militare s-a transformat într-o înfrângere grea pentru Armenia.

Apropo, faptul că bărbații tineri sănătoși au ales să distrugă clădirile guvernamentale în loc să se alăture armatei aflate în război, fără nici o ironie, se încadrează în cadrul celor mai relevante tendințe occidentale.

Cu toate acestea, dacă Armenia nu este pregătită să tragă învățăminte din evenimentele din ultimii doi ani, ea însăși va servi ca exemplu pentru multe alte țări.

Pentru situația din regiune, per ansamblu, este important un fapt semnificativ: contingentul rus de mneținere a păcii, care se află între forțele militare armeană și azeră poate părea unul simbolic ca număr.

Dar puterea și autoritatea recunoscută a unei puteri sunt măsurate tocmai prin cât de puțini dintre soldații ei pot sta între părțile aflate în litigiu. Faptul că acest lucru este suficient pentru a pune capăt războiului întărește statutul Rusiei de „provider de pace” în Caucaz.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

128
Tagurile:
luptă, pace, Karabah
Тема:
Situaţia în Nagorno-Karabah (23)
Tematic
Acord de pace în Karabah: Ce au convenit Azerbaidjanul, Armenia și Rusia
Navalnîi în sala de judecată

Cu noile sancțiuni, Occidentul trage Cortina de Fier

31
(reînnoit 16:06 04.03.2021)
Noile sancțiuni pe care Occidentul le-a impus Rusiei sunt ușor de ironizat – există prea multe contradicții și inconsecvențe aparente în deciziile luate din cauza lui Alexei Navalnîi.

Este mult mai dificil să înțelegem logica de care se conduc Statele Unite și Europa și obiectivele pe care le urmăresc. Iar caracterul sistematic și consecvența acțiunilor lor, în ciuda tuturor paradoxurilor și, în unele momente, chiar a absurdității a ceea ce se întâmplă, nu lasă nici o îndoială că totul se bazează pe considerente raționale.

Serghei Lavrov
© Sputnik / Владимир Песня

Pentru început trebuie remarcat faptul că, de ceva timp – de la mijlocul anilor 2010 – europenii și americanii nu au demonstrat un asemenea nivel de solidaritate și entuziasm în ceea ce privește acțiunile comune împotriva Rusiei. Sancțiunile au fost anunțate de ambele părți ale Oceanului Atlantic nu doar în aceeași zi, ci aproape simultan, adică a fost cu siguranță o mișcare regizată. Dar și "pregătirea artileriei" pentru viitoarele măsuri a fost efectuată în conformitate cu toate regulile dramaturgiei: timp de mai multe săptămâni, nivelul de suspans creștea și pentru final se promitea ceva grandios.

De fapt, cazul s-a încheiat din nou cu obișnuitul "intenția de o rublă, iar lovitura de o copeică". În principal, "pedeapsă" i-a vizat pe șefii instituțiilor de aplicare a legii din Rusia, cărora interdicția de intrare în țările occidentale și înghețarea bunurilor ipotetice de acolo le este cam indiferentă. Situația este similară și în cazul organizațiilor științifice acuzate de "producerea armelor biologice și chimice". Iar decizia Statelor Unite de a nu mai acorda asistență Rusiei poate fi considerată chiar o anecdotă – se pare că partenerii americani continuă să trăiască, într-adevăr, în 1999.

În același timp, însuși Alexei Navalnîi a declarat fără ocolișuri în urmă cu câteva luni despre lipsa de sens a sancțiunilor împotriva "unor colonei sau generali care nu călătoresc prea mult prin lume și care nu au prea multe proprietăți sau conturi bancare în Europa". El a cerut atunci Uniunii Europene "să țintească banii oligarhilor ruși".

Trebuie recunoscut faptul că o lovitură asupra marilor oameni de afaceri ar fi cu adevărat mult mai sensibilă – atât pentru ei personal, cât și pentru economia națională. Despre efectul negativ cauzat de închiderea proiectelor strategice comune, cum ar fi același "Nord Stream – 2", cu atât mai mult nu este cazul să vorbim. Dar Occidentul, în pofida escaladării retorice rusofobe, a ales din nou să facă aparent pași spectaculoși de confruntare, dar în esență complet inutili.

Nu există mai puține ciudățenii în poziția americanilor și a europenilor față de cel mai aprig apărat de ei opozant rus. Pe de o parte, Occidentul l-a ridicat pe Navalnîi la rangul de dușman principal și, în același timp, de principală victimă a Kremlinului, cu acordarea a numeroase onoruri. UE a creat chiar un nou regim global de sancțiuni - pentru încălcările drepturilor omului, iar restricțiile anunțate au devenit prima implementare a acestuia din istorie. Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o decizie uimitoare, cerând eliberarea bloggerului ca măsură asiguratorie.

Pe de altă parte, este evident că Statele Unite și Europa nu au nici cea mai mică iluzie cu privire la personalitatea bloggerului. Același CEDO nu a văzut un motiv politic în cazul "Yves Rocher", din cauza căruia Navalnîi a ajuns într-o colonie din regiunea Vladimir.

Iar Amnesty International nu a fost ajutată nici de toată flexibilitatea sa morală remarcabilă și nici de conjunctura politică. Ea a refuzat să-l considere pe opozant drept "captiv al conștiinței" – și ea poate fi înțeleasă: el a făcut comentarii rasiste și xenofobe prea spectaculoase în trecut.

De altfel, inițial, Uniunea Europeană s-a gândit chiar să numească noul său regim de sancțiuni direct - Alexei Navalnîi. Dar se pare că cineva de acolo a ajuns să-și dea seama la timp că acest lucru nu ar fi preferabil de făcut, având în vedere background-ul "eroului" – și această idee a fost abandonată.

Drept rezultat, comportamentul Occidentului, în special al Europei, arată, întra-adevăr, ca o umblătură dintr-o parte în alta, folosind tot ceea ce este la îndemână și motive nu prea potrivite pentru un conflict cu Moscova și, în general, o grămadă de acțiuni aparent inconsistente.

Dar toate acestea sunt perfect explicabile dacă e să distingem în ceea ce se întâmplă o retragere de urgență – și chiar ușor panicardă – într-o poziție defensivă.

Relațiile Rusiei cu Europa și Statele Unite suferă în prezent o nouă transformare.

Evenimentele tumultuoase de la mijlocul ultimului deceniu au constituit pentru Occident o încercare de a ne zdrobi în cele din urmă țara, forțând-o să capituleze totalmente economic și geopolitic. Și el nu avea nici cea mai mică îndoială cu privire la succesul acestei ”afaceri”. Mai mult, era convins că ar fi posibil să realizeze acest lucru "cu puțină vărsare de sânge" sub formă de măsuri care nu erau prea dureroase pentru el însuși, deoarece, de exemplu, deconectarea Moscovei de la SWIFT ar fi devenit extrem de neplăcută pentru afacerile occidentale.

Însă Rusia a pregătit, încă o dată, o surpriză, rezistând presiunii colective – și, timp de câțiva ani, situația a rămas blocată într-un echilibru instabil. Nominal, confruntarea a continuat, dar sancțiunile s-au transformat într-o profanare și formalitate goală. Pe de altă parte, în mod semnificativ, cooperarea dintre părți, în special cu Europa, a început să se restabilească rapid.

Steagul UE
© Sputnik / Владимир Астапкович

Dar evenimentele din ultimii doi ani, în special de anul trecut, au făcut ca Occidentul să arunce în cele din urmă o privire trează asupra țării noastre și să-și regândească concepția despre aceasta. El și-a dat seama că nu se confruntă cu o fluctuație sub forma unui succes accidental al unui "imperiu malefic" pe moarte, ci cu o superputere care crește rapid, care are un potențial colosal, ambiții serioase și o grămadă de ași în mânecă (până la capacitatea de a crea rapid un vaccin impresionant de eficient).

Și dacă există ceva cu care Europa poate fi speriată garantat, atunci acest ceva ar fi o Rusie cu adevărat puternică. Și se pare că s-au speriat cu adevărat acolo, văzând peste tot urme ale tranziției Moscovei la ofensivă în multe direcții – economice, politice, ideologice, mass-media.

Însă vecinilor le lipsește, în mod clar, încredere în sine, drept urmare chiar acum trag rapid o nouă Cortină de Fier și adâncesc ruptura în relații pentru a se autoapăra.

De fapt, Occidentul încearcă să recreeze configurația Războiului Rece, când existau o serie de canale de cooperare strategică reciproc avantajoasă între părți (în special între Uniunea Sovietică și statele vest-europene), dar orice altceva era blocat.

Dar este adevărat că atunci principalele eforturi pentru a preveni "influența periculoasă" din străinătate s-au făcut pe partea noastră de frontieră.
Acum, după cât se vede, lumea occidentală este hotărâtă să reproducă acea experiență profund eșuată a URSS-ului.

Utilizarea lui Alexei Navalnîi pentru a rezolva această problemă poate fi considerată destul de reușită. Deși dorința Europei și a Statelor Unite de a călca pe "grebla" sovietică provoacă o profundă nedumerire.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

31
Tagurile:
sancțiuni, Rusia, Occident
Tematic
Kremlinul a comentat informațiile privind pregătirea noilor sancțiuni de către SUA și UE
Kremlinul, despre noile sancțiuni UE și SUA împotriva Rusiei


Загрузка...
HIMARS

De ce are nevoie România de sistemelor de rachetă americane la graniță cu Moldova?

101
(reînnoit 10:41 04.03.2021)
Sistemul de securitate a statelor de la Marea Neagră este demontat sistematic de Statele Unite și NATO. Desfășurarea armelor grele în Europa de Est are anumite obiective bine determinate și nu va rămâne fără un răspuns din partea Ministerului Apărării al Rusiei.

În portul Constanța a sosit prima partidă a sistemelor de rachetă cu lansare multiplă HIMARS, care vor intra în dotarea armatei naționale. Primul care va primi noul sistem va fi Batalionul 81 Rachete Operativ Tactice, dislocat în Focșani, la aproximativ 70 de kilometri de frontieră cu Moldova.

Anterior, Departamentul de Stat al SUA aprobase expedierea în România (în cadrul programului “Vânzări militare străine”) a 54 de lansatoare HIMARS, 81 de containere cu rachete ghidate M31A1 GMLRS cu un focos unitar exploziv, 81 de containere cu rachete ghidate M30A1 GMLRS cu un focos alternativ, 54 de containere cu rachete operative tactice M57 (ATACMS) cu o focoasă unitară, 54 de mașini de transport-încărcare. Suma totală a contractului este de 1,25 de miliarde de dolari.

Sistemele de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată HIMARS (High-Mobility Artillery Rocket System) sunt destinate atacării zonelor cu o concentrație de sisteme de artilerie, mijloace de apărare antiaeriană, noduri de transport și alte ținte majore, pe o rază de acțiune de până la 300 de kilometri. Bucureștiul nu are inamici în raza aplicării HIMARS.

Este greu de explicat de ce o astfel de armă puternică este desfășurată în Estul României, la 220 de kilometri de Tiraspol și la 270 de kilometri de depozitul de muniții de la Cobasna (unde din anii 90 au fost depozitate sute de mii de tone de muniții și substanțe explozibile).

Pentru a înțelege ceea ce se întâmplă, să atragem atenția că Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către Polonia a 20 lansatoare HIMARS în valoare de 655 milioane de dolari. România a primit de două ori mai multe – 54 de lansatoare. În acest fel, Marea Neagră este considerată “principala direcție de atac” a NATO, fiind format un așa-numit “pumn”.

Bâta pentru operațiuni speciale

Sistemul de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată HIMARS a fost conceput și luat în dotare de Pentagon în 2005, în interesul unităților infanteriei marine, trupelor aeropurtate și forțelor de desfășurare rapidă.

Trupelor speciale nu le sunt caracteristice acțiunile defensive, sarcina lor constă în desantarea pe țărm sau în spatele liniei inamice, capturarea și controlarea platoului până la sosirea întăririlor (pe mare sau pe calea aerului), pentru dezvoltarea unor acțiuni ofensive.

Artileria grea HIMARS este destinată redislocării operative în orice teatru de acțiuni militare. Lansatorul este amplasat pe un camion ușor blindat Stewart & Stevenson cu roți 6x6 și este capabil să tragă la 10 minute de la descărcare din avionul С-130 Hercules sau navă desant.

În anul 2018, în Germania a revenit brigada 41 de artilerie americană, în componența căreia se află patru baterii HIMARS – doar 36 de lansatoare cu o salvă totală de 216 rachete și rachete operative tactice. De ce ar avea nevoie Bucureștiul de 54 de lansatoare HIMARS, mai multe decât are la dispoziție brigada americană de artilerie, și peste 10% din totalul sistemelor de acest tip în arsenalul Pentagonului?

Este o forță evident excesivă pentru o armată de 70 de mii, care nu dispune de mijloace de redislocare a armelor grele la o distanță mare și ocupă modestul loc 41 în clasamentul mondial al forței militare Global Firepower.

Putem admite că sistemele americane au fost oferite României pentru o păstrare responsabilă. La momentul oportun, vor apărea avioanele și navele cu steagul american, care se vor ocupa de transportarea HIMARS mai aproape de Rusia, cum ar fi în regiunea Herson. Ipotetic, într-o situație de război, brigada de artilerie 41 a SUA ar putea împrumuta sistemele “românești” HIMARS, în drumul lor spre Georgia sau Ucraina. Nu e nicio conspirație, pentru că întreținerea manevrelor Pentagonului în regiunea Mării Negre este destul de transparentă.

NATO
© Sputnik / Aleksey Vitvitskiy

La sfârșitul anului 2020, forțele terestre ale SUA au exersat în România tactica “războiului hi-tech”: în câteva ore au transportat pe calea aerului din Germania, la baza aeriană Kogâlniceanu, două sisteme HIMARS și au efectuat câteva lansări de rachetă în direcția Mării Negre. Amintesc, distanța de la țărmul românesc până la cel rusesc este de 400 de kilometri, una de neatins pentru rachetele HIMARS. Cu toate acestea, potrivit aprecierilor publicației Forbes, misiunea românească a Pentagonului a devenit “un mesaj pentru Moscova” și “o surpriză cu rachete” pentru gruparea rusească de forțe din Crimeea.

Exerciții militare similare Rail Gunner Rush, cu tragere din HIMARS, au avut loc mai devreme în Estonia, la o distanță de aproximativ 110 kilometri de frontiera cu Rusia. Desigur, nimeni nu poate garanta securitatea populației pașnice în zonele desfășurării sistemelor cu lansatoare multiple de rachetă.

Merite fără lupte

Situația politic-militară din regiune devine tot mai tensionată. Chișinăul devine ostaticul armelor americane și al prezenței unităților Pentagonului în România. Conform Constituției, Republica Moldova este un stat neutru, însă Chișinăul și Bucureștiul au încheiat în anul 2013 un acord de cooperare militară, care de facto subordonează trupele moldovenești Statului Major din România și le permite jandarmilor români să mențină “ordinea publică” pe pământul moldovenesc.

Analiștii centrului RAND Corporation, apropiat de Pentagon, examinează scenariul potrivit căruia trupele SUA ar putea intra în Moldova pentru a participa la exerciții militare și să nu mai plece, sub pretextul “amenințării rusești”.

Manevrele americane și înarmarea în Europa de Est amenință nu atât Rusia, cât România, statele din regiunea Baltică și alte “platforme” de desfășurare temporară sau permanentă a sistemelor HIMARS, care, de altfel, pot fi dotate și cu focoase nucleare. Moscova este nevoită să reacționeze, să întreprindă măsuri de răspuns.

SUA și România au lansat rachete în apropierea Crimeii
© Video : Ruptly / Sputnik / Spc. Jabaria Clyburn/41st Field Artillery Brigade/ US Army / forbes.com / RT

Federația Rusă nu este Afganistan, nici Irak sau Libia. Trupele și forțele agresorului pot fi distruse cu utilizarea tehnologiilor avansate chiar la trecerea pe mare, pe aerodromuri în timpul încărcării și descărcării sau în aer. Sistemele rusești de rachetă cu bazare pe țărm, navală și aeriană funcționează în regim non-stop și sunt capabile să îndeplinească operativ sarcinile conform destinației – în cazul în care mintea cuiva va ceda în fața trufiei. Totodată, sistemele de rachetă din România ar putea deveni ținte prioritare pentru Iskander.

În SUA au fost fabricate peste 500 de lansatoare HIMARS, care au intrat în dotarea forțelor armate din Emiratele Arabe Unite, Iordania, Singapore. Cu toate acestea, adevăratele merite și nivelul de eficacitate a HIMARS nu sunt cunoscute publicului larg. Sistemul a fost utilizat în premieră în condiții reale de război în cadrul operațiunii “Libertatea irakiană”. Au fost efectuate câteva sute de lansări a rachetelor de diverse tipuri asupra mai multor obiective, iar date cu privire la eficiența atacurilor nu există.

Пусковая установка ОТРК Искандер-М в боевом положении
© Photo : Минобороны РФ
”Iskander”

De asemenea, sistemele HIMARS au fost desfășurate în Afganistan, unde pe 14 februarie 2010 dintr-o salvă au fost uciși 12 civili din orașul Marja (nu se cunoaște cât de mare este abaterea rachetelor de la ținta stabilită). Coaliția internațională, condusă de SUA, a utilizat în 2018 rachetele HIMARS în timpul atacurilor asupra orașului sirian Hajin, provincia Deir ez-Zor. În luptele cu un inamic dotat cu arme avansate sistemele nu au fost utilizate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

101
Tagurile:
rachete HIMARS, rachete, Sisteme de apărare, România, NATO


Загрузка...
Vaccinul ”Sputnik V”

UE ar putea include ”Sputnik V” în portofoliul de comenzi

13
(reînnoit 16:54 04.03.2021)
Comisia Europeană nu exclude includerea vaccinului Sputnik V în portofoliul comun al UE de preparate împotriva COVID 19.

CHIȘINĂU, 4 mar – Sputnik. Comisia Europeană nu exclude includerea vaccinului rusesc ”Sputnik V” în portofoliul comun al comenzilor, a anunțat în cadrul unui briefing purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Anterior, Agenția Europeană a Medicamentelor a anunțat demararea procedurii de expertizare a vaccinului rusesc Sputnik V. EMA nu a precizat care vor fi termenele în care va putea fi aprobat preparatul, însă au anunțat că examinarea va avea loc în regim de urgență.

“Trebuie să facem o diferență între ceea ce face EMA, procedurile ei de expertizare etapizată, iar pe de altă parte – portofoliul vaccinurilor UE. În prezent nu există negocieri cu privire la includerea Sputnik V în portofoliul comun european. Strategia noastră de vaccinare reprezintă o strategie a Comisiei Europene și a statelor membre. Comisia Europeană și statele membre ar putea decide în orice moment includerea unui vaccin în acest portofoliu”, a declarat el.

În prezent, pe piața Uniunii Europene există trei vaccinuri pentru care au fost eliberate autorizații de punere pe piață: al companiei Pfizer/BioNTech (până la 600 milioane de doze), Moderna (două contracte a câte 460 milioane de doze) și AstraZeneca (până la 400 de milioane de doze).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

13
Tagurile:
Vaccinul Sputnik V, UE
Тема:
Vaccinul Sputnik V: știri de ultimă oră
Tematic
Care vaccin este mai eficient: Sputnik V sau AstraZeneca - expert moldovean
Dr. Alberts: Beneficii nete ale vaccinului rusesc față de alte vaccinuri


Загрузка...