Construcția gazoductului Nord Stream 2

Polonia va salva ”Nord Stream - 2”: Iată de ce

151
(reînnoit 19:33 15.01.2021)
În pofida eforturilor depuse de Polonia, Europa de Vest salvează din nou proiectul energetic important pentru aceasta din punct de vedere strategic.

Amenda astronomică de 29 de miliarde de zloti (7,6 miliarde de dolari) impusă ”Gazprom”-ului de către regulatorul polonez antimonopol UOKiK nu a fost înțeleasă nu doar de gigantul energetic rusesc, scrie editorialistul RIA Novosti, Irina Alksnis.

De asemenea și partenerii săi din cadrul proiectului ”Nord Stream-2” și-au exprimat dezacordul cu decizia Varșoviei. Chiar și Comisia Europeană a menționat că o restricție de zece la sută din cifra de afaceri anuală este „mult”.

În plus, UOKiK și-a depășit competența cu această decizie. După cum a menționat compania germană Uniper (una dintre cele cinci companii europene care participă la proiect), acordurile existente privind conducta de gaz în construcție nu se aplică întreprinderii comune și, prin urmare, nu intră sub incidența legislației poloneze privind controlul fuziunilor.

Inițial, într-adevăr se presupunea că construcția conductei va fi finanțată prin crearea unei societăți mixte. Dar acest lucru presupunea însă obținerea permisiunii de la autoritățile antimonopol din toate statele în care activează companiile participante. Iar Polonia este singura țară care a blocat atunci acest proces.

Așa că s-a decis să se evite bătăile de cap cu polonezii, pierzând timp și bani. Pentru a finanța Nord Stream-2 a fost utilizată o schemă diferită: companiile europene nu au devenit coproprietari, ci creditori ai proiectului, scoțând astfel proiectul din reglementarea antimonopol. Și Gazprom a primit împrumuturi garantate cu acțiuni ale ”Nord Stream-2”, astfel încât, dacă o corporație rusească nu reușește să îndeplinească termenii acordului, creditorii devin automat proprietarii lor.

UOKiK a considerat că, făcând acest lucru, cinci companii europene au devenit „cvasi-acționari” ai companiei - operatorului Nord Stream-2. Pe această temei, acesta i-a și pus o amendă colosală Gazpromului, iar pe partenerii acestuia i-a pedepsit cu 61 de milioane de dolari.

Din punct de vedere financiar, nici Gazprom, nici Nord Stream-2 nu sunt în prezent în pericol. Compania rusească va contesta amenda. Parcurgerea tuturor instanțelor se va prelungi pe parcursul câtorva ani de zile și este greu de spus dacă acest caz se va încheia cu succesul Varșoviei.

Evident, partea poloneză este perfect conștientă de acest lucru. Cu toate acestea, acțiunile ei sunt legate nu atât de mult de speranța de a obține o sumă mare de la Gazprom cândva, în viitor, cât și de dorința de a îngropa proiectul aici și acum. Acesta este motivul pentru momentul ales de UOKiK pentru a-și anunța decizia.

Este evident că ceea ce se întâmplă este direct legat de un nou val de înrăutățire a relațiilor dintre Rusia și Occident - din cauza celor întâmplate cu Alexei Navalnîi. Franța și Germania pregătesc un alt pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, care va fi propus Uniunii Europene. Marea Britanie și-a anunțat, de asemenea, intenția de a „trage Rusia la răspundere”.

Ce-i drept, se impune automat întrebarea cât de dureroase vor fi măsurile planificate.

Tema sancțiunilor în relațiile dintre Rusia și Occident a devenit deja de mult timp una foarte ambiguă.

Pașii cu adevărat sensibili pentru Moscova s-au făcut în 2014-2015, când au fost introduse restricții sectoriale. Dar chiar și atunci, Statele Unite și Europa nu au îndrăznit să ia măsuri drastice, cum ar fi abandonarea resurselor energetice rusești sau închiderea SWIFT. Este clar că își făceau griji pentru ei înșiși, consecințele ar fi fost prea dure într-un astfel de caz.

Ulterior, sancțiunile s-au transformat într-o profanare absolută, în cadrul căreia Occidentul completează în principal listele negre ale persoanelor fizice și juridice. Adică, formalitățile au fost respectate, dar în același timp nu se aduce niciun prejudiciu real nici Rusiei, nici lui însuși. De altfel, și scandalul privind otrăvirea familiei Skripal s-a dezumflat la un moment dat.

Povestea actuală cu Navalnîi este interesantă deoarece pentru prima dată în câțiva ani a existat posibilitatea să poată fi jucat un alt scenariu. Desigur, este vorba despre abandonarea Nord Stream-2, deoarece există suficiente forțe politice în Occident interesate de un astfel de rezultat și chiar acum fac eforturi mari în această direcție. Polonia este în prim plan aici, iar decizia UOKiK cu privire la amendă este un alt mod de a împinge Europa către decizia dorită de a pune capăt proiectului.

Dar iată că Varșovia prea tare se străduiește și se agită. Și în eforturile sale, ea pune presiuni nu atât asupra Moscovei, cât asupra capitalelor vest-europene, care au propria lor viziune asupra situației, însă care este diferită de cea poloneză.

Judecând după comunicatul franco-german recent publicat, se planifică să se urmeze calea obișnuită a unor sancțiuni pre puțin sensibile: se pregătesc propuneri împotriva persoanelor care sunt considerate responsabile „pentru această infracțiune și încălcarea normelor internaționale în virtutea funcțiilor lor oficiale, precum și a celor implicați în programul ”Noviciok”.

Astfel, Europa de Vest salvează din nou un proiect energetic semnificativ din punct de vedere strategic.

Pe de altă parte, activitatea Poloniei prin care se opune acestui proiect, care provoacă și așa o mulțime de probleme Uniunii Europene, poate atrage o iritare suplimentară la adresa Varșoviei și dorința de a-i da peste nas pentru că se bagă unde nu-i fierbe oala.

Mai mult, dacă pretențiile la adresa ”Gazprom”-ului sunt o problemă a Rusiei, atunci încercarea Poloniei de a pedepsi concomitent corporațiile energetice de top din Germania, Austria, Olanda și Marea Britanie (Engie, Uniper, Wintershall, OMV și Shell) este puțin probabil să trezească o înțelegere binevoitoare a statelor respective.

În general, eforturile Poloniei de a contribui la prăbușirea ”Nord Stream-2” pare a fi mai mult un deserviciu adus adversarilor conductei și ar putea avea efectul opus.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu poziția redacției.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova

151
Tagurile:
Nord Stream-2", Polonia
Tematic
Lavrov a numit nelegitime sancțiunile SUA împotriva Nord Stream 2
Maas a expus poziția Germaniei în privința Nord Stream - 2
Pușcași marini americani

"Totul mergea spre asta": De ce pușcașii marini americani debarcă la Nord

216
(reînnoit 21:40 25.01.2021)
Politicienii și generalii americani declară din ce în ce mai frecvent despre creșterea tensiunii în Arctica, pe care, potrivit experților, o creează ei înșiși. Pentru ce Pentagonul pregătește Norvegia – în materialul Sputnik.

CHIȘINĂU, 25 ian – Sputnik, Nicolai Protopopov. Armata SUA se consolidează în Norvegia, în imediata vecinătate a granițelor rusești. În ianuarie, aproximativ o mie de pușcași marini au debarcat aici. În același timp, politicienii și generalii americani vorbesc din ce în ce mai frecvent despre creșterea tensiunii în Arctica, pe care, potrivit experților, o creează ei înșiși. Pentru ce Pentagonul pregătește Norvegia – în materialul Sputnik.

În ospeție la vikingi

Pușcașii marini s-au mutat în Norvegia din Carolina de Nord în cadrul așa-numitei rotații. Americanii recurg la acest truc de câțiva ani – unele unități sunt înlocuite cu altele și contingentul militar american este prezent practic permanent în țară.

Sarcina pușcașilor marini este să învețe, sub îndrumarea instructorilor norvegieni, cum să desfășoare operațiuni de luptă în condițiile dure ale Arcticii și să lucreze în strânsă cooperare cu colegii din NATO.

În februarie, americanii, norvegienii, precum și olandezii și britanicii – aproximativ zece mii de luptători – vor participa la manevrele de scară largă Joint Viking 2021. Membrii NATO vor lucra la mișcarea rapidă a trupelor pe distanțe mari, vor însuși metodele de schimb de informații la toate nivelurile și vor desfășura mai multe operațiuni comune.

Exercițiile JointViking sunt organizate anual. Trupele – vehiculele blindate, artileria, aeronavele, navele și submarinele – simulează operațiuni de luptă de mare intensitate pe o suprafață de câteva sute de kilometri pătrați, în principal pe teren forestier și montan.

Expertul militar Alexandr Jîlin a remarcat într-un interviu acordat agenției de presă RIA Novosti că, conform doctrinei militare a SUA, armata lor învață să lupte în principal în străinătate.

"Prin urmare, politica statului este structurată în așa fel încât armata americană să apară permanent în alte țări pentru a practica operațiuni militare, operațiuni de spionaj, survoluri deasupra aerodromurilor, ocolind rutele maritime", explică el. "O atenție deosebită este acordată operațiunilor comune, deoarece Statele Unite luptă întotdeauna prin cineva".

Potrivit expertului, Pentagonul agravează în mod artificial situația, deoarece SUA și NATO refuză cu încăpățânare să renunțe la pretențiile lor asupra Arcticii.

"Exercițiile pușcașilor marini vor fi ofensive, nu defensive", este sigur Jîlin. "Vor lucra și asupra acțiunilor împotriva Rusiei. Dacă analizăm, în ansamblu, manevrele NATO în Europa, este clar că vor fi organizate astfel încât să creeze zone de tensiune pentru Moscova. Armata noastră nu poate să nu reacționeze, în special, la ceea ce se întâmplă în Norvegia. Nu există panică, dar forțele și mijloacele sunt deviate – trebuie să controlăm complet situația ca să prevenim provocările".

Zona de debarcare nordică

Artem Kureev, expert la clubul analitic "Valdai", subliniază că americanii au propria infrastructură dezvoltată în Alaska pentru antrenamentul tacticilor de luptă în Arctica, dar preferă totuși să se antreneze în Norvegia.

"Ei au nevoie de asta ca lideri NATO", subliniază Kureev. "Norvegia este cel mai vechi membru al Alianței. Oslo vede Rusia drept un potențial adversar. Încă de pe timpul Războiului Rece, norvegienii au creat și au întreținut infrastructura de contracarare a URSS-ului din Arctica. Acest lucru continuă până în prezent. Într-o situație agravare militară reală, Norvegia de Nord se va transforma imediat în principala zonă de debarcare a NATO în drumul către Murmanskul rusesc".

Dorința Washingtonului de a-și întări poziția în Arctica, constrângând alte țări să plece de acolo, este dovedită și de noua strategie arctică a Marinei SUA și a Corpului de Marină al SUA. În special, acolo se spune că "fără prezența militar-navală americană în regiunea arctică, Rusia și China vor amenința din ce în ce mai mult pacea și prosperitatea lumii”.

După cum a menționat ministrul Marinei americane, Kenneth Braithwaite, Pentagonul intenționează să păstreze în mod constant nave de război și submarine în Arctica, pentru a patrula acvatoriul din apropierea coastei rusești și pentru a preveni "ofensiva Moscovei în Nordul îndepărtat". Mai mult, și forțe terestre puternice vor fi concentrate în Arctica.

La rândul său, ministrul norvegian al apărării, Frank Bakke-Jensen, a declarat că direcțiile cheie ale politicii de securitate a țării sunt Arctica și activitățile Rusiei în regiune, iar legăturile transatlantice, în acest context, sunt "piatra de temelie". El a subliniat că Norvegia salută consolidarea prezenței în Nordul îndepărtat a aliaților cheie ai NATO.

"Împreună cu Marina SUA, infanteria marină, forțele speciale, forțele aeriene și forțele spațiale americane, dezvoltăm o cooperare strategică cu oameni ce gândesc la fel ca noi în Arctica", a spus ministrul. "Acest lucru implică exerciții regulate ale forțelor militar-navale și aeriene aliate în Nordul îndepărtat. Norvegia intenționează să participe la aceste activități și să-și sporească interoperabilitatea cu aliații".

Pe toate fronturile

Trebuie spus că Statele Unite au deja o poziție întărită la Nord. Iar Norvegia joacă un rol aproape principal în acest sens. Deci, în septembrie, s-a raportat că un submarin nuclear din clasa Seawolf a fost mutat în portul norvegian Tromsø, a cărui misiune principală este urmărirea rutelor submarinelor rusești.

Mai devreme, Statele Unite, "pentru a stăvili Rusia la Nord”, au restabilit a Doua flotă, care este responsabilă de Oceanul Atlantic, o parte din Oceanul Pacific și Oceanul Arctic. Flota s-a desființat în 2011 pentru a economisi fondurile bugetare.

Un alt ecou al Războiului Rece – baza militar-navală subterană norvegiană Olavsvern, situată la doar 350 de kilometri de granița rusă. Într-un imens buncăr, construit în anii 60 și protejat de un strat de piatră de 300 de metri, erau adăpostite submarinele și navele NATO, funcționau docuri de reparații și erau depozitate muniții. În orice moment, flota coaliției occidentale putea bloca accesul Marinei sovietice la Marea Norvegiei și la Atlanticul de Nord. La sfârșitul anilor 2000, baza a fost închisă ca fiind inutilă, dar acum se intenționează să fie readusă la viață.

Pentagonul s-a apucat serios și de consolidarea forțelor aeriene în Arctica. Așadar, anul trecut au avut loc exerciții la scară largă ale Forțelor aeriene americane și norvegiene. Șase bombardiere strategice B-52 Stratofortress au zburat în același timp deasupra Polului Nord și au efectuat zboruri de antrenament cu avioanele de vânătoare ale Forțelor Aeriene Norvegiene. Iar recent s-a aflat că, în februarie, Pentagonul va transfera din Texas la baza aeriană norvegiană Erland patru "strategi" supersonici B-1Blancer.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

216
Tagurile:
americani, Pușcașii marini
Tematic
Ea este cea mai fierbinte femeie din Marina SUA - Foto


Загрузка...

"Să-i lovim pe ruși într-un loc vulnerabil": Ce s-a gândit facă NATO

771
(reînnoit 14:01 22.01.2021)
Creșterea contingentului militar, construirea infrastructurii militare și consolidarea ulterioară internațională – în 2021, NATO va crește presiunea asupra frontierelor vestice ale Rusiei.

CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. În mai-iunie, Alianța va organiza cele mai ample manevre de după Războiul Rece – Defender Europe 2021. Răspunsul la acestea vor fi nu mai puțin amplele exerciții comune ale Rusiei și Belarusului "Zapad – 2021", programate pentru septembrie. Despre cum s-ar putea încheia toate acestea – în materialul Sputnik.

Câmpul de luptă – Europa

În timpul manevrelor Defender Europe 2021, ca și până acum, se vor practica acțiuni defensive și ofensive în Europa de Est și în țările baltice. Conform legendei exercițiilor, forțele NATO vor trebui să asalteze regiunea Kaliningrad, să blocheze regiunile vestice ale Rusiei și, de asemenea, să reflecte "ofensiva masivă rusă". Spre deosebire de anii precedenți, în 2021 o atenție specială va fi acordată nu Europei de Est, ci de Sud. Manevrele sunt planificate în Muntenegru, Kosovo și Albania. În Bulgaria și România vor avea loc exerciții de apărare antiaeriană și de lansare de rachete din clasa "sol – sol". Iar Ungaria va oferi mijlooace și forțe pentru desfășurarea "războiului".

Americanii vor transfera forțe semnificative în Europa, inclusiv unități din Divizia 1 Cavalerie și Divizia 82 Airbone. Sute de unități de echipament militar în diverse scopuri vor fi transportate peste Atlantic. De asemenea, din statul Florida va fi adusă Brigada 53 Infanterie. Este posibil ca, după exerciții, americanii să "uite" din nou o parte din armamente în Europa, așa cum sa întâmplat de mai multe ori. Potrivit experților, în acest fel, Pentagonul, din an în an, își consolidează capacitățile ofensive în regiune.

Drept răspuns la Defender Europe 2021, Rusia și Belarus vor organiza manevrele "Zapad – 2021" în septembrie. După cum a declarat luni ministrul apărării al Republicii Belarus, Viktor Hrenin, "exercițiile comune vor permite testarea unor noi metode de acțiune comună a unităților de asalt combinate într-o zonă extrem de urbanizată", precum și "evaluarea eficacității armelor și echipamentelor noi și modernizate". Minskul a subliniat că manevrele strategice reflectă "relațiile puternice de alianță și unitatea punctelor de vedere ale instituțiilor de apărare din Belarus și Rusia privind asigurarea securității militare a ambelor țări".

Arătarea puterii

Ambele părți nu au folosit limbajul diplomatic obișnuit în legătură cu manevrele împotriva vreunui stat sau bloc militar. Practicarea asaltului asupra Kaliningradului de către forțele NATO și pregătirea militarilor ruși pentru bătăliile urbane indică clar cine va lupta cu cine. Desigur, probabilitatea unui conflict armat la scară largă este mică, dar foarte reală.

Potrivit experților, schimbarea puterii în Statele Unite va afecta direct acțiunile NATO în 2021. În cei patru ani de președinție a lui Donald Trump, unitatea blocului Atlanticului de Nord a slăbit semnificativ. Proprietarul Casei Albe nu a ascuns că urmărește, în primul rând, interesele americane și nu a exclus posibilitatea de a părăsi Alianța. O astfel de retorică a provocat o mare îngrijorare în Europa, reapărând problema armatei UE. Noul președinte va încerca evident să remedieze totul.

"Relațiile dintre Rusia și NATO se vor deteriora în acest an", a spus Konstantin Sivkov, prim-vicepreședinte al Academiei pentru Probleme Geopolitice. "Biden vrea să restabilească și să mobilizeze Alianța. Și pentru a face acest lucru are nevoie de un inamic extern. Rusia este cea mai potrivită pentru acest rol, întrucât China este prea departe. Washingtonul are nevoie de imaginea unui dușman extern și pentru a consolida societatea americană".

Câștigarea banilor

Cu toate acestea, experții consideră că, în realitate, NATO nu are planuri agresive evidente împotriva Rusiei. Iar extinderea ulterioară a Alianței pentru americani este o modalitate de a face bani și de a lega Europa de sine și mai mult. Washingtonul se va întoarce la era pre-Trump și își va crește interferența în treburile Lumii Vechi.

Joe Biden
© REUTERS / JONATHAN ERNST

"Cred că în 2021 NATO va demonstra cum se transformă dintr-o organizație militară într-un fel de corporație globală", explică politologul-americanist Serghei Sudakov. "Problema cheie a Alianței rămâne a fi finanțarea. Se știe că cel care plătește, acela și comandă muzica. Două treimi din buget sunt asigurate de către Statele Unite, acest lucru nefiind pentru nimeni un secret. Știm foarte bine că costurile au depășit deja un trilion de dolari. În special, datorită Washingtonului. Statele europene se bazează pe aprovizionarea din Statele Unite – până la rațiile uscate. Acest lucru susține bugetul colosal al SUA pentru apărare – corporațiile, care acționează în interesele NATO, câștigă sume uriașe de bani".

Expertul a menționat că deja astăzi activitatea Alianței Atlanticului de Nord arată ca un transfer de bani dintr-un buzunar în altul. Washingtonul alocă fonduri NATO, aliații le folosesc pentru a cumpăra echipamente și arme americane și cercul se închide.

Europa pentru Statele Unite sub Biden va rămâne una dintre principalele piețe pentru produsele militare. Acest lucru înseamnă că ar trebui să ne așteptăm la o creștere a retoricii antirusești de peste ocean. Dar majoritatea experților sunt siguri: Washingtonul și Bruxelles-ul nu vor îndrăzni să testeze cu adevărat puterea celei de-a doua celei mai puternice armate din lume.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

771
Tagurile:
Rusia, NATO
Tematic
Lavrov condamnă decizia SUA de includere a Cubei în lista sponsorilor terorismului


Загрузка...
Vladimir Putin

Rusia și SUA au convenit asupra prelungirii Tratatul New Start

0
(reînnoit 21:27 26.01.2021)
Vladimir Putin și Joe Biden au purtat astăzi o discuție telefonică în cadrul căreia au convenit asupra prelungirii Tratatului New Start.

CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. Președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Joe Biden, au convenit în cadrul unei discuții telefonice asupra prelungirii tratatului New Start, anunță serviciul de presă al Kremlinului.

Președinții și-au exprimat satisfacția în legătură cu schimbul de note diplomatice realizat astăzi în privința prelungirii Tratatului cu privire la armelor ofensive strategice, menționează Kremlinul.

“În următoarele zile, părțile vor încheia toate procedurile necesare pentru a asigura funcționarea în continuare a acestui mecanism internațional pentru reducerea reciprocă a arsenalelor rachetelor nucleare”, este menționat în comunicatul administrației prezidențiale ruse.

Tratatul privind măsurile pentru reducerea și limitarea ulterioară a armelor strategice ofensive (New START) dintre Rusia și Statele Unite a intrat în vigoare pe 5 februarie 2011. Acesta prevede că părțile își vor reduce arsenalele nucleare astfel încât, peste șapte ani și ulterior, numărul total de arme să nu depășească 700 de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine și bombardiere grele, precum și 1.550 de focoase și 800 de lansatoare desfășurate și ne-desfășurate. În prezent, Tratatul New START este singurul tratat activ de limitare a armelor între Rusia și Statele Unite, el expiră pe 5 februarie 2021.

Administrația fostului președinte SUA Donald Trump a considerat că tratatul, în forma lui actuală, nu corespunde intereselor Washingtonului. Casa Albă a insistat pe elaborarea unui nou acord cu implicarea Chinei sau prelungirea tratatului, însă cu condiții suplimentare. Moscova a propus prelungirea tratatului fără niciun fel de condiții cu înghețarea arsenalelor nucleare existente, însă Trump a respins această inițiativă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Joe Biden, Putin, tratat, SUA, Rusia
Tematic
Anatoli Antonov: Stăvilirea Rusiei – alfa și omega politicii SUA
Zaharova: Consultările privind prelungirea Tratatului New START au început


Загрузка...