Frontiera poloneză

UE și SUA: Polonia se descurce singură cu Belarusul

853
(reînnoit 22:36 25.09.2020)
Occidentul va avea în continuare o retorică dură în raport cu puterea de la Minsk, însă va evita orice confruntare reală, consideră editorialistul RIA Novosti Irina Alksnis.

Reacția Occidentului la inaugurarea președintelui belarus a fost una prognozabil de negativă.

Inițial, reprezentantul Departamentului de Stat a spus că SUA nu îl consideră pe Aleksandr Lukașenko un președinte legitim ales pentru că “rezultatele anunțate au fost fabricate și nu reflectă o legitimitate”.

Apoi a fost emisă o declarație specială a șefului diplomației UE, Josep Borrell, în care noul mandat al lui Aleksandr Lukașenko a fost calificat drept unul “lipsit de orice legitimitate democratică”. De asemenea, s-a menționat că inaugurarea (în document acest cuvânt este luat în ghilimele) “contravine voinței unei bune părți a populației” țării, fapt exprimat printr-o “multitudine de acțiuni de protest pașnice”.

Declarația lui Borrell prezintă, desigur, ample posibilități pentru malițiozitate. Spre exemplu, am putea prognoza din start că rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA, indiferent de rezultate, vor contraveni voinței a aproximativ jumătate de americani, pentru că țara este divizată. În plus, acolo există suficiente acțiuni de protest. Astfel, documentul prezentat ar putea fi aplicat și asupra realităților de peste ocean.

La rândul ei, formularea “legitimitatea democratică” ar face aluzie că în opinia Bruxellesului, există și alte tipuri de legitimitate, iar conform lor – Aleksandr Lukașenko este pe deplin legitim.

Cea din urmă, apropo, explică șederea Occidentului pe două scaune, pentru că această retorică dură se îmbină în practică cu o poziție vădit slabă și de compromis în raport cu Minskul.

Niște sancțiuni cu adevărat dure împotriva Belarusului nu au fost aplicate. Mai rău: în jurul acestei probleme au apărut noi reglări de conturi în interiorul UE, pentru că Cipru cere totodată și impunerea unor măsuri restrictive împotriva Turciei, blocând sub acest pretext procesul.

Ambasadorii occidentali nu au fost rechemați. Nu doar nu au fost retrași: americanii continua să-și restabilească relațiile diplomatice cu țara după un ”îngheț” îndelungat. Acum câteva zile, Comisia pentru afacerile internaționale a Senatului SUA a aprobat candidatura noului ambasador. Timp de 12 ani, ambasadele ambelor state sunt conduse de reprezentanți provizorii, după o retragere reciprocă din cauza introducerii de către Washington a sancțiunilor împotriva companiilor belaruse, în anul 2008.

Pe acest fundal, chiar și cele mai dure mesaje reprezintă o manifestare a unei slăbiciuni și o incapacitate de a influența evenimentele, fapt care corespunde realității. În cazul dat, Occidentul merită apreciat pentru faptul că a început să conștientizeze și, cel mai important, să accepte limitele posibilităților sale.

Fără nicio îndoială, o astfel de reacție la alegerile din Belarus este un rezultat inclusiv al lecției foarte dureroase a Venezuelei.

A trecut mai bine de un an și jumătate de când peste 50 de state, preponderent occidentale, l-au recunoscut pe Juan Guaido în calitate de președinte legitim al Venezuelei. Însă această decizie nu a avut nicio influență asupra realității, în care conducătorul real până în prezent este Nicolas Maduro.

Și dacă Statele Unite și Europa își pot permite să ignore o țară mică din America Latină, lăsând impresia că nu s-ar fi întâmplat nimic ieșit din comun și că de loc nu s-au făcut de râs, atunci o astfel de stratagemă aplicată unui stat din centrul Europei ar fi mult mai dificilă. Mai ales că Belarusul este implicat în niște procese internaționale importante, precum reglementarea conflictului din Donbas, motiv pentru care este nevoie de niște acțiuni calculate, cu niște consecințe previzibile.

O altă circumstanță importantă, care influențează asupra diminuării entuziasmului Occidentului în raport cu posibilele acțiuni împotriva Minskului, este faptul că tot ce se întâmplă acolo este în mare parte un proiect polonez.

Anume Varșovia se află în spatele protestelor, ea asigură sprijin politic și mediatic liderilor opoziției belaruse. Ce-i drept, rezultatele impresionează în sens strict negativ: fenomenul “Președintele Sveta” (anume așa se numește profilul de Instagram al Svetlanei Tihanovskaia) poate servi drept model pentru o proastă strategie din punct de vedere al tehnologiilor politice.

Polonia s-a avântat în bătălie, însă nu are suficiente forțe pentru a-și impune scenariul. În plus, Minskul a început să răspundă: presa anunță despre problema exportului de mărfuri poloneze în Belarus. Cu alte cuvinte, polonezii au călcat, ca de obicei, pe greblă.

Aleksandr Lukașenko în timpul protestelor din Belarus
© AP Photo / State TV and Radio Company of Belarus
Nu e deloc surprinzător faptul că acum polonezii vor să fie ca musca la arat: ca Europa de Vest și SUA să-și mobilizeze artileria grea, obținând răsturnarea lui Aleksandr Lukașenko, pentru ca apoi Varșovia să devină cel mai mare beneficiar al acestor procese.

Doar că Berlinul, Parisul, Bruxellesul și Washingtonul nu au astfel de dorințe și e puțin probabil ca în aceste capitale să existe un entuziasm privind realizarea viselor poloneze.

Prin urmare, Occidentul va continua direcția unui discurs dur la adresa Minskului, evitând o confruntare reală, pentru că nu are nicio dorință de a se implica într-un nou joc geopolitic condamnat la eșec. În ultimii ani au avut suficient de multe eșecuri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

853
Tagurile:
Belarus, Polonia, SUA, UE
Tematic
Video – Șocant: Cum se vede Moldova din Belarusul protestatar
Video: Lukașenko, învestit în funcția de președinte - detalii
Sistemul HIMARS

De ce sistemul HIMARS este un pericol pentru România, dar nu Rusia

4
(reînnoit 16:33 26.11.2020)
Statele Unite și aliații lor din NATO nu deține arme care cu adevărat și în mod ultimativ ar amenința Rusia în peninsula Crimeea și regiunea Kaliningrad, menționează analistul militar.

Numărul aliaților NATO nu poate fi convertită în calitatea operațiunilor militare, măcar și în Afganistan (talibanii nu sunt adversarul vel mai dotat cu tehnologii).

Americanii nu sunt deranjați de rămânerea în urmă față de Rusia la capitolul tehnologiilor militare (rachete hipersonice, sisteme de apărare antiaeriană și luptă radioelectronică, sisteme submarine robotizate). Exersând tactica “desfășurării războiului hi-tech”, trupele terestre ale SUA au transferat, săptămâna trecută, în câteva ore, pe calea aerului din Germania în România două sisteme de lansare multiplă a rachetelor HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), au efectuat câteva lansări de rachetă de antrenament în direcția Mării Negre și, operativ, au readus lansatoarele la baza Ramstein.

Potrivit publicației Forbes, scurta misiune cu lansări de rachetă în România s-a dorit o demonstrare de forță a armatei americane, „un mesaj pentru Moscova” și o „surpriză cu rachete” pentru grupul de forțe ale armatei rusești din Crimeea. Altfel nici nu se putea, pentru că Marea Neagră „se transformă rapid într-un lac rusesc”, fapt care amenință interesele Statelor Unite.

Evident, două lansatoare HIMARS nu schimbă mult lucrurile în regiune, însă în 2018 în Germania a revenit brigada americană 41 de artilerie, în dotarea căreia sunt două baterii ale HIMARS (36 de lansatoare cu o sumă de 216 salve cu rachete de 227 milimetri).

Americanii consideră că vitează mare de desfășurare a HIMARS va complica contraatacul inamicului: “E dificil să lovești un lansator care se află la sol doar câteva ore” și efectuează atacuri asupra câtorva puncte.

Exerciții similare Rail Gunner Rush, cu sistemul HIMARS, au avut loc mai devreme în Estonia, la o distanță de 110 de kilometric de frontiera rusă. În acest fel, în septembrie 2020, SUA și-au demonstrate “adeziunea față de securitatea regiunii Baltice”. Moscova, la rândul ei, a calificat Rail Gunner Rush drept “provocatoare și extrem de periculoasă pentru stabilitatea regională”.

Spectacol pentru Europa

Armata SUA din Europa are tendința de a ignora interesele aliaților și chiar geografia. Publicația Forbes menționează: “De la țărmul românesc, până în Crimeea sunt doar 250 de mile (400 kilometri) pe Marea Neagră. Sistemele HIMARS, transferate în România reprezintă o amenințare serioasă și imprevizibilă pentru trupele rusești din regiune”.

Comandantul trupelor terestre ale României, generalul maior Iulian Berdilă, confirmă: “Forța fatală demonstrată astăzi la distanță, utilizată în exercițiile de la Marea Neagră, vorbește de la sine înțeles”. De altfel, România se află în plin proces de achiziționare din SUA a propriilor sisteme HIMARS și planifică să încheie procesul de pregătire a exploatării armei în 2022.

S-ar părea că în România a avut loc o demonstrație reușită a compatibilității operative cu sistemele românești, NATO și-a format un mediu operațional și a exersat o variantă eficientă a unei descurajări în teatrul de acțiuni militare. În realitate, personalul american al două M142 High Mobility Artillery Rocket (HIMARS) din cadrul brigăzii 41 de artilerie s-a ambarcat în avioanele MC-130J, a sosit pe baza aeriană românească Kogălniceanu, au interacționat formal cu militarii unității 352 a operațiunilor speciale ale SUA și cu unitățile trupelor terestre ale României. Au tras în gol în Marea Neagră și au revenit în Germania.

Probabil, observăm doar exersarea logisticii, iar într-o luptă reală, brigada de artilerie 41 a armatei SUA va ateriza în Georgia sau Ucraina, mai aproape de inamic.

Chiar și în acest caz, sistemele HIMARS pot fi distruse în aer sau în aerodromuri, în timpul descărcării, mijloacele rusești de spionaj spațial, sistemele de apărare antiaeriene S-400 și sisteme operativ-tactice de rachetă “Iskander-M” nu vor permite acest lucru.

În orice situație, astfel de operațiuni (spectacole) ale armatei SUA în Europa amenință nu atât Rusia, cât România, Statele Baltice și alte platforme de amplasare temporară sau permanentă a sistemelor HIMARS, ale căror muniții reactive și rachete pot fi dotate cu focoase tactice nucleare. Moscova este nevoită să reacționeze, elaborând măsuri de răspuns.

Posibilitățile reale

În condiții de război, sistemul american HIMARS a fost testat pentru prima dată în februarie 2010, în Afganistan. Au fost efectuate două lansări de rachete, care s-au abătut semnificativ de la traiectoria stabilită și au căzut departe de țintă (fapt care a provocat decese în rândul civililor).

Pe perioada de anchetă, exploatarea HIMARS a fost suspendată, însă astăzi armata SUA are în dotare peste 400 de lansatoare.

În Irak, sistemele HIMARS au fost utilizat în luptele cu teroriștii începând cu noiembrie 2015. Au fost efectuate câteva sute de lansări de rachete de diverse tipuri asupra mai multor obiective. Nu există informații cu privire la eficiența acestor acțiuni.

High-Mobility Artillery Rocket System reprezintă un sistem de artilerie cu rachetă de o mobilitate înaltă a armatei SUA, plasat pe șasiurile FMTV, poate transporta șase proiectile reactive de 227 milimetri (similare sistemelor rusești „Uragan” și „Smerch”) sau o rachetă operativ-tactică ATACMS (similară rachetei rusești “Tocika-U”). Poate fi transportat cu avionul C-130 Hercules.

Lipsa propriilor dispozitive de orientare mașina o compensează cu un spectru de containere cu proiectile reactive de diverse tipuri și calibre. Sistemul autopropulsat de lansare poate purta rachete cu diverse caracteristici (neghidate și ghidate). La întreprinderile producătoare, proiectilele și rachetele sunt amplasate în containere de transportare și lansare ermetice, deservirea tehnică nu este prevăzută până la tragere.

Masa de luptă a sistemului autopropulsat de lansare cu setul de muniții este de aproximativ 11 tone. Mașina are capacitatea să atingă o viteză de până la 85 kilometri pe oră, să parcurgă până la un punct de alimentare până la 480 de kilometri. Sistemul este dirijat de un echipaj din trei persoane care se află în interiorul cabinei. Tragerea este posibilă în orice direcție, din unghiuri de până la +60 de grade.

4
Tagurile:
Crimeea, NATO, pericol, SUA, România, rachete
Tematic
România: Rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți?


Загрузка...
Biden va transforma SUA într-o marionetă a Europei

Biden va transforma SUA într-o marionetă a Europei

103
(reînnoit 12:50 25.11.2020)
UE, reprezentată de șeful Consiliului Europei, Charles Michel, i-a propus lui Joe Biden să restabilească o „alianță transatlantică puternică”.

Dacă Biden va intra în Casa Albă (și judecând după evoluția evenimentelor, acest lucru devine din ce în ce mai evident), această dorință are toate motivele să se împlinească. Este simbolică candidatura probabilului secretar de stat al SUA în persoana lui Anthony Blinken, care este un produs rafinat al „mlaștinii de la Washington” și „apărător al alianțelor globale”, scrie Irina Alksnis într-un editorial pentru RIA Novosti.

Faptul că Europa Occidentală ar fi fericită să-l vadă pe Joe Biden în rolul de președinte al SUA a devenit clar imediat - atunci când liderii săi s-au grăbit să-l felicite pentru victoria în alegeri, iar Germania a recunoscut că nu avea chef să „colaboreze cu Trump încă patru ani”.

Este mult mai puțin clar de ce, pentru Europa, globaliștii sunt de preferat în fruntea SUA - aceiași globaliști care sunt obsedați de ideea menținerii status quo-ului sub forma unei lumi unipolare, cu rolul necondiționat de lider al Washingtonului. La urma urmei, procesele de suveranizare și eliberare de dependența semi-vasală de stăpânul transatlantic, câștigând constant forță în Lumea Veche, par să contrazică aceste aspirații.

S-ar putea presupune că și în Europa au învins forțele pro-americane, gata să-și sacrifice statele naționale în favoarea SUA. Cu toate acestea, faptele indică contrariul. De exemplu, Guvernul german și-a reafirmat încă o dată poziția cu privire la inadmisibilitatea sancțiunilor extrateritoriale care sunt elaborate în Statele Unite împotriva ”Nord Stream-2”.

Astfel, Europa continuă să-și promoveze linia de protejare a intereselor sale și de consolidare a propriului rol geopolitic, dar, în același timp, susține cu înflăcărare revenirea la putere la Washington a forțelor pentru care asta - în teorie - ar trebui să fie categoric inacceptabil.

Soluția la această ciudată contradicție ar trebui căutată în evenimentele de acum patru ani.

Venind la Casa Albă, Donald Trump a renunțat la multe acorduri internaționale pregătite și chiar semnate cu participarea Statelor Unite. Aceeași soartă a avut-o și faimosul parteneriat transatlantic pentru comerț și investiții, care atunci avea deja o reputație dea-dreptul sinistră. Alarmiștii au avertizat că, cu ajutorul lui, America pur și simplu va scoate toate resurse din Europa în favoarea sa.

Putin a explicat de ce nu l-a felicitat pe Biden
© Video : Ruptly / "Москва. Кремль. Путин", Россия-1

Cu toate acestea, Trump, care în anii președinției sale a profitat cu orice ocazie pentru a trage foloase economice pentru țara sa, nu a ezitat să abandoneze „găina” care, se pare, ar fi trebuit să facă ouă de aur pentru America timp de mulți ani. Mai mult ca atât, el a afirmat în repetate rânduri că toate aceste acorduri sunt de fapt profund dezavantajoase pentru Statele Unite. Există suspiciunea că îl putem crede pe înflăcăratul patriot american cu o vastă experiență în afaceri.

Principala greșeală ar fi să presupunem că globaliștii (inclusiv cei americani) ar avea interese orientate la nivel național. Pentru ei, Statele Unite pot fi extrem de importante ca centru de bază de emisii și cea mai puternică armată de pe glob. Dar o țară imensă, cu aproape 330 de milioane de locuitor,i este mai degrabă o povară, de care ar fi mai ușor să scapi, decât să investi în ea și de a-i rezolva problemele.

În schimb adevăratele interese și sentimente ale globaliștilor ca cetățeni ai lumii pot fi asociate cu locuri complet diferite. În cazul aceluiași Anthony Blinken, o parte semnificativă a copilăriei a petrecut-o la Paris, iar formarea personalității sale a fost puternic influențată de tatăl său vitreg european. Așadar, îndoielile cu privire la măsura în care va fi ghidat exclusiv de interesele naționale ale SUA în calitate de secretar de stat sunt destul de firești.

Într-un astfel de peisaj, poziția Europei capătă sens. În ultimele decenii, a învățat să-și atingă scopurile prin interacțiunea cu statul profund american detașat de rădăcinile sale - îndeplinind în același timp toată curtoazia formală față de „liderul lumii libere” și singura superputere. Să luăm doar acordul nuclear iranian, care este adesea numit unul dintre triumfurile președinției Obama, dar în care UE era mult mai interesată decât Statele Unite.

Mai mult, UE are încă nevoie de SUA în multe privințe. În special, încercările europene de a-și crea propria armată - nu imitația care există astăzi, ci o adevărată forță militară - arată neserios. Nu există nicio alternativă la americani în acest sens și nu se prevede în viitorul previzibil. Însă Trump a fost hotărât să facă Lumea Veche să plătească pentru „umbrela” militară la cea mai mare rată, iar Bruxelles sau Berlin au șansa de a se înțelege cu „mlaștina de la Washington” într-un mod amiabil.

Da, și de o contrabalanță pentru Rusia - geopolitică, economică și aceeași armată - UE mai are încă nevoie. Altfel pentru Moscova apar condiții prea favorabile pe direcția occidentală, ceea ce nu poate plăcea capitalelor vest-europene.

Drept urmare, apare o situație paradoxală: în timp ce în ochii majorității, Europa pare un consumabil pentru Statele Unite, de fapt este timpul să ne fie milă de americani, care au șanse crescânde de a ajunge victimă a vicleniei europene și a trădării din partea propriilor elite.

Opinia autorilor ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

103
Tagurile:
SUA, Europa, Joe Biden
Tematic
De ce Occidentul este nemulțumit de reglementarea din Nagorno-Karabah
Adevăratul „naționalism vaccinal” din Israel și Ungaria


Загрузка...