Парламент Parlament

Moldova moare, dar iată ce preocupări au deputații

680
(reînnoit 14:34 06.07.2020)
Nu mai departe de ieri, BNS a prezentat informațiile pentru 2019 privind situația demografică din Moldova. Acestea relevă o situație dramatică: Moldova parcurge un real declin demografic, de la an la an, noi suntem tot mai puțini și, în consecință, țara noastră moare.

Să nu-mi spuneți că exagerez, că dramatizez nejustificat situația, că vreau să bag în sperieți cititorul atunci când afirm că Republica Moldova moare. Citiți și Dvs. raportul Biroului Național de Statistică "Situația demografică în anul 2019" ca să vedeți că am dreptul la această constatare. Iar dacă totuși credeți că am supradimensionat proporțiile acestui dezastru - procesul de depopulare pe care îl parcurge astăzi Republica Moldova - și nu am altă preocupare decât să fac panică în coteț, atunci vă propun să parcurgem împreună câteva teze formulate la subiect de economistul Veaceslav Ioniță, care are reputația unui cititor atent, echilibrat, pertinent și calculat al rapoartelor statistice.

Populația Moldovei a ajuns la nivelul anului 1962

Ioniță face o constatare deloc consolantă chiar în titlul analizei sale lapidare: Populația Moldovei în 2019 s-a redus cu 41,2 mii de persoane și a ajuns la nivelul anului 1962.

"În 2019 populația Moldovei de pe partea dreaptă a Nistrului s-a redus cu 41,2 mii de persoane datorită a doi factori: sporul natural negativ și emigrația. În 2019 sau născut cu 4,4 mii de persoane mai puțin decât au decedat. Iar alte 36,8 mii persoane au decis să plece peste hotarele țării", constate expertul.

De fapt, Ioniță consideră că numărul moldovenilor care au rămas acasă este cu mult mai mic decât cel prezentat de statistici.

"În populația prezentă în țară Biroul Național de Statistică include și pe cei care sunt plecați la muncă pentru perioade scurte, mai puțin de 12 luni. Aceasta înseamnă că în realitate numărul populației prezente este cu 100-150 mii mai mic", afirmă el.

Sub aspect demografic, situația este dramatică și pe malul stâng al Nistrului.

"În partea stângă a Nistrului statistica este realizată după alte criterii, dar și așa acolo situația nu este mai bună. În 2019 populația din stânga Nistrului, conform datelor existente, a rămas neschimbată, deoarece toți care au avut de plecat au plecat deja".

Astăzi Moldova are populația pe care o avea în anul 1962, când nu erau trecute nici două decenii de la cel de-Al Doilea Război Mondial, care a curmat atâtea vieți locuitorilor ei.  

"Populația Moldovei în întregime are în prezent 3.106 mii persoane exact ca acum 58 de ani în urmă când eram tot 3.106 mii de persoane (3 milioane 106 mii) la 1 ianuarie 1962", constată expertul.

Și încă câteva concluzii pertinente făcute de Veaceslav Ioniță:

  • Maxima istorică a populației a fost atinsă în anul 1992, când noi eram 4.403 mii de locuitori (4 milioane 403 mii).
  • În 2020 populația Moldovei s-a redus cu 29,5% sau 1,3 milioane de locuitori de la nivelul anului 1992.
  • Cel mai mult a fost afectată partea stângă a Nistrului, unde populația s-a redus cu 33,7% sau 237 de mii de locuitori.
  • Pe partea dreaptă a Nistrului populația s-a redus cu 28,7% sau 1.061 de mii de locuitori.
  • Doar în ultimii 5 ani de zile populația Moldovei s-a redus cu 240 de mii de locuitori, dintre care 204 mii pe partea dreaptă a Nistrului și 36 de mii pe partea stângă.

Ce arată statistica și ce fac deputații

În această situație dramatică în care este pusă în joc existența statului Republica Moldova, a noastră ca societate, ca comunitate, suntem în drept să ne așteptăm ca autoritățile, clasa politică, în general, să vină cu măsuri imediate și extraordinare ca să evităm finalul dramatic care se prefigurează. Dar iată că clasa noastră politică nu este câtuși de puțin afectată de situația demografică, ea este preocupată exclusiv de interesele ei egoiste.

Deși suntem într-o criză economică severă, provocată de restricțiile impuse agenților economici pe timp de pandemie, într-o criză a sistemului de sănătate, care a ajuns la limită având la zi nici 2000 de internați cu COVID-19, deși avem o situație extrem de complicată în agricultură, provocată de seceta hidrologică din toamnă, iarnă și primăvară și de canicula în care am intrat, în joc fiind securitatea alimentară a statului, deși avem atâtea probleme grave, cronice, iată că Parlamentul nu se mai întrunește în ședință, din lipsă de cvorum, de câteva zile, din data de 2 iulie. Atunci deputații grupului parlamentar Pro Moldova au anunțat că boicotează ședința Legislativului și cei din PAS și PPDA au acționat în același mod. De ce? Ca să rezolve problemele demografice, economice, ale sistemului de sănătate, ale agricultorilor? Sigur că nu! Răspunsul este altul: ca să-i prindă pe picior greșit pe socialiști și pe președintele Igor Dodon în ajun de alegeri prezidențiale, ca să fie cât mai rău în țară ca Dodon, fiind candidatul cu cele mai mari șanse, să nu aibă șanse de izbândă la alegeri.

Problemele grave ale societății lipsesc de pe agenda clasei politice

De ce nu vin deputați din opoziție la ședința Parlamentului? E atât de simplu: ca Guvernul Chicu să nu-și poată angaja răspunderea în fața Legislativului (în ședința în plen) pentru patru proiecte de lege ce operează modificări la legislația bugetară, indispensabile traversării acestei perioade de criză economică.

Este important de menționat că cei din opoziție nu au formulat critici și pretenții nemijlocit la amendamentele pe care vrea să le legifereze Guvernul, acestea având cu caracter eminamente economic și social, nu politic, adică fără a lăsa loc de dispute politice sau geopolitice, cum este la modă la noi. Deci, nu există divergențe de principiu, ci doar dorința de a aduce țara la condiția în care nu mai poarte fi guvernată, acțiune care ar putea avea drept consecință, aceasta fiind speranța intimă a opoziției, pierderea alegerilor prezidențiale de către Dodon și a celor parlamentare, mai devreme sau mai târziu, de către Partidul Socialiștilor.

De ce pe politicieni nu-i interesează ceea ce cu adevărat contează

Acum ca să fiu înțeles corect. Am prezentat această situație nu ca să arăt cât de buni, cât de umani sunt cei de la guvernare și cât de egoiști, cât de ticăloși sunt cei din opoziție.

Dacă e să fiu sincer, eu consider că Guvernul Chicu trebuie să plece pentru că se face vinovat de restricțiile exagerate, nejustificate, negândite impuse, în primul rând, agenților economici din cauza pandemiei de coronavirus, restricții care aproape că au ucis bruma de activitate economică pe care o avea Republica Moldova (veți vedea câți agenți economici vor intra sau deja au intrat în faliment, câte afaceri, în special mici și mijlocii, vor fi sau au fost deja ruinate). Dar demiterea unui guvern trebuie să fie făcută onest, corect, în interesul întregii societăți, în interesul binelui comun, binelui alegătorilor, binelui poporului, nu cu prețul paralizării administrației centrale a țării, cu prețul transformării Republicii Moldova într-un stat care nu se mai poate guverna. Acest fapt nu aduce niciun bine poporului, ci dimpotrivă – mari și noi necazuri. Admit, el le poate umple buzunarele unora dintre cei care pun în practică acest scenariu funest pentru toți ceilalți.

Pentru astăzi, la ora 14:00, este preconizată ședința Parlamentului. Să vedem câtă grijă pentru popor vor manifesta și astăzi cei pe care acesta i-a făcut deputați.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

680
Tagurile:
deșertificare demografică, declin economic, declin demografic, declin, deputați, moare, Moldova
Forțele pacificatoare din stânga Nistrului

Pacificatorii ruși nu permit Moldovei revină la conflict

135
De ce forțele rusești de menținere a păcii continuă să se află pe teritoriul Republicii Moldova și care ar fi riscul retragerii lor.

Trupele de menținere a păcii ale Rusiei crează în Moldova o temelie trainică pentru stabilitatea regională și acțiunează în baza acordului moldo-rus din 1992, cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului de pe Nistru.

Arsenalul gigantic de 100 de mii de tone din apropiere satului transnistrean Cobasna, “neevacuabil” din punct de vedere al caracteristicilor sale tehnologice, are nevoie de o pază sigură (Rusia și-a asumat această responsabilitate), nu de observatori neînarmați și inutili (OSCE).

După victoria în alegeri, Maia Sandu a făcut câteva declarații din care reiese că cele mai importante două probleme ale republicii sunt trupele rusești și corupția. La primul capitol Sandu a propus o soluție: militarii ruși pleacă acasă, împreună cu toate munițiile din Cobasna, iar operațiunea de menținere a păcii urmează să fie transformată într-o misiune civilă internațională sub mandatul OSCE.

Moscova a reacționat operativ la inițiativa Maiei Sandu. Ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că pacificatorii ruși “mai întâi de toate rezolvă sarcinile de menținere a stabilității” în Transnistria, pentru ca pe acest teritoriu “să nu izbucnească un nou un conflict sângeros”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat că nu au existat discuții prealabile pe acest subiect cu Maia Sandu. Nici OSCE nu a primit propuneri din partea Moldovei cu privire la înlocuirea trupelor rusești de menținere a păcii cu observatori civili sub egida OSCE, decizie care are nevoie de acordul tuturor celor 57 de state-membre ale organizației. Nu vom ghici ce a fost asta. Să analizăm faptele.

Forțele de menținere a păcii constau din 402 militari ruși, 492 transnistreni, 355 moldoveni și zeci de observatori militari din partea Ucrainei. Serviciul este organizat pe 15 posturi fixe și puncte de control, care sunt amplasate pe segmentele cheie ale zonei de securitate, cu o lățime de 12-24 de kilometri și 225 de kilometri de-a lungul Nistrului.

Transnistria și-a exprimat dorința de a ieși din componența Moldovei până la destrămarea URSS, pentru că 60 la sută din populația regiunii constă din ucraineni și ruși, care erau nemulțumiți de mișcarea naționalistă a Chișinăului în direcția Bucureștiului.

Autoritățile moldovenești au încercat fără succes să rezolve problema prin forță, după care din 1992 Transnistria a devenit un teritoriu necontrolat de Chișinău. Conflictul armat a fost oprit de trupele rusești: pe 7 iulie 1992, Rusia și Republica Moldova au semnat un plan de reglementare pașnică a conflictului, pe 21 iulie a fost încheiat un acord de reglementare pașnică (care a fost acceptat de partea transnistreană), iar pe 29 iulie în Bender și Dubăsari au intrat forțele de menținere a păcii ale Rusiei. Era vorba de unitățile armatei a 14-A, dislocate în Transnistria în perioada sovietică (prin directiva Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, în 1995 armata a 14-A a fost redusă și transformată în grupul operativ al trupelor rusești din regiunea transnistreană a Republicii Moldova).

Un arsenal periculos

Specialiștii compară potențialul periculos al depozitului de muniții din satul Cobasna (care se află la 16 kilometri de Nistru și la 3 kilometri de frontiera ucraineană) cu puterea exploziei bombelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki. 

Aici se află munițiile armatei a 14-A a URSS, precum și munițiile evacuate din Germania de Est și Cehoslovacia – peste 100 de mii de tone de rachete, muniții și bombe aeriene.

De regulă, la Chișinău este vorbește despre “peste 20 de mii de tone”, însă se cunoaște că în anii 90 în Cobasna au fost acumulate peste 300 de mii de tone de muniții și substanțe explozibile. Acest arsenal, cel mai mare din Europa de Est, (creat în 1949) este protejat de grupul operativ al armatei ruse, dislocat în Transnistria. Potrivit Maiei Sandu, e vorba doar de o mie de militari. Totodată, forțele rusești nu dispun de arme grele și nu prezintă un pericol pentru regiune.

“Fierul” vechi explozibil nu poate fi evacuat din Transnistria în Rusia – e netransportabil, există riscul unei explozii pe drum. Pentru casarea la fața locului este nevoie de o întreprindere specializată, adică de niște cheltuieli în valoare de 3 miliarde de dolari.

Ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a propus anul trecut Ministerului Apărării al Moldovei elaborarea unui plan de cooperare pentru următorii trei ani și acordarea unui ajutor pentru casarea arsenalului periculos. Șoigu nu aruncă vorbe în vânt.

La începutul anului 2020, ministrul Afacerilor Externe al Moldovei, Aureliu Ciocoi, a anunțat că Rusia a demarat demilitarizarea regiunii transnistrene și lucrează asupra unui studiu de fezabilitate pentru lichidarea munițiilor. După studierea condițiilor de casare, proiectul va fi monitorizat de un grup de experții internaționali.

Ar fi logic să presupunem că grupul operativ rusesc va dispărea doar după “deminarea” satului Cobasna, nu mai devreme. E un lucru nobil, totuși militarii ruși asigură paza unui arsenal periculos, nu pun mâna pe niște rezerve de petrol (cum procedează unii „parteneri” în Siria). Totodată, trebuie să luăm în considerație că acest grup operativ rămâne un fundament sigur pentru asigurarea rotației în cadrul contingentului trupelor de menținere a păcii care, la rândul său, constă în mare parte din localnici (militari în bază de contract cu cetățenie rusă).

Renunțarea la operațiunea de pace nu se află pe agenda Rusiei.

Maia Sandu tratează Transnistria ca o parte a unei Moldovei unitare, iar transnistrenii au pledat pentru independență în cadrul unui referendum, motiv pentru care se menține un potențial pericol de conflict.

Voi reaminti că din 470 de mii de locuitori ai autoproclamatei republicii, 220 mii sunt cetățeni ruși, iar 200 de mii – cetățeni ai Ucrainei.

La negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în format 5+2 participă Moldova și Transnistria, în calitate de părți în conflict, Rusia, Ucraina, OSCE, în calitate de mediatori, iar UE și SUA – în calitate de observatori. Cel mai important este că nu se trage.

Un potențial conflict

Tiraspolul consideră că retragerea forțelor rusești de menținere a păcii poate duce la o destabilizare a regiunii, poate provoca noi confruntări. În cazul unui conflict militar, în armata Transnistriei slujesc peste 7 mii de persoane. Rezerva de mobilizare reprezintă până la 80 de mii de militari, iar miliții populare – peste 10 mii. Armata are în dotare 18 tancuri, 122 de unități de artilerie (inclusiv 40 de unități de “Grad”), 15 aparate de zbor, sisteme de rachete portabile și mijloace anti-tanc.

Pe de altă parte, trupele terestre ale Republicii Moldova au aproximativ 6 mii de militari, dispun de 200 de mașini blindate, 150 de unități de artilerie, 300 unități de mijloace antitanc (tehnica și armele sunt de producție sovietică), forțele aeriene nu dispun de aviație de luptă. Iată de ce mințile fierbinți din Chișinău înțeleg că nu vor putea face față de sine stătător unei confruntări cu Transnistria. De aici vin și iluziile politico-militare de genul “Occidentul ne va salva”.

Într-adevăr, se promovează activ proiectul amplasării pe teritoriul moldovenesc a unei baze permanente a Pentagonului. În opinia analiștilor RAND Corporation, forțele armate ale SUA ar putea intra în Moldova pentru efectuarea unor exerciții militare comune, iar apoi ar putea să nu se mai retragă sub pretextul “amenințării rusești”.

În același timp, Moldova devine captiva prezenței militare americane în vecina Românie.

Potrivit Constituției, Republica Moldova este un stat neutru, însă Chișinău și București au încheiat în 2013 un acord de cooperare militară, în care se prevede, de facto, subordonarea forțelor armate ale Moldovei Statului Major din România. Documentul permite jandarmilor români să participle la “restabilirea ordinii publice” pe teritoriul Moldovei. Militarii moldoveni sunt implicați tot mai des în exercițiile militare și misiunile de pace ale NATO.

Într-o astfel de configurație politico-militară, forțele rusești de menținere a păcii din Transnistria sunt, pur și simplu, de neînlocuit.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

135
Tagurile:
Transnistria, pacificatori ruși
Tematic
Kremlinul, despre consecințele renunțării la status quo-ul din Transnistria


Загрузка...
Su-57

Arme rusești: Primul avion de serie Su-57 și drona «Ohotnik»

164
(reînnoit 14:36 04.12.2020)
Anterior, Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat că forțele aerospațiale vor primi în dotare primul avion de luptă de serie din a cincea generație, Su-57, până la sfârșitul anului, avionul fiind aproape gata, scrie observatorul militar Aleksandr Hrolenko.

Primul complex de avioane din generația a cincea Su-57 își va ocupa locul în rândurile operaționale ale Forțelor aerospațiale rusești în decembrie. Acest complex va fi primul din seria de lansare a acestor avioane, constituită din 76 de unități. Vine din urmă și drona controlată cu ajutorul inteligenței artificiale – S-70 «Оhotnik»,  care asimilează cu succes la poligon algoritmii de interceptare a țintelor la mare altitudine și distrugerea lor cu rachete.

Anterior, Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat că forțele aerospațiale vor primi primul avion de luptă produs în serie din a cincea generație, Su-57, până la sfârșitul anului, avionul fiind aproape gata. În viitor, producția sa va crește la 15 avioane pe an și toate cele 76 de avioane de vânătoare Su-57 vor fi destinate echipării a trei regimente de aviație în 2021 - 2027. Primele dintre ele sunt produse utilizând motorul din prima etapă, pe când din 2025 motoarele din etapa a doua vor intra în producția de serie. Cu toate acestea, deja astăzi Su-57 este considerat unul dintre cele mai avansate și mai puternice avioane de vânătoare din lume.

Aeronava rusă de a cincea generație este capabilă să distrugă toate tipurile de ținte: aeriene, terestre și de suprafață. Combinația de super-manevrabilitate și viteze supersonice fără postcombustie a unui sistem modern de electronice la bord și a unei vizibilități reduse oferă avionului Su-57 o eficiență ridicată în luptă și o anumită superioritate față de inamic. Potrivit revistei Military Watch, Su-57 dispune de un armament unic la bord, care include radare ultra-sensibile, rachete hipersonice din clasa «aer-aer» cu o rază de acțiune de 400 km, un sistem de apărare cu laser împotriva rachetelor inamice și alte avantaje high-tech.

Anterior, s-a aflat despre un contract mare pentru o gamă largă de arme de aviație (rachete) pentru avionul de vânătoare de-a cincea generație, adică Su-57 nu va zbura «gol». Iar cu dronele grele Su-57 se va transforma într-un centru de comandă aeriană. Efectul de luptă al interacțiunii dintre două inovații de înaltă tehnologie este greu de supraestimat.

Superioritatea militară

Noul avion de vânătoare a fost testat în cadrul grupului de trupe ruse din Siria. Au fost efectuate peste zece zboruri pentru a verifica performanța complexului inteligent de informații și control, armelor și tuturor sistemelor prezente la bord.

Unele dintre înălțimile tehnologice ale avionului Su-57 sunt complet inaccesibile pentru avioanele de vânătoare americane de generația a cincea, în special pentru F-22 Raptor. Inteligența artificială este integrată în sistemul de control al luptei, iar acest fapt reprezintă o revoluție în știința militară.  Avionul de vânătoare Su-57, controlat de echipaj, este capabil să îndeplinească 90% din sarcini în mod automat și chiar să funcționeze complet automat, în conformitate cu un program pregătit anterior. Dacă pilotul este rănit (ucis) în luptă, sistemul de control va determina în mod independent țintele prioritare, va lovi și va asigura revenirea automată a vehiculului și a omului la bază.

Radarele, integrate în avion și în corpul acestuia, cu o rețea activă de antene fazate, care folosesc banda X, oferă pilotului un grad de conștientizare a situației mai mare și permit ca tehnicile de luptă tactice să fie efectuate mai bine decât pe oricare alt avion de vânătoare. «Radarele laterale» sporesc autonomia în căutarea țintelor și creează, în mod calitativ, un nou nivel de invizibilitate al avionului Su-57 pentru radarele inamice, fără a pierde însă eficacitatea desemnării țintei pentru rachetele lor (la bord și în arsenalul dronelor de atac).

Vectorul de tracțiune tridimensional permite manevre incredibile în luptă, atât la distanță lungă, cât și la distanță scurtă, devenind o garanție a unei probabilități mai mari de supraviețuire în luptă. În același timp, «avionul-computer» este nepretențios în timpul întreținerii la aerodrom și este capabil să funcționeze în condițiile aerodromurilor operaționale (nepavate).  Astfel de mașini puternice și imprevizibile din punct de vedere tehnologic pe un ipotetic câmp de luptă nu lasă inamicului nicio șansă.

Su-57 are un potențial imens de export. Chiar înainte de lansarea sa în serie «s-a format o coadă» de potențiali clienți străini. Primul proprietar al avionului de vânătoare de a cincea generație va fi Algeria, care a comandat 14 avioane pe fondul consolidării forțelor aeriene ale vecinilor ei regionali. Prețul contractului este de 2 miliarde de dolari. Livrările sunt planificate să fie finalizate până în 2025.

Parteneriat zdrobitor

Pe 2 decembrie, drona de atac S-70 «Ohotnik» a fost testată într-un atac cu rachete la poligonul Așuluk. O serie de zboruri cu UAV grele au fost efectuate, având drept scop reproducerea cu fidelitate a unui avion de vânătoare-interceptor, cu o imitație a utilizării rachetelor «aer-aer». Un alt țel al șirului de zboruri a fost evaluarea integrării sistemelor electronice de bord ale UAV-urilor cu sistemele de ghidare a rachetelor și cu aeronava principală Su-57. 

«Ohotnik» promite să devină primul avion de vânătoare-recunoaștere fără pilot din lume. În timpul etapei de antrenament, drona primește toate informațiile privind condițiile și țintele de la sol sau de la avionul de vânătoare principal. În viitor, este posibilă utilizarea dronei în mod automat în condiții de luptă.

Un UAV greu posedă o proprie «inteligență» și o capacitate de a livra mai mult de șase tone de rachete și bombe la o distanță de 5000 km. Parteneriatul militar zdrobitor dintre «Ohotnik» și avionul de vânătoare Su-57 nu promite nimic bun nici celui mai echipat high-tech inamic. Creat la Biroul de Proiectare Suhoi, discretul «Ohotnik» va deveni prima dronă grea cu funcții de percuție din Forțele Aerospatiale din Rusia. Vehiculul are o lungime de 19 metri, o anvergură de 14 metri, o greutate la decolare de 20 de tone și o viteză maximă de aproximativ 1.000 de kilometri pe oră.

Primul său zbor, de aproximativ 20 de minute, drona «Ohotnik» l-a efectuat relativ recent, în vara anului 2019. În același timp, se ținea deja stabil în aer și era ușor de manipulat. În toamna aceluiași an a avut loc primul zbor comun al dronei «Ohotnik» cu Su-57. Capacitățile de luptă și autonomia dronei grele sunt îmbunătățite în mod constant. În 2020 s-au realizat progrese tehnologice remarcabile. În viitorul apropiat este planificată o îmbunătățire a tehnicii de atac a dronei «Ohotnik» împotriva țintelor aeriene, terestre și de suprafață. Aceste atacuri vor avea loc în condiții diferite. Notăm că, până în prezent, nicio țară din lume nu a reușit să utilizeze o dronă de atac ca interceptor, iar «partenerii» sunt vizibil nervoși.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

164
Tagurile:
avion, rusești, arme
Tematic
Avionul rusesc de luptă Su-27 a interceptat avioane americane deasupra Mării Negre


Загрузка...
Cetățenii români din Republica Moldova sunt chemați astăzi la urne în cadrul alegerilor parlamentare din România

Cetățenii români din Moldova, la urne: La secțiile de votare se stă la coadă

0
,
Cetățenii români din Republica Moldova participă astăzi la scrutinul pentru alegerea reprezentanților în Senat și Camera Deputaților de la București.

CHIȘINĂU, 5 dec - Sputnik. În Republicii Moldova se votează pentru alegerea deputaților români în 30 de votare. 17 dintre acestea au fost deschise la Chișinău. 

În fața unor secții s-au format cozi. Oamenii așteaptă la rând pentru a-și da votul în favoarea formațiunii pe care o simpatizează. 

Cetățenii români din Republica Moldova sunt chemați astăzi la urne în cadrul alegerilor parlamentare din România
© Sputnik / Cătălina Cernei
În secțiile de votare se respectă măsurile de prevenire a COVID-19

Accesul în sediul secțiilor de votare se realizează cu respectarea strictă a măsurilor sanitar-epidemiologice în context pandemiei de COVID-19.

Cetățenii români din Republica Moldova sunt chemați astăzi la urne în cadrul alegerilor parlamentare din România
© Sputnik / Cătălina Cernei
Cetățenii români din Republica Moldova sunt chemați astăzi la urne în cadrul alegerilor parlamentare din România

Potrivit legislației române, alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate pot alege senatorii și deputații dintre candidații de pe circumscripția electorală pentru cetățenii din afara țării. Aceasta este reprezentată de patru deputați și doi senatori.

Parlamentul României este format din Camera Deputaților cu 329 de membri și Senat cu 136 de reprezentanți.

Mandatul este obținut pentru o durată de patru ani.

Documentele necesare pentru a putea vota

Dacă aveți domiciliul în străinătate, puteți vota la orice secție organizată în străinătate în baza următoarelor acte de identitate:

  • pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu

Dacă aveți reședința în străinătate, puteți vota la orice secție organizată în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

  • cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar.

Ambasadorul României la Chișinău a dat asigurări că pentru secțiile din Republica Moldova au fost repartizate suficiente buletine și au fost create condițiile necesare ca toți alegătorii să-și poată exercita dreptul la vot. Alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate votează în cadrul alegerilor parlamentare pentru senatorii și deputații circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țarii. Circumscripția electorală pentru cetățenii români din afara țării este reprezentată de 4 deputați și 2 senatori. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
România, Alegeri parlamentare
Tematic
Alegeri în România: Câte secții vor fi deschise în Moldova


Загрузка...