Statuia fostului vicepreședinte al SUA John C. Calhoun

Războiul monumentelor: De ce Occidentul rescrie istoria

196
(reînnoit 14:55 26.06.2020)
Istoria este rescrisă de cei care asigură contextul ideologic al acțiunii, nu de cei care o pun în aplicare. De această părere este editorialistul Sputnik Vladimir Kornilov.

Mai mulți cercetători, comentând epidemia demolării monumentelor din Statele Unite, numesc acest lucru drept rescriere masivă a istoriei.

Dar cu toții înțelegem: acei activiști care luptă frenetic cu martorii de bronz ai epocilor trecute, practic nu rescriu nimic. Pur și simplu, pentru că ei au o viziune destul de vagă asupra istoriei.

Cum am putea explica altfel profanarea monumentului scriitorului Miguel de Cervantes din San Francisco, pe care „gărzile roșii” americane au crezut că este cel mai probabil un alt conquistador? Sau cum să explici din punct de vedere al bunului simț faptul că frumosul monument al lui Andrew Jackson, unul dintre fondatorii Partidului Democrat, s-a încercat să fie dat jos în special de acei oameni care urmează să voteze pentru un candidat înaintat de acest partid?

Istoria este rescrisă de cei care asigură contextul ideologic al acțiunii, nu de cei care o pun în aplicare. Și trebuie să recunoaștem că le reușește acest lucru.

Un sondaj recent, realizat la comanda Sputnik.Opinii de celebra companie sociologică franceză IFop sugerează că o asemenea atitudine nihilistă a americanilor față de istorie se referă nu numai la evenimentele din secolul trecut. De exemplu, datele acestuia au dezvăluit că mai puțin de o treime dintre americani știu ce sărbători marchează pe 8 mai - Ziua Victoriei în Europa. Și 11% dintre aceștia cred că în cel de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au luptat împotriva Rusiei.

Dacă să facem o analiză mai atentă a acestei cercetări, vom descoperi că în rândul tinerilor americani (care, de fapt, constituie nucleul mulțimii care luptă cu monumente), nivelul de cunoaștere a istoriei lor este în cel mai mic nivel comparativ cu alte generații. Așadar, 21% dintre tinerii între 18 și 24 de ani sunt siguri că SUA au luptat împotriva Rusiei, iar 13% cred că împotriva Chinei. Există o diferență semnificativă cu categoria de vârstă de peste 65 de ani, unde au fost șapte și, respectiv, două procente.

Iar acest lucru înseamnă că pe măsură ce tinerii din ziua de azi îmbătrânesc și oamenii mai în vârstă pleacă în lumea celor drepți, tot mai mulți americani vor fi siguri că strămoșii lor împreună cu anumiți aliați (reamintim, recent Casa Albă a indicat doar asupra Marea Britanii) au învins Moscova și Beijingul. Desigur, opinia despre inamici va depinde de gradul evoluției campaniilor anti-rusești și anti-chineze în SUA, precum și de cei de la Hollywood asupra cărora vor indica cine este „inamicului principal”.

Cele din urmă îi vizează, desigur, nu numai pe tinerii din SUA. Un exemplu clasic este transformarea semnificativă a opiniei publice în rândul francezilor cu privire la cine a contribuit mai mult la înfrângerea nazismului.

În 1945, majoritatea absolută (57%) a indicat URSS și doar 20% - Statele Unite, pentru că la acea vreme europenii văzuseră totul cu propriii ochi. Iar un sondaj realizat de către IFop în 2015 a scos la iveală faptul că timp de 70 de ani opinia publică s-a schimbat dramatic: acum 54% dintre francezi consideră America drept câștigător principal și doar 23% cred că a fost Uniunea Sovietică.

Și aici se vede tendința clară: cu cât publicul este mai tânăr, cu atât mai mult apreciază contribuția americanilor la victorie. Din anumite motive, există suspiciunea că unii dintre tinerii francezi vor spune cu încredere că Brad Pitt i-a distrus pe Hitler și pe ortacii acestuia într-un cinematograf parizian.

Și procesul nu se oprește, această tendință continuă și în zilele noastre. O comparație a două sondaje realizate de compania sociologică britanică YouGov, realizată în 2015 și 2020 (respectiv, la cea de-a 70-a și 75 aniversare de la Marea  Victorie), indică asupra faptului că proporția celor care consideră Uniunea Sovietică drept câștigătorul principal asupra nazismului este în scădere în majoritatea țărilor occidentale.

Din motive evidente, germanii au fost cei careu au păstrat memoria istorică în acest sens. Deși și acolo americanii au ajuns treptat pe primul loc: în 2015, deja 37% dintre cetățenii germani chestionați au susținut că Statele Unite au avut contribuția principală la înfrângerea nazismului, iar 27% au numit URSS. După numai cinci ani, diferența dintre primul și cel de-al doilea s-a mărit semnificativ: 43%, respectiv 21%.

De fapt, aceasta este o rescriere sistematică, treptată, în etape, a istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial în conștiința de masă. Despre pericolul acestui fenomen pentru dezvoltarea politică modernă a fost menționat recent în articolul dedicat celei de-a 75-a aniversări a Marii Victorii, de Vladimir Putin:

”Revizionismul istoric, a cărui manifestare o observăm acum în Occident, și mai ales în ceea ce privește tema celui de-Al Doilea Război Mondial și a rezultatului acestuia, este periculos, deoarece denaturează în mod grosolan înțelegerea principiilor dezvoltării pașnice, stabilite în 1945 de conferințele de la Ialta și San Francisco”.

Vă rog să observați cât de dureroasă este reacția la acest articol pentru cei care în ultimii ani au început pe bandă rulantă generarea propagandei anti-ruse. S-ar părea că acesta este un apel clar și fără echivoc al președintelui rus de a opri rescrierea istoriei. Dar CNN nu ar fi fost CNN dacă nu ar fi întors totul pe dos și a publicat materialul intitulat „Putin rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Exact aceeași metodă este aplicată de celebrul editorialist britanic Edward Lucas, pe care RT îl include periodic în top 10 cei mai mari rusofobi de pe glob. În ziarul The Times, el a spus că se dovedește că Putin este un „revizionist al istoriei”. Și a repetat această teză pe site-ul Centrului pentru Analiza Politicii Europene CEPA. Și acest lucru vine după apelul direct al președintelui de a renunța la revizionism, indicând pericolul acestuia! Dar datele comparative ale sondajelor anunțate  mai sus indică cel mai clar cine rescrie de fapt istoria și în ce direcție.

O reacție atât de furioasă a Kremlinologilor de serviciu este de înțeles. Specializarea lor este lupta acerbă împotriva Rusiei pe toate fronturile (ideologice, politice, istorice) - este suficient să amintim, de exemplu, modul în care analistul principal al centrului CEPA, Janusz Bugayski, oferea anul trecut sfaturi prietenești Washingtonului cum să dezmembreze Federației Rusă.

Anume din acest motiv, pentru astfel de oameni și instituții este foarte important să fie menținute aceste tendințele de rescriere a istoriei mondiale din ultimele decenii - să numească negrul alb și albul negru, să-i egaleze pe cei învinși în război cu învingătorii, iar îndemnurile de păstrare a memoriei istorice să fie numite drept „rescriere a istoriei”. Scopul final al tuturor acestor campanii este de a slăbi Rusia, sau chiar de a o distruge. De aceea este atât de important pentru noi, la diferite niveluri, să luptăm pentru adevărul istoric în general și mai ales - pentru adevărul istoric despre Marea Victorie a poporului nostru asupra nazismului. Miza este nu atât istoria, în joc este viitorul nostru.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

196
Tagurile:
monumente, război, Occident, istorie
Tematic
Lavrov: Occidentul împiedică edificarea unei lumi multipolare
"Imagini de război": Proiectul care nu va permite rescrierea istoriei
Ziua Memoriei și a Durerii: Rusia face apel să nu fie admisă rescrierea istoriei
Raza de distrugere a tunurilor electromagnetice ruseşti a ajuns la 10 kilometri

Rusia a creat “asasinul perfect” al sistemelor de luptă pe o rază de 10 km

169
(reînnoit 12:54 07.07.2020)
Rusia testează cu succes drone de asalt şi tehnica blindată, dotate cu inteligenţă artificială, precum şi mijloace cu o rază lungă de acţiune de neutralizare a sistemelor de luptă şi a roboţilor potenţialului inamic.

Surse din cadrul industriei de apărare ruseşti informează: raza garantată de distrugere a ţintelor de către modelele experimentale ale tunurilor electromagnetice ruseşti a ajuns la 10 kilometri. Acest lucru presupune că în zona directă de observare toate armele de o tehnologie înaltă, aeriene şi terestre, pot fi transformate într-o clipă într-un morman de fier uzat, din contul arderii prin impulsurile electromagnetice a dispozitivelor de control şi orientare.

Împuşcătura  silențioasă durează câteva milisecunde, fără foc, fum sau un recul. Detectarea zonei de poziţionare a tunului electromagnetic prin mijloace standard de radiolocaţie sau de recunoaştere prin satelit este imposibilă.

Anterior, raza de acţiune ale tunului electromagnetic atingea trei kilometri. Testele de poligon al noii arme se desfăşoară începând cu 2015, tunul „arde” cu succes dronele din aer şi diverse dispozitive terestre. Pe de altă parte, este prevăzută şi o protecţie a sistemelor electronice ruseşti de o eventuală acţiune a tunului electromagnetic al inamicului. Astfel, specialiştii holdingului “Roselectronika” au creat o fibră de ferită, capabilă să protejeze dispozitivele electronice ale tehnicii blindate, sistemele antiaeriene şi avioanele de orice acţiune a mijloacelor de luptă radioelectronică ale inamicului.

Deocamdată nu au fost stabilite termenele în care nou armă va intra în dotarea forţelor armate, însă Rusia este foarte aproape de aceasta, succesul este evident. Astăzi modelele experimentale au capacitatea de a distruge de la o distanţă mare dronele, elicopterele şi rachetele de croazieră ale inamicului. Anume în calitate de mijloc de apărare antiaeriană noul tun a stabilit un record – „a ars” o ţintă aeriană, aflată la o distanţă de 10 kilometri. În cazul în care se va reuşi extinderea razei până la 20 kilometri, atunci în lista potenţialelor ţinte vor ajunge şi avioanele moderne de luptă (după altitudinea de zbor). Presupun că noile realizări ale industriei de apărare în acest domeniu nu se vor lăsa aşteptate. Arma radioelectronică, elaborată pe noi principii fizice, deja se află în exploatarea armatei ruse, iar Sputnik a scris recent despre maşina de dezamorsare la distanţă “Listva”.

Tunurile electromagnetice, în prima linie

Arma are la bază tehnologia radiaţiei electromagnetice, potrivit principiului de acțiune fiind apropiată de sistemele de luptă radioelectronică. În locul prafului de puşcă şi metalului, tunul electromagnetic utilizează energia radiaţiei cu o frecvenţă înaltă. Radiaţia electromagnetică distructivă se extinde cu viteza luminii. Deocamdată, o problemă rămâne consumul înalt de resurse energetice pentru fiecare tragere, însă tehnologiile se dezvoltă. În perspectivă, tunurile electromagnetice vor putea fi amplasate pe avioanele de vânătoare fără pilot de generaţia a şasea, pe tehnica trupelor terestre şi navele Flotei Ruse. Dacă într-o bună zi avioanele şi elicopterele, dronele, rachete de croazieră, tancurile şi tehnica blindată a inamicului vor devenit brusc nefuncţionale, înseamnă că au intrat în vizorul noilor tehnologii de purtare a războiului.

Tunul electromagnetic este considerat o armă neletală care distruge tehnica electronică, însă cruţă oamenii. O radiaţie electromagnetică puternică este periculoasă pentru sănătatea oamenilor, poate afecta sistemul nervos, imunitar etc. Totuşi, dacă impulsul tunului electromagnetic va „arde” microcipurile şi va stopa motoul aparatului de zbor, pilotul este condamnat – catapultarea nu va funcţiona.

Arma electromagnetică reprezintă o gamă largă de instrumente destinate unei activităţi în nişte sectoare concrete. Câmpul magnetic poate fi utilizat pentru a oferi o viteză iniţială proiectilului, ca o alternativă la praful de puşcă al armelor clasice. În Rusia a devenit prioritară dezvoltarea sistemelor de luptă radioelectronică, bombelor electromagnetice, capabile să scoată din uz toate dispozitivele radio şi electronice ale inamicului, aflate într-o rază de patru kilometri, adică să lipsească trupele de comunicare şi control, să transforme unităţile de luptă în nişte cete dezorganizate.

Este interesant că ideea tunului electromagnetic s-a născut în acelaşi timp în Rusia şi Franţa, în perioada primului război mondial.

La baza ei s-au aflat lucrările cercetătorului german Carl Friedrich Gauss, autorul teoriei electromagnetismului. Idea s-a dovedit prea avansată pentru acele timpuri şi nu a fost aplicată în tehnica militară: modelul francez a accelerat un proiectil de 50 de grame până la o viteză de 200 metri pe secundă şi ceda în faţa artileriei obişnuite. Renaşterea ideii armei electromagnetice a avut loc la începutul secolului XXI.

Tunul electromagnetic railgun a lui Lev Arțimovici a fost testat cu succes în 2011, în laboratorul filialei din Shatursk a Institutului Unificat al temperaturilor înalte din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei.

Tunul electromagnetic trăgea cu muniţii foarte mici, însă aceste “boabe” cu accelerare electromagnetică transformau în plasmă plăcile de oţel aflate în calea lor. Peste cinci ani, specialiştii ruşi au reuşit să accelereze materia până la prima viteză cosmică şi în prezent au înregistrat succese enorme.

Partenerii rămân în urmă

De proiectele tunurilor electromagnetice se ocupă SUA, Israelul, Turcia, Franţa, China. Totuşi, nici una din aceste ţări nu a reuşit să atingă o rază de 10 kilometri.

Avioane de luptă americane F-35A
© AP Photo / Senior Airman Colby L. Hardin/U.S. Air Force

Spre exemplu, Forţele Navale ale SUA au testat vara trecută un tun electromagnetic railgun cu o viteză de lansare a proiectilului de peste 2041 de metri pe secundă, fără a reuşi să depăşească viteza artileriei moderne de 2500 metri pe secundă.Este o viteză insuficientă pentru războaiele viitorului.

Railgun este o varietate a tunului electromagnetic, elementele fundamentale ale căruia sunt sursele de alimentare, echipamentele de comutare şi două şine electroconductoare de la 1-5 metri.

Tragerea are loc în momentul aplicării unei tensiuni înalte din contul interacţiunii energiei plasmei (arderea unui insert special) şi a câmpului electromagnetic. Americanii efectuează experimente de laborator cu un EM Railgun de 475 milimetri (dezvoltată de companiile General Atomics şi BAE Systems) la începutul anilor 2000, însă fără prea mari succese.

Proiectilul de 23 de kilograme este lansat din tun cu o viteză de 2200 de metri pe secundă şi poate provoca mari distrugeri. Nu se cunoaşte unde şi cât de departe zboară.

Un eşec a fost şi tunul Railgun al Forţelor Navale ale SUA. Din cauza perioada limitată de exploatare (de câteva zeci de trageri) şi a consumul enorm de energie, s-a renunţat la amplasarea lui pe distrugătorul american Zumwalt. Nava nu-şi poate permite să devină victima propriei arme, iar utilizarea tunului electromagnetic presupunea deconectarea unei bune părţi a sistemului electronic a distrugătorului, inclusive sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă.

Specialiştii institutului militar naval al SUA au propus în cele din urmă utilizarea unor “super-distrugători” de tip Zumwalt doar în calitate de nave de comandă. Cercetările continuă. În domeniul armelor de tehnologie înaltă, statele occidentale rămân în urma Rusiei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

169
Tagurile:
tunuri, drone, arme, Rusia
Tematic
Mașinile de Luptă pentru Infanterie T-15 "Armata", cele mai bune din lume
Tancul rusesc “Armata” a fost testat în regim fără pilot


Загрузка...
Piața centrală

Mentalitatea care ne face captivi în propria țară: De ce avem încă o rată înaltă de COVID

627
(reînnoit 13:53 07.07.2020)
Moldova se numără printre fruntași în topul țărilor cu rate înalte de infectare cu COVID-19. În clasamentul mondial se vede clar cât de gravă este situația la noi.

Moldova se poziționează pe locul 58 din 215 în clasamentul mondial privind evoluția COVID-19, având înregistrate de la declanșarea pandemiei până în prezent aproximativ 18 mii de cazuri de coronavirus. La prima vedere, nimic ieșit din comun - nu este o poziție care să ne facă să ne simțim fruntași într-un top ce nu ne face cinste, dar trebuie înțeles clar un lucru: dimensiunea unui stat ca Moldova trebuie raportată la cea a țărilor care realmente dețin întâietatea în clasament. 

Avem o țară mică, cu o populație la fel de mică, însă numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 este aproape egal cu cel din Austria - țară cu o populație de patru ori mai mare decât cea a Moldovei. Tocmai din acest motiv un indicator care pare să reflecte obiectiv realitatea este numărul cazurilor de contaminare la un milion de locuitori. Anume la acest capitol țara noastră se numără printre primele. Avem în acest sens 4416 cazuri de COVID-19. Prin comparație, în România sunt 1518 cazuri la un milion de locuitori, iar în Ucraina, tot țară vecină, sunt 1122 de cazuri la un milion populație. Chiar și în Marea Britanie - una dintre cele mai afectate de pandemie țări, situația este mai bună decât în Moldova - sunt 4204 cazuri la un milion de locuitori. Iar în Italia, unde au murit din cauza coronavirusului aproape 35 de mii de oameni, sunt 3996 de cazuri la un milion populație. 

Și mai gravă este situația, dacă ne uităm la numărul cazurilor grave și critice de coronavirus. În țara noastră sunt în prezent 438 de pacienți în astfel de stări - un indicator care ne face să ne alarmăm, dacă analizăm situația în alte țări. În România, care are o populație de opt ori mai mare decât Moldova, sunt în prezent 227 de cazuri grave și critice, iar în Ucraina, cu o populație de 16 ori mai mare decât a noastră - sunt doar 103 pacienți în stare gravă și critică.

Lucrurile s-au aplanat de-a binelea în țările din Europa cele mai afectate de pandemie. În Marea Britanie sunt în prezent 231 de cazuri grave și critice, iar în Italia - doar 74.

Cifrele care trădează realitatea dură

Toate aceste cifre scot la iveală un tablou sinistru - Moldova este încă în plină epidemie, vara și temperaturile caniculare nu au dus la diminuarea cazurilor de infectare, în pofida tezelor înaintate de mulți virusologi.

După câteva săptămâni de izolare, autoritățile începuseră să vorbească despre al doilea val al pandemiei în toamna acestui an, iar aceste discuții ne făceau atunci să ne gândim că urmează o perioadă de relaxare în care vom uita de frica de contaminare și vom reveni la modul obișnuit de viață. Speranțele s-au ruinat însă lovindu-se de realitatea dură. Avem în fiecare săptămână cifre care ne înspăimântă pe unii și îi face tot mai indiferenți pe alții. Și se pare că nici nu vom simți trecerea la cel de-al doilea val. 

Este lesne de sesizat această tendință în societate - foarte mulți oameni s-au calmat, deși pericolul nu a trecut încă. Ba mai mult, a devenit poate și mai mare. Îngrijorător este faptul că mulți au încetat să mai respecte restricțiile anti-COVID.

Despre noi, poporul mioritic, vorbește Facebook-ul și Instagramul. Am văzut bine cum aceste rețele de socializare s-au colorat în violet imediat ce a înflorit levănțica. O mare de oameni a luat cu asalt aceste lanuri ca să facă poze în împrejurări pitorești. Nu ar fi nimic grav, dacă ar fi respectat distanța socială, dar am văzut bine ce s-a întâmplat în realitate... 

Nu a mai contat faptul că mii de oameni au poze similare, nu a mai contat senzația de deja vu. S-a creat impresia că ești un retrograd dacă nu ai o fotografie pe fundalul florilor violet. Vădit furios, premierul Ion Chicu i-a numit „mioritici” pe cei care s-au înghesuit pe lanurile de levănțică în goana nebună după poze „în vogă”. 

„Când unii din voi veți fi internați în stare gravă la spital - arătați medicului pozele cu levănțică. Medicii de care noi, mioriticii, ne batem joc, vor aprecia „frumosul” din noi. Sunt sigur, că majoritatea pasionaților chiar în lanul de levănțică se plâng că ”UE-ul ne-a inchis granițele”. Dar de ce ar trebui altfel să se comporte lumea civilizată cu noi, mioriticii?”, a întrebat retoric oficialul.

Nu sunt avocatul premierului și nici nu fac parte din staff-ul lui, dar am fost atunci de acord cu el. Or, nu poate lupta o mână de medici cu dușmanul nr.1 al anului 2020 - COVID-19 - fără empatia și implicarea tuturor oamenilor. 

Ce avem de pierdut din cauza ratei înalte de contaminare

Se pare că răspunsurile la această întrebare sunt evidente. Mai întâi de toate, pentru Moldova rămân închise frontierele UE și ale multor țări. Blocul comunitar a întocmit o listă de state pentru care au fost anulate restricțiile de călătorie - nu este însă și cazul nostru.

COVID-19 ne-a dat toate planurile peste cap și ne-a făcut să ne simțim captivi în propria țară. Virusul ne-a schimbat, de altfel, și cultura consumului - mai degrabă forțat decât de bună voie. Nu putem pleca departe în vacanță, nu putem organiza petreceri, decât în grupuri mici, și nu putem, în unele cazuri, fi alături de oamenii dragi, care se află peste mări și țări. Suntem izolați de restul lumii și asta ne face să ne simțim neputincioși. Dar ce trebuie înțeles este că de noi, de fiecare, depinde cât de mult va dura acest sentiment de neputință...

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik Moldova

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

627
Tagurile:
captivitate, mentalitate, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Burse suplimentare pentru rezidenții și studenții care combat COVID-19
Patru persoane au murit într-o singură zi din cauza COVID-19, inclusiv un medic de familie


Загрузка...
Birou

Avertismentul unui medic: Iată cum ne putem infecta cu noul coronavirus

0
(reînnoit 21:18 07.07.2020)
Medicul român Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara a prezentat un nou scenariu în legătură cu transmiterea noului coronavirus.

BUCUREȘTI, 7 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Specialiștii atrag atenția că noul coronavirus se transmite acolo unde ne așteptăm mai puțin.

Mai exact, aceștia spun că există riscul de contaminare de la aerul condiționat, în special în încăperile în care sunt multe persoane.

Este vorba despre un studiu realizat de peste 200 de cercetători, transmis Organizației Mondiale a Sănătății.

Virgil Musta, medic la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a explicat că particulele mici stau în aer mai mult timp față de cele mari, acestea coborând la sol și contaminând suprafețele.

”Există riscul să ne contaminăm pentru că, deși nu suntem în contact direct cu o persoană contaminată, în aer există riscul să fie aceste particule cu viruși”, a declarat Musta.

Medicul a precizat că la spitalul Victor Babeș din Timișoara a crescut numărul persoanelor infectate. Situația s-a schimbat în urmă cu cinci zile pentru că, în ultima lună, au avut doar un pacient pe zi nou infectat și un număr de 5-10 pacienți internați pe secție.

La ora actuală, în schimb, a crescut numărul de adresări la spital cu pacienți infectați.

Acum sunt 22 de pacienți internați și unul la terapie intensivă.

”Doi au decedat în cursul zilei de ieri. Nu avem asimptomatici”, a adăugat medicul.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
medic, coronavirus, infectare
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Două scenarii anunțate de ONU pentru lume de după pandemia coronavirusului - detalii


Загрузка...