Exploatarea petrolului

Cum vrea America pedepsească Rusia din cauza prăbușirii prețului la petrol

530
(reînnoit 19:09 20.03.2020)
Războiul prețurilor pe piața petrolieră, după formula ”toți împotriva tuturor”, se pare că generează planuri de răzbunare la Washington. Iată ce crede editorialistul Ivan Danilov despre situația creată.

Războiul prețurilor pe piața petrolieră, după formula ”toți împotriva tuturor”, se pare că generează planuri de răzbunare la Washington și dorința de a pedepsi pe cât se poate de dur Arabia Saudită și Rusia, de exemplu, cu ajutorul sancțiunilor petroliere.

Și dacă e să spunem lucrurilor pe nume, atunci putem constata că parlamentarii americani sunt pregătiți pentru orice (inclusiv cele mai demente) măsuri de salvare a sponsorilor lor - companii de extracție a petrolului de șist, care sunt contribuabili cheie și angajatori pentru multe state americane.

Dacă pentru aceasta va fi necesară impunerea unui embargou împotriva petrolului rusesc și saudit, atunci, din punctul de vedere al reprezentanților influenți ai Partidului Republican, va fi un preț destul de rezonabil. De fapt, tocmai un embargou total îi solicită aceștia președintelui american Donald Trump. În pofida naturii fără precedent a unei astfel de abordări privind salvarea companiilor petroliere americane, în principiu, trebuie să recunoaștem că cei de la Casa Albă au tot dreptul la astfel de acțiuni. Nu este pentru prima dată când viziunea politică a Washingtonului a dus la luarea unor decizii pe care ulterior le-a regretat.

Agenția specializată de știri S&P Global Platts anunță: ”Senatorul Kevin Kramer, republican din Dakota de Nord, i-a scris lui Trump <...> cerându-i să impună un embargo asupra importurilor de petrol din Arabia Saudită, Rusia și alte țări OPEC, în conformitate cu secțiunea 232 din Legea privind extinderea drepturilor președintelui în materie de comerț "(Act de extindere a comerțului) din 1962. ”Trebuie să transmitem imediat un semnal; Statele Unite nu se vor lăsa intimidate, <...> nu putem fi folosiți așa", i-a scris Kramer președintelui".

Această propunere ar putea fi percepută ca o inițiativă a senatorului, dar domnul Kramer nu este un legiuitor obișnuit: este un consilier al staffului electoral al lui Donald Trump în probleme de politică energetică. Adică este vorba de un republican din cercul de apropiați al președintelui care a lucrat cu el chiar înainte ca Trump să se mute în Casa Albă (ceea ce era o ocupație foarte riscantă). Mai mult, Kramer este cunoscut tocmai ca reprezentant al intereselor companiilor petroliere americane. Având în vedere faptul că președintele a început deja să ia măsuri pentru salvarea șistului, precum și a faptului că o gamă largă de politicieni americani s-au alăturat negocierilor pentru normalizarea situației pe piața petrolului, de la alți senatori republicani până la secretarul Trezoreriei SUA, Mnuchin (care a decis brusc să-i spună personal ambasadorului rus la Washington cât de importante sunt „piețele energetice ordonate pentru SUA), un scenariu în care embargoul va fi impus este totuși posibil.

Ideea unor astfel de măsuri este de a împiedica exporturile de petrol din Arabia Saudită și Rusia (precum și exporturile din țările OPEC) ca să nu înăbușe producătorii de șist direct pe piața americană. În teorie, schema ar trebui să funcționeze în felul următor: este instituit embargo, prețurile petrolului în Statele Unite sunt în creștere, companiile de șist sărbătoresc o victorie, plătind dividende acționarilor și datoriile către creditori și anulează, de asemenea, viitoarele concedieri și falimente. Acest lucru este în teorie. În practica, chiar dacă acest scenariu va fi implementat, totul va fi mult mai complicat.

Pentru început, exporturile de petrol din Rusia în Statele Unite au început să crească chiar înainte de prăbușirea prețului petrolului din cauza deciziilor din Riyadh. Motivul creșterii a fost (și rămâne) sancțiunile americane împotriva Iranului și Venezuela - acestea sunt două țări care produc acele feluri de petrol care sunt solicitate de o parte semnificativă a rafinăriilor americane. În consecință, în condițiile sancțiunilor, ar fi nevoie ca petrolul de acest fel să fie achiziționat din Rusia, deoarece producătorii de șisturi nu dau un astfel de petrol, iar reprofilarea infrastructurii de rafinare din SUA este una de durată, costisitoare și, în mare măsură, inutilă.

Creșterea livrărilor de petrol din Rusia nu este o conspirație, ci ceva despre care mass-media americană, cum ar fi Agenția de informații financiare Bloomberg, se plânge pe parcursul a mai mult luni (invocând ca motiv impunerea sancțiunilor).

Este de neînțeles modul în care americanii vor ieși din această situație, în cazul în care Rusia, Arabia Saudită și toate celelalte țări OPEC vor cădea sub incidența embargoului. Cu toate acestea, probleme similare (deși într-o formă mai modestă) erau previzibile chiar înainte de impunerea de sancțiuni împotriva Venezuelei și Iranului, dar Departamentul de Stat nu s-a oprit atunci.

O altă problemă importantă este probabilitatea ca embargoul să afecteze și economia SUA, deoarece toate corporațiile americane care au producție consumatoare de energie sau petrochimice în afara SUA vor încerca să concentreze activitățile de producție acolo unde petrolul este mai ieftin și, în consecință, își vor reduce activitatea în America. Mai mult, se dovedește că toți consumatorii americani de petrol vor subvenționa producătorii de petrol și, din punct de vedere politic, acesta va fi un moment foarte periculos pentru președintele actual. Mai mult, Trump este acum angajat în jaful indirect al Arabiei Saudite: în timp ce Riyadhul își vinde rezervele strategice pe piața mondială la un preț de nimic (cu o reducere de zece dolari la prețul petrolului brut Brent), Trump completează rezerva strategică de petrol a SUA la un preț de nimic pentru încă 77 de milioane de barili și până nu va înceta acest proces, este evident că el nu are nevoie de o creștere a prețului - cel puțin timp de câteva săptămâni.

Există și alte două motive importante pentru care introducerea de măsuri drastice pentru sprijinirea industriei de șist este probabil imposibilă sau extrem de problematică. Partidul Democrat ar dori foarte mult ca toată industria de șist să falimenteze, și anume acest partid controlează Congresul și ar putea ”ține ostatice” câteva proiecte de legi și decizii ale președintelui dacă încearcă să utilizeze unele metode extraordinare de susținere a companiilor vulnerabile de șist. După cum subliniază publicația politică americană The Hill, „un număr din ce în ce mai mare de democrați își exprimă îngrijorarea că autoritățile de la Casa Albă ar putea obține un ajutor mai serios pentru sectorul petrolului și gazelor, pe fondul scăderii prețurilor și a pandemiei de coronavirus. Douăzeci de congresmeni democrați au trimis marți o scrisoare către președintele Trump, avertizându-l să nu dea bani în plus companiilor de combustibili fosili, după ce Casa Albă a anunțat în weekendul trecut că va achiziționa petrol pentru completarea rezervei strategice".

Zăcăminte de petrol
© Sputnik / Всеволод Тарасевич

În plus, și companiile petroliere mari și vechi din SUA așteaptă falimentul companiilor producătoare de petrol de șist, care nu au nevoie să producă înregistrând pierderi și pentru a plăti datorii, și nici nu au nevoie să crească producția pentru a justifica bonusurile managementului lor, așa cum se întâmplă cu companiile independente de șist. Mai mult, revoluția de șist în sine a provocat daune financiare imense acestor fragmente din imperiul lui Rockefeller (care acționau concertat cândva pe piața americană într-un cartel care amintește OPEC-ul), și pentru a ne asigura de aceasta, trebuie doar să privim graficele de prețuri pe termen lung la acțiunile companiilor petroliere americane vechi. Este foarte probabil ca aceștia să reziste puternic și cu succes încercărilor de salvare a minerilor independenți prin embargouri sau alte măsuri similare. Sectorul american de șist nu poate fi salvat decât de diplomația americană - în cazul în care printr-un miracol convinge Riyadhul să pună capăt războiului prețurilor.

530
Tagurile:
Rusia, SUA, Petrol
Tematic
Războiul prețurilor la petrol: Cine va fi marele învingător, potrivit experților
Mare

Cum și-a pierdut Moldova ieșirea la Marea Neagră - viziunea unui istoric ucrainean

246
(reînnoit 20:10 05.12.2020)
Perioada în care Țara Moldovei a avut în componența ei țărmul Mării Negre, între Dunăre și Nistru, a durat mai puțin de un secol.

În 1402, Alexandru cel Bun și-a adăugat la titlul său “domnitorul pământurilor de la mare”. În 1484, orașele maritime Cetatea Albă și Chilia au fost ocupate de otomani. Poarta și-a stabilit un control ferm asupra acestor cetăți de importanță strategică, exact așa cum a fost și în cazul cetăților înființate mai târziu – Bender și Ismail, până la războaiele ruso-turce din a doua jumătate a secolului XVIII.

Țărmul dintre Dunăre și Nistru avea o importanță geopolitică, în contextul transformării Mării Negre într-un “lac otoman”. Odată cu consolidarea prezenței sale militare, Poarta a stimulat strămutarea aici a populației din diverse părți ale „lumii otomane”.

Din secolul XVII, în stepele Bugeacului au predominat nomazii strămutați de turci – nogaii. Orașele îndeplineau funcția de “cazane de topire”, transformând populația multietnică în supuși binecredincioși ai sultanului. Factori catalizatori ai acestei asimilări au fost politicile demografice, educaționale și fiscale ale Istanbulului.

Peste un secol de la cucerirea otomană, în districtul Akkerman impozitul pentru creștini (ispendje) era achitat de 353 de bărbați, iar numărul familiilor musulmane constituia 1700.

Războaiele ruso-turce au modificat esențial componența etnică a țărmului Mării Negre: nogaii au plecat în Dobrogea și Azov, musulmanii s-au mutat mai aproape de centrele Imperiului Otoman. Pe teritoriile eliberate au venit valuri de migranți creștini: ucraineni și ruși, moldoveni și munteni, bulgari și găgăuzi, nemți și reprezentanți ai altor etnii.

Potrivit recensământului populației Imperiului Rus din 1897, peste 27 la sută dintre locuitorii județului Akkerman erau maloruși (ucraineni), 21 la sută – bulgari, câte 16 la sută erau moldoveni și nemți, aproximativ 10 la sută – ruși. În județul Ismail, ponderea moldovenilor constituia 39 la sută, a ucrainenilor – 19 la sută, bulgarilor și rușilor – de câte 12 la sută, iar ponderea găgăuzilor – de 7 la sută.

Imperiul Rus foarte rar înființa unități teritorial-administrative după criterii etnice. La categoria provinciilor multietnice se încadra regiunea Basarabiei, devenită ulterior gubernie, cu capitala la Chișinău. Potrivit recensământului, moldovenii nu dețineau o majoritate absolută (47,6 la sută). Moldovenii predominau în județele centrale ale guberniei, iar populația slavă – în județele de la mare și la nord.

În 1917, pe măsura slăbirii autorității centrale, la Petrograd a început separarea multor provincii ale fostului Imperiu Rus. O perioadă, Basarabia nu dădea dovadă de o astfel de mobilizare. Decizia cu privire la înființarea unei autonomii a fost adoptată la începutul lui noiembrie, în zilele în care au venit la putere bolșevicii. Prima ședință a Sfatului Țării, care s-a proclamat organ reprezentativ regional, a avut loc pe 21 noiembrie. Un rol primordial în autodeterminarea Basarabiei l-a jucat acapararea puterii la Kiev pe 13 noiembrie de către Rada Centrală Ucraineană. Basarabia a fost nevoită să se separe de regiunile centrale ale Republicii Ruse.

Suveranizarea Ucrainei, acapararea de către aceasta a guberniei Herson, vecină cu gubernia Basarabiei, forța procesul de construire a structurilor statale la Chișinău. Diversitatea abordărilor față de organizarea republicii în limitele fostei gubernii a Basarabiei a dus la ieșirea de sub controlul autorităților de la Chișinău a județelor de la mare.

Pe 15 decembrie, Sfatul Țării, format din reprezentanții unor partide și asociații, a declarat crearea Republicii Democratice Moldovenești (RDM). În organul regional, din numele minorităților etnice, care erau reprezentate foarte slab, a vorbit reprezentantul comunității bulgare K. Misirkov. Acesta insista că republica trebuie să se numească nu “Moldovenească”, ci “Basarabeană”. Potrivit lui, niciun grup etnic nu avea o majoritate absolută în această regiune multietnică.

Călătorie în timp – imagini cu Chișinăul de altădată
© Photo : Caraus Mihai / oldchisinau.com

Un alt bulgar, Kurdinovski, a propus includerea în declarația de constituire a unei prevederi care să sublinieze că în noua republică nu există o națiune titulară. În opinia lui, această inițiativă urma să nu admită o discriminare pe criterii etnice.

Zemstvele și administrațiile orășenești ale județelor de la Marea Neagră, alături de alte regiuni ale Basarabiei, au boicotat activitatea Sfatului Țării. Ignorarea de către organul reprezentativ a inițiativelor enunțate a dus la o rupere a legăturilor cu județele din sud.

Cu toate acestea, chiar și în condițiile dificile de atunci au fost propuse variante de compromis de organizare a tinerei republicii. Din Bolgrad la Chișinău a fost expediată o solicitare a liderilor regionali, cu inițiativa de crearea a unei Republicii Autonome Bugeac. În esență, era o propunere de federalizare a RDM.

La adâncirea divergențelor între liderii RDM și Basarabiei de Sud au contribuit și atitudinile față de intervențiile armatei române și proclararea indepenței la Chișinău.

În decembrie, la o ședință închisă a Sfatului Țării, a fost luată decizia de a invita în Basarabia armata română, pentru „restabilirea ordinii publice”.

Intervenția a început în ianuarie și a fost determinată de necesitatea alungării din regiune a forțelor probolșevice, precum și stabilirea unui control asupra infrastructurii Basarabiei, de o importanță critică pentru forțele Antantei pe Frontul Românesc. În noaptea de 24 ianuarie, când Chișinăul a ajuns sub controlul trupelor românești, Sfatul Țării a proclamat RDM “neatârnată, având ea însăși dreptul de a-și hotărî soarta în viitor”.

Reuniunea extraordinară a congresului țărănimii, a administrației orășenești și a zemstvelor din Basarabia de Sud, desfășurată în Akkerman în perioada intervenției românești, a adoptat o declarație opusă. Regiunea de sud “va rămâne veșnic în componența Rusiei, indiferent cum va fi în viitor, cu o orânduială sovietică sau alta”, se spune în declarația adoptată. Totodată, era manifestat un dezacord categoric față de intervenția românească. Ulterior, delegații congresului țăranilor din județul Akkerman și Islamil s-au adresat locuitorilor regiunii, îndemnându-i să se ridice împotriva intervenției militare.

Dacă centrul Basarabiei a trecut sub controlul trupelor românești relativ ușor, în sud și nord a fost nevoie de lupte. Din 28 ianuarie până pe 7 februarie, au avut loc lupte grele la Bender. Patru zile au durat luptele în Ismail, iar în Akkerman s-au încheiat doar pe 9 martie, cu câteva zile înainte de ocuparea Odesei de către trupele germane, aliate atunci cu România.

Luptele pentru județul cel mai de nord – Hotin, de asemenea ar fi fost destul de dure, dacă n-ar fi fost ocupat în februarie 1918 de către trupele autro-ungare. Ulterior, nordul Basarabiei a trecut sub administrația românească.

Pe 27 martie, provincia Basarabia, cucerită de România, a obținut statutul de autonomie în componența regatului. Acest lucru presupunea existența unui parlament, guvern și buget regional, păstrarea zemstvei și administrației orășenești, anumite drepturi ale minorităților etnice. Cu toate acestea, peste 7 luni autonomia Basarabiei a fost anulată.

În 1938, autoritățile române au lichidat și provincia Basarabia. Odată ce și-a pierdut statutul de capitală regională, Chișinăul a obținut statutul de centru administrativ al ținutului Nistru. Această unitate administrativă include Cetatea Albă, Tighina și Orhei. Ismail și Cahul au trecut în componența ținutului Dunării de Jos, Bălți și Soroca – în ținutul Prut, iar Hotin – în ținutul Sucevei. Această organizare administrativă s-a păstrat până în 1940, când Basarabia de Sud a fost fost separată de Republica Moldovenească, fiind transmisă în componența Ucrainei. Circumstanțele în care în stepele Bugeacului a fost instituită o frontieră administrativă merită să fie descrise separat.

Răscoalele antiromânești în anii 20 au arătat că în conștiința locuitorilor regiunii continua să domine o identitate regională basarabeană.

În ianuarie 1919, răscoala de la Hotin a început cu sloganul “Trăiască Basarabia liberă și democratică! Pentru libertate și pământ, toți la arme!”. Ideea înființării unei Republicii Sovietice Basarabene a fost susținută și în Bender, în timpul răscoalei din mai 1919. Liderii revoltei de la Tatarbunar din 1924, își identificau organizația ca un comitet revoluționar al Basarabiei de Sud și se pronunțau pentru alipirea întregii Basarabii la Uniunea Sovietică.

În acest fel, prima tentativă de a forma pe teritoriul Basarabiei un stat național unitar a dus la ieșirea de sub controlul Chișinăului a județelor sudice, preponderent slave, iar odată cu aceasta – pierderea accesului la Marea Neagră. Această unitate a Basarabiei a fost restabilită de autoritățile românești, însă temporar, pentru că Bucureștiul nu avea pe agenda lui păstrarea unei identități basarabene și moldovenești.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik Moldova

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

246
Tagurile:
Moldova, Marea Neagră
Tematic
Pacificatorii ruși nu permit Moldovei să revină la conflict


Загрузка...
Forțele pacificatoare din stânga Nistrului

Pacificatorii ruși nu permit Moldovei revină la conflict

155
De ce forțele rusești de menținere a păcii continuă să se află pe teritoriul Republicii Moldova și care ar fi riscul retragerii lor.

Trupele de menținere a păcii ale Rusiei crează în Moldova o temelie trainică pentru stabilitatea regională și acțiunează în baza acordului moldo-rus din 1992, cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului de pe Nistru.

Arsenalul gigantic de 100 de mii de tone din apropiere satului transnistrean Cobasna, “neevacuabil” din punct de vedere al caracteristicilor sale tehnologice, are nevoie de o pază sigură (Rusia și-a asumat această responsabilitate), nu de observatori neînarmați și inutili (OSCE).

După victoria în alegeri, Maia Sandu a făcut câteva declarații din care reiese că cele mai importante două probleme ale republicii sunt trupele rusești și corupția. La primul capitol Sandu a propus o soluție: militarii ruși pleacă acasă, împreună cu toate munițiile din Cobasna, iar operațiunea de menținere a păcii urmează să fie transformată într-o misiune civilă internațională sub mandatul OSCE.

Moscova a reacționat operativ la inițiativa Maiei Sandu. Ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că pacificatorii ruși “mai întâi de toate rezolvă sarcinile de menținere a stabilității” în Transnistria, pentru ca pe acest teritoriu “să nu izbucnească un nou un conflict sângeros”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat că nu au existat discuții prealabile pe acest subiect cu Maia Sandu. Nici OSCE nu a primit propuneri din partea Moldovei cu privire la înlocuirea trupelor rusești de menținere a păcii cu observatori civili sub egida OSCE, decizie care are nevoie de acordul tuturor celor 57 de state-membre ale organizației. Nu vom ghici ce a fost asta. Să analizăm faptele.

Forțele de menținere a păcii constau din 402 militari ruși, 492 transnistreni, 355 moldoveni și zeci de observatori militari din partea Ucrainei. Serviciul este organizat pe 15 posturi fixe și puncte de control, care sunt amplasate pe segmentele cheie ale zonei de securitate, cu o lățime de 12-24 de kilometri și 225 de kilometri de-a lungul Nistrului.

Transnistria și-a exprimat dorința de a ieși din componența Moldovei până la destrămarea URSS, pentru că 60 la sută din populația regiunii constă din ucraineni și ruși, care erau nemulțumiți de mișcarea naționalistă a Chișinăului în direcția Bucureștiului.

Autoritățile moldovenești au încercat fără succes să rezolve problema prin forță, după care din 1992 Transnistria a devenit un teritoriu necontrolat de Chișinău. Conflictul armat a fost oprit de trupele rusești: pe 7 iulie 1992, Rusia și Republica Moldova au semnat un plan de reglementare pașnică a conflictului, pe 21 iulie a fost încheiat un acord de reglementare pașnică (care a fost acceptat de partea transnistreană), iar pe 29 iulie în Bender și Dubăsari au intrat forțele de menținere a păcii ale Rusiei. Era vorba de unitățile armatei a 14-A, dislocate în Transnistria în perioada sovietică (prin directiva Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, în 1995 armata a 14-A a fost redusă și transformată în grupul operativ al trupelor rusești din regiunea transnistreană a Republicii Moldova).

Un arsenal periculos

Specialiștii compară potențialul periculos al depozitului de muniții din satul Cobasna (care se află la 16 kilometri de Nistru și la 3 kilometri de frontiera ucraineană) cu puterea exploziei bombelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki. 

Aici se află munițiile armatei a 14-A a URSS, precum și munițiile evacuate din Germania de Est și Cehoslovacia – peste 100 de mii de tone de rachete, muniții și bombe aeriene.

De regulă, la Chișinău este vorbește despre “peste 20 de mii de tone”, însă se cunoaște că în anii 90 în Cobasna au fost acumulate peste 300 de mii de tone de muniții și substanțe explozibile. Acest arsenal, cel mai mare din Europa de Est, (creat în 1949) este protejat de grupul operativ al armatei ruse, dislocat în Transnistria. Potrivit Maiei Sandu, e vorba doar de o mie de militari. Totodată, forțele rusești nu dispun de arme grele și nu prezintă un pericol pentru regiune.

“Fierul” vechi explozibil nu poate fi evacuat din Transnistria în Rusia – e netransportabil, există riscul unei explozii pe drum. Pentru casarea la fața locului este nevoie de o întreprindere specializată, adică de niște cheltuieli în valoare de 3 miliarde de dolari.

Ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a propus anul trecut Ministerului Apărării al Moldovei elaborarea unui plan de cooperare pentru următorii trei ani și acordarea unui ajutor pentru casarea arsenalului periculos. Șoigu nu aruncă vorbe în vânt.

La începutul anului 2020, ministrul Afacerilor Externe al Moldovei, Aureliu Ciocoi, a anunțat că Rusia a demarat demilitarizarea regiunii transnistrene și lucrează asupra unui studiu de fezabilitate pentru lichidarea munițiilor. După studierea condițiilor de casare, proiectul va fi monitorizat de un grup de experții internaționali.

Ar fi logic să presupunem că grupul operativ rusesc va dispărea doar după “deminarea” satului Cobasna, nu mai devreme. E un lucru nobil, totuși militarii ruși asigură paza unui arsenal periculos, nu pun mâna pe niște rezerve de petrol (cum procedează unii „parteneri” în Siria). Totodată, trebuie să luăm în considerație că acest grup operativ rămâne un fundament sigur pentru asigurarea rotației în cadrul contingentului trupelor de menținere a păcii care, la rândul său, constă în mare parte din localnici (militari în bază de contract cu cetățenie rusă).

Renunțarea la operațiunea de pace nu se află pe agenda Rusiei.

Maia Sandu tratează Transnistria ca o parte a unei Moldovei unitare, iar transnistrenii au pledat pentru independență în cadrul unui referendum, motiv pentru care se menține un potențial pericol de conflict.

Voi reaminti că din 470 de mii de locuitori ai autoproclamatei republicii, 220 mii sunt cetățeni ruși, iar 200 de mii – cetățeni ai Ucrainei.

La negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în format 5+2 participă Moldova și Transnistria, în calitate de părți în conflict, Rusia, Ucraina, OSCE, în calitate de mediatori, iar UE și SUA – în calitate de observatori. Cel mai important este că nu se trage.

Un potențial conflict

Tiraspolul consideră că retragerea forțelor rusești de menținere a păcii poate duce la o destabilizare a regiunii, poate provoca noi confruntări. În cazul unui conflict militar, în armata Transnistriei slujesc peste 7 mii de persoane. Rezerva de mobilizare reprezintă până la 80 de mii de militari, iar miliții populare – peste 10 mii. Armata are în dotare 18 tancuri, 122 de unități de artilerie (inclusiv 40 de unități de “Grad”), 15 aparate de zbor, sisteme de rachete portabile și mijloace anti-tanc.

Pe de altă parte, trupele terestre ale Republicii Moldova au aproximativ 6 mii de militari, dispun de 200 de mașini blindate, 150 de unități de artilerie, 300 unități de mijloace antitanc (tehnica și armele sunt de producție sovietică), forțele aeriene nu dispun de aviație de luptă. Iată de ce mințile fierbinți din Chișinău înțeleg că nu vor putea face față de sine stătător unei confruntări cu Transnistria. De aici vin și iluziile politico-militare de genul “Occidentul ne va salva”.

Într-adevăr, se promovează activ proiectul amplasării pe teritoriul moldovenesc a unei baze permanente a Pentagonului. În opinia analiștilor RAND Corporation, forțele armate ale SUA ar putea intra în Moldova pentru efectuarea unor exerciții militare comune, iar apoi ar putea să nu se mai retragă sub pretextul “amenințării rusești”.

În același timp, Moldova devine captiva prezenței militare americane în vecina Românie.

Potrivit Constituției, Republica Moldova este un stat neutru, însă Chișinău și București au încheiat în 2013 un acord de cooperare militară, în care se prevede, de facto, subordonarea forțelor armate ale Moldovei Statului Major din România. Documentul permite jandarmilor români să participle la “restabilirea ordinii publice” pe teritoriul Moldovei. Militarii moldoveni sunt implicați tot mai des în exercițiile militare și misiunile de pace ale NATO.

Într-o astfel de configurație politico-militară, forțele rusești de menținere a păcii din Transnistria sunt, pur și simplu, de neînlocuit.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

155
Tagurile:
Transnistria, pacificatori ruși
Tematic
Kremlinul, despre consecințele renunțării la status quo-ul din Transnistria


Загрузка...
Donald Trump

Trump, o nouă decizie care va înfuria militariștii SUA!

0
(reînnoit 19:54 05.12.2020)
Președintele Trump își respectă promisiunea de a pune capăt ”războaielor fără sfârşit” în care sunt implicate SUA – a luat o nouă decizie care înfurie militariștii americani.

BUCUREȘTI, 5 dec – Sputnik. Agențiile internaționale de presă au transmis azi noapte că preşedintele SUA, Donald Trump, a ordonat retragerea ”majorităţii" trupelor americane din Somalia până la începutul anului 2021”.

”O partea a forţelor vor putea fi redesfăşurate în afara Africii de Est, restul forţelor vor fi repoziţionate din Somalia spre ţările vecine, cu scopul de a permite operaţiuni transfrontaliere ale SUA şi forţelor partenere, pentru menţinerea presiunii asupra organizaţiilor extremiste violente”, a anunțat Departamentul Apărării al SUA.

La ora actuală, ”circa 700 de soldaţi ai forţelor speciale americane pregătesc şi consiliază armata somaleză în această ţară din Cornul Africii împotriva jihadiştilor din Al-Shebab, afiliaţi organizaţiei Al-Qaeda”, transmite Agerpres, citând surse internaționale.

În acest fel, președintele Trump își respectă promisiunea ”de a pune capăt războaielor fără sfârşit” în care sunt implicate SUA”.

Dar este o decizie care înfurie militariștii americani, astfel încât Departamentul Apărării a trebuit să de asigurări că ”Statele Unite nu se retrag şi nici nu se dezangajează din Africa”.

”Vom continua să slăbim organizaţiile extremiste violente ce pot ameninţa teritoriul nostru”, precizează DoD, ”va fi conservată capacitatea de a efectua operaţiuni antiteroriste în Somalia”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SUA, decizie, Trump
Tematic
Trump: Există o singură modalitate ca Biden să devină președinte


Загрузка...