Andrian Candu

Eroarea lui Andrian Candu sau cui îi servește constituirea unui partid Pro Moldova

682
(reînnoit 16:39 06.03.2020)
Andrian Candu a anunțat astăzi că își face partid politic, că grupul de deputați cu care el a părăsit Partidul Democrat din Moldova va deveni formațiune politică.

Nu cunoaștem care sunt calculele domnului Candu atunci când a decis să facă acest pas, dar dacă ele sunt de ordin eminamente politic, atunci am să spun, chiar cu riscul de a cobi, că acestea sunt total greșite și că acest proiect politic este unul falimentar chiar din fașă.

Pro Moldova nu are șanse să se afirme ca formațiune politică din mai multe considerente. Nu ne apucăm acum să le trecem în revistă pe toate, ci doar pe câteva care ni se par mai relevante.

De ce finuțul (ca adjectiv, nu substantiv la diminutiv) Candu nu poate deveni locomotivă

Pro Moldova nu are un lider, iar în Moldova nu este posibil să se afirme un partid politic fără un lider. Iată "lideri" fără partid avem, dar partide fără lider – nu.

Andrian Candu greșește dacă crede că el are stofă de lider politic și că va putea deveni locomotiva electorală a Pro Moldova. Și spun asta nu pentru că aș vrea să-l ofensez pe domnul Candu, ci doar constat un fapt: tot ce a obținut el până, urcușul de care s-a bucurat în ierarhia politică și administrativă a țării se datorează nu capacităților și meritelor lui persoanele, ci faptului că a fost promovat, împins de la spate de Vladimir Plahotniuc, care este nașul lui de cununie. De dragul adevărului trebie să o spunem că, în general, fără Plahotniuc, și cei din PDM, și cei din grupul lui Candu sunt ca niște copii orfani în politica moldovenească. 

Filip și Daicov se spală de imaginea lui Plahotnuc cu mâinile lui Candu

Apropo de Vladimir Plahotniuc. Cei care au părăsit Partidul Democrat din Moldova sunt cei mai fideli oameni pe care Plahotniuc i-a avut în acest partid.

Respectiv, plecarea lor din PDM este doar în beneficiu acestei formațiuni, în special, al lui Pavel Filip și a lui Dumitru Diacov, care au preluat controlul asupra partidului după fuga din țară a oligarhului. Bineînțeles, "lepădarea de Plahotniuc" nu le asigură celor doi, în particular, și democraților, în general, succesul pe viitor, ci doar le rezolvă o problemă de moment – face posibilă accederea lor la guvernare alături de socialiști. Dar poate că le va asigura și un viitor călduț, dacă socialiștii vor accepta să-i ia la bordul PSRM, altfel – nicio șansă: PDM este deja o epavă care plutește în derivă până la viitoarele alegeri parlamentare, ordinare sau extraordinare, iar când acestea vor avea loc se va sparge, ca de o stâncă, de pragul electoral pe care nu-l va trece.

Dar imaginea lui Plahotniuc (cu unele lucruri bune, dar și cu multe lucruri rele, cel puțin în percepția publicului) se va proiecta asupra Pro Moldova. Iar acesta este al doilea motiv important din care acest viitor partid nu-și va găsi un loc sub soare în politica moldovenească.

Pro Moldova lui Andrian Candu, pe segmentul electoral pe care se sufocă Platforma lui Năstase

Și a treia chestiune din care Pro Moldova nu are șanse de succes în politică. Doctrinar, ideologic, Pro Moldova se plasează de un segment electoral pe care și așa este mare înghesuială: pe așa-zisa dreaptă proeuropeană, prooccidentală, cosmopolită și antirusească. Pe acest segment deja se sufocă din lipsă de oxigen Platforma lui Andrei Năstase, doar PAS-ul Maiei Sandu mai rezistă și asta doar pentru că a înghesuit rău de tot PPDA. Dar și așa, acest segment electoral nu are cum să-i asigure Maiei Sandu suficiente voturi ca ea să-l învingă în alegerile prezidențiale din toamnă pe Igor Dodon, chiar dacă se bucură de tot sprijinul Apusului.

Dacă este așa, atunci unde se mai bagă și Andrian Candu, dacă știe foarte bine că puținele voturi pe care le mai are PPDM merg toate la PAS?

Dacă cumva Candu speră că PAS sau întregul bloc ACUM îl va primi și pe el în barca lor (mai ales dacă vor avea nevoie de cele 7 voturi ale Pro Moldova în pentru a constitui o eventuală nouă majoritate parlamentară), cum profită acum Filip și Diacov de conjunctura nu tocmai prielnică în care s-au pomenit socialiștii, atunci iarăși greșește amarnic. Vladimir Plahotniuc este un proscris în Republica Moldova, dar și în Vest, ca și în Est, iar Candu este umbra palidă a oligarhului fugar. Și prin asta este spus totul.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

682
Tagurile:
Plahotniuc, Moldova, Pro, Candu, eroare
Sistemul HIMARS

De ce sistemul HIMARS este un pericol pentru România, dar nu Rusia

49
(reînnoit 16:33 26.11.2020)
Statele Unite și aliații lor din NATO nu deține arme care cu adevărat și în mod ultimativ ar amenința Rusia în peninsula Crimeea și regiunea Kaliningrad, menționează analistul militar.

Numărul aliaților NATO nu poate fi convertită în calitatea operațiunilor militare, măcar și în Afganistan (talibanii nu sunt adversarul vel mai dotat cu tehnologii).

Americanii nu sunt deranjați de rămânerea în urmă față de Rusia la capitolul tehnologiilor militare (rachete hipersonice, sisteme de apărare antiaeriană și luptă radioelectronică, sisteme submarine robotizate). Exersând tactica “desfășurării războiului hi-tech”, trupele terestre ale SUA au transferat, săptămâna trecută, în câteva ore, pe calea aerului din Germania în România două sisteme de lansare multiplă a rachetelor HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), au efectuat câteva lansări de rachetă de antrenament în direcția Mării Negre și, operativ, au readus lansatoarele la baza Ramstein.

Potrivit publicației Forbes, scurta misiune cu lansări de rachetă în România s-a dorit o demonstrare de forță a armatei americane, „un mesaj pentru Moscova” și o „surpriză cu rachete” pentru grupul de forțe ale armatei rusești din Crimeea. Altfel nici nu se putea, pentru că Marea Neagră „se transformă rapid într-un lac rusesc”, fapt care amenință interesele Statelor Unite.

Evident, două lansatoare HIMARS nu schimbă mult lucrurile în regiune, însă în 2018 în Germania a revenit brigada americană 41 de artilerie, în dotarea căreia sunt două baterii ale HIMARS (36 de lansatoare cu o sumă de 216 salve cu rachete de 227 milimetri).

Americanii consideră că vitează mare de desfășurare a HIMARS va complica contraatacul inamicului: “E dificil să lovești un lansator care se află la sol doar câteva ore” și efectuează atacuri asupra câtorva puncte.

Exerciții similare Rail Gunner Rush, cu sistemul HIMARS, au avut loc mai devreme în Estonia, la o distanță de 110 de kilometric de frontiera rusă. În acest fel, în septembrie 2020, SUA și-au demonstrate “adeziunea față de securitatea regiunii Baltice”. Moscova, la rândul ei, a calificat Rail Gunner Rush drept “provocatoare și extrem de periculoasă pentru stabilitatea regională”.

Spectacol pentru Europa

Armata SUA din Europa are tendința de a ignora interesele aliaților și chiar geografia. Publicația Forbes menționează: “De la țărmul românesc, până în Crimeea sunt doar 250 de mile (400 kilometri) pe Marea Neagră. Sistemele HIMARS, transferate în România reprezintă o amenințare serioasă și imprevizibilă pentru trupele rusești din regiune”.

Comandantul trupelor terestre ale României, generalul maior Iulian Berdilă, confirmă: “Forța fatală demonstrată astăzi la distanță, utilizată în exercițiile de la Marea Neagră, vorbește de la sine înțeles”. De altfel, România se află în plin proces de achiziționare din SUA a propriilor sisteme HIMARS și planifică să încheie procesul de pregătire a exploatării armei în 2022.

S-ar părea că în România a avut loc o demonstrație reușită a compatibilității operative cu sistemele românești, NATO și-a format un mediu operațional și a exersat o variantă eficientă a unei descurajări în teatrul de acțiuni militare. În realitate, personalul american al două M142 High Mobility Artillery Rocket (HIMARS) din cadrul brigăzii 41 de artilerie s-a ambarcat în avioanele MC-130J, a sosit pe baza aeriană românească Kogălniceanu, au interacționat formal cu militarii unității 352 a operațiunilor speciale ale SUA și cu unitățile trupelor terestre ale României. Au tras în gol în Marea Neagră și au revenit în Germania.

Probabil, observăm doar exersarea logisticii, iar într-o luptă reală, brigada de artilerie 41 a armatei SUA va ateriza în Georgia sau Ucraina, mai aproape de inamic.

Chiar și în acest caz, sistemele HIMARS pot fi distruse în aer sau în aerodromuri, în timpul descărcării, mijloacele rusești de spionaj spațial, sistemele de apărare antiaeriene S-400 și sisteme operativ-tactice de rachetă “Iskander-M” nu vor permite acest lucru.

În orice situație, astfel de operațiuni (spectacole) ale armatei SUA în Europa amenință nu atât Rusia, cât România, Statele Baltice și alte platforme de amplasare temporară sau permanentă a sistemelor HIMARS, ale căror muniții reactive și rachete pot fi dotate cu focoase tactice nucleare. Moscova este nevoită să reacționeze, elaborând măsuri de răspuns.

Posibilitățile reale

În condiții de război, sistemul american HIMARS a fost testat pentru prima dată în februarie 2010, în Afganistan. Au fost efectuate două lansări de rachete, care s-au abătut semnificativ de la traiectoria stabilită și au căzut departe de țintă (fapt care a provocat decese în rândul civililor).

Pe perioada de anchetă, exploatarea HIMARS a fost suspendată, însă astăzi armata SUA are în dotare peste 400 de lansatoare.

În Irak, sistemele HIMARS au fost utilizat în luptele cu teroriștii începând cu noiembrie 2015. Au fost efectuate câteva sute de lansări de rachete de diverse tipuri asupra mai multor obiective. Nu există informații cu privire la eficiența acestor acțiuni.

High-Mobility Artillery Rocket System reprezintă un sistem de artilerie cu rachetă de o mobilitate înaltă a armatei SUA, plasat pe șasiurile FMTV, poate transporta șase proiectile reactive de 227 milimetri (similare sistemelor rusești „Uragan” și „Smerch”) sau o rachetă operativ-tactică ATACMS (similară rachetei rusești “Tocika-U”). Poate fi transportat cu avionul C-130 Hercules.

Lipsa propriilor dispozitive de orientare mașina o compensează cu un spectru de containere cu proiectile reactive de diverse tipuri și calibre. Sistemul autopropulsat de lansare poate purta rachete cu diverse caracteristici (neghidate și ghidate). La întreprinderile producătoare, proiectilele și rachetele sunt amplasate în containere de transportare și lansare ermetice, deservirea tehnică nu este prevăzută până la tragere.

Masa de luptă a sistemului autopropulsat de lansare cu setul de muniții este de aproximativ 11 tone. Mașina are capacitatea să atingă o viteză de până la 85 kilometri pe oră, să parcurgă până la un punct de alimentare până la 480 de kilometri. Sistemul este dirijat de un echipaj din trei persoane care se află în interiorul cabinei. Tragerea este posibilă în orice direcție, din unghiuri de până la +60 de grade.

49
Tagurile:
Crimeea, NATO, pericol, SUA, România, rachete
Tematic
România: Rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți?


Загрузка...
Biden va transforma SUA într-o marionetă a Europei

Biden va transforma SUA într-o marionetă a Europei

104
(reînnoit 12:50 25.11.2020)
UE, reprezentată de șeful Consiliului Europei, Charles Michel, i-a propus lui Joe Biden să restabilească o „alianță transatlantică puternică”.

Dacă Biden va intra în Casa Albă (și judecând după evoluția evenimentelor, acest lucru devine din ce în ce mai evident), această dorință are toate motivele să se împlinească. Este simbolică candidatura probabilului secretar de stat al SUA în persoana lui Anthony Blinken, care este un produs rafinat al „mlaștinii de la Washington” și „apărător al alianțelor globale”, scrie Irina Alksnis într-un editorial pentru RIA Novosti.

Faptul că Europa Occidentală ar fi fericită să-l vadă pe Joe Biden în rolul de președinte al SUA a devenit clar imediat - atunci când liderii săi s-au grăbit să-l felicite pentru victoria în alegeri, iar Germania a recunoscut că nu avea chef să „colaboreze cu Trump încă patru ani”.

Este mult mai puțin clar de ce, pentru Europa, globaliștii sunt de preferat în fruntea SUA - aceiași globaliști care sunt obsedați de ideea menținerii status quo-ului sub forma unei lumi unipolare, cu rolul necondiționat de lider al Washingtonului. La urma urmei, procesele de suveranizare și eliberare de dependența semi-vasală de stăpânul transatlantic, câștigând constant forță în Lumea Veche, par să contrazică aceste aspirații.

S-ar putea presupune că și în Europa au învins forțele pro-americane, gata să-și sacrifice statele naționale în favoarea SUA. Cu toate acestea, faptele indică contrariul. De exemplu, Guvernul german și-a reafirmat încă o dată poziția cu privire la inadmisibilitatea sancțiunilor extrateritoriale care sunt elaborate în Statele Unite împotriva ”Nord Stream-2”.

Astfel, Europa continuă să-și promoveze linia de protejare a intereselor sale și de consolidare a propriului rol geopolitic, dar, în același timp, susține cu înflăcărare revenirea la putere la Washington a forțelor pentru care asta - în teorie - ar trebui să fie categoric inacceptabil.

Soluția la această ciudată contradicție ar trebui căutată în evenimentele de acum patru ani.

Venind la Casa Albă, Donald Trump a renunțat la multe acorduri internaționale pregătite și chiar semnate cu participarea Statelor Unite. Aceeași soartă a avut-o și faimosul parteneriat transatlantic pentru comerț și investiții, care atunci avea deja o reputație dea-dreptul sinistră. Alarmiștii au avertizat că, cu ajutorul lui, America pur și simplu va scoate toate resurse din Europa în favoarea sa.

Putin a explicat de ce nu l-a felicitat pe Biden
© Video : Ruptly / "Москва. Кремль. Путин", Россия-1

Cu toate acestea, Trump, care în anii președinției sale a profitat cu orice ocazie pentru a trage foloase economice pentru țara sa, nu a ezitat să abandoneze „găina” care, se pare, ar fi trebuit să facă ouă de aur pentru America timp de mulți ani. Mai mult ca atât, el a afirmat în repetate rânduri că toate aceste acorduri sunt de fapt profund dezavantajoase pentru Statele Unite. Există suspiciunea că îl putem crede pe înflăcăratul patriot american cu o vastă experiență în afaceri.

Principala greșeală ar fi să presupunem că globaliștii (inclusiv cei americani) ar avea interese orientate la nivel național. Pentru ei, Statele Unite pot fi extrem de importante ca centru de bază de emisii și cea mai puternică armată de pe glob. Dar o țară imensă, cu aproape 330 de milioane de locuitor,i este mai degrabă o povară, de care ar fi mai ușor să scapi, decât să investi în ea și de a-i rezolva problemele.

În schimb adevăratele interese și sentimente ale globaliștilor ca cetățeni ai lumii pot fi asociate cu locuri complet diferite. În cazul aceluiași Anthony Blinken, o parte semnificativă a copilăriei a petrecut-o la Paris, iar formarea personalității sale a fost puternic influențată de tatăl său vitreg european. Așadar, îndoielile cu privire la măsura în care va fi ghidat exclusiv de interesele naționale ale SUA în calitate de secretar de stat sunt destul de firești.

Într-un astfel de peisaj, poziția Europei capătă sens. În ultimele decenii, a învățat să-și atingă scopurile prin interacțiunea cu statul profund american detașat de rădăcinile sale - îndeplinind în același timp toată curtoazia formală față de „liderul lumii libere” și singura superputere. Să luăm doar acordul nuclear iranian, care este adesea numit unul dintre triumfurile președinției Obama, dar în care UE era mult mai interesată decât Statele Unite.

Mai mult, UE are încă nevoie de SUA în multe privințe. În special, încercările europene de a-și crea propria armată - nu imitația care există astăzi, ci o adevărată forță militară - arată neserios. Nu există nicio alternativă la americani în acest sens și nu se prevede în viitorul previzibil. Însă Trump a fost hotărât să facă Lumea Veche să plătească pentru „umbrela” militară la cea mai mare rată, iar Bruxelles sau Berlin au șansa de a se înțelege cu „mlaștina de la Washington” într-un mod amiabil.

Da, și de o contrabalanță pentru Rusia - geopolitică, economică și aceeași armată - UE mai are încă nevoie. Altfel pentru Moscova apar condiții prea favorabile pe direcția occidentală, ceea ce nu poate plăcea capitalelor vest-europene.

Drept urmare, apare o situație paradoxală: în timp ce în ochii majorității, Europa pare un consumabil pentru Statele Unite, de fapt este timpul să ne fie milă de americani, care au șanse crescânde de a ajunge victimă a vicleniei europene și a trădării din partea propriilor elite.

Opinia autorilor ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
SUA, Europa, Joe Biden
Tematic
De ce Occidentul este nemulțumit de reglementarea din Nagorno-Karabah
Adevăratul „naționalism vaccinal” din Israel și Ungaria


Загрузка...

Marinarii ruși au oprit invazia americană: Provocare în Golful Petru cel Mare

0
(reînnoit 17:21 26.11.2020)
Marea navă antisubmarină a Flotei ruse din Pacific “Amiralul Vinogradov” a oprit invazia distrugătorului marinei americane „John McCain” în apele teritoriale rusești din Golful Petru cel Mare.

Ministerul Apărării din Rusia a precizat că nava americană a depășit granița maritimă cu 2 kilometri. Echipajul navei antisubmarine “Amiralul Vinogradov”, care urmărea distrugătorul marinei SUA, i-a trimis un avertisment că va lua măsuri dacă „John McCain” nu va părăsi imediat teritoriul rus.

După ce notificarea a fost trimisă, „Amiralul Vinogradov” s-a îndreptat direct spre inamic. După ce a evaluat situația, echipajul navei americane s-a grăbit să iasă în apele neutre. Ce făcea distrugătorul „John McCain” în Rusia și în ce mod comandamentul flotei a 7-a a marinei SUA a justificat acțiunile echipajului navei sale – urmăriți în videoclipul nostru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Provocare, rusi, marinari
Tematic
"Sunt doar primii pași" - de ce SUA își trimite submarinele la frontierele Rusiei


Загрузка...