Instalarea crucifixului la MAI

Cruciada “pe invers” și „inchiziția anticreștină” în Moldova

359
(reînnoit 08:02 15.01.2020)
De ce instalarea crucii la MAI a devenit un motiv de dispute în jurul “caracterului laic al statului” și pe cine îi deranjează creștinismul în instituțiile de stat și învățământ.

CHIȘINĂU, 15 ian – Sputnik. Pe 16 decembrie 2019, Consiliul pentru Prevenire și Combatere a Discriminării a emis o decizie prin care cere scoaterea crucifixului din incita sediului MAI și solicită prezentarea scuzelor publice din partea lui Andrei Năstase. Examinarea acestui caz este o urmare a plângerii depuse de bloggerul Corneliu Gandrabur.

În calitate de ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase inaugurase crucifixul în sediul MAI pe 15 septembrie, în prezența mitropolitului Chișinăului Vladimir și mitropolitul Basarabiei Petru. Gestul a provocat atât reacții de aprobare, cât și reacții negative în anumite segmente sociale.

După publicarea deciziei Consiliului, Andrei Năstase a reacționat pe pagina sa de Facebook în care afirmă că nicio decizie “nu-l poate obliga să se lase de Dumnezeu”.

Pe de altă parte, inițiatorul scandalului, Corneliu Gandrabur, a postat un mesaj în care informează că se va adresa la un executor judecătoresc pentru a determina executarea deciziei adoptate de Consiliu.

Pe 14 ianuarie a urmat și reacția Mitropoliei Moldovei, care, într-un comunicat, “califică drept nedreaptă și mioapă această decizie și sprijină reacțiile majorității cetățenilor Republicii Moldova în favoarea păstrării crucifixurilor în instituțiile publice. Or, prezența în spațiul public a unor simboluri fondatoare pentru civilizația creștină europeană – precum crucea – este utilă și necesară”.

O atitudine critică față de decizia Consiliului a exprimat-o și deputatul Igor Munteanu. În opinia lui, a afirma că “instalarea unui crucifix instigă la ură și discriminare” înseamnă să profanezi motivele pentru care statul a consimțit să recunoască utilitatea acestei autorități publice.

„Inchiziția anticreștină”?

Nu e prima decizie controversată a Consiliului care este îndreptată împotriva libertății religioase. Ceva mai devreme, pe 29 noiembrie 2019, acesta a adoptat o decizie prin care cere eliminarea unui manual de educație moral-spirituală sub pretextul că ar discrimina pe criteriu religios prin prezentarea unui punct de vedere exclusiv creștin-ortodox.

Desigur, în decizia sa, Consiliul face abstracție de faptul că manualul și disciplina sunt opționale – adică se predau doar la solicitarea părinților și copiilor. De aici am putea să deducem că plângerea împotriva introducerii manualului nu a fost adresată nici de părinți, nici de profesori, nici de elevi, ci de persoane care nu au nicio tangență cu procesul instruirii din liceul vizat („Socrate”). Prin urmare, prin decizia sa Consiliul atentează atât la libertatea religioasă, cât și la dreptul părinților de a decide asupra educației copiilor – așa cum e consfințit în Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Nu trebuie să ne mirăm de modul în care acest organ ia decizii absolut arbitrare, conducându-se strict de anumite criterii stric ideologice pentru că criteriile de selecție a membrilor acestui organ prevăd din start profilul lor. Legea cu privire la asigurarea egalității: candidații trebuie “să dispună de o reputaţie ireproşabilă şi manifestă o atitudine tolerantă faţă de grupurile minoritare” – adică să nu aibă o atitudine critică față de “discriminarea pozitivă” a unor grupuri; este persoană cu activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului de cel puţin 5 ani – adică să facă parte din casta activiștilor civici care împărtășesc aceeași agendă ideologică. Nici vorbă de respectarea unui criteriu al reprezentativității sau pluralismului care ar asigura niște examinări profesioniste și echilibrate. De fapt, prin cadrul normativ pe care parlamentul i-a oferit Consiliului, acest organ amintește mai curând de inchiziția catolică sau organele Partidului Comunist care vegheau asupra “prevenirii devierilor de la linia ideologică” în toate domeniile vieții.

Pe 22 octombrie 2019, la comisia comisia juridică a Parlamentului au avut loc dezbateri cu participarea unor reprezentanți ai diverselor ONG-uri pe marginea unor proiecte de lege care prevăd introducerea unor sancțiuni, inclusiv pedepse penale, pentru "discursul de ură". Așa cum era de așteptat, Biserica Ortodoxă a fost trecut în lista principalilor inamici publici. Iată că în cadrul așa-numitor consultări s-a insistat asupra eliminării criteriului "convingeri religioase" în calitate de circumstanță atenuantă pentru "discursul de ură", astfel încât să existe mecanisme de sancționare inclusiv a preoților și ierarhilor pentru predicile rostite. În cazul în care se vor accepta astfel de propuneri, consecințele ar putea fi dezastruoase pentru libertatea de exprimare și credință în țara noastră. E un exemplu în plus în care inițiativele așa-numitei "societăți civile" nu sunt îndreptate atât spre sprijinirea cuiva, ci spre intimidarea și hărțuirea celor pe care îi consideră "oponenți ideologici" - e o mentalitate pur bolșevică.

Să revenim totuși la subiectul zilei. De ce afișarea crucifixului a stârnit atâtea discuții contradictorii și în ce măsură “caracterul secular al statului” se află în pericol?

Singura țară în care este interzisă afișarea simbolurilor religioase în instituții și spații publice este Franța, stat cunoscut pentru tradiția sa radical anticlericală de la revoluția franceză încoace. Totuși, aici “separarea” bisericii de stat este o chestiune destul de recentă – datează cu 1905, când în realitatea biserica nu a fost “separată”, ci mai curând “naționalizată”, adică trecută sub un control total al statului.

În general, noțiunile de “stat laic” și “separarea bisericii” au niște definiții foarte neclare, fiind interpretate în funcție de tradiția politico-istorică a fiecărei societății în parte. În aceeași Franță separarea bisericii este legată de o perioadă îndelungată în care cardinalii exercitau adevărata putere politică chiar în locul autorității laice (cardinalii Richelieu și Jules Mazarin, spre exemplu).

În istoria spațiului nostru a existat un singur moment asemănător - din 1938, funcția de șef al guvernului era exercitată chiar de Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Miron Cristea, până la decesul lui în 1939. Totuși, în toată această perioadă statul român nu a încetat să fie unul laic.

Așadar, conceptul “statului laic francez” vine în contextul revoluției din 1789, când odată cu căderea monarhiei a fost eliminat și clerul din procesul de luare a deciziilor. Cu toate acestea, se poate observa că nici pentru revoluționarii radicali “statul laic” nu era unul areligious – au existat câteva tentative de a substitui creștinismul cu noi religii de stat (care ar consona cu ideologia revoluției), cum ar fi „cultul Rațiunii”, proclamat în noiembrie 1793, urmat apoi de “Cultul Ființei Supreme” a lui Robesspierre (1794) și Teofilantropia (1795).

Din perspectiva franceză – statul laic este cel eliberat de sub “dictatul clerului catolic”, care este privit ca o forță motrice a „restaurației” și “reacțiunii”, nu un stat neutru din punct de vedere religios.

Republica Moldova nu e Franța

Constituția Republicii Moldova nu definește laicitatea, secularismul, doar proclamă separarea statului de cultele religioase, recunoscând autonomia lor. Pe de altă parte, prin legea privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie statul recunoaște rolul exclusiv al Bisericii Ortodoxe:

“(5) Statul recunoaşte importanţa deosebită şi rolul primordial al religiei creştin-ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii Ortodoxe din Moldova în viaţa, istoria şi cultura poporului Republicii Moldova”.

Implicit, în acest mod creștinismului și BOM i se oferă un statut special, în raport cu alte culte, reieșind din tradițiile cultural-istorice ale acestui spațiu.

În țările cu o tradiție creștin-ortodoxă, Biserica o fost întotdeauna separată de stat (a se vedea conceptul “simfoniei puterilor”). Iată de ce nu s-a pus niciodată problema laicizării conducerii. Chiar și în evul mediu, Moldova și Muntenia erau state laice prin definiție pentru că, spre deosebire de lumea catolică, în țările ortodoxe Biserica mai curând se afla într-o poziție de inferioritate față de autoritatea laică. Așadar, în istoria Republicii Moldova nu au existat momente în care cetățenii ar fi luptat pentru eliberarea autorităților laice de sub controlul capilor bisericii.

În statele protestante, mișcările de laicizare și separare a statului de biserică au fost mai moderate, întrucât în aceste țări clerul nu a pretins la o preluare a puterii politice. În multe țări din Europa de Nord și Marea Britanie, biserica fie este parte indispensabilă a statului, fie proclamă creștinismul luteran ca religie oficială (sau națională) a statului – aici putem include Norvegia, Danemarca, Islanda, Finlanda. De asemenea, în Germania există o relație strânsă și echilibrată între biserică (catolică și cea protestantă) și stat. În Marea Britanie, canoanele bisericii anglicane fac parte din sistemul juridic al Angliei, iar în Grecia Constituția oferă un statul privelegiat Bisericii Ortodoxe ca un element primordial al identității statului și poporului (Articolul 3 al Constituției grecești stipulează expres că  „Religia predominantă în Grecia este cea a Bisericii Ortodoxe a lui Hristos”. În afară de aceasta, Constituția protejează textul Bibliei, al cărui traducere fără permisiunea Bisericii este interzisă).

Așadar, în spațiul european nu există nicio practică și niciun cadru normativ prin care ar putea fi definite liniile și criterii de separare între autoritatea sacră și autoritatea profană, între valorile morale și normele juridice. Într-o bună parte a statelor din Europa Occidentală apropierea dintre Biserică și Stat este mai mare decât în Republica Moldova.

Să facem totuși o distincție între simbolurile care definesc valorile identitare ale poporului și prozelitismul sau limitarea dreptului la libertatea credinței. Afișarea simbolurilor religioase și procesiunile religioase în instituții publice nu au caracter individual – ele nu se adresează unei persoane concrete și nu exercită niciun fel de acțiuni de constrângere, ci doar exprimă fundamentele morale și culturale din care izvorăște rostul existenței statului. Statul nu există datorită Constituției și unui set de drepturi – el există datorită unei voințe colective și datorită unor valori împărtășite de o colectivitate, acestea sunt elemente distinctive ale fiecărei țări care definesc „rațiunea de a fi”. Fără acestea, tot sistemul juridic și politic ar fi lipsit de orice sens.

Argumentul că persoane de altă religie sau areligioase s-ar putea simți ofensate sau private de drepturi este de-a dreptul eronată – urmând această logică am putea ajunge la concluzie că și locuirea lor într-o societate preponderent creștină este o teroare zilnică și totală. Nici chiar prezența crucii pe stemă nu are cum să restrângă niște drepturi individuale.

Din aceleași rațiuni am putea ajunge la concluzia că utilizarea limbii române în instituții publice ar putea reprezenta o ofensă pentru cei care vorbesc o altă limbă (arabă, spre exemplu). Totuși, statul nu este o abstracțiune, nu este o mașină administrativă sterilă care se poate plasa în afara oricăror tradiții și valori morale ale societății pe care pretinde a le conduce.

Scandalul în jurul crucifixului are mai multe implicații: în primul rând, se încearcă exploatarea politică a subiectului – diabolizarea lui Năstase pentru o anumită categorie a publicului, dar și crearea unei distanțe ideologice cu PAS-ul lui Maia Sandu, care are mai multe afinități cu agenda stângist-liberală, decât democrația-creștină, asumată declarativ de PPDA. În același timp, pentru zona ONG-istă scandalul devine un nou prilej de a lovi în Biserica Ortodoxă (autoritatea căreia deranjează anumite cercuri din afara țării – a se vedea raportul Chatham House din 2018), o nouă încercare de a încropi un front antireligios, o nouă tentativă de a compromite Biserica prin asocierea forțată cu anumite personalități politice și prin atragerea în anumite dispute politice.

În cele din urmă, toate aceste dispute generate de cazul crucii de la MAI nu sunt legate de drepturi, libertăți și laicitate, ci de viziuni politice generale asupra identității statului. Unii se vor într-un stat cu dimensiuni morale clare, alții vor un stat bazat strict pe tradiția filozofică iluministă.

Pe de altă parte, aceste dezbateri au și un rol pozitiv: readuc în atenția publică și problema sistemului de valori pe care trebuie să fie reconstruită societatea noastră. Fără o conștientizare foarte clară care sunt temeliile morale la care trebuie să ne raportăm nu avem cum să creăm ceva durabil, indiferent de valul de reforme instituționale.

Oponenții Bisericii speră că prin reducerea rolului în societate a religiei vor determina oamenii să aibă o gândire critică. De fapt, efectul e invers - religiile tradiționale reprezintă astăzi cea mai puternică critică față de modernitate și postmodernitate. Prin urmare, reducerea rolului Bisericii presupune instituirea unui monopol ideologic absolut, în care nu mai există niciun loc pentru dezbateri de substanță.

359
Tagurile:
Cruce, Năstase, Moldova, Cruciade
Vaccinul rusesc împotriva COVID-19

Distrugerea vaccinului rusesc: Un mic gheșeft al marii politici

182
(reînnoit 16:27 18.09.2020)
Occidentul a folosit scrisoarea deschisă a lui Bucci pentru a aplica o lovitură elaborărilor rusești în speranța că vor submina sau diminua calitatea lor de lider. Iar profesorul însuși s-a ales cu un PR de asemenea nivel la care nici nu putea să viseze.

Liderismul rusesc în domeniul dezvoltării unui vaccin împotriva coronavirusului a devenit pentru Occident nu doar o surpriză neplăcută, ci o provocare revoltătoare - atât din motive politice, cât și financiare, scrie Irina Alksnis în articolul său pentru RIA Novosti.

Pe de o parte, Rusia înapoiată și profund nedemocratică pur și simplu nu are dreptul să facă astfel de descoperiri în domenii științifice complexe și tehnologic avansate.

Pe de altă parte, este în joc un jackpot de asemenea proporții astronomice, încât simplul gând că ar putea trece pe lângă concernele farmaceutice occidentale le provoace arsuri la stomac. De exemplu, doar știrea despre acordul privind furnizarea a o sută de milioane de doze în India cât face.

Nu este surprinzător faptul că Rusia s-a confruntat cu numeroase tentative de discreditare a rezultatelor muncii oamenilor de știință ruși: politică mare, bani mari.

Cu toate acestea, pe lângă rechini, există întotdeauna loc și pentru peștii-ferestrău, care obțin în mod constant ceva de la masa stăpânului.

Anume o astfel de istorie s-a desfășurat în jurul publicării rezultatelor testărilor ”Sputnik-V” într-una dintre cele mai vechi și mai influente reviste medicale din lume, The Lancet.

Articolul a fost criticat fulgerător. Vestea cea mare, răspândită de mass-media globală, a fost o scrisoare deschisă în care profesorul de biologie de la Universitatea American Temple Enrico Bucci și-a exprimat temerile cu privire la „posibilele greșeli comise de cercetătorii ruși”. Acesta a fost susținut de alți câțiva zeci de savanți occidentali.

The Lancet a propus ca dezvoltatorii ruși să răspundă la întrebările puse, ceea ce a și fost făcut. Centrul Gamalei i-a prezentat publicației un protocol clinic complet pentru studiul vaccinului ”Sputnik-V”. Șeful Fondului rus de investiții directe, Kirill Dmitriev, a publicat un editorial în care a comentat în detaliu principalele afirmații ale criticilor, în același timp sfătuindu-i pe aceștia să caute bârna din în ochiul lor și să risipească deja  îndoielile rusești în privința studiilor lor aflate în derulare.

Între timp, problema în acest caz nu este doar o chestiune pur științifică, asupra cărora s-au concentrat cercetătorii ruși.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Дружинин

Vorb e că însuși autorul scrisorii scandaloase este o personalitate remarcabilă. În materialul BBC, Enrico M. Bucci este numit „un luptător celebru împotriva pseudoștiinței”. Totuși, ar fi mai corect să folosim caracteristica „om de afaceri din domeniul științei”.

În 2016, Bucci a fondat ”Resis Srl”, o companie specializată în verificarea, validarea și validarea lucrărilor științifice.

Acesta este un subiect la modă în știința modernă. În ultimii ani, cercetătorii au fost prinși prea des cu erori, inclusiv dintre cele grave, apărute în articolele publicate. Nu vorbim neapărat despre abuzuri sau fraude, adesea există erori oneste, care, atunci când sunt anunțate, afectează totuși reputația oamenilor de știință și chiar a unor întregi instituții științifice.

Tocmai pentru a evita astfel de probleme, autorii și structurile de cercetare apelează adesea la firme specializate în astfel de lucrări pentru un audit independent al propriilor texte - înainte de publicare. În special, compania lui Bucci a fost angajată pentru această activitate de către Institutul german Fritz Lipmann, în jurul căruia a izbucnit un scandal puternic în urmă cu ceva timp doar din cauza unor erori inadmisibile în lucrările publicate. Această poveste a fost descrisă în detaliu în urmă cu un an de revista Nature.

Subtilitatea constă în faptul că o astfel de afacere impune anumite restricții etice pe care, apropo, profesorul Bucci le cunoaște foarte bine. În aceeași Nature, în decembrie 2019, a fost publicat un material despre puritatea și conștiinciozitatea muncii științifice, la vare a fost co-autor. Și acolo a fost indicat sincer că Enrico N. Bucci a avut un conflict de interese.

Sau mai simplu fiind spus, atunci când proprietarul unei companii comerciale vorbește public despre activitatea în care este specializat, devine în esență o reclamă pentru compania sa.

Rusia a devenit prima țară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19
© Ruptly / РФПИ / WHO / Дмитрий Куракин/Пресс-служба Минздрава России

Dar, evident, atunci când vine vorba de „demascarea” vaccinului rusesc astfel de fleacuri nu mai sunt importante.

Occidentul a folosit scrisoarea deschisă (și, prin definiție este o auto-promovare) a lui Bucci pentru a aplica o nouă lovitură elaborărilor rusești în speranța că vor submina sau diminua calitatea lor de lider Ei bine, profesorul însuși s-a ales cu un PR de un asemenea nivel la care pur și simplu nici nu putea visa în nicio altă situație. Aceasta, de fapt, se numește „să prinzi valul”, de acest principiu se ghidează sute și mii de personalități media.

Fără îndoială, acest lucru i se va întoarce sub forma unor noi contracte comerciale foarte atractive. Să prinzi valul în apele tulburi ale politicii mari poate fi o chestiune extrem de profitabilă.

Dar acest lucru nu are nimic de-a face cu știința în general, cu medicina în special și cu salvarea a sute de mii de vieți în întreaga lume.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

182
Tagurile:
Rusia, COVID-19, vaccin
Tematic
După vaccinul „Sputnik V”, Rusia anunță încă o veste mare
Vaccinul rusesc împotriva COVID-19 este testat și în Belarus


Загрузка...
Protestul combatanților în fața Guvernului

Transnistria și combatanții cum vor influența alegerile?

82
(reînnoit 14:38 18.09.2020)
Viitoarele alegeri ale președintelui Republicii Moldova au intensificat dezbaterile pe toată gama de probleme socio-ecnomice și politice ale țării.

Adică, de la posibila reformă constituțională, până la alegerea celei mai optime strategii de combatere a pandemiei de coronavirus. Printre acestea, fără exagerări, pe primele locuri se află problema transnistreană.

Conflictul armat de pe Nistru s-a încheiat prin semnarea pe 21 iulie 1992 a Acordul privind principiile reglementării paşnice. Acest conflict este numit, de regulă, unul “înghețat”. În toată această perioadă acolo nu au existat niciun fel de acțiuni, însă un oarecare acord, care ar conveni tuturor părților, așa și nu a fost semnat. Procesul de negocieri pentru soluționarea celei mai dificile probleme politice a trecut prin perioade de ascensiune și prăbușire. Astăzi, deocamdată, ar fi problematic să vorbim despre o apropiere de o soluție de compromise.

E posibilă o “dezghețare”? 

Să spunem din start: conflictul nu mai este demult unul “înghețat” (dacă prin el presupunem nu doar aspectul militar). Multe din condițiile economice, în privința cărora s-a ajuns la anumite înțelegeri în diverse etape ale reglementării, au fost supuse unor anumite revizuiri. Nu există o unitate de opinii a tuturor jucătorilor implicați asupra prezenței Grupului operativ al forțelor armate rusești pe Nistru, asupra instalării punctelor de control comune moldo-ucrainene. S-au schimbat semnificativ și pozițiilor unor părți la negocieri (în primul rând, e vorba de unul din statele garante - Ucraina). În ce măsură alegerile ar putea schimba situația din Transnistria și din jurul ei? Nu cumva cele mai importante forțe politice de la Chișinău vor juca “cartea transnistreană” și vor abandona problema în acel punct în care aceasta se află acum?

Două maluri – două sisteme

Aici ar trebuie să avem în vedere un detaliu destul de important, care a rămas pe ultimul plan în spațiul informational moldovenesc. Da, pe 1 noiembrie vor avea loc alegeri prezidențiale. Însă, mai târziu, pe 29 noiembrie, în autoproclamata republică moldovenească nistreană vor avea loc alegeri generale, în cadrul cărora vor fi aleși deputații Sovietului Suprem, consilierii raionali și locali. Desigur, cele două campanii au niște diferențe esențiale. În cazul celei dintâi, e vorba de un stat membru al ONU, în cazul celui din urmă – despre o formațiune nerecunoscută.

Indiferent de modul în care este perceput astăzi statutul Transnistriei, reprezentanței acesteia, alături de oficialii moldoveni, participă la formatul de negocieri “5+2”, în cadrul căruia părțile în conflict (anume în această calitate!) sunt egale. Mai întâi de toate, din punct de vedere al responsabilității pentru deciziile îndreptate spre reglementarea conflictului.

În contextul electoral ne-am putea aminti și de evenimentele de acum patru ani. În 2016, în Moldova și în formațiunea de facto, care este partea ei componentă, s-au schimbat președinții. Igor Dodon și Vadim Krasnoselski au învins în alegeri. Imediat, ca dintr-un corn al ambundenței au curs comentarii despre oportunitățile de „consolidare a încrederii reciproce”. Cele două sisteme politice, cea din interiorul Moldova și cea din RMN, în ultimii patru ani, probabil, au devenit mult mai diferite decât în 2016.

Directorului de programe a Institutului de Studii Socio-Politice și Dezvoltării Regionale din Tiraspol, Vera Tabac, a oferit o apreciere destul de exactă a tendințelor din Transnistria: “S-a încheiat lupta între puterea legislativă, pe de o parte, și cea executivă și președinte, pe de altă parte. Energia politică s-a concentrat la nivelul relațiilor lucrative dintre președinte și guvern, Sovietul Suprem și președinte”.

Vadim Krasnoselski, în perioada primului său mandat, și-a consolidat, nu și-a pierdut pozițiile. Însă nu toți din Tiraspol sunt dispuși (public sau neoficial) să accepte această tendință. Se aud voci care se plâng de lipsa unei concurențe politice în Transnistria, parlamentul a încetat să mai fie o platformă de dezbateri, iar partidul “Obnovlenie”, dimpotrivă, s-a transformat într-o forță dominantă. Însă faptele rămân a fi fapte. Parlamentul și-a pierdut rolul de altădată, a fost redus numărul deputaților și a consilierilor de toate nivelurilor, a fost coborât pragul de validare a alegerilor.

Alegerile din 2020 în Transnistria sunt privite ca o repetiție generală pentru campania prezidențială din anul viitor. Aceasta urmează să formeze un Soviet Suprem și niște consilii locale loiale liderului autoproclamatei republici, sporind șansele lui Krasnoselski de a fi reales. În acest fel, procesele din politica moldovenească nu vor influența nicidecum situația de la Tiraspol.

O vocea sau mai multe voci?

Dacă ar fi să vorbim despre Moldova, în cei patru ani, Igor Dodon, în pofida tuturor eforturilor depuse spre consolidarea propriei puteri, nu a reușit să devină “șeful cel mare”, care ar fi putut, fără a lua în considerație o multitudine de factori (guvernul, parlamentul, Curtea Constituțională, Procuratura Generală și factorul extern) să poarte un dialog cu Tiraspolul.

Până în 2019 am putea vorbi chiar de niște politicieni “transnistreni” (precum și “externi”) la Chișinău. Desigur, toți politicienii moldoveni, indiferent dacă sunt de dreapta sau de stânga, susțin integritatea teritorială a țării. Însă dincolo de acest principiu de bază încep divergențele, care blochează orice decizie legată de Transnistria. Practic, orice decizie! Pașii spre o ipotetică „federalizare”, precum și o ipotetică „restabilire a ordinii” și „descurajarea separatiștilor”, nu se vor bucura de o susținere socio-politică unanimă. Dimpotrivă, ar putea provoca noi divergențe. Alegerile prezidențiale din 2020 nu vor schimba nimic în acest sens, indiferent cine va învinge.

În acest context merită să atragem atenție la o întrevedere recentă a lui Vadim Krasnoselnki și ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck Hogan. Unele publicații au apreciat aceste negocieri ca o adevărată răsturnare în politica din Tiraspol. Între timp, într-adevăr, RMN, în pofida statutului său nerecunoscut, este implicată în toate întrevederile care vizează procesul de reglementare a conflictului. E vorba nu doar de oficialii care reprezintă SUA, dar și Rusia, UE, OSCE. În cazul lui Hogan, Krasnoselski a încercat să arate că este un partener de dialog mai de încredere decât cei de la Chișinău. Iată de ce face trimiteri la “peripețiile partidelor” și “ciclurile electorale” din Moldova, care încetinesc negocierile și, prin urmare, orice avansare spre scopul final – instaurarea păcii.

Într-un viitor fără trecut?

Care este cauza absența unor prognoze optimiste? Mai întâi de toate, la Chișinău problema transnistrează este instrumentalizată mereu în rezolvarea unor probleme de conjunctură. Oponenții lui Dodon critică politicele președintelui, acuzându-l de „privatizarea” problemei transnistrene și de promovarea proiectului de federalizare. Dacă ar fi să ne amintit de istoria alegerilor parlamentare din 2019, atunci una din problemele centrale a fost utilizarea așa-numitor „voturi transnistrene” (la secțiile de vot, deschise pentru transnistrenii cu drept de vot). E adevărat că atunci principalul beneficiar al acestei combinații era oligarhul Vladimir Plahotniuc. Astăzi, oponenții lui Dodon vorbesc despre el ca despre unul din principalii beneficiari ai “factorului transnistrean”.

Merită să atragem atenția că actualul an politic din Moldova decurge sub acompanimentul protestelor combatanților, participanții la conflictul de la Nistru și a veteranilor structurilor de forță. Pe 2 martie (28 de ani de la operațiunea de restabilire a ordinii constituționale în Transnistria), aceștia s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale, cerând demisia guvernului, îmbunătățirea situației socio-economice participanților la conflict, retragerea grupului operativ al forțelor armate rusești. Drept pretext formal pentru aceste proteste a devenit aprecierea făcută de ministrul Afacerilor Externe, Aurel Ciocoi, față de rolul Rusiei în reglementarea conflictului din 1992. Însă motivele activizării socio-politice ale veteranilor sunt mult mai adânci.

Aceștia se poziționează ca adevărați patrioți, apărători ai „integrității teritoriale”. În această calitate, probabil, aceștia își vor găsi aliați printre forțele de opoziție. În iulie 2020, combatanții au protestat împotriva posturilor de carantină ale “separatiștilor”, instaurate, potrivit Tiraspolului, pentru a limita extinderea pandemiei de coronavirus. În august și septembrie, aceștia au devenit mai activi, cerând micșorarea vârstei de pensionare în cazul lor și oferirea unei asigurări medicale gratuite pe viață. Acțiunile veteranilor din Moldova sunt deseori comparate cu protestele participanților la conflictul din Donbas, deveniți un factor important în politica ucraineană.

Probabil, orice comparații sunt convenționale. Însă activizarea acestei categorii a cetățenilor, implicați în conflict, nu în soluționarea lui, provoacă anumite temeri, cel puțin. Politizarea protestului combatanților este o realitate, de care trebuie să se țină cont. Nu este exclus că în alegeri aceștia vor aduce un rezultat scontat sau după alegeri, dacă va învinge actualul președinte, fapt care va nemulțumi oponenții lui. Însă, în plan strategic, orice încercare de a edifica o pace durabilă, mizând pe cei care au încercat să rezolve acest conflict prin forță, nu la masa de negocieri, nu e una din cele mai bune căi! Arată ca un deja vu!

Serghei Markedonov este expert al Institutului de Studii Internaționale ale al Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, redactorul șef al revistei “Analiza Internațională”.

Opinia autorului nu coincide neapărat cu poziția redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

82
Tagurile:
Krasnoseliski, Dodon, Transnistria, Tiraspol, combatanți, alegeri


Загрузка...
Luminița Suveică

Dureri de cap și oboseală: Cum înfrunți astenia de toamnă

0
(reînnoit 20:48 19.09.2020)
Toamna este sezonul asteniei - afecțiune caracterizată printr-o stare de epuizare și oboseală a organismului, cauzată de schimbarea anotimpului, căreia i se adaugă stări de melancolie și, în cazurile mai grave, chiar episoade depresive.
Dureri de cap și oboseală: Cum să depășiți astenia de toamnă

Zile mai scurte, temperaturi tot mai scăzute şi peisaje care îndeamnă la melancolie. Reducerea intensităţii luminii provoacă diverse schimbări în organism: scade producţia de serotonină, considerat hormon al fericirii, vitamina D se asimilează mai greu, iar deficitul ei este una dintre cauzele lipsei de energie, a slăbiciunii musculare sau anxietăţii. Lipsa acestei vitamine stimulează producţia de melatonină, considerat hormon al somnului. 

Somnolenţa prelungită, insomniile, slăbiciunea fizică, lipsa de energie, melancolia şi predispoziţia pentru răceli şi infecţii sunt printre primele semnale ale dereglărilor fiziologice şi psihice cu care corpul se confruntă la început de toamnă.

Deși această afecțiune poate trece în câteva săptămâni, când organismul se obișnuiește cu noul anotimp, există câteva posibilități de a grăbi acest proces de adaptare și de a preveni simptomele care pot afecta activitatea zilnică.

"În această perioadă imunitatea este mai scăzută, de aceea principalul mod prin care putem influența lucrurile spre bine este alimentația. Recomandarea mea este să consumați cât mai multe alimente bogate în vitamina C, magneziu, Vitamina E, fier și calciu. Consumați legume și fructe proaspete și respectați un regim echilibrat de somn", a menționat doctorul în medicină Luminița Suveică.

Ea menținează că plimbările în aer liber, activitățile sportive, gândirea pozitivă și practicarea unui hobby pot fi cele mai bune remedii pentru astenia de toamnă.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Vitamine, simptome, dureri de cap, astenie, toamnă
Tematic
Vitamina B modulează un răspuns imun: ar putea trata COVID-19 - studiu


Загрузка...