Secvență din filmul „La luptă pleacă doar „bătrânii”

Un film drag locuitorilor Moldovei sau cum a apărut ”Smuglianka”

888
(reînnoit 10:46 21.08.2019)
Acest film este unul aparte pentru Moldova pentru că în el se simte spiritul apropiatei eliberări, dar și datorită cântecului „Smuglianka” al cărei eroină culege struguri într-o vie din Moldova.

Au mai rămas doar câteva zile până la data care avea să devină un punct de plecare în dezvoltarea Moldovei, care i-a dat șansa de a se moderniza, aducând pace, fericire și prosperitate. În anii postbelici, Moldova a demonstrat lumii întregi că pe această palmă de pământ, pârjolită cândva de focul războiului, poate fi creat un adevărat rai.

Acum 75 de ani, pe 24 august 1944, s-a încheiat cu succes operația Iași–Chișinău, care a adus eliberare Moldovei.  

Evident, în august 1944 republica era doar ruine și cenușă, chipul său însorit fiind ”întunecat” în timpul luptelor grele care s-au dat pentru acest pământ și care a devenit pentru mii de ostași ultimul popas.

Este semnificativ faptul că, în anul aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă, se împlinesc și 45 de ani de la apariția pe ecrane a dramei lirice semnată de Leonid Bîkov „V boi idut odni „stariki” („La luptă merg doar „bătrânii”). Filmul, care a ajuns în scurt timp unul de mare succes, a fost îndrăgit de milioane de spectatori din întreaga Uniune Sovietică. În anul 1974 acesta a fost lider în rețelele de cinematografe din URSS, fiind vizionat de peste 45 de milioane de oameni.

Odată cu strigătul pătrunzător al pilotului Skvorțov „Băieți, noi vom trăi…”, filmul a ajuns în inima fiecărui spectator făcând ca tânăra generație să se întrebe: cu ce preț a fost câștigată Marea Victorie și cu ce jertfe.

Astăzi, când țara noastră se pregătește să marcheze împlinirea a 75 de ani din ziua eliberării, multă lume își amintește cântecul „Smuglianka” compus de Anatoli Novikov pe versurile lui Iakov Șvedov. În Moldova acest cântec este foarte îndrăgit, devenind, practic, unul popular.

Drept dovadă este includerea cântecului în programul multor concerte, inclusiv în cele ale formației „Zdob și Zdup” care îl interpretează într-un aranjament specific.

Fiind unul dintre cele mai reușite producții cinematografice despre război din întreaga perioadă sovietică, pelicula a fost primită cu entuziasm de către spectatori și apreciată înalt de veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, de către piloții militari și de către cei cărora le-a fost consacrat acest film extraordinar.

La rugămintea regizorului Leonid Bâkov, pilotul legendar Aleksandr Pokrîșkin, de trei ori Erou al Uniunii Sovietice, i-a pus la dispoziție patru avioane militare „Iak-18” și un avion de producție germană care semăna la exterior cu un „Messerschmidt”.

Numele lui Leonid Bîkov se asociază în primul rând cu acest film, deși actorul a interpretat și multe alte roluri minunate. Însă această peliculă a fost pentru el una deosebită, în care s-a produs ca regizor, actor și scenarist. Visul tânărului Bîkov era să devină aviator, dar nu a fost admis la școala de aviație. Însă pasiunea i-a rămas pentru toată viața. Acest vis a putut să și-l realizeze mai târziu, turnând un film despre aviatori.

De ce la luptă pleacă anume „bătrânii”? Pentru că ostașii deja căliți în lupte se străduiau să-i protejeze cât mai mult pe novici, până când aceștia aveau să acumuleze experiența de luptă necesară. Birocrații din domeniul culturii au considerat filmul ca fiind lipsit de eroism, fără perspectivă și, în general neinteresant. Însă Bîkov si-a apărat filmul. El a fost susținut de către veteranii de război. Până la urmă, filmul a ajuns totuși să fie demonstrat pe ecrane.

Puțină lume știe că practic toți eroii filmului își au prototipul real, iar toate episoadele sunt din viața reală. Bîkov era un regizor foarte atent la detalii. De exemplu, în scena în care tinerele aviatoare se află în ospeție la piloți, una dintre ele ține o păpușă îmbrăcată în uniformă militară.

O astfel de păpușă-talisman avea Galia, navigatorul batalionului feminin de bombardiere, numite de fasciști „Scorpiile nocturne”. Fetele au confecționat singure uniforma pentru păpușă, iar Dokutovici o lua întotdeauna cu sine în misiunile de luptă. Păpușa-talisman a efectuat 73 de zboruri de luptă. Odată însă, plecând în misiune, Galia și-a uitat talismanul în cameră. Și nu s-a mai întors.

Nici dragostea pilotului uzbec pentru tânăra rusoaică nu a fost inventată și este la fel de tragică. Doar că, spre deosebire de film, în realitate tânăra nu era aviatoare, ci lucra la bucătărie și a murit în timpul unui bombardament. Scena în care piloții-bărbați au constatat cu uimire că musafirele lor au mai multe decorații decât ei este de asemenea din viața reală de pe front.

Doar prototipul Zoiei, Nadejda Popova, Erou al Uniunii Sovietice, a rămas în viață și s-a căsătorit după război cu un aviator. Episodul în care Maestrul a ajuns prizonier la ai săi este de asemenea absolut real.

De altfel, astfel de episoade când ostașii erau luați drept spioni de ai lor au fost o sumedenie.

Evghenia Simonova care a debutat cu succes în filmul lui Bîkov a devenit ulterior o actriță foarte populară. Și Romeo din Tașkent, favoritul publicului Rustam Sagdullaev, a avut o carieră de succes. S-a căsătorit reușit, are doi copii, iar acum este bunic. Și-a creat un studio de film și visează să producă filme ruso-uzbece.

Cu siguranță, nimeni nici nu bănuiește că viitorul idol al spectatorilor se intimida la început, văzându-și probele cu Simonova. Acest actor carismatic aproape că se considera un monstru alături de frumoasa actriță! Ulterior însă acest rol a devenit cartea sa de vizită. Tânărul a ajuns foarte popular în întreaga Uniune Sovietică și în Uzbekistanul său natal.

Rar cine îi cunoștea numele adevărat, atât de tare s-a prins de el personajul Romeo. Odată, un regizor din Moscova, dorind să-l invite să se filmeze în producția sa, a rugat ca Romeo Sagdullaev să-și trimită fotografiile. Doar o singură dată Sagdullaev s-a produs în rolul unei canalii, însă publicul a fost atât de indignat încât actorul a jurat să nu mai joace așa ceva.

Însă nu le-a mers tuturor cu cariera. Deși au continuat să se filmeze, de exemplu, Serghei Podgornîi, renumitul ”Smugleanca”, nu a mai avut astfel de roluri astrale în cariera sa. Actorul se simțea uitat și inutil și a început să consume alcool. În 2011 s-a stins din viată.

În 1979, Leonid Bîkov a decedat în urma unui accident rutier, la vârsta de 51 de ani.

Filmul „La luptă merg doar „bătrânii” a adus încasări colosale. Totodată, s-a constatat că filmările au fost realizate cu o economie substanțială. Bugetul calculat era de  381 mii de ruble, dar s-au cheltuit 325 de mii de ruble, fapt pentru care „Goskino” a decis să-i ”premieze” pe realizatori: Leonid Bîkov a primit 200 de ruble premiu și titlul de regizor de categoria I, iar ceilalți actori au beneficiat de câte 50 de ruble fiecare.

După apariția filmului, cântecul „Smuglianka” a devenit extrem de cunoscut. Fusese compus încă în anul 1940, după formarea RSS Moldovenești, fiind parte a suitei despre partizanii basarabeni. Însă melodia era considerată prea frivolă, fiind respinsă de fiecare dată când era propusă pentru a fi transmisă la radio.

Pentru prima dată, „Smuglianka” a fost interpretată în fața unui auditoriu larg de către Ansamblul Aleksandrov, la concertul festiv din 7 noiembrie 1944, fiind transmis la radio. Cântec nu a mai răsunat în anii războiului. Fiind adolescent, Leonid Bîkov l-a auzit de la soldații care plecau pe front.

„În acel moment am decis că, dacă voi face un film despre aviatori, acest cântec neapărat va răsuna acolo”, a spus artistul.

Pe 24 august, cu siguranță, în Moldova va răsuna iarăși și „Smuglianka”, dar și alte cântece din anii de război. Oamenii își vor aminti de cei care au eliberat acest ținut, păstrând un moment de reculegere în memoria lor.

888
Tagurile:
eliberare, Moldova, război, film
Tematic
Marea Victorie: O carte despre Eroii URSS originari din Transnistria, în curs de apariție
Născuți în URSS: Cum se relaxau cetățenii sovietici pe litoral - Galerie foto
Mare

Cum și-a pierdut Moldova ieșirea la Mare Neagră - viziunea unui istoric ucrainean

123
(reînnoit 16:36 05.12.2020)
Perioada în care Țara Moldovei a avut în componența ei țărmul Mării Negre, între Dunăre și Nistru, a durat mai puțin de un secol.

În 1402, Alexandru cel Bun și-a adăugat la titlul său “domnitorul pământurilor de la mare”. În 1484, orașele maritime Cetatea Albă și Chilia au fost ocupate de otomani. Poarta și-a stabilit un control ferm asupra acestor cetăți de importanță strategică, exact așa cum a fost și în cazul cetăților înființate mai târziu – Bender și Ismail, până la războaiele ruso-turce din a doua jumătate a secolului XVIII.

Țărmul dintre Dunăre și Nistru avea o importanță geopolitică, în contextul transformării Mării Negre într-un “lac otoman”. Odată cu consolidarea prezenței sale militare, Poarta a stimulat strămutarea aici a populației din diverse părți ale „lumii otomane”.

Din secolul XVII, în stepele Bugeacului au predominat nomazii strămutați de turci – nogaii. Orașele îndeplineau funcția de “cazane de topire”, transformând populația multietnică în supuși binecredincioși ai sultanului. Factori catalizatori ai acestei asimilări au fost politicile demografice, educaționale și fiscale ale Istanbulului.

Peste un secol de la cucerirea otomană, în districtul Akkerman impozitul pentru creștini (ispendje) era achitat de 353 de bărbați, iar numărul familiilor musulmane constituia 1700.

Războaiele ruso-turce au modificat esențial componența etnică a țărmului Mării Negre: nogaii au plecat în Dobrogea și Azov, musulmanii s-au mutat mai aproape de centrele Imperiului Otoman. Pe teritoriile eliberate au venit valuri de migranți creștini: ucraineni și ruși, moldoveni și munteni, bulgari și găgăuzi, nemți și reprezentanți ai altor etnii.

Potrivit recensământului populației Imperiului Rus din 1897, peste 27 la sută dintre locuitorii județului Akkerman erau maloruși (ucraineni), 21 la sută – bulgari, câte 16 la sută erau moldoveni și nemți, aproximativ 10 la sută – ruși. În județul Ismail, ponderea moldovenilor constituia 39 la sută, a ucrainenilor – 19 la sută, bulgarilor și rușilor – de câte 12 la sută, iar ponderea găgăuzilor – de 7 la sută.

Imperiul Rus foarte rar înființa unități teritorial-administrative după criterii etnice. La categoria provinciilor multietnice se încadra regiunea Basarabiei, devenită ulterior gubernie, cu capitala la Chișinău. Potrivit recensământului, moldovenii nu dețineau o majoritate absolută (47,6 la sută). Moldovenii predominau în județele centrale ale guberniei, iar populația slavă – în județele de la mare și la nord.

În 1917, pe măsura slăbirii autorității centrale, la Petrograd a început separarea multor provincii ale fostului Imperiu Rus. O perioadă, Basarabia nu dădea dovadă de o astfel de mobilizare. Decizia cu privire la înființarea unei autonomii a fost adoptată la începutul lui noiembrie, în zilele în care au venit la putere bolșevicii. Prima ședință a Sfatului Țării, care s-a proclamat organ reprezentativ regional, a avut loc pe 21 noiembrie. Un rol primordial în autodeterminarea Basarabiei l-a jucat acapararea puterii la Kiev pe 13 noiembrie de către Rada Centrală Ucraineană. Basarabia a fost nevoită să se separe de regiunile centrale ale Republicii Ruse.

Suveranizarea Ucrainei, acapararea de către aceasta a guberniei Herson, vecină cu gubernia Basarabiei, forța procesul de construire a structurilor statale la Chișinău. Diversitatea abordărilor față de organizarea republicii în limitele fostei gubernii a Basarabiei a dus la ieșirea de sub controlul autorităților de la Chișinău a județelor de la mare.

Pe 15 decembrie, Sfatul Țării, format din reprezentanții unor partide și asociații, a declarat crearea Republicii Democratice Moldovenești (RDM). În organul regional, din numele minorităților etnice, care erau reprezentate foarte slab, a vorbit reprezentantul comunității bulgare K. Misirkov. Acesta insista că republica trebuie să se numească nu “Moldovenească”, ci “Basarabeană”. Potrivit lui, niciun grup etnic nu avea o majoritate absolută în această regiune multietnică.

Călătorie în timp – imagini cu Chișinăul de altădată
© Photo : Caraus Mihai / oldchisinau.com

Un alt bulgar, Kurdinovski, a propus includerea în declarația de constituire a unei prevederi care să sublinieze că în noua republică nu există o națiune titulară. În opinia lui, această inițiativă urma să nu admită o discriminare pe criterii etnice.

Zemstvele și administrațiile orășenești ale județelor de la Marea Neagră, alături de alte regiuni ale Basarabiei, au boicotat activitatea Sfatului Țării. Ignorarea de către organul reprezentativ a inițiativelor enunțate a dus la o rupere a legăturilor cu județele din sud.

Cu toate acestea, chiar și în condițiile dificile de atunci au fost propuse variante de compromis de organizare a tinerei republicii. Din Bolgrad la Chișinău a fost expediată o solicitare a liderilor regionali, cu inițiativa de crearea a unei Republicii Autonome Bugeac. În esență, era o propunere de federalizare a RDM.

La adâncirea divergențelor între liderii RDM și Basarabiei de Sud au contribuit și atitudinile față de intervențiile armatei române și proclararea indepenței la Chișinău.

În decembrie, la o ședință închisă a Sfatului Țării, a fost luată decizia de a invita în Basarabia armata română, pentru „restabilirea ordinii publice”.

Intervenția a început în ianuarie și a fost determinată de necesitatea alungării din regiune a forțelor probolșevice, precum și stabilirea unui control asupra infrastructurii Basarabiei, de o importanță critică pentru forțele Antantei pe Frontul Românesc. În noaptea de 24 ianuarie, când Chișinăul a ajuns sub controlul trupelor românești, Sfatul Țării a proclamat RDM “neatârnată, având ea însăși dreptul de a-și hotărî soarta în viitor”.

Reuniunea extraordinară a congresului țărănimii, a administrației orășenești și a zemstvelor din Basarabia de Sud, desfășurată în Akkerman în perioada intervenției românești, a adoptat o declarație opusă. Regiunea de sud “va rămâne veșnic în componența Rusiei, indiferent cum va fi în viitor, cu o orânduială sovietică sau alta”, se spune în declarația adoptată. Totodată, era manifestat un dezacord categoric față de intervenția românească. Ulterior, delegații congresului țăranilor din județul Akkerman și Islamil s-au adresat locuitorilor regiunii, îndemnându-i să se ridice împotriva intervenției militare.

Dacă centrul Basarabiei a trecut sub controlul trupelor românești relativ ușor, în sud și nord a fost nevoie de lupte. Din 28 ianuarie până pe 7 februarie, au avut loc lupte grele la Bender. Patru zile au durat luptele în Ismail, iar în Akkerman s-au încheiat doar pe 9 martie, cu câteva zile înainte de ocuparea Odesei de către trupele germane, aliate atunci cu România.

Luptele pentru județul cel mai de nord – Hotin, de asemenea ar fi fost destul de dure, dacă n-ar fi fost ocupat în februarie 1918 de către trupele autro-ungare. Ulterior, nordul Basarabiei a trecut sub administrația românească.

Pe 27 martie, provincia Basarabia, cucerită de România, a obținut statutul de autonomie în componența regatului. Acest lucru presupunea existența unui parlament, guvern și buget regional, păstrarea zemstvei și administrației orășenești, anumite drepturi ale minorităților etnice. Cu toate acestea, peste 7 luni autonomia Basarabiei a fost anulată.

În 1938, autoritățile române au lichidat și provincia Basarabia. Odată ce și-a pierdut statutul de capitală regională, Chișinăul a obținut statutul de centru administrativ al ținutului Nistru. Această unitate administrativă include Cetatea Albă, Tighina și Orhei. Ismail și Cahul au trecut în componența ținutului Dunării de Jos, Bălți și Soroca – în ținutul Prut, iar Hotin – în ținutul Sucevei. Această organizare administrativă s-a păstrat până în 1940, când Basarabia de Sud a fost fost separată de Republica Moldovenească, fiind transmisă în componența Ucrainei. Circumstanțele în care în stepele Bugeacului a fost instituită o frontieră administrativă merită să fie descrise separat.

Răscoalele antiromânești în anii 20 au arătat că în conștiința locuitorilor regiunii continua să domine o identitate regională basarabeană.

În ianuarie 1919, răscoala de la Hotin a început cu sloganul “Trăiască Basarabia liberă și democratică! Pentru libertate și pământ, toți la arme!”. Ideea înființării unei Republicii Sovietice Basarabene a fost susținută și în Bender, în timpul răscoalei din mai 1919. Liderii revoltei de la Tatarbunar din 1924, își identificau organizația ca un comitet revoluționar al Basarabiei de Sud și se pronunțau pentru alipirea întregii Basarabii la Uniunea Sovietică.

În acest fel, prima tentativă de a forma pe teritoriul Basarabiei un stat național unitar a dus la ieșirea de sub controlul Chișinăului a județelor sudice, preponderent slave, iar odată cu aceasta – pierderea accesului la Marea Neagră. Această unitate a Basarabiei a fost restabilită de autoritățile românești, însă temporar, pentru că Bucureștiul nu avea pe agenda lui păstrarea unei identități basarabene și moldovenești.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik Moldova

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

123
Tagurile:
Moldova, Marea Neagră
Tematic
Pacificatorii ruși nu permit Moldovei să revină la conflict


Загрузка...
Forțele pacificatoare din stânga Nistrului

Pacificatorii ruși nu permit Moldovei revină la conflict

142
De ce forțele rusești de menținere a păcii continuă să se află pe teritoriul Republicii Moldova și care ar fi riscul retragerii lor.

Trupele de menținere a păcii ale Rusiei crează în Moldova o temelie trainică pentru stabilitatea regională și acțiunează în baza acordului moldo-rus din 1992, cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului de pe Nistru.

Arsenalul gigantic de 100 de mii de tone din apropiere satului transnistrean Cobasna, “neevacuabil” din punct de vedere al caracteristicilor sale tehnologice, are nevoie de o pază sigură (Rusia și-a asumat această responsabilitate), nu de observatori neînarmați și inutili (OSCE).

După victoria în alegeri, Maia Sandu a făcut câteva declarații din care reiese că cele mai importante două probleme ale republicii sunt trupele rusești și corupția. La primul capitol Sandu a propus o soluție: militarii ruși pleacă acasă, împreună cu toate munițiile din Cobasna, iar operațiunea de menținere a păcii urmează să fie transformată într-o misiune civilă internațională sub mandatul OSCE.

Moscova a reacționat operativ la inițiativa Maiei Sandu. Ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că pacificatorii ruși “mai întâi de toate rezolvă sarcinile de menținere a stabilității” în Transnistria, pentru ca pe acest teritoriu “să nu izbucnească un nou un conflict sângeros”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat că nu au existat discuții prealabile pe acest subiect cu Maia Sandu. Nici OSCE nu a primit propuneri din partea Moldovei cu privire la înlocuirea trupelor rusești de menținere a păcii cu observatori civili sub egida OSCE, decizie care are nevoie de acordul tuturor celor 57 de state-membre ale organizației. Nu vom ghici ce a fost asta. Să analizăm faptele.

Forțele de menținere a păcii constau din 402 militari ruși, 492 transnistreni, 355 moldoveni și zeci de observatori militari din partea Ucrainei. Serviciul este organizat pe 15 posturi fixe și puncte de control, care sunt amplasate pe segmentele cheie ale zonei de securitate, cu o lățime de 12-24 de kilometri și 225 de kilometri de-a lungul Nistrului.

Transnistria și-a exprimat dorința de a ieși din componența Moldovei până la destrămarea URSS, pentru că 60 la sută din populația regiunii constă din ucraineni și ruși, care erau nemulțumiți de mișcarea naționalistă a Chișinăului în direcția Bucureștiului.

Autoritățile moldovenești au încercat fără succes să rezolve problema prin forță, după care din 1992 Transnistria a devenit un teritoriu necontrolat de Chișinău. Conflictul armat a fost oprit de trupele rusești: pe 7 iulie 1992, Rusia și Republica Moldova au semnat un plan de reglementare pașnică a conflictului, pe 21 iulie a fost încheiat un acord de reglementare pașnică (care a fost acceptat de partea transnistreană), iar pe 29 iulie în Bender și Dubăsari au intrat forțele de menținere a păcii ale Rusiei. Era vorba de unitățile armatei a 14-A, dislocate în Transnistria în perioada sovietică (prin directiva Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, în 1995 armata a 14-A a fost redusă și transformată în grupul operativ al trupelor rusești din regiunea transnistreană a Republicii Moldova).

Un arsenal periculos

Specialiștii compară potențialul periculos al depozitului de muniții din satul Cobasna (care se află la 16 kilometri de Nistru și la 3 kilometri de frontiera ucraineană) cu puterea exploziei bombelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki. 

Aici se află munițiile armatei a 14-A a URSS, precum și munițiile evacuate din Germania de Est și Cehoslovacia – peste 100 de mii de tone de rachete, muniții și bombe aeriene.

De regulă, la Chișinău este vorbește despre “peste 20 de mii de tone”, însă se cunoaște că în anii 90 în Cobasna au fost acumulate peste 300 de mii de tone de muniții și substanțe explozibile. Acest arsenal, cel mai mare din Europa de Est, (creat în 1949) este protejat de grupul operativ al armatei ruse, dislocat în Transnistria. Potrivit Maiei Sandu, e vorba doar de o mie de militari. Totodată, forțele rusești nu dispun de arme grele și nu prezintă un pericol pentru regiune.

“Fierul” vechi explozibil nu poate fi evacuat din Transnistria în Rusia – e netransportabil, există riscul unei explozii pe drum. Pentru casarea la fața locului este nevoie de o întreprindere specializată, adică de niște cheltuieli în valoare de 3 miliarde de dolari.

Ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a propus anul trecut Ministerului Apărării al Moldovei elaborarea unui plan de cooperare pentru următorii trei ani și acordarea unui ajutor pentru casarea arsenalului periculos. Șoigu nu aruncă vorbe în vânt.

La începutul anului 2020, ministrul Afacerilor Externe al Moldovei, Aureliu Ciocoi, a anunțat că Rusia a demarat demilitarizarea regiunii transnistrene și lucrează asupra unui studiu de fezabilitate pentru lichidarea munițiilor. După studierea condițiilor de casare, proiectul va fi monitorizat de un grup de experții internaționali.

Ar fi logic să presupunem că grupul operativ rusesc va dispărea doar după “deminarea” satului Cobasna, nu mai devreme. E un lucru nobil, totuși militarii ruși asigură paza unui arsenal periculos, nu pun mâna pe niște rezerve de petrol (cum procedează unii „parteneri” în Siria). Totodată, trebuie să luăm în considerație că acest grup operativ rămâne un fundament sigur pentru asigurarea rotației în cadrul contingentului trupelor de menținere a păcii care, la rândul său, constă în mare parte din localnici (militari în bază de contract cu cetățenie rusă).

Renunțarea la operațiunea de pace nu se află pe agenda Rusiei.

Maia Sandu tratează Transnistria ca o parte a unei Moldovei unitare, iar transnistrenii au pledat pentru independență în cadrul unui referendum, motiv pentru care se menține un potențial pericol de conflict.

Voi reaminti că din 470 de mii de locuitori ai autoproclamatei republicii, 220 mii sunt cetățeni ruși, iar 200 de mii – cetățeni ai Ucrainei.

La negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în format 5+2 participă Moldova și Transnistria, în calitate de părți în conflict, Rusia, Ucraina, OSCE, în calitate de mediatori, iar UE și SUA – în calitate de observatori. Cel mai important este că nu se trage.

Un potențial conflict

Tiraspolul consideră că retragerea forțelor rusești de menținere a păcii poate duce la o destabilizare a regiunii, poate provoca noi confruntări. În cazul unui conflict militar, în armata Transnistriei slujesc peste 7 mii de persoane. Rezerva de mobilizare reprezintă până la 80 de mii de militari, iar miliții populare – peste 10 mii. Armata are în dotare 18 tancuri, 122 de unități de artilerie (inclusiv 40 de unități de “Grad”), 15 aparate de zbor, sisteme de rachete portabile și mijloace anti-tanc.

Pe de altă parte, trupele terestre ale Republicii Moldova au aproximativ 6 mii de militari, dispun de 200 de mașini blindate, 150 de unități de artilerie, 300 unități de mijloace antitanc (tehnica și armele sunt de producție sovietică), forțele aeriene nu dispun de aviație de luptă. Iată de ce mințile fierbinți din Chișinău înțeleg că nu vor putea face față de sine stătător unei confruntări cu Transnistria. De aici vin și iluziile politico-militare de genul “Occidentul ne va salva”.

Într-adevăr, se promovează activ proiectul amplasării pe teritoriul moldovenesc a unei baze permanente a Pentagonului. În opinia analiștilor RAND Corporation, forțele armate ale SUA ar putea intra în Moldova pentru efectuarea unor exerciții militare comune, iar apoi ar putea să nu se mai retragă sub pretextul “amenințării rusești”.

În același timp, Moldova devine captiva prezenței militare americane în vecina Românie.

Potrivit Constituției, Republica Moldova este un stat neutru, însă Chișinău și București au încheiat în 2013 un acord de cooperare militară, în care se prevede, de facto, subordonarea forțelor armate ale Moldovei Statului Major din România. Documentul permite jandarmilor români să participle la “restabilirea ordinii publice” pe teritoriul Moldovei. Militarii moldoveni sunt implicați tot mai des în exercițiile militare și misiunile de pace ale NATO.

Într-o astfel de configurație politico-militară, forțele rusești de menținere a păcii din Transnistria sunt, pur și simplu, de neînlocuit.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

142
Tagurile:
Transnistria, pacificatori ruși
Tematic
Kremlinul, despre consecințele renunțării la status quo-ul din Transnistria


Загрузка...
Lucia Caciuc

Violența în rândul tinerilor: Ce observă profesorii

0
(reînnoit 17:35 05.12.2020)
Una dintre problemele acute astăzi este violenţa în rândul tinerilor. Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii "Sptunik Matinal" cu profesoara Lucia Caciuc-Roşioru.
Violența în rândul tinerilor: Ce observă profesorii

Violența în rândul tinerilor continuă să persiste. Acest lcuru îl observă îndeosebi profesorii la școală – acolo unde copilul își petrece o mare parte a timpului.

Диминец Мария
© Photo : Из личного архива, Диминец Мария

Profesoara Lucia Caciuc-Roșioru susține că violența poate fi un obicei ce se învață de la alte persoane, o explozie de nemulțumire, o manifestare a comportamentului holeric, a lipsei de educație. În unele cazuri poate fi nevoie și de intervenția specialistului atunci când violența prezintă un simptom al unor divianțe serioase comportamentale.

"De multe ori părinții nu observă acest comportament violent și atunci rolul le revine pedagogilor. Violența este generată de un șir de factori, cel mai frecvent copiii sunt afectați de lipsa atenției din partea părinților și cumva încearcă să-și reverse nemulțumirea și agresivitatea", a declarat pentru Sputnik interlocutoarea.

În acest sens, profesorii au o misiune foarte importantă și anume cea de a educa în copii toleranța, înțelegerea, respectul și bunăvoința, a conchis Lucia Caciuc-Roșioru.

Despre alte măsuri pentru a preveni violența în rândul tinerilor aflați din interviul audio atașat.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
tineri, violență
Tematic
Violența în familie, tot mai frecventă: Ce impact are fenomenul


Загрузка...