White House

„Vă țineți de minciuni”: Noua armă universală a Occidentului s-a dovedit a fi defectuoasă

357
(reînnoit 13:07 25.01.2019)
Irina Alksnis
Reacția SUA la briefingul organizat de Ministerul rus al Apărării privind rachetele 9М729 s-a dovedit a fi una obișnuită și așteptată: rușii, ca întotdeauna, mint, încercând să pară buni, pe când în realitate totul este altfel, iar noi nu intenționăm să-i ajutăm să mintă.

În interpretarea atașatului de presă al Ambasadei americane Andrea Kalan, acest lucru a răsunat în felul următor: „Demonstrarea făcută de către Rusia a ceea ce ea numește racheta 9М729 nu schimbă concluziile că acest sistem încalcă prevederile Tratatului. SUA și majoritatea aliaților noștri din NATO nu au participat la briefing, deoarece am văzut că acesta reprezintă, de fapt, încă o încercare de a dezorienta”.

O opinie asemănătoare a exprimat și Europa, declarând că demonstrarea rachetei „a urmărit alte scopuri”, scrie comentatorul politic Irina Alksnis pentru RIA Novosti.

În principiu, poziția Occidentului este cu adevărat logică. Într-un fel, ea poate fi calificată drept optimă, din punctul de vedere al cheltuielilor și scopurilor pe care și le-a propus.

Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF) și-a pierdut sensul pentru Occident, deoarece a încetat să o înfrâneze pe Rusia. Iar, odată ce nu aduce rezultatele scontate, denunțarea este rațională și inevitabilă. Problema este doar de a realiza acest lucru cu cheltuieli minime. Respectiv, ce rost are să pierzi eforturi și resurse pentru clarificarea cu Moscova, când, la orice efort al Rusiei, se poate spune pur și simplu „vă țineți de minciuni” – ținând morțiș să părăsească Tratatul, învinuindu-i totodată pe ruși de cele întâmplate.  

La drept vorbind, explicații analogice pot fi găsite pentru toate, sau aproape pentru toate, acțiunile din ultimii ani ale partenerilor occidentali. De ce să faci ceva sau să dovedești cu argumente, dacă poți, pur și simplu, să declari că „noi dispunem de dovezi, dar nu o să vi le arătăm”? Abordarea rezonabilă și logică este: rezultat maximum cu cheltuieli minime. Deși inițial pare cam șocant, având în vedere reputația SUA de supraputere globală și cea mai dezvoltată țară din lume.

Ceva similar s-a întâmplat în toiul scandalului de dopaj. În Rusia se presupunea că sportivii occidentali apelează la anumiți stimuli chimici ultramoderni care nu sunt depistați de nici un fel de teste. Dar s-a dovedit că lor le erau prescrise preparatele interzise, pur și simplu, ca „excepție terapeutică”, ceea ce le permitea să le utilizeze în mod deschis.

Problema SUA constă în altceva. Această construcție a metodelor extrem de simple de presiune asupra oponenților a funcționat, într-adevăr, minunat în perioada în care SUA se afla la apogeul puterii sale geopolitice, ideologice și culturale, când situația, statutul și posibilitățile Americii erau atât de neclintite, încât nimănui nici prin cap nu-i trecea să le pună la îndoială. Iar confirmările apăreau literalmente zilnic.

Astăzi însă situația se schimbă.

SUA pot să învinuiască fără dovezi și oricât doresc Rusia de aplicarea armei chimice în Siria, însă în ochii întregii lumi anume SUA sunt înfrânte acolo. Și orice declarații tari despre evacuarea trupelor americane pe motiv că au învins ISIS* pălește pe fundalul conducerii în continuare a țării de către Asad și al Rusiei care reface toate pozițiile din Orientul Apropiat.

SUA pot să învinuiască insistent Rusia de eșecul Tratatului INF. Mai mult ca atât, ele într-adevăr a găsit o metodă de a scăpa din constrângerea acestui Tratat: aceleași „Calibre”. Spre deosebire de anii 2000, când Moscova declara uneori că este posibil să părăsească Tratatul, acum partea rusă își păstrează cu răbdare calmul în acest sens și optează pentru menținerea acestui Tratat. Însă, în fond, rezultatul principal al tuturor acestor procese este pierderea de către Washington a unei pârghii importante de control asupra Rusiei, precum era Tratatul INF, adică, încă un eșec.

Dar au mai existat și sancțiunile care au sfâșiat în bucăți economia rusească, a fost izolarea Kremlinului autoritar de restul lumii civilizate, au fost proiectele întrerupte ale gazoductelor, a fost catastrofa Boeing-ului deasupra Donbasului și încă multe altele. Și pentru fiecare punct SUA au aplicat tehnologiile cele mai simple și care de mai multe ori și-au demonstrat eficiența: să declare că Rusia este vinovată și să o pedepsească (în așa fel încât pentru SUA să nu fie dureros și nici scump).

Doar că, pe fundalul acestor numeroase acuzații, avertizări severe și pedepse dure în adresa Moscovei, Rusia și-a restabilit treptat statutul său internațional.

Însă nici acesta nu este lucrul cel mai rău.

Exact acum atenția întregii lumi este concentrată asupra Venezuelei în care SUA l-au recunoscut drept „președinte interimar” pe liderul opoziției. Și toate acestea nu ar fi încă nimic, însă tot mai multă lume de pe întreg globul este încercată, involuntar, de bănuiala că declarația decisivă a Washingtonului se va dovedi a fi suficientă pentru schimbarea puterii chiar și la „curtea din spate” a SUA.

*Organizație teroristă interzisă în Rusia

Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.

357
Tematic
Declarație: Federația Rusă va continua să susțină Venezuela pe toate direcțiile
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, susține puterea legitimă din Venezuela


Загрузка...