Mihai Ghimpu și Valeriu Munteanu

Probleme în Paradis? Divorț neașteptat în Partidul Liberal

439
(reînnoit 12:56 11.12.2018)
Ajuns în preajma alegerilor parlamentare cu șanse practic egale cu zero de a accede în viitorul Legislativ, Partidul Liberal, condus până nu demult de Mihai Ghimpu și transmis recent nepotului Dorin, ar putea să fie părăsit în scurt timp de unii membri, chiar și dintre cei mai fideli odinioară liderului de partid, așa cum s-a mai întâmplat în ”istoria recentă” a formațiunii.

Unul dintre cei mai ”înveterați” liberali, Valeriu Munteanu, până nu demult susținător necondiționat al lui Mihai Ghimpu și a ”cursului politic” promovat de acesta, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că părăsește PL și că nu va mai adera la niciun partid politic.

Criză de ”viziune” în PL

Problema ar fi că PL ar vrea să meargă singur în alegeri, iar el nu poate fi ”părtaș la așa ceva”. Mai mult decât atât, chiar dacă nu i-a ieșit până acum din cuvânt lui Mihai Ghimpu, se pare că acesta nu a prea fost de acord cu viziunile fostului lider. Cel puțin, el afirmă că a așteptat de la Dorin Chirtoacă o altă ”viziune”, doar că acesta se ”subordonează” în continuare lui Ghimpu. (Și ar trebui să intuim că Munteanu are o astfel de altă viziune, doar că nu el se află la cârma partidului).

Munteanu nu precizează ce anume i-a alimentat astfel de speranțe. De parcă atunci când s-a aflat în frunte Primăriei Capitalei, Dorin Chirtoacă nu i s-ar fi subordonat în totalitate perspicacelui său unchi (și unii au spus că anume de aici i s-a tras acestuia dosarul penal). Iar unchiul nu ar fi promis să taie ”în carne și oase” pentru nepotul Dorin. Vorba ceea, sângele apă nu se face.

Drept confirmare, Ghimpu a declarat astăzi după conferința lui Munteanu: ”Valeriu totuși ești un mincinos, Dorin are dreptate!”

Principala deziluzie a lui Munteanu este faptul că ”PL a decis să meargă singur în alegeri”, după ce anterior el a salutat decizia PLDM de a participa la alegeri în cadrul Blocului ”ACUM”, calificând-o drept un ”pas responsabil”. Mai mult decât atât, Munteanu declară că este gata să susțină Blocul format din partidele PAS, Platforma DA și PLDM, fără a preciza însă în ce mod.

Valeriu Munteanu a afirmat încă în ajun că Partidul Liberal ar fi refuzat să participe în alegerile parlamentare alături de blocul ACUM.

Munteanu ”nu-și mai găsește loc”

Fostul și actualul lider al liberalilor moldoveni au protestat în cor și l-au acuzat pe Munteanu de fals și minciună.

Obișnuit să vorbească în maxime, bătrânul liberal a spus că ”nemții au o vorbă: “Niciodată nu lua decizii în ziua în care ți-au luat-o nervii pe dinainte”. Și aici nu putem să nu ne amintim de vorba ”polonezilor”: ”Bonjour, maman!”

Ghimpu a scris într-o postare pe Facebook că acesta ”nu vrea să se conformeze deciziei Consiliului Republican” al Partidului și că ”lucrurile au devenit clare cu mult înainte, căci Valeriu nu-și găsea loc în ultima perioadă”.

Circ. Imagine simbol
© Sputnik / Владимир Вяткин

”Consiliul n-a discutat participarea PL pe listele ACUM, dar odată ce a hotărât ca partidul să participe în alegeri, înseamnă că nu pe lista ACUM, ci pe lista PL, a punct Ghimpu.

”Anunțul făcut de V. Munteanu, precum că ar exista un refuz al PL-ului de a participa alături de ACUM în alegeri, este unul fals”, a declarat și Dorin Chirtoacă, precizând că deciziile privind participarea la alegeri urmează să fie luate la Consiliului Republican al PL care va avea loc pe data de 16 decembrie.

Întrebarea care ar trebui clarificată nu este însă dacă PL vrea să adere la blocul constituit de Maia Sandu și Andrei Năstase sau dacă cei doi au nevoie de compania lui Ghimpu.

Dacă ei nu mă vor...

Dacă ne amintim bine, Sandu declarase anterior că în blocul PAS-PPDA nu vor fi primite alte partide, dar pot fi primite persoane, inclusiv liberali, cu condiția ca să treacă ”filtrul de integritate”.

Mihai Ghimpu a fost scandalizat la culme de perspectiva de a fi ”filtrat” de Maia Sandu.

”Eu să trec integritatea la Maia. Maia Sandu a fost la guvernare din 2014 cu PD, nu cu noi. Să se filtreze cu cine vrea, dar nu cu mine. E rușine. Trebuie să ai mare obraz”, a răbufnit Mihai Ghimpu.

Potrivit lui, doar partidul va decide cine vor fi candidații PL.

”Noi suntem partid și nu o ”șaică” pe care vrea Maia Sandu să-i treacă prin strungă. Să-i treacă pe ai ei. E o joacă, e manipulare cu cetățenii. Care integritate, dacă Maia Sandu a fost la guvernare în anii când lumea nu a primit ce a vrut? Ea a fost membru a Guvernului patru ani. Eu am fost doar un an și patru luni în funcția de președinte interimar”, a declarat Ghimpu.

Dar din câte se pare, unii membri PL nu ar avea totuși nimic împotrivă să se ”filtreze” un pic cu Maia Sandu.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției.

439
Tagurile:
Valeriu Munteanu, PL
Tematic
Confirmat: Mihai Ghimpu se retrage din politică și de la șefia PL
Mihai Ghimpu va fi închis? Vezi ce a declarat un fost deputat liberal
Biden va transforma SUA într-o marionetă a Europei

Biden va transforma SUA într-o marionetă a Europei

89
(reînnoit 12:50 25.11.2020)
UE, reprezentată de șeful Consiliului Europei, Charles Michel, i-a propus lui Joe Biden să restabilească o „alianță transatlantică puternică”.

Dacă Biden va intra în Casa Albă (și judecând după evoluția evenimentelor, acest lucru devine din ce în ce mai evident), această dorință are toate motivele să se împlinească. Este simbolică candidatura probabilului secretar de stat al SUA în persoana lui Anthony Blinken, care este un produs rafinat al „mlaștinii de la Washington” și „apărător al alianțelor globale”, scrie Irina Alksnis într-un editorial pentru RIA Novosti.

Faptul că Europa Occidentală ar fi fericită să-l vadă pe Joe Biden în rolul de președinte al SUA a devenit clar imediat - atunci când liderii săi s-au grăbit să-l felicite pentru victoria în alegeri, iar Germania a recunoscut că nu avea chef să „colaboreze cu Trump încă patru ani”.

Este mult mai puțin clar de ce, pentru Europa, globaliștii sunt de preferat în fruntea SUA - aceiași globaliști care sunt obsedați de ideea menținerii status quo-ului sub forma unei lumi unipolare, cu rolul necondiționat de lider al Washingtonului. La urma urmei, procesele de suveranizare și eliberare de dependența semi-vasală de stăpânul transatlantic, câștigând constant forță în Lumea Veche, par să contrazică aceste aspirații.

S-ar putea presupune că și în Europa au învins forțele pro-americane, gata să-și sacrifice statele naționale în favoarea SUA. Cu toate acestea, faptele indică contrariul. De exemplu, Guvernul german și-a reafirmat încă o dată poziția cu privire la inadmisibilitatea sancțiunilor extrateritoriale care sunt elaborate în Statele Unite împotriva ”Nord Stream-2”.

Astfel, Europa continuă să-și promoveze linia de protejare a intereselor sale și de consolidare a propriului rol geopolitic, dar, în același timp, susține cu înflăcărare revenirea la putere la Washington a forțelor pentru care asta - în teorie - ar trebui să fie categoric inacceptabil.

Soluția la această ciudată contradicție ar trebui căutată în evenimentele de acum patru ani.

Venind la Casa Albă, Donald Trump a renunțat la multe acorduri internaționale pregătite și chiar semnate cu participarea Statelor Unite. Aceeași soartă a avut-o și faimosul parteneriat transatlantic pentru comerț și investiții, care atunci avea deja o reputație dea-dreptul sinistră. Alarmiștii au avertizat că, cu ajutorul lui, America pur și simplu va scoate toate resurse din Europa în favoarea sa.

Putin a explicat de ce nu l-a felicitat pe Biden
© Video : Ruptly / "Москва. Кремль. Путин", Россия-1

Cu toate acestea, Trump, care în anii președinției sale a profitat cu orice ocazie pentru a trage foloase economice pentru țara sa, nu a ezitat să abandoneze „găina” care, se pare, ar fi trebuit să facă ouă de aur pentru America timp de mulți ani. Mai mult ca atât, el a afirmat în repetate rânduri că toate aceste acorduri sunt de fapt profund dezavantajoase pentru Statele Unite. Există suspiciunea că îl putem crede pe înflăcăratul patriot american cu o vastă experiență în afaceri.

Principala greșeală ar fi să presupunem că globaliștii (inclusiv cei americani) ar avea interese orientate la nivel național. Pentru ei, Statele Unite pot fi extrem de importante ca centru de bază de emisii și cea mai puternică armată de pe glob. Dar o țară imensă, cu aproape 330 de milioane de locuitor,i este mai degrabă o povară, de care ar fi mai ușor să scapi, decât să investi în ea și de a-i rezolva problemele.

În schimb adevăratele interese și sentimente ale globaliștilor ca cetățeni ai lumii pot fi asociate cu locuri complet diferite. În cazul aceluiași Anthony Blinken, o parte semnificativă a copilăriei a petrecut-o la Paris, iar formarea personalității sale a fost puternic influențată de tatăl său vitreg european. Așadar, îndoielile cu privire la măsura în care va fi ghidat exclusiv de interesele naționale ale SUA în calitate de secretar de stat sunt destul de firești.

Într-un astfel de peisaj, poziția Europei capătă sens. În ultimele decenii, a învățat să-și atingă scopurile prin interacțiunea cu statul profund american detașat de rădăcinile sale - îndeplinind în același timp toată curtoazia formală față de „liderul lumii libere” și singura superputere. Să luăm doar acordul nuclear iranian, care este adesea numit unul dintre triumfurile președinției Obama, dar în care UE era mult mai interesată decât Statele Unite.

Mai mult, UE are încă nevoie de SUA în multe privințe. În special, încercările europene de a-și crea propria armată - nu imitația care există astăzi, ci o adevărată forță militară - arată neserios. Nu există nicio alternativă la americani în acest sens și nu se prevede în viitorul previzibil. Însă Trump a fost hotărât să facă Lumea Veche să plătească pentru „umbrela” militară la cea mai mare rată, iar Bruxelles sau Berlin au șansa de a se înțelege cu „mlaștina de la Washington” într-un mod amiabil.

Da, și de o contrabalanță pentru Rusia - geopolitică, economică și aceeași armată - UE mai are încă nevoie. Altfel pentru Moscova apar condiții prea favorabile pe direcția occidentală, ceea ce nu poate plăcea capitalelor vest-europene.

Drept urmare, apare o situație paradoxală: în timp ce în ochii majorității, Europa pare un consumabil pentru Statele Unite, de fapt este timpul să ne fie milă de americani, care au șanse crescânde de a ajunge victimă a vicleniei europene și a trădării din partea propriilor elite.

Opinia autorilor ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

89
Tagurile:
SUA, Europa, Joe Biden
Tematic
De ce Occidentul este nemulțumit de reglementarea din Nagorno-Karabah
Adevăratul „naționalism vaccinal” din Israel și Ungaria


Загрузка...
Perspectivele deminării în Nagorno-Karabah

Perspectivele deminării în Nagorno-Karabah

64
(reînnoit 21:54 24.11.2020)
După conflictul armat din Nagorno-Karabah, regiunea este împânzită de mii de mine și muniții nedetonate. Cât de dificilă va fi sarcina geniștilor ruși.

Operațiunile de deminare în zonele unde s-au desfășurat acțiuni militare și în alte districte din Nagorno-Karabah, care presupun o degajare treptată de obiecte explozibile a unui teritoriu cu o suprafață de sute de kilometri pătrați, necesită surse enorme (milioane de dolari) și zeci de ani de muncă asiduă pentru a readuce terenurile în circuitul economic.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Дружинин

Câmpurile minate, munițiile nedetonate și dispozitive explozibile artizanale reprezintă principala problemă a oricărui teritoriu post-conflict. Cel mai proaspăt exemplu al pericolului continuu pentru viață este explozia din 23 noiembrie, în apropierea satului Madaghiz, în urma căreia au avut de suferit militari azeri, ai Rusiei și angajați ai Ministerului Situații Excepționale al autoproclamatei republici Nagorno-Karabah. Astfel de pericole îi pasc zilnic pe membrii misiunii de menținere a păcii, pe geniștii și salvatori.

Ieri, pe aerodromul orașului Erevan au fost aduși peste 100 de militari ai Centrului Internațional Antimină al Ministerului Apărării al Rusiei, precum și 13 unități de tehnică militară și specială. Astăzi, unitățile de ingineri au parcurs ruta Erevan – Goris – Stepanakert. Detașamentele de geniști au demarat acțiunile de deminare a localităților, drumurilor și obiectivelor din Nagorno-Karabah pe 23 noiembrie.

Sarcina prioritară constă în desfășurarea operativă a deminării în punctele de dislocare, pe rutele de deplasare a trupelor de menținere a păcii între posturi și anumite obiecte de infrastructură.

Pe un singur teren, geniștii ruși au dezamorsat peste 30 de mine antitanc. De regulă, munițiile descoperite sunt distruse prin metoda detonării pe un poligon special sau pe loc. Specialiștii Centrului Internațional Antimină al Ministerului Apărării al Rusiei sunt pregătiți pentru activitatea tensionată și complicată în conformitate cu standardele activității de deminare ale Organizației Națiunilor Unite, dispun de cea mai nou tehnică – detectoare de mine IMP – S2, sisteme robototehnice Uran-6. Mijloacele moderne de căutare și echipamentul de protecție diminuează, însă nu exclud, riscurile pentru sănătatea și viața militarilor ruși din Nagorno-Karabah.

Dificultatea misiunii

Conflictele locale și regionale actuale se deosebesc prin caracterul permanent al acțiunilor militare și o utilizare largă a câmpurilor minate, minelor-capcană, bombelor plasate pe drum și alte “surprize” - nemijlocit în zona operativă și în teritoriile adiacente.

Neavând un număr mare de trupe și resurse pentru crearea unei apărări bine puse la punct din punct de vedere tactic, dense, eșalonate (de exemplu, pe o linie de front de o sută de kilometri), părțile în conflict își concentrează unitățile și tehnica militară pe segmente separate, iar “găurile” le acoperă prin minarea câmpurilor.

În Karabah au fost utilizate în special mine de producție sovietică – antitanc TM-62, antipersonal PMN-2. În același timp, hărțile schematice ale amplasării lor erau elaborate din mers, fiind adesea pierdute. Sub influența fenomenelor meteorologice, minele devin defecte, iar câmpurile minate se “reînnoiesc”.

Pacificator rus în apropiere de mănăstirea Dadivank, Karabahul de Munte
© Sputnik / David Galstyan

Probabil, câmpurile minate proaspete vor fi degajate fără probleme de către părțile în conflict. Însă, după mai mulți ani de conflict în regiune, nimeni nu mai știe locul exact al tuturor câmpurilor minate. O problemă aparte o reprezintă numărul mare de muniții de artilerie neexplodate sau abandonate în condiții de luptă. Pe pământul karabah se află mii de obiecte explozibile. Iată de ce în zecile de ani de muncă a geniștilor ruși, atragerea activă a resurselor ONU și ale altor organizații umanitare reprezintă condiții minime pentru scoaterea în totalitate a teritoriului din starea de război.

Anterior, șeful Agenției Naționale pentru deminare a teritoriului Azerbaidjanului (ANAMA), Gazanfar Ahmedov, a declarat că deminarea totală a teritoriului din Karabah, trecut sub controlul Baku, va necesita mai bine de zece ani. În Siria, misiunea umanitară a Armeniei, din 83 de persoane, a reușit în șase luni ale anului 2019 să curețe de mine, muniții, bombe aeriene și dispozitive explozibile artizanale peste 20 hectare de teren.

Experiența deminării îndelungate post-conflict pe teritoriul Abhaziei și Osetiei de Sud (unde geniștii mai au mult de muncă), de asemenea, confirmă volumul global al sarcinilor din Karabah.

Muncă de durată: Geniștii ruși în Nagorno-Karabah
© Ruptly / Минобороны России

Conjugarea eforturilor

Serviciul ONU pentru deminare (UNMAS) a cheltuit anul trecut 495 de milioane de dolari în 19 state (inclusiv Irak, Afganistan și Siria). Probabil, o parte a acestor mijloace va fi îndreptate și spre deminarea teritoriului din Nagorno-Karabah. Potrivit datelor UNMAS, misiunea își va desfășura aici activitatea de la începutul lui decembrie. Mai întâi de toate, specialiștii vor aprecia volumul de lucru în condițiile dificile ale zonei montane și forestiere. Probabil, conjugarea eforturilor internaționale ale geniștilor vor permite grăbirea revenirii refugiaților în regiune.

Este încunjurătoare și poziția secretarului general al ONU António Guterres, care a declarat că încetarea focului va permite organizațiilor umanitare să obțină acces la populația civilă afectate în urma conflictului și a anunțat disponibilitatea pentru cooperare cu Rusia în Nagorno-Karabah.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

64
Tagurile:
geniști, deminare, Nagorno-Karabah
Tematic
Pacificatori turci în Karabah: A fi sau a nu fi
Militar rus din trupele de menținere a păcii, rănit în Karabah


Загрузка...
Coronavirus

Iată care este cel mai frecvent simptom al coronavirusului - studiu

0
Datele Biroului Național de Statistică din Marea Britanie, colectate între august și octombrie 2020, au dezvăluit care este cel mai frecvent simptom al Covid-19. Contrar concepţiei obişnuite, cele mai frecvente simptome nu sunt febra și tusea uscată.

BUCUREŞTI, 25 nov – Sputnik, Doina Crainic. Cele mai recente date colectate de cercetătorii de la Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie au arătat că pierderea gustului și a mirosului (anosmia) a fost cel mai frecvent simptom raportat al Covid-19 în rândul celor care au fost testați pozitiv din august până în octombrie.

Dintre cei de peste 35 de ani, între 20 și 40% au suferit de anosmie, comparativ cu aproximativ 15-25% care au avut febră și 13-18%, care au fost cu tuse.

Diferența a fost și mai pronunțată în rândul tinerilor, până la 60% dintre cei sub 35 de ani suferind de anosmie față de 15 până la 25% care au avut febră și mai puțin de 10% tuse

Imaginea generală reflectată de date arată că, în perioada 15 august - 26 octombrie, numărul persoanelor care au fost testate pozitiv cu simptome precum pierderea gustului şi a mirosului a crescut la toate grupele de vârstă.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, numărul cazurilor pe glob se apropie de 59 de milioane și peste 1,38 milioane de oameni au murit. Țările cele mai afectate sunt Statele Unite, India și Brazilia. De asemenea, Franța, Rusia, Spania, Marea Britanie, Italia, Argentina și Columbia sunt printre zece țări cele mai afectate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, simptome
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Ne va salva sau nu de coronavirus vaccinarea - expert
Aceste produse, periculoase pentru persoanele cu coronavirus


Загрузка...