Schengen sign

România în Spațiul Schengen în 2018? Sunt vizați toți cetățenii români

5271
(reînnoit 20:10 10.02.2018)
Cristina Danuța
România a intrat în Uniunea Europeană în anul 2007, urmând ca în luna martie 2011 să fie primită în Spațiul Schengen. Intrarea a fost amânată ani la rând, timp în care românii, inclusiv moldovenii care dețin și cetățenie română, trăiesc cu speranța că se vor bucura de libera circulație în această zonă "elitistă" a UE

România urmează să preia președinția Uniuniii Europene în prima jumătate a anului 2019 și tare și-ar dori să reușească până atunci să intre în zona Schengen. Are sau nu șanse să facă acest lucru în perioada imediat următoare? Este greu de crezut că într-un timp restrâns îi va reuși să îndeplinească toate obiectivele asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prin care Comisia Europeană monitorizează parcursul Justiției în România. Aceste obiective sunt legate de eradicarea corupției și combaterea crimei organizate. De-a lungul timpului, anume neîndeplinirea lor a fost invocată de Olanda, principalul opozant, drept motiv de a nu permite României intrarea în zona Schengen.

Schengen Visa
© Sputnik / Sergei Kirkach

În decembrie 2017, ministrul de Interne al României, Carmen Dan, declara că "prin aderarea la spaţiul Schengen, România va consolida securitatea spațiului european de liberă circulație. România sprijină adoptarea, la nivelul UE, a noilor instrumente de securitate, susținând, totodată, necesitatea de a le implementa la toate frontierele externe UE pentru a asigura o abordarea unitară atât la nivelul a statelor Schengen cât și la nivelul statelor non-Schengen. Vom intra în Schengen. Suntem mai aproape ca oricând de Schengen."

Exista atâta siguranță în declarațiile făcute atunci de ministrul român, încât unii experți se grăbiseră să spună că până la sfârșitul lui 2017, România va deveni parte a spațiului Schengen, dar nu a fost să fie.

În prezent România aplică majoritatea dispoziţiilor acquisului Schengen şi acţionează, astfel, ca un membru de facto, gestionând peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene. Trebuie să menționăm că vecinii noștri de peste Prut au cheltuit 734 de milioane de euro pentru securizarea frontierelor de stat, în perspectiva aderării la spațiul Schengen. Dar se pare că au rămas și fără bani, și fără libera circulație.

Subiectul intrării României în zona circulației libere este urmărit cu atenția și la Chișinău, or acesta îi vizează și pe concetățenii noștri care dețin și cetățenia română, dar și pe unii liderii politici,

 care alături de fostul președinte român Traian Băsescu, promovează ideea că "unindu-se cu România, Republica Moldova va obține multe facilități în spațiul UE, inclusiv circulație liberă în zona Schengen." Vorbim de acea liberă circulație pe care țara vecină vrea s-o obțină de ani buni și nu se știe câți ani urmează încă să primească doar promisiuni din partea partenerilor europeni. Deci, minus un argument din partea acestor partide pentru campania electorală. Sau poate nu, poate ne-am grăbit să facem o astfel de concluzie, dacă România reușește să intre în zona Schengen în anul 2018.

România este scoasă deseori la raport în privința situației din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, adică, în mod special, în privința stării de lucruri din Republica Moldova.

Ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, declara în luna ianuarie a acestui an, în cadrul unei întâlniri cu omologul său italian, că "este extrem de important în această perioadă ca forţele politice de la Chişinău să rămână angajate pe parcursul european şi să îşi consolideze credibilitatea atât pe plan intern, cât şi pe plan extern".

Dragi cititori, vă las aici două întrebări pentru care eu nu am găsit un răspuns.

Când România va intra în Spațiul Schengen?

Când Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană?

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.

5271
Tagurile:
Spatiul Schengen, noi reguli de intrare în spațiul Schengen, români, Schengen, Moldoveni, Romania, Moldova-Romania
Tematic
Mai vrea oare România să intre în Schengen? Iată ce a declarat Iohannis
Olanda propune înființarea unui “Schengen militar” în Europa
România ar putea fi sacrificată, de rând cu alte state non Schengen
Problema imigranților: "Schengen protejat" și Grecia vulnerabilă


Загрузка...