Sergiu Praporşcic

Câți hoți și bandiți Timofti a decorat în aproape cinci ani de mandat

736
(reînnoit 10:30 13.03.2017)
Oare câți hoți și bandiți a decorat Nicolae Timofti în mandatul său? Suntem siguri că mulți dintre cetățenii luați în seamă de Rața Mută sunt oameni onești, corecți, chiar dacă nu chiar toți au făcut bortă în cer prin activitatea lor. Dar suntem la fel de siguri că printre cei decorați de Timofti au fost și corupți, hoți, ca Filat.

CHIȘINĂU, 10 mart — Sputnik. Spre surprinderea noastră, după publicarea articolului "Și după gratii, Filat rămâne "unul dintre cei mai bogați oameni din Moldova", biografii din umbră ai fostului lider PLDM s-au sesizat imediat și au făcut corectările de rigoare în pagina acestuia de pe Wikipedia. Adică au scos fraza în care afirmau că Filat "este unul dintre cei mai bogați și mai influenți oameni din Republica Moldova", înlocuind-o cu alta: "Este unul dintre deținuți în penitenciarele din Republica Moldova". Este adevărat că au făcut lucrul acesta în primă, încât nici nu au reușit să pună semnele diacritice. Dar lucrul acesta contează mai puțin.

Nu toți s-au lepădat de Filat

Am spus că am rămas surprinși de acest gest. Ba chiar am rămas plăcut surprinși. Și știți de ce? Pentru că toți cei care au ciugulit din palma lui Filat, când acesta era mare și tare, acum, când stăpânul lor a ajuns la pușcărie, s-au dat cu fundul la gard, s-au lepădat de el.

Îmi amintesc că în perioada de glorie a fostului lider PLDM, unii din anturajul lui nici nu-ți răspundeau la binețe, deși eram vechi cunoștințe. Atât de mândri, de falnici, de siguri erau ei stând în dreapta și stânga lui Filat! Iată că acum aceștia, aproape toți, dacă i-ai întreba cine este Filat, ți-ar pune că nu-l știu, nici nu au auzit de un asemenea personaj.

Ei, faptul că acum, când Filat se află la ananghie și nu are o perspectivă clară de a scăpa în curând de aceasta, există cineva care se îngrijește de biografia lui de pe Wikipedia este un lucru îmbucurător. Nu sunt toți ticăloși, chiar dacă au fost profitori. Nu știu cine este sau cine sunt biografii lui Filat care i-au rămas fideli, dar oricine ar fi, am toată admirația pentru ei, pentru că asta înseamnă să fii consecvent, corect, onest, dacă vreți.

Filat nici în pușcărie nu se lasă de ordine și medalii

Dar trebuie să le spun biografilor anonimi ai lui Filat că nu și-au dus munca până la capăt.

La capitolul "Distincții și decorații" din biografia sa de pe Wikipedia este scris că "în decembrie 2013 Vlad Filat a fost decorat cu "Ordinul Republicii" de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în promovarea valorilor democratice, pentru contribuție substanțială la aprofundarea dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, eforturile depuse în vederea restabilirii localităților afectate de calamitățile naturale din vara anului 2010 și activitate organizatorică prodigioasă".

Da, este adevărat că Timofti l-a decorat pe Filat cu "Ordinul Republicii", dar la fel de adevărat este și faptul că odată cu condamnarea sa la 9 ani de pușcărie, instanța i-a retras această înaltă distincție de stat. Respectiv, astăzi Vladimir Filat nu mai este deținător al "Ordinului Republicii" și corect ar fi ca biografii lui să facă respectiva precizare.
Apropo. Oare câți hoți și bandiți a decorat Nicolae Timofti în cei patru ani de mandat?

Sunt sigur că mulți dintre cetățenii luați în seamă de Rața Mută sunt oameni onești, corecți, muncitori, chiar dacă nu chiar toți au făcut bortă în cer prin activitatea lor. Dar sunt la fel de sigur că printre cei decorați de Timofti au fost și șarlatani, corupți, hoți, bandiți, borfași, escroci, cum s-a dovedit a fi chiar Vladimir Filat.

Nu doar Timofti, ci și Băsescu, și Saakașvili l-a decorat pe Filat
Тюрьма
© Sputnik / Андрей Стенин

Și încă un apropo. Nu doar președintele moldovean de atunci Nicolae Timofti l-a decorat pe Filat în perioada de glorie a acestuia. De acest păcat se face vinovat și fostul președinte român Traian Băsescu. Și anume, în data de 25 noiembrie 2014, Băsescu îl decorează pe Filat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios" — în grad de Mare Cruce. Distincția i-a fost acordată „în semn de înaltă apreciere a întregii activități pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relațiilor dintre Republica Moldova și România, pentru abnegația cu care a promovat valorile democrației și parcursul european al Republicii Moldova".

Băsescu a avut dreptate să aprecieze activitatea lui Filat pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relațiilor dintre Republica Moldova și România, căci gangsterul tranziției a furat pe ambele maluri ale Prutului.

Ba chiar și președintele de atunci al Georgiei Mihail Saakașvili l-a decorat, în noiembrie 2013, pe Filat cu una din cele mai înalte distincții de stat ale țării sale — Ordinul de Excelență.

De ce oare și Băsescu, și Saakașvili l-au decorat pe unul care a prădat sistemul bancar, pe un șmenar, nici unul, nici altul nu o fi găsit un moldovean mai de treabă? Dar asta este deja o altă chestiune, o altă temă e discuție.

Noi punem punct aici, rămânând în așteptarea următoarei corectări pe care ar urma să o facă biografii lui Vladimir Filat pe Wikipedia.

Promitem să revenim cu detalii.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

736
Tagurile:
borfași, hoți, pușcărie, Mare Cruce, Ordinul Național „Serviciul Credincios", Ordinul Republicii, escroci, Wikipedia, PLDM, Mihail Saakașvili, Vladimir Filat, Traian Băsescu, Nicolae Timofti, România
Tematic
Vladimir Filat, în 10 zile, cu forța la casă nouă

"Nu pot fi găsite": Rusia construiește noi transportatoare "invizibile" de rachete

215
Sisteme de arme promițătoare, silențiozitate și o "invizibilitate" ridicată – primele submarine diesel-electrice seriale ale proiectului 677 "Lada" vor fi primite de flotă în 2022. A fost nevoie de peste 20 de ani pentru a le dezvolta.

CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik, Nicolai Protopopov. Acest submarin poate transporta arme de înaltă precizie, iar traseul său este extrem de dificil de urmărit. Despre caracteristicile proiectului – în materialul Sputnik.

"Copil dificil"

Submarinele "Kronstadt" și "Velikie Luki" au fost planificate să fie predate Marinei în 2021, totuși, așa cum a explicat directorul general al întreprinderii de construcții navale "Șantierele Navale Admiralty", Aleksandr Buzakov, din cauza problemelor cu partenerii, termenii au fost amânați.

În septembrie, șeful Corporației Unite de Construcții Navale, Alexei Rahmanov, a anunțat că două nave de serie vor fi finalizate cu întârziere, deoarece unul dintre furnizorii de echipamente nu a respectat graficul stabilit anterior.

Întârzierile au afectat proiectul încă de la început. Lucrările au fost inițiate la sfârșitul anilor 90, când a fost creată prima navă din această serie – "Sankt Petersburg". A fost lansată în apă în 2004 și trebuia să fie trimisă Marinei Federației Ruse în 2006. Cu toate acestea, Flota militară rusă de Nord a început să o exploateze abia în 2010.

Submarinele din clasa "Lada" urmau să înlocuiască "diesel-urile" învechite ale proiectului 877 "Paltus".

Noile submarine sunt mai mici, ceea ce înseamnă că nu sunt la fel de vizibile pentru sonare. Stealth-ul acustic este, de asemenea, îmbunătățit grație unei scheme, neconvenționale pentru construcțiile navelor autohtone, cu o singură carenă. În plus, "Ladele" sunt primele submarine rusești cu un sistem de propulsie independentă de aer (anaerob).

Poate că termenii se schimbau permanent tocmai din cauza numeroaselor soluții de proiectare noi și a complexității realizării lor "în fier". Deci, în timpul testărilor primei nave din această clasă, au fost descoperite probleme serioase cu complexul hidroacustic, iar puterea insuficientă a motorului electric cu canotaj nu permitea dezvoltarea vitezei necesare sub apă.

© Sputnik / Vitaliy Ankov
„Varshavianka”

Dar Marina Federației Ruse aștepta totuși noi submarine diesel-electrice, așa că, în loc de submarinele "Lada", au comandat pentru Flota rusă din Pacific șase submarine ale proiectului 636 "Varshavyanka", care au fost testate în timp și bine însușite.

"Micuțele" periculoase

Potrivit experților, "Ladele" sunt cele mai moderne și mai promițătoare submarine non-nucleare autohtone.

În ciuda dimensiunilor modeste, acestea sunt extrem de versatile. Ele sunt capabile să reziste submarinelor și navelor de suprafață, să distrugă ținte de pe coastă, să plaseze câmpuri de mine, să protejeze coasta de debarcări ale desanturilor, să transporte subunități sau încărcături speciale.

Principalele avantaje – automatizarea ridicată și zgomot redus, mobilitatea și manevrabilitatea, ceea ce face posibilă utilizarea lor eficientă în operațiuni de sabotaj și spionaj. De asemenea, sunt echipate cu un complex hidroacustic puternic și cu trei antene sensibile simultan: una în proră, două în lateral.

Viteza submarinului, cu un deplasament de aproximativ 1,8 mii de tone, atinge 20 de noduri. Adâncimea – până la 350 de metri. Numărul echipajului –doar 30 de persoane.

În ceea ce privește armamentul, submarinele "Lada", în mod standard, sunt dotate cu 18 torpile cu un calibru de 533 mm și aproximativ 20 de mine. Tuburile torpile sunt, de asemenea, adaptate pentru a lansa rachetele-torpilele antisubmarin de mare viteză "Șkval", care pot accelera până la 300 de kilometri pe oră. Și, desigur, submarinele "Lada", la fel ca multe alte nave rusești contemporane, sunt dotate cu rachetele de croazieră "Kalibr".

Primele două submarine seriale nu vor avea un sistem de propulsie independentă de aer, întrucât, potrivit lui Buzakov, un submarin de acest tip nu a fost încă creat în Rusia. Dar restul navelor din această familie îl vor avea.

Gardieni invizibili

"Lada" este o clasă complet nouă de submarine, bazată pe proiecte anterioare, explică agenției de presă RIA Novosti președintele Mișcării de sprijinire a flotei din toată Rusia, căpitanul de rangul întâi, Mihail Nenașev. "În ultimii 15-20 de ani, aproximativ 150 de lucrări de proiectare experimentală au fost experimentate pe "Lada". Niciun proiect nu a avut atât de multe. Este, de fapt, un mare laborator subacvatic".

După cum a subliniat expertul, în comparație cu proiectele anterioare, submarinele "Lada" pot lua la bord mai multe torpile. Datorită caracteristicilor lor tactice și tehnice unice, ele sunt capabile să rezolve sarcini în toate direcțiile tactice și strategice. În plus, designul permite amplasarea sistemelor de rachete.

"Zgomotul produs de aceste submarine diesel-electrice este comparabil cu zgomotul mării, iar noua hidroacustică ascultă mult mai mult spațiu decât alte nave", spune Nenașev. "Acest lucru este foarte important, deoarece submarinele "Lada" vor fi bazate în Arctica. Un alt plus este dimensiunea lor modestă, care permite submarinelor să fie utilizate atât în ​​ape puțin adânci, cât și la adâncimi mari. Navele atomice ale unui potențial inamic nu vor putea fi desfășurate peste tot, dar apărarea teritoriului cu ajutorul unor astfel de submarine, ca "Lada", poate fi foarte reușită".

Submarinele diesel rusești au fost recunoscute de mult timp ca fiind cele mai bune din clasa lor. Șase submarine diesel-electrice ale proiectului 636.3 sunt în serviciul flotei Mării Negre, alte șase vor fi transferate flotei ruse din Pacific în următorii ani – două submarine se pregătesc de transferul lor în locul de serviciu permanent. Pentru silențiozitatea și "invizibilitatea" lor, NATO le-a poreclit "găuri negre".

Dar submarinele "Lada" sunt încă mai silențioase. Testările primei nave din această clasă – "Sankt Petersburg" – au arătat că proiectul 677 este de aproximativ zece ori mai superior tuturor seriilor anterioare ale "diesel-urilor" în ceea ce privește "invizibilitatea".

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

215
Tagurile:
rachete, transportatori, construire, Rusia
Tematic
Răspunsul american la rachetele ”Kalibr”: ce pot face cele mai noi rachete ”Tomahawk”


Загрузка...

Europa nu este lăsată se elibereze de obligațiunile de stăvilire a Rusiei

115
(reînnoit 21:55 25.02.2021)
Rusia va reconstrui relațiile cu Europa în condiții acceptabile pentru ea însăși – și cu cât UE va înțelege mai repede acest lucru, cu atât acest proces va fi mai ușor și mai rapid.

Occidentul lansează o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei: luni, Uniunea Europeană a convenit asupra impunerii unor sancțiuni personale împotriva unui șir de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi" (o listă concretă va apărea peste câteva zile), iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri", dar deja nu numai din cauza lui Navalnîi, ci și din cauza atacurilor cibernetice (numite SolarWinds) asupra instituțiilor și companiilor americane, de care este acuzată Rusia.

Toate acestea erau previzibile – ca să nu mai vorbim de faptul că presiunea sancțiunilor asupra țării noastre se desfășoară (la scară largă și nu sub formă de acțiuni individuale americane) deja de șapte ani. Am putea deja și să ne obișnuim ? Desigur, dar sunt întotdeauna interesante argumentele cu care "partenerii" noștri occidentali își susțin acțiunile – concluzii, argumente, nicidecum motive. Motivele, pe de altă parte, sunt extrem de clare – și Vladimir Putin le-a menționat miercuri, în cadrul unui discurs la ședința colegiului FSB.

"Ne confruntăm cu așa-numita politică de stăvilire a Rusiei. Nu este vorba despre o concurență firească în relațiile internaționale, ci despre o linie consecventă și foarte agresivă menită să ne perturbe dezvoltarea, să o încetinească, să creeze probleme de-a lungul perimetrului extern, să provoace instabilitate internă, să submineze valorile care unesc societatea rusă și, în cele din urmă, să slăbească Rusia și o pună sub control extern, așa cum vedem, cum știm că acest lucru se întâmplă în unele țări din spațiul post-sovietic".

Aceste obiective nu sunt secrete: după cum a remarcat Putin, "este suficient să vă familiarizați cu documentele strategice publice și cu declarațiile destul de sincere ale oamenilor de stat dintr-o serie de țări". "Nici măcar nu încearcă să ascundă atitudinea neprietenoasă față de Rusia, față de o serie de alte centre suverane și independente de  dezvoltare mondială".

Serghei Lavrov
© Sputnik / Le service de presse du ministère russe des Affaires étrangères
Toate metodele de izolare sunt, de asemenea, binecunoscute, Putin le-a enumerat pur și simplu: "Încearcă să ne împiedice cu sancțiuni economice și de altă natură, să blocheze mari proiecte internaționale de care, apropo, suntem interesați nu numai noi, ci și partenerii noștri, se amestecă direct în viața publică și politică, în procedurile democratice ale țării noastre. Și, desigur, instrumentele din arsenalul serviciilor secrete sunt utilizate în mod activ".

Toate acestea s-au întâmplat nu o dată în istoria noastră: în diverse combinații, toate metodele menționate mai sus au fost utilizate împotriva noastră, astfel încât ne-am învățat să contracarăm și să răspundem. De aceea, Putin și a spus că "o astfel de atitudine față de Rusia nu are nicio perspectivă" – nicio presiune nu ne va putea obliga să facem concesii sau să ne subminăm din interior. În același timp, Rusia își declară rolul de apărător, care își apără suveranitatea și interesele – nu rolul de agresor.

Mai mult decât atât, subliniem în permanență disponibilitatea noastră de a dezvolta relații cu toată lumea, de a iniția un dialog bazat pe încredere reciprocă și respect, după cum a amintit Putin și de această dată. Dar ce auzim drept răspuns?

Rusia nu este interesată de cooperarea cu Uniunea Europeană, iar autoritățile ruse conduc țara pe calea spre autoritarism – aceasta este concluzia la care au ajuns miniștrii de Externe ai țărilor UE în cadrul reuniunii la care au decis să introducă noi sancțiuni. Iar șeful democrației europene, Josep Borrell, a numit Rusia "un vecin care a decis să se comporte ca un adversar", subliniind faptul că: "Noi trebuie să definim un model pentru a evita confruntarea permanentă cu vecinii care au decis să acționeze în sens invers".

Adică Europa în particular și Occidentul în general prezintă problema în așa mod – Rusia caută confruntări și nu vrea să dezvolte relațiile. Mai mult, Rusia se amestecă în mod constant în treburile europene și exercită presiuni asupra UE. Prin urmare, Uniunea Europeană va construi acum relațiile cu Moscova pornind de la  trei principii.

Iată cum le-a descris Borrell: să se dea un răspuns dur în cazul în care Moscova va încălca dreptul internațional și drepturile omului, să se adopte o politică de stăvilire dacă Rusia va crește presiunea asupra UE și să se coopereze cu Rusia în domeniile în care UE este interesată. Represalii, stăvilire, cooperare acolo unde îi este convenabil Uniunii Europene – acesta este kitul de luptă al diplomației europene. Dar despre ce vorbim?

Practic, totul este acoperit de "încălcarea dreptului internațional și a drepturilor omului" – de la Crimeea și Navalnîi până la orice alt subiect, atât intern, cât și internațional. Sancțiuni pentru lipsa căsătoriilor homosexuale în Rusia – adică pentru încălcarea drepturilor omului? Poftim. Sancțiuni pentru refuzul de "a returna" Georgiei Abhazia? Fără îndoială. Sancțiuni pentru un nou emigrant sau refugiat rus ucis în Europa, sau, de fapt, pentru oricine altcineva (ca în povestea veche despre un cecen din Georgia ucis la Berlin) – în orice moment. A fost spart sistemul informatic al Bundestagului german? Desigur, Rusia trebuie pedepsită.

Rusia și Uniunea Europeană: Sfârșitul relațiilor?>>>

În același mod, orice poți numi drept presiune asupra UE. Separatiștii votează pentru secesiunea Cataluniei? Căutăm o urmă rusească. Reprezentanții fracțiunii parlamentare "Alternativă pentru Germania" vin la Moscova? Rușii sapă sub Merkel. Moscova anunță proteste împotriva demontării monumentelor în cinstea soldaților sovietici în Polonia sau Republica Cehă? Pun presiune asupra europenilor estici nefericiți și iubitori de libertate. Construiesc o conductă de gaz? Vor să împartă Europa. Refuză construcția? Vor să înghețe Europa. Absurd? Nu, este o reacție destul de calculată.

Adică, UE dorește să dețină un drept unilateral de a reglementa relațiile cu Rusia, dreptul de a pedepsi și de a ierta la propria sa discreție – iar Rusia ar trebui să se resemneze și să nu se indigneze și să fie gata, de îndată ce vor avea nevoie, să coopereze, dar numai în domeniile care sunt avantajoase pentru europenii buni.

Dar, în realitate, totul este exact invers: UE este un vecin care se comportă ca un adversar. Exercită presiune asupra Rusiei, ne pune condiții, ne învață și ne demonizează, se amestecă în afacerile noastre interne (chiar și acum Borrell a spus că "uniunea își va extinde sprijinul pentru societatea civilă din Rusia") și consideră că acest lucru este normal. UE (fie și la inițiativă atlantică) este cea care încearcă să rupă Ucraina de Rusia, să schimbe granițele istorice ale Estului și Vestului, să-și extindă spațiul vital din contul civilizației rusești – și vrea ca Rusia să accepte calm acest lucru? O astfel de îndrăzneală ar fi putut fi explicabilă acum un sfert de secol, chiar și 15 ani în urmă, când Rusia lupta pentru propria supraviețuire și nu putea să se ocupe nici de întreaga lume rusă, nici să ceară europenilor să se comporte decent, dar este ridicol acum să se aștepte că Rusia va fi ascultătoare.

A costat prea mult: Europa a pierdut miliarde din cauza Rusiei>>>

În orice caz, Rusia va reconstrui relațiile cu Europa în condiții acceptabile pentru ea însăși – și cu cât UE va înțelege mai repede acest lucru, cu atât acest proces va fi mai ușor și mai rapid. Europa oricum nu are nicio alternativă: ea nu își poate permite să se îngrădească pur și simplu de Rusia sau să se transforme dintr-un vecin într-un dușman al nostru. Mai exact, își poate permite – dar numai pentru ultimă dată.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

115
Tagurile:
relații, Rusia, Europa
Tematic
A costat prea mult: Europa a pierdut miliarde din cauza Rusiei
Lavrov: Rusia nu pleacă din Europa


Загрузка...
bebeluș la spital

Tragedie cumplită la Orhei: Un bebeluș a murit după ce a căzut de pe cuptor

151
(reînnoit 12:13 28.02.2021)
Un copil de un an și cinci luni a murit după ce a căzut de pe cuptor. Tragedia cumplită s-a produs în dimineața de duminică, în raionul Orhei. 

CHIȘINĂU 28 feb - Sputnik. Durere fără margini într-o familie din satul Morozeni, raionul Orhei. Un copil de doar un an și cinci luni a murit după ce a căzut de pe cuptorul din casă. Nenorocirea s-a produs în dimineața de duminică. Bebelușul era încă în viață când a fost alertat Serviciul 112. 

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de poliție Orhei, Elena Băetrău, imediat la fața locului s-a deplasat o ambulanță și echipajul de poliție.

Micuțul a fost dus de urgență la Spitalul Raional Orhei pentru a primi îngrijiri medicale, dar din cauza traumatismelor primite copilul a murit la spital. Oamenii legii investighează cazul.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Raional Orhei Cristina Onila a declarat pentru Sputnik Moldova că la internare s-a stabilit diagnoza preventivă a copilului. Micuțul s-a ales cu o traumă cranio-cerebrală gravă, contuzie și a intrat în comă. 

Bebelușul a fost transferat imediat la secția de reanimare, dar peste șapte minute s-a stins din viață. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de către medicul legist. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

151
Tagurile:
Poliție, copil mort, Orhei, spital, bebeluș


Загрузка...