Sergiu Praporșcic

Victoria lui Trump și marșurile homosexualilor la Chișinău

524
(reînnoit 13:51 23.01.2017)
Sergiu Praporșcic
Vor mai organiza homosexualii marșuri la Chișinău după venirea lui Trump la Casa Albă?

Începând cu anul acesta, cel mai probabil, în Chișinău nu se vor mai desfășura rușinoasele marșuri ale homosexualilor, care erau inspirate și organizate din afară, chiar și participanții la ele erau aduși cu autocarele de peste hotare, iar autoritățile erau sfătuite, tot din afară, să vegheze ca participanții la ele să poată defila fără opreliști pe străzile Capitalei.

Pentru nimeni nu este un secret faptul că marșurile comunității LGTB erau desfășurate în Capitala țării la insistențele "partenerilor occidentali", dar nu pentru că autoritățile de la Chișinău ar fi avut mare drag de cei care practică sexul de o manieră perversă. Nu în zadar la acele marșuri puteau fi văzuți parlamentari și diplomați occidentali, inclusiv șeful Delegației Uniunii Europene și ambasadorul Statelor Unite. Dar și aceștia, bănuim noi, nu participau la parada imoralității din convingere proprie, ci pentru că aceasta era directiva venită de la Bruxelles și, mai ales, de la Washington, care aveau grijă ca și în Moldova să fie totul "corect politic".

După victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din Statele Unite, lucrurile nu că se vor schimba, ci deja se schimbă. Imediat după ce a fost învestit în funcție, cel de-al 45-lea președinte american a luat o decizie dură: a decis scoaterea paginii dedicate LGTB de pe site-ul oficial al Casei Albe.

Spre deosebire de politicienii noștri, cei din SUA își îndeplinesc promisiunile făcute în campania electorală. Iată că și Donald Trump, care a depus jurământul ținând mâna pe două Biblii, arată că este omul faptei. Și al lui Dumnezeu. El a exclus de pe site-ul Casei Albe paginile legate de personalul administrației Obama (printre aceste pagini se numără şi cea dedicată minorităţilor sexuale) şi de politicile inițiate de fostul președinte, care, apropo, i-a promovat intens, pe toate căile, inclusiv în administrația statului și în rândurile magistraților, pe reprezentații comunității LGTB.

Mă încurajează să cred că la Chișinău nu vom mai avea parte de rușinoasele și dezgustătoarele parade ale homosexualilor atât datorită victoriei lui Trump în America, cât și a lui Igor Dodon, care a devenit președintele Republicii Moldova și care se declară un apărător al valorilor tradiționale, naționale și spirituale, al moralei creștin-ortodoxe.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

524
Tagurile:
LGTB, american, homosexuali, președinte, Trump, Dodon, Obama, SUA, Moldova
Tematic
Un membru al familiei regale britanice a anunțat că este homosexual
Guvernul României, contra căsătoriilor homosexuale

Загрузка...