Дорин Киртоакэ Dorin Chirtoaca

De ce Chirtoacă este principalul vinovat de explozia din Piața Centrală

628
(reînnoit 17:40 11.01.2016)
De producerea exploziei din Piața Centrală se fac vinovaţi sistemul corupt pe care l-a instituit în Capitală primarul Dorin Chirtoacă, funcționarii din administrația municipală, care nu-și îndeplinesc obligațiunile ce le revin, dar știu doar să profite în interes personal, de grup, mafiot și de partid.

După tragedia de sâmbătă, produsă în cantina din Piața Centrală a Capitalei, primarul general, Dorin Chirtoacă, a convocat în ședință Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, care a dispus un șir de măsuri în scopul preîntâmpinării unor situații similare: verificarea încăperilor, controlul autorizațiilor de funcționare, a avizelor eliberate de pompieri, a altor documente.

În Moldova, autoritățile efectuează controale după ce are loc vreo tragedie
Последствия взрыва в центре Кишинева. Баллоны
© Photo : Игорь Взоров

Nici un motiv de mirare. În Republica Moldova toate controalele sunt efectuate după ce se produce o tragedie, după ce sare ceva în aer, după ce arde, se prăbușește ceva, după ce cineva moare sau este grav rănit. În mod normal, aceste controale și verificări de documente trebuie să aibă loc în permanență. Pompierii, polițiștii, cei de la sanepid trebuie să monitorizeze în permanență situația ca nu cumva o butelie cu gaz să se transforme într-o bombă care explodează. Așa ar trebuie să fie. În realitate este absolut invers. Și anume, s-o spunem pe șleau: controalele sunt efectuate doar atunci când inspectorii, indiferent de unde vin ei, de la poliție, pompieri, sanepid sau de la fisc, vor să închidă activitatea unei cantine, a unui magazin, butic sau a altei întreprinderi al cărei administrator refuză să le dea mită. Sau pentru că acești controlori doresc să pericliteze activitatea unui agent economic ca să-l favorizeze pe altul sau o afacere proprie, ori ca să-l determine pe proprietarul întreprinderi la care se efectuează controalele să le dea bani, să le dea mită. În rest, nimeni nu efectuează niciun fel de control. Pe nimeni nu interesează că undeva poate să explodeze o butelie de gaz.

Dacă dai mită, nu te temi de controale

Dacă proprietarul nu are restanțe la plata mitei, adică o plătește cu regularitate și în sumă deplină, atunci nimeni nu-l deranjează: nici pompierii, nici polițiștii, nici inspectorii fiscali, nici cei de la sanepid și nici alții de pe unde o mai fie ei. Nimeni.

Sunt gata să bag mâna-n foc că asta e și situația de la cantina “La Soacra” unde a sărit în aer butelia cu gaz, dar și la alte unități economice ce activează în perimetrul Pieței Centrale și chiar în tot orașul, în toată țara. Toți dau mită, în schimb nimeni nu achită impozitele sau, cel puțin, nu le achită pe toate și nu respectă niciun fel de reguli de securitate alimentară, antiincendiară sau de alt gen. Iar banii sunt colectați în baza unei scheme bine puse la punct și ajung până în vârful piramidei administrative. Că acest vârf e la primărie sau e undeva și mai sus, nu putem să știm. Cert este că nimeni nu respectă normele în vigoare, pentru ei este suficient că dau mită.

Dorin Chirtoacă, beneficiarul unui sistem corupt

Acest lucru îl cunoaște foarte bine primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă. Mai ales că el este beneficiarul acestui sistem corupt. Experții spun că Piața Centrală din Chișinău aduce zilnic câteva milioane de lei în buzunarele funcționarilor de la Primărie. Cine știe cât îi revine lui Chirtoacă?

Sunt sigur că măsurile anunțate de Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău nu vor aduce nicio schimbare. Poate doar una de moment. Cineva va scoate butelia de gaz din cantina sau barul pe care îl administrează pentru câteva zile, cât sunt efectuate controalele, după care va reveni la folosirea ei pentru că gazul îmbuteliat e mai ieftin decât curentul electric la prepararea bucatelor. Și de ce ar trebui sărmanii de afaceriști să cheltuiască mai mult dacă și așa dau amar de bani pe mită?

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacţiei Sputnik.

628
Tagurile:
control, primărie, mită, Dorin Chirtoacă
Тема:
Explozie în centrul Chişinăului (29)
Tematic
Bucatele gătite la foc deschis în restaurante l-au pus în gardă pe Chirtoacă
De ce Chirtoacă vrea să-i distrugă pe producătorii agricoli autohtoni?

Patrulă invizibilă: Nava submersibilă BOSS a fost dezvoltată în Rusia

195
(reînnoit 19:01 14.04.2021)
Nivelul științific și tehnologic al industriei navale rusești permite abordarea soluțiilor de proiectare într-un mod nestandard. Nava de patrulare "Straj" cu funcțiile unei nave de suprafață și a unui submarin este capabilă să surprindă specialiștii din diverse țări.

Noul vas va fi exportat cu denumirea BOSS (Border and Offshore Submersible Sentry).

Biroul central de construcție a tehnicii marine "Rubin" a prezentat proiectul navei submersibile de patrulare "Straj", care combină avantajele submarinului cu cele ale unei navei de suprafață. Prețul și dimensiunile relativ mici, caracteristicile tehnice remarcabile, siguranța tradițional ridicată, posibilitatea de a plasa la bord o gamă largă de rachete și torpile (sau echipament științific) face ca BOSS-ul să fie atractiv pentru multe țări cu bugete de apărare mici.

Biroul de construcție "Rubin" – unul dintre liderii mondiali în proiectarea submarinelor – este unul de frunte în Rusia în ceea ce privește construcția navelor submersibile, cu o experiență de 120 de ani în crearea navelor submersibile și aparatelor de diferite clase (inclusiv tehnică civilă).

La exterior, BOSS-ul seamănă cu submarinul diesel-electric al proiectului 613 – un succes constructiv, unul dintre cele mai răspândite și vândute submarine din lume (la fel, dezvoltat de "Rubin"). Nava submersibilă are caracteristici tehnice similare: lungimea de 60-70 de metri, în funcție de dotări, un deplasament de aproximativ 1000 de tone, un echipaj de 42 de persoane. Aceasta poate fi echipată cu rachete ghidate, cu torpile, cu drone, cu instalații de artilerie și cu ambarcațiuni mici de mare viteză pentru grupurile de inspecție. În timpul alegerii sistemelor de arme, dispozitivelor și echipamentelor, specialiștii Biroului de construcție "Rubin" s-au orientat spre modelele moderne, verificate, de serie ale submarinelor, navelor de suprafață și avioanelor.

Potențialele ținte ale noului "nautil", în apă și la suprafață ei, pot deveni navele de război și obiectele de coastă ale unui inamic high-tech, precum și pirații mai puțin echipați, contrabandiștii, braconierii. BOSS-ul poate fi folosit în mod eficient și în calitate de navă de spionaj sau de cercetări științifice.

Durerile de cap ale NATO

Pentru a înțelege gama de posibilități și de sarcini ale noii nave este necesar să ne revenim la proiectul 613 (conform clasificării NATO – Whiskey). Submarinul cu pușcă triliniară simplă și sigură avea un deplasament de 1347 de tone, o lungime de 76 de metri, o lățime de 6,6 metri și putea să se deplaseze la o viteză de până la 18,5 noduri, la adâncimi de până la 200 de metri. Raza maximă de acțiune la suprafață – 8500 de mile (mai mult de 15 mii de km). Armele principale: șase torpile de calibru 533 mm (patru în proră și două în pupă), care puteau fi echipate și cu focoase nucleare (muniție – 12 torpile sau 22 de mine). Autonomie – 30 de zile. Echipaj – 52 de persoane.

© Photo : Министерство обороны РФ

Proiectul 613 a fost dezvoltat pentru a fi armat cu torpile, totuși, au fost construite șase submarine modificate, armate cu rachete – după îngrădirea din jurul rufului se aflau, în două containere rezistente, două rachete de croazieră P-5 cu o rază de acțiune de aproximativ 300 km (pentru a trage din poziția de suprafață în țintele de coastă).

În construcția de serie a proiectului 613 a fost folosită pe scară largă metoda secțional-continuă (întregul corp al navei era împărțit în secțiuni separate și specialiștii, muncitorii, echipamentele specializate lucrau la aceeași secțiune  continuu, doar că la obiecte diferite, care erau identice), sudarea automată și controlul radiografic al cusăturilor de sudură. Flota sovietică primea câte un nou submarin o dată la cinci zile. Timp de șapte ani (1950-1957), au fost construite 215 submarine diesel-electrice cu un deplasament mediu, care puteau, la fel de eficient, să efectueze lovituri cu torpile, să spioneze, să rezolve sarcini operative și poziționale în regiunile unde era dislocat inamicul. Despre vivacitatea proiectului vorbește faptul că submarinele proiectului 613 au fost în uz până la sfârșitul existenței Uniunii Sovietice, adică aproape 40 de ani (în 1990, în cadrul Flotei Mării Negre, își continuau serviciul 18 submarine în stare activă).

Submarinele multifuncționale ale proiectului 613 au fost livrate în masă peste hotare (aproximativ 40 de unități) – Forțelor navale ale Bulgariei, Cubei, Indoneziei, Egiptului, Siriei, Republicii Populare Democrate Coreene, Poloniei. Chinei i-a fost transmisă documentația tehnică și mai mult de 20 de submarine au fost construite la uzinele din Shanghai și Hankou.

Evident, noua navă submersibilă de patrulare a moștenit calitățile principale ale proiectului 613 – durabilitatea, sifuranța și eficiența. În rest, BOSS-ul este copilul de înaltă tehnologie al secolului 21, cu arme calitativ noi și mai puternice, cu mijloace de comunicare, navigare și hidroacustică.

Potențialul

Patrularea militară clasică pe mare este o manevră îndelungată a navelor de suprafață și a submarinelor într-o anumită zonă, care sunt mereu gata de a-și ocupa poziția de luptă și de a ataca navele sau obiectele terestre ale inamicului. Desigur, prezența navelor Forțelor Maritime ale Federației Ruse într-o anumită zonă a Oceanului Planetar, care desfășoară, la ordinul Președintelui (Guvernului), acțiuni de natură non-militară (manevre, exerciții, vizite etc.) pentru a exercita presiune asupra unui alt stat (grup de state) în scopul asigurării intereselor naționale în regiunea respectivă este valabil, dar esența a ceea ce se întâmplă nu se schimbă, nava de patrulare, fiind departe de țărmurile natalee, îndeplinește mereu sarcina de luptă într-o stare de alertă permanentă în fața unui atac de rachete, de artilerie sau de torpile. Anume din acest motiv, Federația Rusă reacționează la apariția distrugătoarelor americane în aproprierea țărmurilor sale în Mările Neagră, Bering sau Japoniei.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg
© Sputnik / Алексей Витвицкий

În Marina Rusă, până de curând, se ocupau de patrularea acvatoriilor navele de patrulare, pe când în forțele navale ale NATO – distrugătoarele de escortă, fregatele, corvetele și navele din zona de coastă. Este dificil să se pună un semn de egalitate între navele tradiționale de suprafață și submersibilul BOSS (pentru el va fi necesară completarea tacticii de utilizare în luptă). Particularitățile exploatării noii navei ne permite să afirmăm că Biroul de construcție "Rubin" a creat un submarin hibrid.

Patrularea militară în poziție subacvatică permite supravegherea secretă a inamicului, a celor care încalcă frontiera sau a contrabandiștilor, asigură atacuri cu efect surpriză sau răspunsuri la amenințări. La adâncime este mai ușor să se rupă de forțele inamice superioare și acolo nu există nici un pericol de furtună. Caracteristicile de suprafață reprezintă un bonus pentru echipaj, care poate respira aerul proaspăt de mare și nu un produs de regenerare (ca pe submarinele clasice). Posibilitățile de studiu științific al platformei continentale ale navei submersibile de patrulare sunt mai mari decât cele a unei nave de suprafață similare. În plus, BOSS-ul poate servi drept o "clasă" de studiu relativ ieftină pentru pregătirea echipajelor și a infrastructurii de coastă – cu orientarea spre dezvoltării forțelor navale naționale de către unele țări, obținerea experienței și a unor submarine"în deplinul sens al cuvântului".

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

195
Tagurile:
Rusia, navă, submarin
Tematic
Arma rusească: De ce „Iskander” va fi setat asupra țintelor maritime
Lavrov a comentat intenția SUA de a trimite nave în Marea Neagră


Загрузка...
Exercițiu al militarilor americani, români și moldoveni desfășurat în Republica Moldova

Exercițiile trupelor speciale ale Moldovei și SUA la ce-i trebuie asta Chișinăului?

458
(reînnoit 13:10 10.04.2021)
Exercițiile unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA în preajma Transnistriei sunt cu adresă exactă și riscă să destabilizeze regiunea.

O singură operațiune diversionistă “de succes” la arsenalul din Cobasna poate avea niște urmări similare cu bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki.

La poligonul din Bulboaca al Armatei Naționale a Republicii Moldova, începând cu 23 martie, se desfășoară exerciții comune JCET-2021 (Joint Combined Exchange Training) ale unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA. Din partea Moldovei participă batalionul cu destinație specială “Fulger” (a nu se confunda cu brigada de poliție cu același nume). Militarii din cele trei state vor îndeplini exerciții speciale și de tragere, parașutare, exersarea elementelor de tactică. Obiectivul declarat este “instruirea comună și schimbul de experiență între soldații trupelor speciale moldovenești, române și americane”.

Exerciții similar JCET-2021 au avut loc pe 15 februarie – 5 martie în localitatea Predeal din România. Oaspeții din Moldova (batalion Fulger) au fost găzduiți de batalionul 52 al Forțelor de operațiuni speciale Băneasa-Otopeni ale României.

Militarii din cele două state au îndeplinit o serie de sarcini specific pentru unitățile speciale, inclusiv trageri complexe pe un poligon care imită construcții urbane. În scenariul din martie a JCET-2021 americanii au lipsit, chiar dacă “franciza” Joint Combined Exchange Training (programul de pregătire a trupelor speciale din lumea a treia) aparține anume Pentagonului.

Probabil, cele 19 zile ale primei etape JCET-2021 pe teritoriul românesc au fost considerate insuficiente pentru realizarea întregului plan al exercițiilor. În orice caz, exercițiile trilaterale în Moldova nu arată atât a antrenament, cât a misiune de recunoaștere a unui viitor teatru de acțiuni militare. A se observa că trupele speciale militare sunt create nu pentru lupte defensive pe propriul pământ sau teritoriul aliaților, ci pentru recunoaștere și diversiuni pe teritoriul inamicului. Probabil, prin această specializare și orientare spre acțiuni militare concrete poate fi explicată lipsa “rangerilor” americani în episodul românesc al JCET-2021 (acolo nu există un inamic real) și prezența lor îndelungată pe poligonul moldovenesc Bulboaca din preajma Transnistriei.

Unde va lovi “Fulgerul”

“SUA instruiesc trupele speciale moldovenești împotriva Tiraspolului”, astfel de titluri au apărut în presa din Moldova.

Se știe că Batalion moldovenesc cu destinație specială ”Fulger” a fost înființat în noiembrie 1992 pentru realizarea unor sarcini concrete: operațiuni speciale, misiuni de recunoaștere și distrugere a obiectivelor strategice ale inamicului, operațiuni contrateroriste și psihologice. Aceasta este cea mai bine pregătită unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Militarii au participat și la exercițiile NATO. Menționăm că în decurs a trei decenii, batalionul Fulger a rămas fidel sistemului american de instruire. Dar sarcinile trupelor speciale moldovenești ar putea fi definite în cu totul altă parte decât la Chișinău.

Potrivit acordului militar dintre Republica Moldova și România din 27 iunie 2013, pe teritoriul țării se pot afla pe un timp nelimitat trupe românești (anterior și jandarmeria română a obținut un astfel de drept). Acordul a creat o bază pentru schimburi de informații cu caracter militar, organizarea unor exerciții comune, crearea unui comandament comun, controlul asupra spațiului aerian, operațiuni comune de menținere a păcii. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul în iunie 2017. În acest fel, neutră conform Constituției, Moldova ar putea ajunge „sub umbrela” NATO în cazul unor “dezordini” reale sau orchestrate. Ipotetic, ”instaurarea ordinii în Transnistria” este posibilă tehnologic cu participarea forțelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne a României și cu asistența altor țări NATO (să ne amintim de cazul Iugoslaviei).

Interesul Bucureștiului este destul de transparent – “înghițirea” Moldovei a devenit o idee obsesivă din momentul în care președintele României, Traian Băsescu, (2004-2014) a declarat că nu va recunoaște niciodată frontiera cu Moldova, stabilită după cel De-Al Doilea Război Mondial (Tratatul de Pace de la Paris din 1947). Doar trupele rusești de menținere a păcii din Transnistria împiedică destabilizarea sistemului de securitate regional. Ce înseamnă acest lucru pentru Chișinău?

Începând cu anul 2018, trupele speciale americane au desfășurat sute de exerciții similare în 70 de state, cu participarea a 5000 de militari SUA.

Ținta prioritară a Joint Combined Exchange Training este un antrenament pentru forțele Alianței pe poligoanele acelor țări, unde sunt posibile acțiuni militare.

Comandantul Forțelor de operațiuni speciale ale SUA (SOCOM), generalul Richard Clarke, declarase încă în 2019 că programul JCET va avea o importanță cheie pentru susținerea forțelor militare americane și ale aliaților într-un potențial conflict cu Rusia. Pe acest fundal global, interesele statelor mici pot fi neglijate.

Exerciții militare comune SUA - România
© Sputnik / Алексей Витвицкий

Anterior, revista americană The Atlantic a relatată că “forțele americane de operațiuni speciale acționează peste tot” și chiar “vor substitui gândirea strategică”. Ele sunt responsabili pentru cea mai mare parte a acțiunilor militare în punctele geografice real sau potențial problematice din întreaga lume “concurând la limita conflictului”. Cu forțele a 75 de mii de specialiști, SOCOM cuprinde astăzi peste 80 de state.

Moartea comandantului militar iranian Qasem Soleimani în Irak este opera SOCOM, însă cea mai mare parte a operațiunilor sunt secrete. Secretomania patologică a partenerilor mai mari și imprevizibilitatea deciziilor Washingtonului sunt extreme de periculoase. Până la un anumit moment, Chișinăul ar putea nici să nu bănuiască faptul că teritoriul și interesele naționale ale Moldovei sunt utilizate în interesele unei sau altei operațiuni a Pentagonului sau NATO. De altfel, o singură diversiune “de succes” a unor trupe speciale (moldovenești, românești sau americane) în preajma  arsenalului de la Cobasna este suficientă pentru ca acolo sî apară o groapă de mărimea unui crater de pe Lună – toată Moldova va avea de suferit.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

458
Tagurile:
România, SUA, Moldova, trupe speciale, exerciții
Tematic
SUA și România au lansat rachete în apropierea Crimeii
Dislocarea dronelor SUA la o bază din România a fost comentată de Duma de Stat


Загрузка...

Emisiunea „Sputnik Matinal”

0
(reînnoit 08:43 19.04.2021)
Invitații emisiunii matinale de astăzi sunt: Ion Locoman, director general Moldova Concert, Aneta Zasavițchi, președinta Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova.

De Ziua Europeană a Circului vorbim despre starea de lucruri a Circului din Chișinău, reparația căruia se întinde mai bine de 10 ani! Cu Ion Locoman, director general Moldova Concert vorbim despre situația Circului și a artiștilor de circ. Recent, Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova a venit cu o inițiativă. Nu e un secret că din 16 martie, 90% din localurile din Chișinău s-au închis complet. Serviciu de livrare au doar în jur de 10% din restaurante și cafenele. Numărul livrărilor și a comenzilor, spre deosebire de cifra dinainte carantinei, a scăzut cu 25%. Sunt cifre oferite de președinta Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova, Aneta Zasavițchi.  Detalii ne oferă Aneta Zasavițchi, președinta Asociației.

0


Загрузка...