Maia Sandu

Maia Sandu, favorita lui Soros sau un nou Filat în fustă

1774
(reînnoit 17:07 08.12.2015)
Sergiu Praporșcic
Sondajul lansat de Institutul Politici Publice, în care Maia Sandu este dată ca politicianul care se bucură de cea mai mare încredere, iar Platforma DA – ca cea mai de încrede organizație politică, arată clar că mai marii lumii vor schimbarea clasei politice de la Chișinău.

Că în Republica Moldova sondajele sunt, mai degrabă, un instrument de îndoctrinare și manipulare a opiniei publice, decât de sondare a ei este un lucru știut demult. Mai ales când autorii acestor cercetări pretins sociologice încearcă să-i scoată în evidență pe liderii politici și partidele politice care s-ar bucura de încrederea cetățenilor. Dar, chiar dacă sunt o făcătură (una realizată profesionist, trebuie să recunoaștem, pentru că par verosimile și majoritatea oamenilor înghit nada, fără a bănui că devin victimele unei dezinformări murdare și apoi a unei manipulări la fel de insalubre), aceste sondaje trucate merită totuși puțină atenție. Nu pentru a afla care sunt opiniile, credințele și mai ales predispozițiile politice și electorale ale conaționalilor noștri, ci pentru a înțelege cum comanditarii sondajelor doresc să manipuleze o țară întreagă, în ce direcție vor să orienteze societatea, cine din fauna politică moldovenească sunt favoriții lor, pe cine vor să promoveze în politică pentru ca ulterior aceștia să acceadă la guvernare.

Cine finanţează, acela dictează

Institutul de Politici Publice a realizat și a prezentat ediția de toamnă 2015 a sondajului “Barometrul Opiniei Publice”. Două lucruri ar fi de reținut. Primul: efectuarea acestui sondaj (ca, de fapt, toate cercetările sociologice ale IPP) a fost finanțată de Fundația Soros Moldova. Al doilea: fostul ministru al Educației Maia Sandu este creditată cu tocmai 40 la sută din încrederea populației, plasându-se pe primul loc între toți bărbații politici de la noi, și tot ea este candidatul favorit al moldovenilor la funcția de prim-ministru.

Vlad Filat Влад Филат
© Sputnik/ Igor Vzorov

Că încrederea de care se bucură Maia Sandu a fost umflată exagerat de mult de către realizatorii acestui sondaj este mai mult decât evident. Putem admite că vreo câteva procente dintre moldoveni au încredere în fostul ministru al Educației pentru că în mandatul ei s-au întreprins un șir de pași concreți în combaterea corupției din învățământ care au avut un oarecare succes. Dar, în același timp, marea majoritate a conaționalilor noștri nici nu știe bine cine este sau cine a fost Maia Sandu. Ieșiți în stradă și întrebați trecătorii cine deține acum funcția de prim-ministru și veți vedea că puțini cunosc cine este Gheorghe Brega.

Un fals greu de demonstrat

Este un fals evident că Maia Sandu s-ar bucura de încrederea a tocmai 40 la sută din populație, chiar dacă răspunsul la această întrebare a fost sugerat de autorii sondajului. Doar că acest fals este greu de demonstrat. Chiar și atunci când rezultatele sondajelor au fost contrazise, la distanță de doar câteva săptămâni, de rezultatele alegerilor, autorii acestor făcături sociologice se justificau spunând că opinia publică este în continuă evoluție, că părerile oamenilor se schimbă pe mică de ceas și că, de fapt, sondajul a fost realizat corect pentru că în acel moment oamenii aveau opțiunea respectivă.

Adică acum electoratul nostru o vrea pe Maia Sandu, așa cum acum câțiva ani i-a căzut tronc la inimă Vladimir Filat. Și nu doar pe Maia Sandu, ci și Platforma DA, în care oamenii au început să aibă brusc mare încredere, Platforma fiind devansată la acest capitol doar de Partidul Nostru al lui Renato Usatâi. Un paradox dacă ținem cont de faptul că numărul oamenilor care participă la acțiunile de protest organizate în Piața Marii Adunări Naționale scade vertiginos de la o săptămână la alta.

Sondajul care anunţă schimbarea?

Acest sondaj arată, de fapt, nu că moldovenii au încredere în Maia Sandu și Platforma DA, ci Fundația Soros, George Soros și cei care stau în spatele miliardarului american de origine maghiară au încredere în respectivii. Acest sondaj arată că mai marii acestei lumi au decis schimbarea clasei politice guvernante din Republica Moldova. Filat, Lupu, Ghimpu, Chirtoacă, Diacov, Plahotniuc, Timofti, Candu nu mai sunt buni. Stăpânii lumii au decis înlocuirea lor cu Sandu, Leancă și cei de la Platforma DA.

Este bine știut cum sunt realizate astfel de trebușoare. Mai întâi, este făcut public un pseudo-sondaj pentru a vedea care este reacția oamenilor, un balon de testare a opiniei publice, lansat de către specialiștii în manipulare. Dacă operațiunea merge bine, adică dacă minciuna a prins,  urmează propaganda masivă și, în faza a treia, trucarea alegerilor, în care voturile sunt trecute de la partidele indezirabile, la cele favorite, la cele care au firmanul sultanilor de la Washington. Iată și toată democrația. Așa a fost adus la guvernare Vladimir Filat. Acum liderul PLDM e la pușcărie și stăpânii lumii au nevoie de un nou Filat, doar că nițel mai spilcuit, un pic mai inteligent și nu atât de hrăpăreț. Dar tot un Filat, doar că în fustă.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacţiei.

1774
Tagurile:
Soros, manipulare, sondaj, Renato Usatâi, Maia Sandu, Moldova
Tematic
Sondaj: cine ar putea deveni viitorul șef al statului
Vladimir Putin, preşedintele cel mai popular în Moldova

Загрузка...