Timofti Тимофти

Cum a ajuns preşedintele ţării băiatul de mingi al patronilor săi din Parlament

522
(reînnoit 08:48 28.11.2015)
În timp de numai o jumătate de lună, preşedintele a avut deja două runde de consultări cu privire la candidatura viitorului prim-ministru. Întrebarea este ce rost au acestea, din moment ce nu există o majoritate care să-l voteze.

Preşedintele Timofti îşi consumă într-o linişte aproape mormântală ultimele luni de mandat. Nimic nu perturbă starea de confort a preşedintelui, nici corturile instalate de luni bune în centrul capitalei, nici faptul că instituţiile statului nu-şi mai pot onora plăţile, nici salariile neachitate, nici situaţia catastrofală în care se vor pomeni majoritatea cetăţenilor odată cu majorarea tarifelor la energie şi gaze.

Nici măcar purtătorul său de cuvânt, din gura căruia aflam şi noi ce mai crede preşedintele despre una sau despre alta, nu mai este la fel de volubil. Acum, acesta este mai mult „purtător de tăcere" al şefului statului, decât de cuvânt, cum s-a exprimat recent un ziarist din România, evident, referindu-se la preşedintele lor „vorbăreţ".

Ce face preşedintele, atunci când tace?

Este adevărat, dinspre Preşedinţie mai răzbate câte o veste, însă acestea mai degrabă amuză decât denotă grija preşedintelui Timofti pentru situaţia din ţară. Astfel, am aflat cu nedisimulată bucurie că Nicolae Timofti a decorat-o pe Angela Merkel cu „Ordinul Republicii", pentru că, intuim, cancelarul german şi-a văzut astfel visul împlinit. Şi, da, periodic aflăm că preşedintele ţării se consultă sau vrea să se consulte partidele parlamentare în privinţa desemnării premierului.

Aceste consultări, fără îndoială, sunt cu voie de la patronii săi proeuropeni, care încearcă în această perioadă să mai încropească de o coaliţie. De ce au nevoie de aceste consultări? Evident, pentru a mima o activitate febrilă şi a trimite mesaje liniştitoare către societate, cum că lucrurile se mişcă şi iată-iată vom da şi de happy end. Pentru că, să ne amintim, la data demiterii Guvernului Streleţ, şeful democraţilor, Marian Lupu, promitea aproape solemn că în două săptămâni urmează să fie numit un nou Cabinet de Miniştri.

În al doilea rând, cei care l-au instalat pe acesta în fotoliul prezidenţial, oferindu-i o sinecură la pensie, îi oferă din când în când preşedintelui Timofti plăcerea de a se simţi important, altfel spus, de aşi exercita „atribuţiile constituţionale".

Timofti crede că el este cel care desemnează premierul

Astfel, la 9 noiembrie a demarat prima rundă de consultări cu partidele parlamentare, pe care unii le-au ignorat, iar alţii (PD, PL, PCRM şi grupul Leancă) s-a făcut că le iau în serios şi au venit la discuţii. Iar preşedintele pare să-şi fi făcut iluzia că desemnarea şefului guvernului ar depinde chiar de el.

Pe de altă parte, cei care fac jocurile şi trag sforile nu s-au sfiit să precizeze ulterior cât preţ pun ei pe aceste consultări şi ce rol îi este atribuit în acest spectacol lamentabil preşedintelui Timofti.

Aceştia au spus pe şleau că deocamdată nici nu se pune problema unor discuţii despre candidatura viitorului preşedinte, câtă vreme nu se ştie cine va participa la guvernare, cine înaintează premierul şi cine votează guvernul. Cei care au făcut figuraţie la consultările lui Timofti, au sugerat că acestea nu au nicio valoare imediat ce au ieşit de acolo.

De ce discuţiile sunt inutile şi incorecte

De exemplu, ex-premierul Iurie Leancă, fiind întrebat dacă ar si posibilă revenirea sa în respectiva funcţie, le-a spus jurnaliştilor că nu ar fi nici măcar corect să se facă supoziţii în privinţa unei eventuale candidaturi.

„Astăzi, mâine, poimâine trebuie să discutăm ce-i mai important — ce fel de coaliţie putem noi crea. Dacă reuşim să găsim în noi suficientă raţiune, responsabilitate, în primul rând trebuie să ne axăm pe crearea acestei majorităţi şi pe angajamente foarte clare, punctuale. Şi după aia doar putem să discutăm portofolii, funcţii. Astăzi să vorbim despre cine va fi viitorul prim-ministru este după mine atât de prematur, încât nici nu mi se pare corect să discutăm acest lucru", a punctat Leancă.

Întrebarea se impune de la sine: dacă nu este corect să se discute, de ce se discută? Însă această contradicţie nu pare să-i deranjeze pe politicienii cuprinşi de febra negocierilor.

Tot fără menajamente a fost şi onorabilul preşedinte al democraţilor, Dumitru Diacov, care declara acum două săptămâni că trebuie să se decidă, mai întâi, cărei formaţiuni politice îi va reveni funcţia de premier şi să fie clar cine participă la formarea coaliţiei de guvernare.

„Vom discuta despre candidatura premierului când va fi clar cine participă la negocieri şi când vom fi siguri că avem minim 51 de voturi necesare", a specificat Diacov.

De unde trebuie să apară candidatul?

S-a schimbat ceva între timp, s-au limpezit apele, s-au pătruns politicienii de importanţa momentului şi au decis să pună umărul la constituirea unei coaliţii întru salvarea parcursului nostru european, încât a fost nevoie de reluarea consultărilor în vederea desemnării premierului? Parcă nu.

Prin urmare, era clar din start că şi vineri vom avea un simulacru de consultări.Astfel, Marian Lupu a repetat că „azi nu avem candidatul la funcţia de premier. Candidatura trebuie să apară în procesul de consultări şi de negocieri". De parcă acest lucru nu l-ar fi ştiut şi până la consultările cu Timofti.

Liberalul Mihai Ghimpu a explicat după consultările de vineri că preşedintele ar vrea doar să afle „punctele de vedere ale fracţiunilor". Pentru că „aşa cum nu avem majoritate, desemnarea prim-ministrului poate însemna un eşec".

Profund adevăr, care putea fi relevat doar după o discuţie la Preşedinţie.

De ca bat apa-n piuă politicienii ne putem da bine seama, dar de ce acceptă acest rol ingrat preşedintele Timofti? Poate pentru că acesta îi este rolul, să execute comenzile.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacţiei.

522
Tagurile:
consultări, coaliţie, premier, Nicolae Timofti
Тема:
Toamna demisiilor (70)
Tematic
Ghimpu: candidatul la funcţia de premier nu este desemnat din vina PLDM
Timofti convoacă o nouă rundă de consultări pentru desemnarea premierului
Sistemul HIMARS

De ce sistemul HIMARS este un pericol pentru România, dar nu Rusia

44
(reînnoit 16:33 26.11.2020)
Statele Unite și aliații lor din NATO nu deține arme care cu adevărat și în mod ultimativ ar amenința Rusia în peninsula Crimeea și regiunea Kaliningrad, menționează analistul militar.

Numărul aliaților NATO nu poate fi convertită în calitatea operațiunilor militare, măcar și în Afganistan (talibanii nu sunt adversarul vel mai dotat cu tehnologii).

Americanii nu sunt deranjați de rămânerea în urmă față de Rusia la capitolul tehnologiilor militare (rachete hipersonice, sisteme de apărare antiaeriană și luptă radioelectronică, sisteme submarine robotizate). Exersând tactica “desfășurării războiului hi-tech”, trupele terestre ale SUA au transferat, săptămâna trecută, în câteva ore, pe calea aerului din Germania în România două sisteme de lansare multiplă a rachetelor HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), au efectuat câteva lansări de rachetă de antrenament în direcția Mării Negre și, operativ, au readus lansatoarele la baza Ramstein.

Potrivit publicației Forbes, scurta misiune cu lansări de rachetă în România s-a dorit o demonstrare de forță a armatei americane, „un mesaj pentru Moscova” și o „surpriză cu rachete” pentru grupul de forțe ale armatei rusești din Crimeea. Altfel nici nu se putea, pentru că Marea Neagră „se transformă rapid într-un lac rusesc”, fapt care amenință interesele Statelor Unite.

Evident, două lansatoare HIMARS nu schimbă mult lucrurile în regiune, însă în 2018 în Germania a revenit brigada americană 41 de artilerie, în dotarea căreia sunt două baterii ale HIMARS (36 de lansatoare cu o sumă de 216 salve cu rachete de 227 milimetri).

Americanii consideră că vitează mare de desfășurare a HIMARS va complica contraatacul inamicului: “E dificil să lovești un lansator care se află la sol doar câteva ore” și efectuează atacuri asupra câtorva puncte.

Exerciții similare Rail Gunner Rush, cu sistemul HIMARS, au avut loc mai devreme în Estonia, la o distanță de 110 de kilometric de frontiera rusă. În acest fel, în septembrie 2020, SUA și-au demonstrate “adeziunea față de securitatea regiunii Baltice”. Moscova, la rândul ei, a calificat Rail Gunner Rush drept “provocatoare și extrem de periculoasă pentru stabilitatea regională”.

Spectacol pentru Europa

Armata SUA din Europa are tendința de a ignora interesele aliaților și chiar geografia. Publicația Forbes menționează: “De la țărmul românesc, până în Crimeea sunt doar 250 de mile (400 kilometri) pe Marea Neagră. Sistemele HIMARS, transferate în România reprezintă o amenințare serioasă și imprevizibilă pentru trupele rusești din regiune”.

Comandantul trupelor terestre ale României, generalul maior Iulian Berdilă, confirmă: “Forța fatală demonstrată astăzi la distanță, utilizată în exercițiile de la Marea Neagră, vorbește de la sine înțeles”. De altfel, România se află în plin proces de achiziționare din SUA a propriilor sisteme HIMARS și planifică să încheie procesul de pregătire a exploatării armei în 2022.

S-ar părea că în România a avut loc o demonstrație reușită a compatibilității operative cu sistemele românești, NATO și-a format un mediu operațional și a exersat o variantă eficientă a unei descurajări în teatrul de acțiuni militare. În realitate, personalul american al două M142 High Mobility Artillery Rocket (HIMARS) din cadrul brigăzii 41 de artilerie s-a ambarcat în avioanele MC-130J, a sosit pe baza aeriană românească Kogălniceanu, au interacționat formal cu militarii unității 352 a operațiunilor speciale ale SUA și cu unitățile trupelor terestre ale României. Au tras în gol în Marea Neagră și au revenit în Germania.

Probabil, observăm doar exersarea logisticii, iar într-o luptă reală, brigada de artilerie 41 a armatei SUA va ateriza în Georgia sau Ucraina, mai aproape de inamic.

Chiar și în acest caz, sistemele HIMARS pot fi distruse în aer sau în aerodromuri, în timpul descărcării, mijloacele rusești de spionaj spațial, sistemele de apărare antiaeriene S-400 și sisteme operativ-tactice de rachetă “Iskander-M” nu vor permite acest lucru.

În orice situație, astfel de operațiuni (spectacole) ale armatei SUA în Europa amenință nu atât Rusia, cât România, Statele Baltice și alte platforme de amplasare temporară sau permanentă a sistemelor HIMARS, ale căror muniții reactive și rachete pot fi dotate cu focoase tactice nucleare. Moscova este nevoită să reacționeze, elaborând măsuri de răspuns.

Posibilitățile reale

În condiții de război, sistemul american HIMARS a fost testat pentru prima dată în februarie 2010, în Afganistan. Au fost efectuate două lansări de rachete, care s-au abătut semnificativ de la traiectoria stabilită și au căzut departe de țintă (fapt care a provocat decese în rândul civililor).

Pe perioada de anchetă, exploatarea HIMARS a fost suspendată, însă astăzi armata SUA are în dotare peste 400 de lansatoare.

În Irak, sistemele HIMARS au fost utilizat în luptele cu teroriștii începând cu noiembrie 2015. Au fost efectuate câteva sute de lansări de rachete de diverse tipuri asupra mai multor obiective. Nu există informații cu privire la eficiența acestor acțiuni.

High-Mobility Artillery Rocket System reprezintă un sistem de artilerie cu rachetă de o mobilitate înaltă a armatei SUA, plasat pe șasiurile FMTV, poate transporta șase proiectile reactive de 227 milimetri (similare sistemelor rusești „Uragan” și „Smerch”) sau o rachetă operativ-tactică ATACMS (similară rachetei rusești “Tocika-U”). Poate fi transportat cu avionul C-130 Hercules.

Lipsa propriilor dispozitive de orientare mașina o compensează cu un spectru de containere cu proiectile reactive de diverse tipuri și calibre. Sistemul autopropulsat de lansare poate purta rachete cu diverse caracteristici (neghidate și ghidate). La întreprinderile producătoare, proiectilele și rachetele sunt amplasate în containere de transportare și lansare ermetice, deservirea tehnică nu este prevăzută până la tragere.

Masa de luptă a sistemului autopropulsat de lansare cu setul de muniții este de aproximativ 11 tone. Mașina are capacitatea să atingă o viteză de până la 85 kilometri pe oră, să parcurgă până la un punct de alimentare până la 480 de kilometri. Sistemul este dirijat de un echipaj din trei persoane care se află în interiorul cabinei. Tragerea este posibilă în orice direcție, din unghiuri de până la +60 de grade.

44
Tagurile:
Crimeea, NATO, pericol, SUA, România, rachete
Tematic
România: Rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți?


Загрузка...
Biden va transforma SUA într-o marionetă a Europei

Biden va transforma SUA într-o marionetă a Europei

104
(reînnoit 12:50 25.11.2020)
UE, reprezentată de șeful Consiliului Europei, Charles Michel, i-a propus lui Joe Biden să restabilească o „alianță transatlantică puternică”.

Dacă Biden va intra în Casa Albă (și judecând după evoluția evenimentelor, acest lucru devine din ce în ce mai evident), această dorință are toate motivele să se împlinească. Este simbolică candidatura probabilului secretar de stat al SUA în persoana lui Anthony Blinken, care este un produs rafinat al „mlaștinii de la Washington” și „apărător al alianțelor globale”, scrie Irina Alksnis într-un editorial pentru RIA Novosti.

Faptul că Europa Occidentală ar fi fericită să-l vadă pe Joe Biden în rolul de președinte al SUA a devenit clar imediat - atunci când liderii săi s-au grăbit să-l felicite pentru victoria în alegeri, iar Germania a recunoscut că nu avea chef să „colaboreze cu Trump încă patru ani”.

Este mult mai puțin clar de ce, pentru Europa, globaliștii sunt de preferat în fruntea SUA - aceiași globaliști care sunt obsedați de ideea menținerii status quo-ului sub forma unei lumi unipolare, cu rolul necondiționat de lider al Washingtonului. La urma urmei, procesele de suveranizare și eliberare de dependența semi-vasală de stăpânul transatlantic, câștigând constant forță în Lumea Veche, par să contrazică aceste aspirații.

S-ar putea presupune că și în Europa au învins forțele pro-americane, gata să-și sacrifice statele naționale în favoarea SUA. Cu toate acestea, faptele indică contrariul. De exemplu, Guvernul german și-a reafirmat încă o dată poziția cu privire la inadmisibilitatea sancțiunilor extrateritoriale care sunt elaborate în Statele Unite împotriva ”Nord Stream-2”.

Astfel, Europa continuă să-și promoveze linia de protejare a intereselor sale și de consolidare a propriului rol geopolitic, dar, în același timp, susține cu înflăcărare revenirea la putere la Washington a forțelor pentru care asta - în teorie - ar trebui să fie categoric inacceptabil.

Soluția la această ciudată contradicție ar trebui căutată în evenimentele de acum patru ani.

Venind la Casa Albă, Donald Trump a renunțat la multe acorduri internaționale pregătite și chiar semnate cu participarea Statelor Unite. Aceeași soartă a avut-o și faimosul parteneriat transatlantic pentru comerț și investiții, care atunci avea deja o reputație dea-dreptul sinistră. Alarmiștii au avertizat că, cu ajutorul lui, America pur și simplu va scoate toate resurse din Europa în favoarea sa.

Putin a explicat de ce nu l-a felicitat pe Biden
© Video : Ruptly / "Москва. Кремль. Путин", Россия-1

Cu toate acestea, Trump, care în anii președinției sale a profitat cu orice ocazie pentru a trage foloase economice pentru țara sa, nu a ezitat să abandoneze „găina” care, se pare, ar fi trebuit să facă ouă de aur pentru America timp de mulți ani. Mai mult ca atât, el a afirmat în repetate rânduri că toate aceste acorduri sunt de fapt profund dezavantajoase pentru Statele Unite. Există suspiciunea că îl putem crede pe înflăcăratul patriot american cu o vastă experiență în afaceri.

Principala greșeală ar fi să presupunem că globaliștii (inclusiv cei americani) ar avea interese orientate la nivel național. Pentru ei, Statele Unite pot fi extrem de importante ca centru de bază de emisii și cea mai puternică armată de pe glob. Dar o țară imensă, cu aproape 330 de milioane de locuitor,i este mai degrabă o povară, de care ar fi mai ușor să scapi, decât să investi în ea și de a-i rezolva problemele.

În schimb adevăratele interese și sentimente ale globaliștilor ca cetățeni ai lumii pot fi asociate cu locuri complet diferite. În cazul aceluiași Anthony Blinken, o parte semnificativă a copilăriei a petrecut-o la Paris, iar formarea personalității sale a fost puternic influențată de tatăl său vitreg european. Așadar, îndoielile cu privire la măsura în care va fi ghidat exclusiv de interesele naționale ale SUA în calitate de secretar de stat sunt destul de firești.

Într-un astfel de peisaj, poziția Europei capătă sens. În ultimele decenii, a învățat să-și atingă scopurile prin interacțiunea cu statul profund american detașat de rădăcinile sale - îndeplinind în același timp toată curtoazia formală față de „liderul lumii libere” și singura superputere. Să luăm doar acordul nuclear iranian, care este adesea numit unul dintre triumfurile președinției Obama, dar în care UE era mult mai interesată decât Statele Unite.

Mai mult, UE are încă nevoie de SUA în multe privințe. În special, încercările europene de a-și crea propria armată - nu imitația care există astăzi, ci o adevărată forță militară - arată neserios. Nu există nicio alternativă la americani în acest sens și nu se prevede în viitorul previzibil. Însă Trump a fost hotărât să facă Lumea Veche să plătească pentru „umbrela” militară la cea mai mare rată, iar Bruxelles sau Berlin au șansa de a se înțelege cu „mlaștina de la Washington” într-un mod amiabil.

Da, și de o contrabalanță pentru Rusia - geopolitică, economică și aceeași armată - UE mai are încă nevoie. Altfel pentru Moscova apar condiții prea favorabile pe direcția occidentală, ceea ce nu poate plăcea capitalelor vest-europene.

Drept urmare, apare o situație paradoxală: în timp ce în ochii majorității, Europa pare un consumabil pentru Statele Unite, de fapt este timpul să ne fie milă de americani, care au șanse crescânde de a ajunge victimă a vicleniei europene și a trădării din partea propriilor elite.

Opinia autorilor ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
SUA, Europa, Joe Biden
Tematic
De ce Occidentul este nemulțumit de reglementarea din Nagorno-Karabah
Adevăratul „naționalism vaccinal” din Israel și Ungaria


Загрузка...

Marinarii ruși au oprit invazia americană: Provocare în Golful Petru cel Mare

0
(reînnoit 17:21 26.11.2020)
Marea navă antisubmarină a Flotei ruse din Pacific “Amiralul Vinogradov” a oprit invazia distrugătorului marinei americane „John McCain” în apele teritoriale rusești din Golful Petru cel Mare.

Ministerul Apărării din Rusia a precizat că nava americană a depășit granița maritimă cu 2 kilometri. Echipajul navei antisubmarine “Amiralul Vinogradov”, care urmărea distrugătorul marinei SUA, i-a trimis un avertisment că va lua măsuri dacă „John McCain” nu va părăsi imediat teritoriul rus.

După ce notificarea a fost trimisă, „Amiralul Vinogradov” s-a îndreptat direct spre inamic. După ce a evaluat situația, echipajul navei americane s-a grăbit să iasă în apele neutre. Ce făcea distrugătorul „John McCain” în Rusia și în ce mod comandamentul flotei a 7-a a marinei SUA a justificat acțiunile echipajului navei sale – urmăriți în videoclipul nostru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Provocare, rusi, marinari
Tematic
"Sunt doar primii pași" - de ce SUA își trimite submarinele la frontierele Rusiei


Загрузка...